Procedura insolvenţei. Decizia nr. 420/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 1068/118/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.420.
Ședința publică din data de 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. G.
JUDECĂTOR - M. C. E.
JUDECĂTOR - R. N. B.
GREFIER - A. A.
Pe rol judecarea recursului promovat de recurent creditor D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C. cu sediul în localitatea C., . nr. 18, județ C. împotriva Sentinței civile nr. 3574/17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat debitor . - P. LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. S. L. cu sediul în localitatea C., ., ., . și intimat pârât H. V. L. domiciliat în localitatea C., ., ., etaj 3 .,având ca obiect procedura insolvenței Art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și urm Cod pr. civilă.
Recursul este motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, precum și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
P. Sentința civilă nr.3574/17.12.2014 s-a dispus:
„Respinge cererea de antrenare a răspunderii formulată de reclamanta D.G.F.P.C. cu sediul în C., . nr.18, județ C. în contradictoriu cu pârât H. V. L. cu domiciliul în C., ., ., ., J. C. în calitate de administrator statutar al debitoarei . cu sediul în Con stanța, ., . J_ CUI_, ca nefondată.”
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
P. sentința civilă nr.209/8.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-prin judecătorul sindic, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată cu . de debitoarea ., iar în calitate de lichidator judiciar a fost desemnat pe CII S. L. .
Raportul întocmit de lichidatorul judiciar arată că lichidatorul judiciar nu a intrat in posesia documentelor contabile ale debitoarei motiv pentru care nu a putut întocmi raportul asupra cauzelor care a dus la apariția stării de insolvență .
Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;” A. 3 al aceluiași articol prevede că „Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală”.
Fiind o obligație izvorâtă din lege, răspunderea administratorului unei societăți aflată în insolvență pentru faptele prevăzute in art.138, este o răspundere civilă delictuală, care presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998-999 C.civil, și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit, a culpei pârâtului, precum și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Una din caracteristicile răspunderii reglementată de art 138 din legea insolvenței este că fapta ilicită care poate justifica angajarea răspunderii trebuie să fie din cele expres prevăzute de art 138 și să existe un raport de cauzalitate între aceste fapte și starea de insolvență .
În cauză, este întrunită condiția existenței unui prejudiciu, concretizat în starea de insolvență a debitoarei . și în imposibilitatea satisfacerii creanței afirmată de creditoarea DGFP Constanta, din averea acesteia.
Nu se poate stabili, însă, că pârâtul administrator a cauzat insolvența debitoarei prin săvârșirea faptelor reglementate prin art. 138 alin.1 lit c și d din Legea nr. 85/2006.
În legătură cu fapta prevăzută de lit. d a art. 138 judecătorul sindic reține că neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune neținerea registrelor, lipsa înregistrărilor conform documentelor contabile, ascunderea unor documente contabile sau ținerea unei contabilități fictive, nu doar nedepunerea documentelor contabile, pentru care există o altă sancțiune . Chiar dacă în condițiile lipsei acestor documente de la sediul declarat al debitoarei s-ar prezuma că nu au ținut contabilitatea conform prevederilor legale, nu s-a dovedit că în acest mod s-a cauzat prejudiciul adică starea de insolvabilitate .
Împrejurarea că pârâtul H. V. L. nu au predat actele contabile administratorului/lichidatorului judiciar este lipsită de relevanță sub aspectul existenței faptei prevăzută de art. 138 lit. d), deoarece este ulterioară deschiderii procedurii insolvenței. Pe de altă parte, în anul 2010 debitoarea a intrat în lichidare conform legii 31/1990, având numit un lichidator, motiv pentru care începând cu acel moment nu îi mai revenea obligația de a întocmi actele contabile .
Având în vedere ca dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 în ansamblul său, sancționează fapte anterioare și determinante pentru apariția stării de insolvență, răspunderea pârâtului administrator nu poate fi antrenată, pe temeiul de drept invocat, pentru că, ulterior deschiderii procedurii, nu a răspuns notificărilor practicianului și nu i-a predat acestuia evidența contabilă a debitoarei.
Invocarea disp. art.138 din Legea 85/2006, nu atrage în mod automat răspunderea membrilor de conducere, a persoanelor care au cauzat starea de insolvență, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii după administrarea de dovezi, care să conducă la concluzia că prin faptele expres și limitative prevăzute de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. În atare situație, simpla nedepunere a documentației contabile administratorului/ lichidatorului judiciar nu atrage în mod automat răspunderea instituită de art.138 din legea insolvenței, ci este necesară administrarea probelor care să conducă la această sancțiune.
