Procedura insolvenţei. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 13684/118/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 34
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător R. P.
Judecător N. S.
Grefier N. L.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta reclamantă D.G.R.F.P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, împotriva sentinței
procedura insolvenței Art. 138 din Legea 85/2006 civile nr.774/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant B. A. I. cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect procedura insolvenței – antrenare răspundere materială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din Codul de pr.civilă.
În referatul asupra cauzei, grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Se solicită judecata cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra prezentului recurs.
CURTEA
Asupra recursului de față:
1. Prin sentința civilă nr.774/11.03.2013, Tribunalul C. – prin judecătorul sindic a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice C. în contradictoriu cu pârâtul B. A. I., ca nefondată, reținând următoarele:
Creditoarea D.G.F.P. C. a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. A. I., motivat de faptul că administratorul nu a predat arhiva societății, astfel încât nu se pot stabili cauzele care au dus la apariția stării de faliment a debitoarei, administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legislația în vigoare.
În drept, s-au invocat disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a constatat că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență depus la data de 22.05.2012, lichidatorul judiciar a arătat că debitorul nu a înțeles să-i comunice actele prevăzute de art. 28 alin. 1din Legea nr. 85/2006, astfel că a luat ca punct de reper indicatorii financiari conform datelor extrase de pe site-ul Ministerului Finanțelor pe anii 2000 și 2001.
Lichidatorul judiciar a identificat drept cauze ale apariției stării de insolvență lipsa permanentă de disponibilități bănești care au condus la dificultăți în achitarea datoriilor și cuantumul cheltuielilor mai mare decât al veniturilor în anii 2000 și 2001.
Nu au fost identificate fapte care să fi cauzat starea de insolvență a debitorului în conf. cu disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit judecătorului sindic, natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenței este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale, astfel că pentru a putea fi angajata răspunderea trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa și condițiile speciale: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie sa fie membri organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.
Condiția existenței prejudiciului este îndeplinită, a stabilit instanța, raportat atât la starea de insolvență a debitoarei, cât și la existența creanțelor împotriva debitoarei menționate în tabelul definitiv.
În ceea ce privește săvârșirea faptei ilicite, s-a constatat că din actele existente la dosar întocmite de lichidatorul judiciar nu rezultă caracterul fictiv al evidențelor contabile, nici dispariția unor documente contabile și nici încălcarea dispozițiilor legale privind evidența contabilă.
Analiza efectuată de lichidatorul judiciar a indicatorilor financiari ai activității societății debitoare conform datelor extrase de pe site-ul Ministerului Finanțelor pe anii 2000 și 2001 nu sunt concludente sub aspectul săvârșirii faptei ilicite afirmate de titularul cererii, dat fiind vechimea informațiilor.
Potrivit instanței, simplul fapt ca paratul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natura sa duca la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.
În ceea ce privește condiția vinovăției, judecătorul sindic reține că ideea unei prezumții de culpă în sarcina administratorului nu poate fi primită, întrucât disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a se constata, ci prevăd în concret aceste fapte păgubitoare care au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
S-a apreciat, de asemenea, că împrejurarea ca nu au fost depuse la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevazut de art. 35 din lege ori ca nu s-au depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la O. nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
2. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs, în termen legal, reclamanta creditoare Direcția G. a Finanțelor Publice C. ( în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. ), care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului B. Amadesu I..
A susținut recurenta că din raportul publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/04.12.2012 rezultă că administratorul judiciar nu a intrat în posesia documentelor contabile și nu a identificat fapte care să fi cauzat apariția stării de insolvență.
Urmare a notificărilor lichidatorului, administratorul debitoarei avea obligația de a pune la dispoziția judecătorului sindic documentele și informațiile conform art.28 și art.35 din Legea nr.85/2006, or din raportul lichidatorului a rezultat că acesta nu a intrat în posesia documentelor financiar contabile ale societății.
Potrivit recurentei, rezultă astfel că au fost încălcate prevederile Legii nr.82/1991, în sensul că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legislația în vigoare, fapta fiind sancționată de Legea nr.85/2006 prin art.138 lit.d.
S-a învederat, de asemenea, că prejudiciul este format din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență și este cuantificat prin declarațiile de creanța ce au fost înregistrate în tabelul definitiv al creanțelor, fapta ilicităse circumscrie prevederilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, iar legătura de cauzalitateîntre faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege prin dispozițiile cuprinse în art. 73 din Legea nr. 31/1990 rep. care arată că administratorii sunt solidar răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere.
Intimatul pârât B. A. I. nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate alte probatorii în recurs.
3. Recursul este neîntemeiat.
Cererea de chemare în judecată a reclamantei creditoare Direcția G. a Finanțelor Publice C. a învestit judecătorul sindic cu judecarea acțiunii în antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului B. A. I., administrator al societății debitoare, sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, generatoare a stării de insolvență a debitoarei.
Judecătorul sindic a apreciat că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Potrivit textului de lege menționat, „ membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului ” vor fi obligați să suporte o parte din pasivul debitorului dacă le este imputabilă starea de insolvență, prin faptul că “au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Așadar, una dintre modalitățile în care se poate săvârși fapta constă în neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale.
De aceea, în ceea ce privește probatoriul necesar susținerii răspunderii delictuale pe această faptă, trebuie reținut faptul că neținerea contabilității este o faptă negativă generală, care, potrivit regulilor probațiunii, nu poate fi dovedită decât prin faptul pozitiv contrar.
Probatoriul, însă, revine tot reclamantului, având în vedere că nașterea unei prezumții simple ( art. 1203 V.C.civil – text în vigoare la momentul promovării acțiunii ), aceea a neținerii contabilității decurgând din nedepunerea evidenței contabile, nu răstoarnă sarcina probei și nu obligă pe pârât să dovedească faptul contrar.
Nu ne aflăm în prezența unei prezumții legale relative ( decizia Curții Constituționale nr.1134/2008 ) instituită de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, ci este vorba despre o prezumție simplă, stabilită de judecător.
Astfel, în raport cu fapta ilicită invocată, reclamanta creditoare trebuia să probeze, fără urmă de îndoială, că pârâtul a încălcat prevederile Legii nr.82/1991, în sensul că, în calitate de administrator statutar nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legislația în vigoare și că această faptă este aceea care a generat starea de insolvență a societății debitoare.
Simpla împrejurare menționată de lichidatorul judiciar în cuprinsul raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, cu privire la imposibilitatea stabilirii dacă documentația contabilă a fost în conformitate cu legislația în vigoare, nu poate atrage, în lipsa unui probatoriu concludent, răspunderea pârâtului în cadrul instituit de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, trebuie reținut și faptul că lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze acțiunea de față tocmai pentru că nu a fost în măsură să stabilească legătura de cauzalitate dintre lipsa documentelor contabile și starea de insolvență a debitoarei.
Pentru toate aceste argumente, constatând că din probatoriul administrat nu rezultă săvârșirea faptei ilicite și legătura de cauzalitate dintre nedepunerea evidenței contabile și pasivul reclamat de creditoare, în temeiul art.312 C.pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă D.G.R.F.P. G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, împotriva sentinței civile nr.774/11.03.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant B. A. I. cu domiciliul în C., ., ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, R. P. | Judecător, N. S. |
Grefier, N. L. |
Jud.fond:M.N.M.
Red.dec.jud.R.P.
2ex./21.01.2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 426/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
