Procedura insolvenţei. Decizia nr. 175/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 175/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 5768/118/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.175
Ședința publică din 13 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. R.
Judecător A. P.
Grefier T. O.
S-au luat în examinare recursurile - litigii cu profesioniști formulate de recurenții pârâți P. S. și C. I. A. cu domiciliul în C., .. 29 ., . împotriva Sentinței civile nr.1526/20.05.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare V. S. - lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., .. 103, ., având ca obiect procedura insolvenței art. 138 din Legea nr.85/2006 .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde av. Ianuși Z. pentru recurenții pârâți P. S. și C. I. A., lipsind intimata debitoare V. S. - lichidator judiciar al debitoarei ..
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 87 și urm. din Codul de procedură civilă.
Recursul este motivat și timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, achitată cu chitanțele CT XWM_ PJ/16.01.2014 și CT XWM5252861 PJ/16.01.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 c.pr.civ.
Av. Ianuși Z. pentru recurenții pârâți P. S. și C. I. A., depune la dosar înscrisuri, prin care face dovada că recurenta pârâtă P. S. a fost plecată din țară în perioada anilor 2011-2013 și până în prezent, contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1732/17.10.2008 prin care face dovada că recurenta pârâtă P. S. a vândut apartamentul la care a fost citată pe parcursul judecății la fond, din anul 2008, precum și Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei întocmit de lichidatorul judiciar pentru a dovedi că aspectele avute în vedere la momentul cererii de chemare în judecată nu mai justifică cererea de antrenare a răspunderii.
Totodată depune la dosar precizări prin care învederează că la judecata în fond a pricinii, procedura de citare cu recurenții pârâți nu a fost legal îndeplinită, arătând că nu mai are alte cereri sau probe de formulat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de formulat, nici excepții de invocat, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Av. Ianuși Z. pentru recurenții pârâți P. S. și C. I. A., solicită în principal admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanței, motivat de faptul că la fond judecata s-a făcut cu lipsă de procedură, pârâta P. S. a vândut imobilul din anul 2008.
În subsidiar solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, arătând că aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată nu sunt întemeiate, din raportul lichidatorului judiciar rezultând că nu se impune atragerea răspunderii patrimoniale.
Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului – litigii cu profesioniști de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 10.12.2012 reclamanta V. S., în calitate de lichidator al societății debitoare ., a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâților Pirvulescu S. și C. I. A., în calitate de asociați ai societății debitoare, în temeiul art.138 alin.1 lit.c), d) și f) din Legea 85/2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că i-a notificat pe pârâți asupra deschiderii procedurii insolvenței și asupra obligației de predare a documentelor contabile, însă aceștia nu au înțeles să dea curs acestei notificări.
Situațiile financiare anuale aferente anilor 2009, 2010 și 2011 nu au fost depuse la AFP C., nu se regăsesc pe site-ul Ministerului Finanțelor, fapt ce demonstrează că administratorul social nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale.
Din analiza actelor financiare pe 2008 a rezultat că debitoarea a avut o cifră de afaceri de 113.336 lei.
Nedepunerea documentelor prevăzute de art.28 alin.1 coroborat cu art.35 din Legea 85/2006, prezumă săvârșirea de către administratorii sociali a faptei prevăzute la art.138 alin.1 lit.d) din Legea 85/2006, respectiv ținerea unei contabilități fictive și în neconformitate cu legea.
În ceea ce privește condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, acestea sunt îndeplinite. Prejudiciul constă tocmai în pasivul debitoarei ajunse în stare de insolvență, fapta ilicită se circumscrie prevederilor art.138 alin.1 lit.a), d), e) din Legea 85/2006, iar raportul de cauzalitate rezidă din legătura directă între faptele săvârșite de administratorul societății, care nu a răspuns în nici un fel notificărilor lichidatorului judiciar în vederea predării actelor financiar contabile ale societății și debitul înregistrat de societate.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare sau apărări în cauza.
Prin sentința civilă nr.1526/20.05.2013 Tribunalul C. a admis cererea formulată de V. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., a dispus ca pasivul debitoarei . în cuantum de 432.534,74 lei să fie suportat de pârâții P. S. și C. I. A., urmând ca sumele obținute prin executare silită împotriva pârâților să intre în averea debitoarei . și să fie destinate acoperirii pasivului.
A reținut instanța de fond că, potrivit art.138 alin.1 din Legea 85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:…d) „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Pentru atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere în temeiul art.138 din Legea 85/2006, este necesar ca reclamanta să dovedească săvârșirea faptelor prevăzute de articolul menționat, legea prezumând legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor și starea de insolvență.
Așa cum rezultă din raportul lichidatorului judiciar, pârâții, în calitate de administratori ai societății, nu au înțeles să răspundă notificării acestuia în sensul de a pune la dispoziția sa documentele financiar-contabile ale societății. Din evidența Administrației Publice C. și Oficiul Registrului Comerțului C. rezultă că pârâții nu au înregistrat bilanțuri anuale pe toată perioada cuprinsă între 2009-2011. Pârâții nu s-au prezentat nici în instanță pentru a răspunde la interogatoriu, instanța făcând aplicarea dispozițiilor art.225 C.pr.civ. Față de această situație se naște prezumția că pârâții nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d) din Legea 85/2006.
