Procedura insolvenţei. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 6630/118/2013/a2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 231
Ședința publică din 12 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător R. P.
Grefier D.-C. M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de C.I.I. B. M. – cu sediul în C., ., jud.C., în calitate de LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . – J_, CUI_, cu sediul în C., .. 10, Camera nr. 1, ., etaj 10, ., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A. D. – cu domiciliul în Medgidia, ., ., împotriva sentinței civile nr. 198/23.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect procedura insolvenței - art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, potrivit art.153 și urm.Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare; învederează că apelul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
In baza art.394 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului de față:
1.Prin sentința civilă nr.198/23.01.2014, Tribunalul C. a respins cererea de introducere în cauză a moștenitorilor pârâtului S. A. D., formulată de C.I.I. B. M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., a admis excepția lipsei capacității de folosință pasive a pârâtului S. A. D. și a respins cererea formulată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesual de folosință.
S-a reținut că prin cererea formulată de C.I.I. B. M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., s-a solicitat atragerea răspunderii personale a fostului administrator S. A. D. al . și suportarea pasivului firmei de către acesta, în baza faptelor constatate, săvârșite de către acesta în calitate de fost administrator, fapte constatate și descrise în Raportul privind cauzele apariției insolvenței nr._.
Din Procesul verbal întocmit la data de 17.12.2013 rezultă că s-a procedat la accesarea bazei de date DEPABD, iar din verificările efectuate numitul S. A. D. figurează decedat din data de 01.01.2013.
În ceea ce privește cererea de introducere în cauză a moștenitorilor pârâtului S. A. D., instanța a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. 1 C. proc.civ., rezultă că judecata va continua cu succesorul părții dacă dreptul procesual este transmis în cursul procesului., fiind avută în vedere ipoteza în care partea a decedat ulterior introducerii cererii.
Atât cererea privind angajarea răspunderii fostului administrator S. A. D. al ., cât și cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței a . au fost introduse după decesul pârâtului, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiilor art. 39 alin. 1 teza a II-a și art.412 alin. 1 pct. 1 din C. proc. civ..
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului S. A. D., instanța de fond a reținut următoarele:
Capacitatea de folosință este aptitudinea generală și abstractă a persoanelor fizice de a avea, în principiu, orice drepturi și obligații de natură procesuală.
Capacitatea procesuală de folosință a persoanei fizice începe, în principiu, de la data nașterii și încetează odată cu moartea persoanei, data morții fiind și data încetării acestei capacități.
În cauză, cererea privind angajarea răspunderii fostului administrator S. A. D. al . a fost introdusă la data de 19.11.2013, după decesul pârâtului, astfel că cererea este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
2. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel C.I.I. B. M., lichidator judiciar al debitoarei ., care a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Potrivit apelantului lichidator judiciar, în cauză nu s-a făcut dovada decesului pârâtului S. A. D., fostul administrator al ., invocând apelantul adresa nr._/10.02.2014 emisă de Serviciul de Evidență a Populației, în care se menționează că S. A. D. este decedat din data de 01.01.2013, conform actului de deces nr.69/2013, și răspunsul Camerei Notarilor Publici, potrivit căruia, în evidențele sale nu apare nicio succesiune pe numele pârâtului.
Se arată că lichidatorul judiciar a cerut introducerea în cauză a moștenitorilor legali ai lui S. A. D., conform prevederilor art.38, 39 NCPC, pentru recuperarea datoriei către bugetul de stat și a solicitat, de asemenea, unicului creditor al societății debitoare, AJFP C., să-și exprime punctul de vedere în legătură că eventualul demers al instituției pentru continuarea judecății cu moștenitorii fostului administrator.
Solicită apelantul, în consecință, admiterea apelului și anularea hotărârii instanței de fond, cu consecința rejudecării cauzei.
În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm.NCPC și dispozițiile Legii nr.85/2006.
Au fost anexate cererii de apel adresa nr._/10.02.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor C. și adresa nr.302/24.02.2014 emisă de Camera Notarilor Publici C..
3. Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea de Apel constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru ca o persoană să dobândească calitatea de parte în procesul civil trebuie să aibă capacitate de folosință, lipsa acesteia făcând imposibilă parcurgerea acțiunii civile.
Cererea de chemare în judecată nu poate fi formulată împotriva unei persoane decedate, întrucât aceasta nu are capacitate de folosință, și astfel nu poate avea nici capacitate procesuală de folosință, toate actele făcute în contradictoriu sau în raport cu o astfel de persoană fiind lovite de nulitate absolută.
În speță, rezultă chiar din înscrisurile depuse la dosar de către apelantul lichidator judiciar că pârâtul S. A. D. a decedat la data de 01.01.2013, deces înregistrat cu actul nr.69/2013, astfel că la momentul promovării prezentului demers judiciar, respectiv la data de 19.11.2013, pârâtul era lipsit de capacitate de folosință, aceasta încetând prin deces.
Din acest punct de vedere, dezlegarea dată excepției absolute a lipsei capacitării procesuale de folosință este corectă.
Referitor la introducerea în cauză, pentru continuarea judecății, a moștenitorilor fostului administrator, reținem că potrivit art.412 alin.1 pct.1 NCPC, „judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora”.
Acest caz de suspendare legală de drept se aplică numai dacă decesul părții a intervenit pe parcursul procesului, după sesizarea instanței de judecată, nu și atunci când la data învestirii instanței partea era decedată, caz în care este vorba despre lipsa capacității procesuale de folosință, care atrage sancțiunea specifică a neîndeplinirii acestei condiții de exercițiu a acțiunii.
În consecință, pentru argumentele menționate anterior și ținând seama de data intervenirii decesului pârâtului, în cauză nu este incident textul art.412 alin.1 pct.1 NCPC, fiind corect respinsă cererea de introducere în judecată a moștenitorilor.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de apelant sunt nefondate, în temeiul prevederilor art.480 alin.1 NCPC, Curtea de Apel va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de C.I.I. B. M. – cu sediul în C., ., jud.C., în calitate de LICHIDATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI . – J_, CUI_, cu sediul în C., .. 10, Camera nr. 1, ., etaj 10, ., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. A. D. – cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 198/23.01.2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 mai 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, R. P. | |
Grefier, D.-C. M. |
Jud.fond: A.A.S.
Red.-jud.R.P.
Tehnored.-gref.D.C.M.
2ex./29.05.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 323/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








