Procedura insolvenţei. Hotărâre din 20-06-2014, Curtea de Apel CLUJ

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 67/1285/2014/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 267/2014

Ședința publică de la 20 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M.-I. I.

Judecător M. B.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de . PRIN LICHIDATOR JUDICIAR CII M. E. împotriva sentinței civile nr. 216 din 29.01.2014 a Tribunalului Specializat Cluj, în contradictoriu cu intimat F. P. SRL, având ca obiect procedura insolvenței APEL IMP. S. 216/2014 DEPUSA DE ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu debitoarea.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că apelul este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 223 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 131C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 96 pct. 2 C.pr.civ. și dispozițiile art.8 din legea insolvenței așa cum au fost modificate de Legea nr.76/2013.

Referitor al procedura de citare, Curtea apreciază că aceasta este legal îndeplinită, conform art.172 C.pr.civ., aceasta fiind citată la adresa înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului, iar debitoarea nu a indicat un alt sediu, prin urmare, mențiunea de pe citație „mutat de la adresă” nu este de natură a vicia procedura de citare.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 216 din 29.01.2014, pronunțată în dosarul nr._ 14 al Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins cererea formulată de către debitoarea . CLUJ-N., prin lichidator judiciar CII M. E., cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Art. 27 din același act normativ impune debitorului sa formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, în termen de maxim 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.

Cererea debitoarei trebuie să fie însoțită de actele menționate la art. 28 din Legea nr. 85/2006, respectiv debitoarea trebuie să facă dovada faptului că se află în stare de insolvență, să depună la dosar lista completă a tuturor bunurilor, bilanțul și balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, lista numelor și adreselor creditorilor, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, precum și o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație.

Totodată, debitorul este obligat să depună la dosar contul de profit și pierdere pentru anul anterior depunerii cererii, o declarație prin care își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau în reorganizare și să descrie modalitățile pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității.

De asemenea, debitorul are obligația de a da o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificata de un avocat, sau să depună un certificat de la registrul comerțului din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii și o declarație pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru fals ori infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996.

Potrivit datelor de la dosarul cauzei, debitoarea . a fost dizolvată în temeiul art. 237 alin.3 din Legea nr. 31/1990, iar prin încheierea nr. 2404/12.02.2009 emisă de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj s-a numit lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență M. E..

Prin urmare, conform prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr.85/2006 debitoarea intră în domeniul de aplicare a dispozițiilor acestei legi, urmând a se verifica și condiția existenței stării de insolvență vădită sau iminentă.

În ceea ce privește creanțele societății debitoare, raportat la singurele înscrisuri depuse la dosar, respectiv titlurile executorii emise de Administrația Finanțelor Publice a mun. Cluj-N., instanța de fond a constatat că totalul datoriilor societății este în cuantum de 659 lei, reprezentând impozit pe profit și majorările de întârziere aferente, iar nu de 6274 lei cum s-a menționat în cererea introductivă.

Totodată, în condițiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse bilanțul certificat de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, lista completă a bunurilor debitoarei, lista creditorilor și a creanțelor acesteia, contul de profit și pierderi pe anul anterior depunerii cererii, declarații conform lit. h, j și l, astfel cum prevede în mod expres și fără exceptări textul art. 28 alin.1 coroborat cu art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2010, judecătorul sindic a apreciat că debitoarea nu a făcut dovada existenței stării de insolvență, nici vădită, și nici iminentă, nici a lipsei lichidităților necesare pentru plata datoriile, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestora este neînsemnat.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei . având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe C.I.I. M. E., lichidator judiciar al debitoarei S.C. F. P. S.R.L. CLUJ-N., a formulat apel, solicitând instanței anularea hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței în forma simplificată a falimentului prev. de Legea nr. 85/2006 împotriva debitoarei.

În motivarea apelului, apelantul a arătat că societatea debitoare a fost dizolvată de drept, în temeiul art. 237 alin. 1 fit, b si alin. 3 din Legea nr. 31/1990, la cererea ORCT Cluj, tocmai pentru ca nu a depus la oficiul registrului comerțului, în termenele legale, situațiile financiare anuale.

