Procedura insolvenţei. Decizia nr. 794/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 794/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 10036/118/2009/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.794
Ședința publică din data de 17 decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte - N. C.
Judecător - I. M. Ș.
Judecător - E. C. G.
Grefier - I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă N. S., domiciliată în comuna Lumina, ., județul C. și cu domiciliul procesual ales în C. .-84, județ C., împotriva Sentinței civile nr.1310/14.04.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant I. G. S.P.R.L, cu sediul procesual ales în București, .-59, ., sector 4 - lichidator judiciar al debitoarei ., J_, cu sediul în C., ., nr.20, camera 4, județul C. și intimata pârâtă debitoare ., J_ - prin curator special S. Ș., cu sediul în București, ., având ca obiect procedura insolvenței - acțiune în anulare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 17 decembrie 2014 când a pronunțat prezenta hotărâre.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 21.02.2011 sub nr._, reclamantul C.I.I. B. C. A. - lichidator judiciar al debitoarei . (aflată în insolvență) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții . și N. S., anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/11.06.2009 la BNP Silvana B. T. privind apartamentul terasa nr. 2, în suprafață totală de 90,43 mp și cota indiviză de 6,38% respectiv 17,91 din suprafața totală construită și a cotei indivize de 20,13 mp din suprafața totală de 315,45 mp teren și locul de parcare nr. 6 în suprafață utilă de 14,74 mp împreună cu cota indiviză de 1,08% respectiv 3,03 mp și a cotei indivize de teren de 3,41 mp și repunerea părților în situația anterioară în sensul reîntoarcerii imobilelor în patrimoniul societății debitoare.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr.254/. pronunțată de Tribunalul C. în dosar_ 09 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei ., iar prin Sentința civilă nr.2808/. s-a dispus . urma investigațiilor efectuate în cursul procedurii s-a constatat că prin contractul menționat s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului în mod fraudulos cu intenția tuturor părților implicate de a sustrage aceste bunuri de la urmărirea de către creditori, prestația debitorului depășind vădit pe cea primită fiind incidente dispozițiile art.79 coroborat cu art.80 alin.1 lit.b) și c) din Legea 85/2006. Prețul de vânzare este derizoriu comparativ cu prețurile de vânzare ale celorlalte apartamente din ..000 euro precum și față de prețul pieței aferent anului 2009. Pentru apartament prețul a fost de 90.829 inclusiv TVA deși prețul de evaluare în vederea taxării apreciat de notarul public era de 450.181 adică de 6 ori mai mare, peste 100.000 euro. Art.85 alin.3 din Legea nr.85/2006 instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor. Se mai arată că prezumția de rea credință se extinde în cazul de față și la subdobânditor atâta vreme cât N. S. este rudă a asociaților E. T. și M. fiind aplicabile dispozițiile art.84 alin.2 din Legea nr.85/2006. Iar debitoarea a fost reprezentată în fața notarului de E. M.. De asemenea prețul nu este reliefat în contabilitatea debitoarei.
În drept, a invocat dispozițiile art.79 coroborat cu art.80 alin.1 lit.b) și c), art. 84 și 85 din Legea 85/2006, art. 966 și 968 Cod civil.
În temeiul art.3 pct.26 din Legea 85/2006 instanța a desemnat curator special pentru debitoarea . pe numitul N. M. care nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Prin precizările la acțiune (fila 25 din dosar) reclamantul a arătat că acțiunea a fost formulată atât de CII B. C. A. în calitate de lichidator judiciar al . cât și de debitoarea . prin lichidatorul judiciar și că solicită obligarea pârâtei la restituirea contravalorii imobilului cf art.83 din Legea 85/2006 deoarece acesta a fost vândut de pârâta N. S. unor terțe persoane prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2070/04.11.2010 de BNP J. Mrad.
