Procedura insolvenţei. Decizia nr. 473/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 3523/118/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 473
Ședința publică din 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. C.
Judecător I. M. Ș.
Grefier C. V.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul creditor D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., . nr.18, județ C., împotriva sentinței civile nr.1438 din 24.04.2014, pronunțată de Tribunalul C. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă O. M. A., din C., ., ., . având ca obiect procedura insolvenței Art. 138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art.153 Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Mai arată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ 13, reclamanta D. G. prin AJFP C., în calitate de creditoare a debitoarei . SRL, a formulat cerere de antrenare a răspunderii materiale a pârâtei O. M. A. în calitatea sa de fost administrator statutar pentru acoperirea pasivului societar în cuantum de 13.740 lei.
Prin Sentința civilă nr.1438 din 24.04.2014, pronunțată de Tribunalul C. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. prin A.J.F.P. C., în contradictoriu cu pârâta O. M. A..
Tribunalul C. a reținut în privește excepția lipsei calității procesuale pasive, că aceasta nu are caracter fondat, fiind respinsă ca atare.
Într-adevăr, art. 138 litera d din Legea nr. 85/2006 presupune un subiect calificat, în sensul că trebuie să efectueze acte de administrare specifice, însă potrivit art. 8 din actul constitutiv al societății, conducerea societății este asigurată de asociatul unic, care are următoarele atribuții: aprobă și modifică bilanțul și contul de beneficii și pierderi, aprobă și modifică programul de activitate, bugetul societății, hotărăște cu privire la majorarea sau reducerea capitalului social, la cesiunea părților sociale, adoptarea sau modificarea actului constitutiv, la comasarea, divizarea sau dizolvarea societății.
Tocmai, în raport de aceste atribuții, s-a constatat că pârâta îndeplinește acte de administrare, iar faptul că numita V. M. este administratorul societății nu atrage absența legitimării procesuale, ci o eventuală răspundere solidară.
Pe fond, s-a reținut că cererea nu are caracter fondat pentru următoarele considerente:
Premizele antrenării răspunderii materiale derivată din art. 138 din Legea nr. 85/2006 își au sorgintea în raportul de cauze întocmit de lichidatorul judiciar în considerarea dispozițiilor art. 59 din același act normativ.
Ori, conform raportului de cauze, care a fost întocmit, s-a considerat că starea de incapacitate de plată a societății a fost datorată unor motive obiective care nu sunt imputabile persoanelor care au asigurat conducerea societății și administrarea societății, așadar se poate concluziona că nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din legea în materie.
De asemenea, conform aceluiași raport, principala cauză a încetării plăților a fost diminuarea drastică a cifrei de afaceri, respectiv a încasărilor, iar aceasta nu este imputabilă persoanelor care au asigurat conducerea societății.
Concret, conform probelor administrate de către pârâtă, s-a constatat că într-adevăr societatea nu a mai desfășurat activitate încă din 2002 și până la dizolvare, însă societatea a depus atât la 31 decembrie, cât și la 30 iunie a fiecărui an declarația pentru lipsă de activitate înregistrată de altfel la organul fiscal.
Ori, reține judecătorul sindic, reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii faptei ilicite prevăzute de art.138 litera d, respectiv că neorganizarea contabilității conform legii a determinat insolvența societății debitoare, astfel încât nu este îndeplinit unul din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate dintre fapta literei d și starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G. prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
Precizează apelanta că urmare a notificărilor lichidatorului administratorul debitoarei avea obligația de a pune la dispoziția judecătorului sindic documentele și informațiile conform art.28 și art.35 din Legea nr.85/2006, respectiv bilanțul și copiile registrelor contabile curente, lista completă a tuturor bunurilor sale, inclusiv conturile și băncile prin care debitorul își rula fondurile, precum și lista completă a tuturor creditorilor cu adresele acestora și felul creanțelor lor.
Or, din raportul prezentat de lichidator, a rezultat că acesta nu a intrat în posesia documentelor financiar contabile ale societății și, pe cale de consecință, a precizat că nu se pot desprinde cauzele care au dus la încetarea de plăți și nici persoanele cărora le-ar fi imputabilă această stare, solicitând închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului.
Arată apelanta reclamantă că, din cele prezentate, rezultă fără echivoc că au fost încălcate prevederile Legii nr.82/1991 a contabilității, în sensul că administratorii statutari nu au ținut contabilitatea societății pe care o administrau în conformitate cu legislația în vigoare, faptă sancționată de Legea nr. 85/2006 prin art. 138 alin. 1 lit. d. din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței (au ținut o contabilitate fictivă, au ținut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea).
Răspunderea instituită de art. 138 din lege este o răspundere delictuală specială, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale, astfel fiind necesară îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 1357-1358 cod civil (fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate, culpă).
In ceea ce privește prejudiciul, arată apelanta reclamantă că acesta este un prejudiciu indirect și este determinat de imposibilitatea societății ajunse în stare de insolvență de a acoperi datoriile pe care le are față de creditori. Prejudiciul cauzat instituției apelante este cuantificat în declarația de creanță ce a fost înregistrată în tabelul definitiv al creanțelor.