Pe de altă parte, apelantul a arătat că prin Rezoluția nr. 2404/ 12.02.2009, a fost numit în calitate de lichidator al debitoarei, iar în această calitate a notificat debitoarea la sediul social cu care aceasta figurează în evidentele ORCT Cluj, conform notificării anexata cererii introductive, solicitând acesteia sa procedeze la remiterea documentelor financiar contabile, a celor privind înființarea societății precum si a tuturor celorlalte acte la care face referire art. 28 alin. 1 Legea nr. 85/2006, însă debitoarea nu a dat curs cererii, nepredând niciunul din documentele solicitate. In aceste condiții, apelantul arată că a întocmit raportul economic privind situația societății debitoare, exclusiv pe baza ultimelor informații si date bilanțiere prezentate pe site-ul Ministerului de Finanțe.

In ceea ce privește îndeplinirea obligației instituite la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind depunerea documentelor, apelantul arată că instanța de fond a pierdut din vedere situația particulară specială a societății debitoare, respectiv că a fost dizolvata de drept, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b si alin. 3 din Legea nr. 31/1990, la cererea ORCT Cluj, tocmai pentru ca nu a depus la oficiul registrului comerțului, în termenele legale, situațiile financiare anuale iar, urmare a notificării pentru predarea documentelor prevăzute de lege, debitoarea nu a înțeles să-si îndeplinească acesta obligație.

In consecința, apelanta arată că a fost în imposibilitate obiectivă de a depune la dosarul cauzei declarații conform lit. h, j si I ale art. 28 alin. 1, bilanțul certificat de către administrator si cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedenta datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii; lista completa a bunurilor debitorului; lista creditorilor si a creanțelor acesteia si contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii, toate aceste documente emanând de la societatea debitoare si aflându-se exclusiv în posesia acesteia.

În continuarea motivării apelului, apelantul a prezentat pe larg măsurile și demersurile pe care le-a întreprins pentru recuperarea documentelor contabilei ale debitoarei în ce privește bunurile, conturile la bănci, creditori, iar toate aceste informații se completează pe deplin cu cele evidențiate în raportul economic privind situația societății debitoare, întocmit de lichidator pe baza ultimelor informații si date bilanțiere prezentate pe site-ul Ministerului de Finanțe, raport anexat cererii introductive si care evidențiază, în esența, următoarele;

Apelantul a mai arătat că debitoarea a depus ultimele situații financiare public pentru exercițiul financiar al anului 2007 din care rezulta ca la aceea data dispunea de active imobilizate în cuantum de 51.039 lei, care cu certitudine nu reprezintă bunuri imobile, așa după cum rezulta si din adresa Primăriei din Cluj-N. nr._/496/16.10.2012, creanțe în suma de 75.396 lei, disponibilități bănești în suma de 545 lei si datorii totale în valoare de 111.245 lei. Apoi, ultimele venituri obținute sunt în anul 2007 si sunt în suma de 20.038 lei cu un volum total de cheltuieli în cuantum de 19.938 lei. La finele exercițiului 2007 rezultatul financiar obținut fiind profit în valoare de 84 lei.

Având în vedere aceste aspecte si situația particulara a debitoarei, susține apelanta, rezultă neîndoielnic împrejurarea ca debitoarea prin lichidator a făcut proba lipsei lichidităților bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, respectiv dovada stării de insolventa a debitoarei.

Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:

Societatea debitoare S.C. F. P. S.R.L. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. 6 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În exercitarea prerogativelor conferite de Legea nr. 31/1990, lichidatorul CII M. E. a formulat cererea de deschidere a procedurii simplificate de faliment a debitoarei . SRL.

Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, precum și imposibilitatea stingerii creanței fiscale în cuantum de 6274 lei înscrisă în fișa de plătitor din 15.01.2014, elemente care atrag incidența cazului de deschidere a procedurii colective în opinia apelantei.

Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din Legea nr. 85/2006 ca fiind „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”.

Potrivit art. 270 indice 1 din Legea nr. 31/1990 în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare.

În consecință cererile formulate în temeiul prevederilor art. 270 indice 1 din L nr. 31/1990 rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de Legea nr. 85/2006 și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de Legea nr. 85/2006. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din Legea nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ”îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență”.

Cerința valorii prag a creanței aplicabilă cererilor formulate de creditori nu este însă aplicabilă în privința cererilor formulate de lichidatorii societăților dizolvate în baza prevederilor legii nr. 31/ 1990.