Chiar și în ipoteza în care s-ar admite faptul că prin prevederile art. 138 lit. d s-a instituit o prezumție relativă de neîndeplinire a obligațiilor legale, totuși această prezumție, lăsată la aprecierea judecătorului, ar fi trebuit întărită de existența unui probatoriu cu care să se coroboreze în sensul existenței faptei ilicite și a vinovăției prevăzută de lege .
De asemenea, nedepunerea actelor și documentelor contabile ca faptă omisivă nu este suficientă pentru a lămuri legătura de cauzalitate cu starea de insolvență a societății și nici nu se circumscrie faptelor prevăzute la litera d).
Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit. d pentru a se dispune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei H. V. L., instanța va respinge acțiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoareaD.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:
Arată că a formulat împotriva numitului H. V. L. cerere de antrenare a răspunderii personale patrimoniale întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (au ținut o contabilitate fictiva, au ținut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea).
Lichidatorul judiciar nu a întocmit raportul prevăzut de dispozițiile art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 deoarece ca nu a intrat in posesia documentelor.
Arată că urmare a notificărilor lichidatorului, administratorul / asociatul debitoarei avea obligația de a pune la dispoziția judecătorului - sindic documentele si informațiile conform art. 28 si art. 35 din Legea nr. 85/2006, respectiv bilanțul si copiile registrelor contabile curente, lista completa a tuturor bunurilor sale, inclusiv conturile si băncile prin care debitorul îsi rula fondurile, precum si lista completa a tuturor creditorilor cu adresele acestora si felul creanțelor lor.
Ori, din raportul prezentat de lichidator, a rezultat ca acesta nu a intrat în posesia documentelor financiar contabile ale societății.
Din cele prezentate, rezultă fără echivoc, că au fost încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilității, în sensul că administratorii statutari nu au ținut contabilitatea societății pe care o administrau în conformitate cu legislația în vigoare, fapta sancționată de Legea nr. 85/2006 prin art. 138 alin. 1 lit. d).
Mai mult, fapta ilicita prevăzuta de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006 rezultă si din aceea că din fapta membrilor organelor de conducere ai societății debitoare de a nu prezenta documentele spre verificare, se poate ajunge la concluzia ca acesta nu a ținut contabilitatea în conformitate cu dispozițiile legale in materie.
Cu toate acestea, deși lichidatorul judiciar avea cunoștința de faptul ca administratorul societății a încălcat prevederile Legii nr. 82/1991, în raportul final depus la dosarul cauzei conchide că nu se pot desprinde cauzele care au dus la încetarea de plați si nici persoanele cărora le-ar fi imputabila aceasta stare si că se impune închiderea procedurii insolventei.
Răspunderea instituita de art. 138 din lege este o răspundere delictuala speciala, care împrumuta caracteristicile răspunderii delictuale, astfel fiind necesara îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 998-999 cod civil (fapta ilicita, prejudiciu, legătura de cauzalitate, culpa).
Răspunderea organelor de conducere a unei societăți comerciale pentru motivul ca nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea, fiind o obligație izvorâta din lege, este o răspundere civila delictuala. Conform art. 1 din Legea nr. 82/1991, organizarea și ținerea contabilității constituie o obligație profesionala a comercianților. Pentru stabilirea rezultatelor activității desfășurate, comerciantul este obligat ca, pe baza înregistrărilor din registrele de contabilitate, sa întocmească bilanțul contabil si să îl depună la administrația financiara. P. urmare, răspunderea pentru organizarea si tinerea contabilității revine administratorului sau altei persoane care are obligația gestionarii patrimoniului, in conformitate cu art. 11 din Legea nr. 82/1991.
Si Legea nr. 31/1990, în art. 73 alin. 1 lit. c) prevede ca administratorii sunt răspunzători fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Toate registrele de contabilitate se utilizează în stricta concordanta cu destinația acestora si se prezintă în mod ordonat si completate, astfel încât să permită, in orice moment, identificarea si controlul operațiunilor patrimoniale efectuate, astfel cum, în mod expres, prevede art. 21 din Legea nr. 82/1991.
Totodată, art. 25 din Legea contabilității dispune că "în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora in maxim 30 de zile de la constatare (...)".
În ceea ce privește prejudiciul, acesta este un prejudiciu indirect si este determinat de imposibilitatea societății ajunse in stare de insolventa de a acoperi datoriile pe care le are fata de creditori. Prejudiciul rezulta atât din starea de insolventa în care se afla debitoarea, cât si din existenta creanțelor împotriva debitoarei, cele menționate in tabelul definitiv.