Odată dovedită săvârșirea faptei, legea prezumă legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciu, acesta din urmă constând în chiar starea de insolvență a societății debitoare și a imposibilității recuperării creanțelor de către creditori.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, în temeiul art.138 alin.1 pct.d din Legea 85/2006, cererea a fost admisă, pârâții urmând să suporte din patrimoniul propriu întregul debit al societății, în cuantum de 432.534,74 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții P. S. și C. I. A., criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie, fără indicarea temeiului de drept.
Recurenta P. S. în motivarea recursului arată că, instanța de fond a emis o hotărârea netemeinică și nelegală, având în vedere că, pentru aplicarea art.138 alin. 1 lit.d, trebuie dovedit ca a fost ținută contabilitate fictiva, ca au dispărut documente contabile sau nu a fost ținută contabilitatea in conformitate cu legea, iar în ceea ce privește obligația administratorului de a tine registrele in conformitate cu legea, condiția impusa de legiuitor fiind neîndeplinirea acestei obligații să fi cauzat ajungerea societății stare de insolventa, ori in prezenta cauza nu s-a dovedit acest lucru.
Așa cum reiese însăși din rapoartele întocmite de lichidatorul judiciar, acest element nu este întrunit in prezenta cauza, acesta prin raportul publicat in BPI in data de 09.10.2013 apreciind ca nu se poate pronunța in privința incidenței art.138 din L85/2006.
Totodată solicită să se constate că la dosarul cauzei nu exista administrat nici un probatoriu, cu excepția interogatorului la care nu a putut răspunde, întrucât nu a avut cunoștință de existenta dosarului pana la prezenta data.
Recurentul C. I. A. în susținerea recursului arată că, a avut doar calitatea de asociat minoritar (respectiv un procent de 5% din părțile sociale), nu a făcut niciodată acte de administrare și nu a făcut parte din organele de conducere ale societății debitoare.
Raportat la această împrejurarea, apreciază că instanța trebuie să constate lipsa calității sale procesuale, având în vedere că potrivit alin.1 din art.138 Legea nr.85/2006, persoanele răspunzătoare patrimonial sunt membri organelor de conducere, iar el personal nu se circumscrie acestei categorii.
Se mai arată că instanța greși a procedat la judecata în fond a cauzei, procedura de citare a recurenților nefiind legal îndeplinită.
Recursul este fondat.
În cauză se constată că instanța de fond a procedat la judecarea cauzei, reținând că acțiunea formulată de V. S. în calitate de lichidator al S.C. Rominvest Consulting în temeiul art.138 lit.c, d și e din Legea nr.85/2006 este fondată în considerarea dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, pârâții neprezentându-se în instanță pentru a răspunde al interogatoriu, greșit.
Aceasta, deoarece în recurs, pârâții P. S. și C. I. A. au făcut dovada că apartamentul situat la adresa la care cei doi pârâți recurenți au fost citați, a fost vândut cu act autentic încheiat la data de 17.10.2008 (filele 46,47 dosar recurs), la judecarea cauzei fiind citați la adresa din C., ..29, ..A, .,13,17,18 dosar fond), adică exact unde pârâții recurenți nu mai locuiau din 2008.
Mai mult, în recurs s-au făcut dovezi (filele 38-43) că recurenta P. S. a fost plecată din țară, iar în ce-l privește pe recurentul C. I. A. acesta afirmă nu numai că nu mai locuiește la adresa la care a fost citat, dar de mai mulți ani a fost plecat din țară.
Lichidatorul judiciar al societății al S.C. Rominvest Consulting a depus în recurs și raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei (filele 28-30) în care arată că apreciază că nu sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente și în temeiul art.312 alin.1 și alin.5 Cod pr.civilă, se va admite recursul, casa hotărârea recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul - litigii cu profesioniști formulate de recurenții pârâți P. S. și C. I. A. cu domiciliul în C., .. 29 ., . J. C. împotriva Sentinței civile nr.1526/20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare V. S. - lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., .. 103, ..
Casează sentința recurată și trimite cauza primei instanțe în vederea desăvârșirii fondului, cu procedura legal îndeplinită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 Februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. P. C. R. A. P.
Grefier,
T. O.
Jud.fond: C.T.
Red.dec.jud.A.P./07.03.2014
Tehnored. Gref.T.O./07.03.2014
– 2 ex
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II – A CIVILĂ ,
DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
C Ă T R E ,
TRIBUNALUL C. –
SECȚIA A II – A CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat dosarul cu numărul mai sus menționat, privind recursurile declarate de recurenții pârâți P. S. și C. I. A. cu domiciliul în C., .. 29 ., . J. C. împotriva Sentinței civile nr.1526/20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata debitoare V. S. - lichidator judiciar al debitoarei ., cu sediul în C., .. 103, ., ., având ca obiect procedura insolvenței art. 138 din Legea nr.85/2006, întrucât prin Decizia civilă nr.175/13.02.2014, s-a admis recursul, s-a casat hotărârea recurată și s-a dispus trimiterea cauzei primei instanțe în vederea desăvârșirii fondului, cu procedura legal îndeplinită.
Dosar atașat: nr._ al Tribunalului C. – care conține 26 file .
Dosarul conține file.
PREȘEDINTE ,
G. P.
GREFIER,
T. O.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 131/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 564/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