Cuantumul redus al creanței trebuie avut în vedere însă pentru rațiuni ce țin de utilizarea chibzuită a fondului de lichidare, fiind firesc ca eliminarea entităților care nu au nici resurse și nici șanse de redresare să se realizeze rapid și la costuri minime.

Sub acest aspect în mod corect a reținut judecătorul sindic că lichidatorul nu a probat că în pasivul debitoarei ar exista o datorie către organul fiscal în cuantum de 6274 lei, ci doar o creanță modică de 659 lei care nu justifică inițierea unei procedurii complexe colective care presupune suportarea unor cheltuieli mult mai mari de procedură din fondul public de lichidare.

Pentru stabilirea întinderii creanței fiscale în mod corect judecătorul sindic a conferit valențe probatorii doar titlurilor executorii emanând de la creditorul bugetar, nu și fișelor sintetice elaborate de la același creditor deoarece existența și întinderea creanțelor fiscale pot fi probate doar prin titluri de creanță sau prin titluri executorii întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală, iar nu prin alte evidențe sintetice întocmite de organul fiscal. Printre acestea se numără și fișa sintetică de care se prevalează apelanta, care este lipsită de orice valoare probatorie, fiind inopozabilă debitoarei . SRL.

Cât timp în urma tuturor demersurilor efectuate nu a identificat decât un singur creditor, respectiv pe AFP Cluj N. față de care debitoarea înregistrează o datorie modică în cuantum de 659 lei, afirmația lichidatorului că . SRL nu ar face față datoriilor certe, lichide și exigibile nu este confirmată de niciunul din mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei.

Întrucât costurile previzionate pentru finalizarea procedurii insolvenței ar fi mult mai mari decât beneficiile scontate prin inițierea unei astfel de proceduri, soluția de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței în cazul concret dedus judecății este justificată de interesul public pentru asanarea cu celeritate a mediului de afaceri, urmând ca riscurile legate de nerecuperarea eventualelor datorii să fie transferate toate în sarcina creditorilor.

Cu toate că se verifică afirmația apelantei referitoare la lipsa culpei în neîndeplinirea obligației de a depune documentele menționate la art. 28 din Legea nr. 85/2006, iar Curtea validează critica de netemeinicie a soluției de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței pronunțate pe acest considerent, soluția care se impune a fi pronunțată este cea de respingere a recursului în considerarea modicității creanței invocate în susținerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cu mențiunea amendării considerentelor în sensul înlăturării argumentelor care privesc nedepunerea documentelor menționate la art. 28 din Legea nr. 85/2006. O astfel de obligație subzistă doar în ipoteza în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței este formulată de administratorul debitoarei, iar nu și în cazul formulării unei astfel de cereri de către lichidatorul desemnat potrivit Legii nr. 31/1990. Acestuia din urmă îi revine obligația de a întocmi rapoarte asupra situației financiare a debitoarei în etapa lichidării, astfel că lichidatorului i se poate pretinde doar depunerea acestor rapoarte. Documentele enumerate de art. 28 din Legea nr. 85/2006 trebuie depuse de lichidator la dosarul cauzei doar în măsura în care în etapa lichidării a intrat în posesia acestora, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.

Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art. 480 NCPC Curtea va respinge apelul declarat de C.I.I. M. E., lichidator judiciar al S.C. F. P. S.R.L.CLUJ-N. împotriva sentinței civile nr. 216 din 29.01.2014, pronunțată în dosarul nr._ 14 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o va păstra în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de C.I.I. M. E., cu sediul în D., ..6, jud. Cluj, lichidator judiciar al S.C. F. P. S.R.L.CLUJ-N., cu sediul în Cluj-N., .. 60, jud. Cluj, înmatriculata la ORC Cluj, sub nr. J_, cod unic de înregistrare_, împotriva sentinței civile nr. 216 din 29.01.2014, pronunțată în dosarul nr._ 14 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o păstrează în întregime.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2014.

PREȘEDINTE,

M.-I. I.

JUDECĂTOR,

M. B.

GREFIER,

A. B.

CO

Semnează grefier șef

M. T.

Red.M.I.I./07.07.2014.

Dact.H.C./4 ex.

Jud.fond: A.G. N..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Hotărâre din 20-06-2014, Curtea de Apel CLUJ