Fapta ilicita se circumscrie prevederilor art 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006: administratorii "au ținut o contabilitate fictiva, au ținut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Împrejurarea că debitoarea nu a declarat pierderea, sustragerea ori distrugerea documentelor contabile, coroborat cu faptul ca nu a depus situațiile financiare, atât la Registrul Comerțului, cat si la administrația financiara competenta, prezuma ca administratorul nu a mai ținut contabilitatea in condițiile prescrise de lege, ceea ce a avut drept consecința imposibilitatea cunoașterii performantelor financiare si, implicit, încetarea de plați. Lichidatorul judiciar, deși i-a notificat pe administratorii statutari sa depună documentația contabila, aceștia nu au răspuns notificării, aspect care prezuma responsabilitatea acestuia.
Vinovăția se apreciază chiar prin existenta unei culpe, în orice forma a acesteia.
Potrivit art. 73 lit. d) din Legea nr. 31/1990, asociații / administratorii aveau obligația de a tine registrele prevăzute de lege, respectiv de a tine contabilitatea in conformitate cu legea, obligație pe care nu si-au respectat-o așa cum rezulta din fisa ORC.
Potrivit raportului sau, lichidatorul judiciar a notificat asociații / administratorii debitoarei, insa aceștia nu au răspuns in nici un fel notificărilor in vederea predării actelor financiar contabile ale societății.
Se retine ca textul legal nu prevede, in mod explicit, cerința culpei sau a
Legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciul produs este prezumata de lege, prin dispozițiile cuprinse in art. 73 din Legea 31/1990 republicata (administratorii sunt solidari răspunzători de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere). Lipsa documentației contabile împiedica cunoașterea situației reale a patrimoniului societății si poate sa conducă !a starea de insolventa, respectiv la imposibilitatea societății de a face fata datoriilor exigibile.
De asemenea, nedepunerea documentelor contabile prevăzuta ca obligație legala de art. 28 si următoarele din Legea nr. 82/1991 duce si la prezumția existentei legăturii de cauzalitate dintre săvârșirea faptei prevăzuta de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 si producerea prejudiciului, întrucât, prin tinerea unei contabilități in conformitate cu legea s-ar fi putut observa obligativitatea plații obligațiilor fiscale către bugetul de stat, sume care constituie creanța instituției noastre, care, daca ar fi fost achitate la timp, nu ar fi dus la perceperea de dobânzi si penalități.
În drept au fost invocate prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 si art. 299 - 316 din Codul de Procedura Civila.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii, dar și potrivit art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește temeiul răspunderii patrimoniale prev. de art.138 alin.1 lit.d din Lg.85/2006, constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea, în fața judecătorului sindic s-a făcut dovada depunerii a 3 declarații fiscale, figurând în fișa ORC cu date de bilanț pe perioada 2007 – 2009, nefiind dovedită săvârșirea faptei culpabile mai sus expusă.
Răspunderea administratorului este o răspundere specială care împrumută prin reglementarea sa caracteristicile răspunderii delictuale, care pentru a fi angajată, este necesar a se constata îndeplinirea condițiilor generale ale acestei răspunderi,astfel cum prevăd dispozițiile art. 1357 și urm. Cod civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăția.
Potrivit legii,cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, dar în cauză, reclamanta ,care avea sarcina de a dovedi că pârâtul a săvârșit faptele sus-menționate, nu a făcut decât simple afirmații neconfirmate prin probe.
Faptul că lichidatorul judiciar nu a putut intra în posesia documentelor financiar contabile nu duce la concluzia că ținerea evidenței financiar contabile s-a făcut fără respectarea legii, atâta timp cât nu s-a dovedit că această faptă a fost săvârșită și că prin această faptă a fost cauzată starea de insolvență.
Întrucât motivele invocate de recurent nu sunt susținute de probatoriul administrat, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurent creditor D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C. cu sediul în localitatea C., . nr. 18, județ C. împotriva Sentinței civile nr. 3574/17 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimat debitor . - P. LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. S. L. cu sediul în localitatea C., ., ., . și intimat pârât H. V. L. domiciliat în localitatea C., ., ., etaj 3 ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 Mai 2014.
Președinte, E. G. | Judecător, M. C. E. | Judecător, R. N. B. |
Grefier, A. A. |
Red.jud.hot.O.D.
Red.jud.dec.M.C.E.
A.A. 28 Mai 2014
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 472/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 557/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