Pârâta N. S., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesual active a debitoarei ., iar pe fondul cererii a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că reclamanta a invocat dispozițiile art.79 și 80 din Legea 85/2006 care se exclud reciproc. Cu privire la situația de fapt a arătat că imobilul a fost dobândit fără nici un fel de finisaje aceasta fiind explicația prețului la care a fost achiziționat; un alt indicator este anul contractării în sensul că celelalte apartamente au fost dobândite ulterior anului 2009 și criza imobiliară care se manifesta deja în cursul anului 2009. Ulterior imobilul a fost adus la un nivel de finisare corespunzător prin resurse proprii și la un foarte înalt nivel calitativ. A învederat pârâta că are calitatea de dobânditor și nu de subdobânditor nefiind aplicabile dispozițiile art.85 al. 3 din Legea 85/2006. A mai susținut că nu a avut intenția fraudării intereselor creditorilor.
Prin Încheierea din data de 16.05.2011 instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei . prin lichidator judiciar CII B. C. A..
Au fost încuviințate părților următoarele probe: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei N. S., proba testimonială cu martorii H. C. și G. C. (ce au fost audiați) și proba cu expertiza imobiliară cu obiectivele: evaluarea imobilului la data perfectării contractului de vânzare cumpărare, respectiv 11.06.2009 raportat la starea acestuia; evaluarea imobilului în funcție de prețul pieții la acel moment, respectiv 11.06.2009; evaluarea lucrărilor de finisare suportate de pârâta N. S..
La termenul din data de 14.11.2011 reclamantul lichidator judiciar CII B. C. A. a formulat cerere de renunțare la judecată în condițiile în care în dosarul de fond privind insolvența . s-a dispus înlocuirea C.I.I. B. C. A. cu lichidatorul judiciar C.I.I. D. D..
Noul lichidator judiciar a arătat că înțelege să își însușească acțiunea formulată.
În acest context instanța a constat la termenul din 14.11.2011 transmiterea calității procesual active către noul lichidator judiciar C.I.I. D. D. și rămânerea fără consecințe juridice a cererii de renunțare la judecată formulată de fostul lichidator judiciar.
Primul raport de expertiză a fost întocmit de expert S. F.. Ulterior, apreciind îndeplinite cerințele art. 212 alin.1 Cprciv, prin Încheierea din data de 28.10.2013 instanța a încuviințat pârâtei efectuarea unei expertize contrarii raportul de expertiză fiind întocmit de dl expert A. I..
Prin Sentința civilă nr.1310/14.04.2014, Tribunalul C. a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea astfel cum a fost precizată; a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/11.06.2009 la BNP S.-B. T. și a obligat pe pârâta N. S. să restituie averii debitoarei . suma de 259.456,30 lei fără TVA echivalentul a 61.809,16 euro.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1259/11.06.2009 la BNP S.-B. T., . reprezentată prin asociat împuternicit E. M. a vândut numitei N. S. imobilul terasa nr. 2 situată la etajul 6 al imobilului din București, .. 25-27 sector 1 București cu nr. cadastral_/13 intabulat în CF_ . Imobilul are suprafața totală de 90,43 mp la care se adaugă cota indiviză de 17,91 mp din părțile comune ale imobilului și cota indiviză de 20,13 mp teren aferent apartamentului precum și locul de parcare nr. 6 în suprafață de 14,74 mp. Prețul menționat în contract a fost de 90.829,8 lei adică 76.327,58 lei +TVA. În vederea taxării imobilului notarul a evaluat bunul la suma de 450.181 lei cf ghidului privind valorile orientative ale proprietăților imobiliare în Municipiul București 2009.
La dosar pârâta a depus chitanțele care relevă plata prețului iar neoperarea acestei operațiuni în contabilitate nu este de natură a conduce la concluzia că prețul nu ar fi fost achitat.
Prin expertiza imobiliară contrară efectuată în cauză dl expert A. I. a stabilit că valoarea de circulație a acestui imobil la momentul vânzării, luând în seamă susținerile pârâților atestate de declarațiile martorilor audiați în sensul că imobilul era „la roșu”- (lipsa oricăror finisări) și având în vedere faptul că etajul 6 a fost edificat fără autorizație de construire a fost de 259.456,30 lei fără TVA echivalentul a 61.809,16 euro.