Așa cum reiese din declarația de creanță depusă de DGFP la dosarul cauzei, societatea nu și-a achitat obligațiile de plată în termenul legal, ceea ce a generat majorări și penalități, iar acest aspect nu poate fi decât consecința unui management defectuos și a lipsei de interes a administratorilor în plata datoriilor către bugetul de stat. Debitorul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, iar lipsa de interes în achitarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat a dus la majorarea acestora și la declanșarea falimentului.
Fapta ilicită se circumscrie prevederilor art. 138 lit. c și d) din Legea nr. 85/2006: administratorii "au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți” și „au ținut o contabilitate fictivă, au ținut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Conform raportului de cauze, încetarea de plăți s-a instalat încă din 2012, iar administratorul statutar avea obligația să ia masuri de restrângere activității.
Potrivit raportului său, lichidatorul judiciar a notificat administratorii și asociații debitoarei, însă aceștia nu au răspuns în nici un fel notificărilor în vederea predării actelor financiar contabile ale societății.
Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul produs este prezumată de lege, prin dispozițiile cuprinse în art. 73 din Legea 31/1990 republicată (administratorii sunt solidari răspunzători de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere). Lipsa documentației contabile împiedica cunoașterea situației reale a patrimoniului societății și poate să conducă la starea de insolvență, respectiv la imposibilitatea societății de a face față datoriilor exigibile.
In concluzie, apelanta reclamantă solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința schimbării în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de antrenare formulate.
Intimata pârâtă O. M. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și păstrarea în tot a hotărârii atacate.
Examinând apelul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către apelantă, Curtea constată că este nefondat, nefiind identificate motive de nelegalitate a hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art.59 alin.(1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”;
Dispozițiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligația pentru societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și celelalte persoane juridice de a organiza și conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.
În conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.
Răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolvență este o răspundere civilă pentru fapta proprie față de debitoare iar nu față de creditori, ce întrunește multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitoarei prin ajungerea în stare de insolvență, nicidecum să repare prejudiciul creditorilor.
În atare situație aceștia răspund pentru partea de pasiv a debitoarei care este o consecință a faptelor săvârșite, pasiv astfel cum apare evidențiat conform tabelului consolidat al creanțelor.
Prevederile legale menționate instituie în persoana administratorului social obligații de rezultat exercitate în cadrul unui mandat legal, clar determinate și ușor de verificat, proba – pozitivă - a existenței și a regularității înscrierilor în evidența contabilă .
Curtea reține și incidența dispozițiilor art. 6 - orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ ; documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz - și 7 - persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și de pasiv deținute la începutul activității, cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării lor, în cazul fuziunii sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege , art. 25 - registrul-jurnal, registrul-inventar și Cartea mare, precum și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1, timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani - 26 - în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop și art. 28 alin. 1 din Legea 82/1991 - persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să întocmească situații financiare anuale, inclusiv în situația fuziunii, divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii .
Și Legea nr.31/1990 în art. 73 alin. 1 lit. c), prevede că administratorii
sunt răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere. Toate registrele de contabilitate se utilizează în strictă
concordanță cu destinația acestora și se prezintă în mod ordonat și completate, astfel încât să permită, în orice moment, identificarea și controlul operațiunilor patrimoniale efectuate, astfel cum, în mod expres, prevede art. 21 din Legea nr. 82/1991.
Obligația de a pune la dispoziția judecătorului sindic documentele și informațiile conform art.28 și art.35 din Legea nr.85/2006 aparține deci administratorului statutar, care în speța dată nu era aceeași persoană cu asociatul unic.
Ori, împrejurarea că, urmare notificării adresată fostului administrator statutar V. M., documentele contabile nu au fost predate lichidatorului judiciar nu este de natură a atrage incidența prezumției simple de culpă privind încălcarea dispozițiilor privind ținerea contabilității în persoana pârâtei, care nu avea calitatea de administrator și deci implicit de organizare și predare a documentelor contabile.
Conform concluziilor raportului final întocmit de lichidatorul judiciar, principala cauză a încetării plăților a fost diminuarea drastică a cifrei de afaceri, respectiv a încasărilor, iar aceasta nu este imputabilă persoanelor care au asigurat conducerea societății.
De asemenea, lichidatorul judiciar a concluzionat în raportul final că nu a identificat incidența nici uneia din faptele prevăzute la art.138 din Legea nr.85/2006.
Cum în cauză apelanta nu a administrat dovezi din care să rezulte nesocotirea de către pârâtă a unor obligații legale prevăzute de Legea nr. 18/1991 Curtea apreciază legalitatea și temeinicia hotărârii motiv pentru care în temeiul art.480 din codul de procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat apelantul creditor D.G.R.F.P G. - A.J.F.P C., cu sediul în C., . nr.18, județ C., împotriva sentinței civile nr.1438 din 24.04.2014, pronunțată de Tribunalul C. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă O. M. A., din C., ., ., . având ca obiect procedura insolvenței - Art. 138 din Legea 85/2006.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 Octombrie 2014.
Președinte, N. C. | Judecător, I. M. Ș. | |
Grefier, C. V. |
Jud.fond-I. C.
Jud.red-N.C./15.11.2014
Tehnored.gref.CV
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 237/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 241/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