S-a mai reținut că pârâta N. S. a procedat la înstrăinarea acestui imobil prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2070/04.11.2010 de BNP J. Mrad.
Dispozițiile art.79 din Legea nr.85/2006 au caracter generic, în această situație reclamantul fiind ținut să facă dovada expresă a cauzei ilicite a actului, corelația dintre dispozițiile art.79 și art.80 din Legea nr.85/2006 85/2006 fiind una gen-specie, art.79 având caracter subsidiar de aplicare în raport cu art.80. În cauză sunt îndeplinite condițiile art.80 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006. Sub aspectul literei b s-a reținut că, față de valoarea stabilită de notar în vederea taxării și valoarea rezultată din raportul de expertiză contrară astfel cum au fost relevate mai sus, operațiunea comercială realizată prin contractul de vânzare cumpărare este o operațiune în care prestația depășește vădit pe cea primită. Iar potrivit art. 85 alin.3 din Legea nr.85/2006 „dacă sunt îndeplinite cerințele art.79 și 80, se instituie o prezumție relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumția poate fi răsturnată de debitor. Ea nu se extinde la terțul dobânditor sau subdobânditor”.
În cazul de față debitoarea nu a răsturnat prezumția de fraudă instituită în sarcina sa de articolul mai sus citat. De altfel vânzarea acestui imobil s-a făcut cu mai puțin de 30 de zile înainte ca asociații E. T. și M. să cesioneze părțile sociale unor persoane care nu sunt de găsit, ulterior în cursul anului următor societatea intrând în insolvență. În aceeași manieră s-a procedat și la vânzarea imobilelor ce au făcut obiectul acțiunii în anularea actelor frauduloase din dosar_/118/2010 al Tribunalului C..
Așadar actul este unul fraudulos și se impune anularea acestuia în considerarea dispozițiilor art.80 lit.b din Legea nr.85/2006.
Sub aspectul temeiului reprezentat de art.80 lit.c) din Legea nr.85/2006 instanța a reținut că în cauză nu s-a dovedit intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor sau de a le leza în orice fel drepturile. Deși pârâta N. S. nu s-a prezentat în instanță în vederea administrării probei cu interogatoriul, reclamantul nu a dovedit legătura de rudenie cu asociații/administratorii E. T. și M. astfel cum a susținut în cuprinsul acțiunii, nu a dovedit că pârâta N. S. cunoștea starea de insolvență iminentă în care se afla societatea sau intenția asociaților de a cesiona părțile sociale. Or dispozițiile art.225 Cod proc. civilă fac vorbire de existența unui început de dovadă ce trebuie coroborat cu alte probe inexistente în cazul de față sub aspectul participării la fraudă a pârâtei N. S. în calitate de terț dobânditor.
În ceea ce privește susținerea pârâtei potrivit cu care actul ar fi fost făcut de debitoare în cursul desfășurării normale a activității sale curente în sensul art. 82 din Legea nr.85/2006, instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută o astfel de ipoteză deoarece nu reprezintă un act normal de desfășurare a activității curente înstrăinarea unui imobil din patrimoniul societății la un preț derizoriu atât prin raportare la grila menționată de notar cât și prin raportare la valoarea rezultată din cuprinsul raportului de expertiză.
Pentru toate aceste considerente, instanța a anulat actele cu caracter fraudulos reprezentat de contractul de vânzare cumpărare și a obligat pârâta la restituirea contravalorii imobilului de la data transferului astfel cum a fost stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
Potrivit art. 83 alin.1 din Legea nr.85/2006 „terțul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art.80, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condițiile legii”.
În temeiul acestui text legal și având în vedere faptul că imobilul a fost înstrăinat de pârâta N. S., aceasta a fost obligată să restituie averii debitoarei . suma de suma de 259.456,30 lei fără TVA echivalentul a 61.809,16 euro reprezentând contravaloarea imobilului dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/11.06.2009 la BNP S.-B. T.. Valoarea a fost stabilită de expertul ce a efectuat raportul de expertiză contrară, având în vedere premisa lipsei oricăror finisaje ale acestui imobil astfel cum a susținut pârâta și au declarat martorii audiați la cererea acesteia. De asemenea expertul a avut în vedere și faptul că etajul 6 al imobilului a fost edificat inițial fără autorizație de construire. Din această perspectivă instanța a înlăturat susținerile reclamantului în sensul că imobilul ar fi fost finisat la momentul vânzării cf procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 96/21.02.2008, în care se face vorbire de imobil tip S+P+4 E.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii dedusă din lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii, invocată de pârâtă la ultimul termen de judecată cu motivarea că era căsătorită la momentul dobândirii imobilului și că soțul său nu a fost chemat în judecată în calitate de pârât, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Potrivit art.47 Cod de procedură civilă „mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză”. Oferind posibilitatea coparticipării procesuale, textul înlătură posibilitatea pronunțării unor hotărâri contradictorii la care s-ar putea ajunge dacă persoanele între care există legătura menționată ar figura ca părți în procese distincte. O astfel de posibilitate nu există în cazul de față în sensul că lichidatorul judiciar nu are nici un interes de a formula o nouă acțiune în anularea aceluiași act fraudulos.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/11.06.2009 la BNP S.-B. T., pârâta N. S. în calitate de cumpărător este prezentată drept căsătorită fără a fi indicat numele soțului. De asemenea formalitățile de publicitate imobiliară au fost îndeplinite în aceeași manieră cf extrasului de carte funciară aflat la fila 119 dosar.
Reclamantul din prezenta cauză (respectiv lichidatorul judiciar inițial și ulterior cel care și-a însușit acțiunea) nu a avut la îndemână datele de identificare ale soțului pârâtei care nu erau menționate în actul a cărui anulare se solicită, iar pârâta N. S. nu a indicat vreodată numele soțului său nici măcar la ultimul termen de judecată când a invocat direct excepția inadmisibilității acțiunii pentru cadrul pasiv procesual incomplet într-un litigiu inițiat la începutul anului 2011.
Prin urmare excepția inadmisibilității nu a fost invocată în vederea protejării intereselor soțului al cărui nume nu a fost indicat nici la acest moment ci doar în scopul paralizării demersului judiciar al reclamantului care a învestit instanța cu o acțiune în anularea actului fraudulos de altfel întemeiată. Mai trebuie precizat că o eventuală respingere a ca inadmisibilă a acțiunii la acest moment ar aduce lichidatorul judiciar în imposibilitatea formulării unei noi acțiuni în anulare deoarece ar fi depășit termenul de introducere al acțiunii prevăzut la art. 81 din Legea nr.85/2006.
Pentru aceste considerente și prin raportare la specificul prezentei cauze, la momentul invocării excepției, la împrejurarea cf căreia imobilul a fost de altfel și înstrăinat între timp, la principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă de instanța de fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta N. S., care a criticat soluția pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii introductive de instanță dedusă din încălcarea/lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii reglementată de dispozițiile art. 47 din (v) Cod de procedură civilă.
Susține recurenta pârâtă că maniera de analiză și soluționare a excepției este simplistă și îndreptată în direcția protejării lichidatorului sau a creditorilor.
Astfel, învederează recurenta că dispozițiile art. 47 VCPC reglementează nu numai coparticiparea procesuală facultativă, ci și pe cea obligatorie sau necesară, doctrina și practica fiind unanime asupra acestui punct de vedere.
Distincția dintre litisconsorțiul facultativ și cel necesar prezintă importanță tocmai sub aspectul modului de soluționare a litigiului civil. Astfel, în cazul litisconsorțiului necesar instanța va pronunța o hotărâre prin care va decide în mod uniform față de toți coparticipanții. Este cazul acțiunii în anularea unui contract, caz în care instanța trebuie să constate nevalabilitatea actului juridic față de toate părțile. În opoziție cu litisconsorțiul necesar/unitar, litisconsorțiul simplu ființează atunci când nu este necesar ca hotărârea să statueze în mod uniform asupra tuturor coparticipanților.
În ce privește aprecierea primei instanțe potrivit cu care dispozițiile art. 47 din (v) Cod de procedură civilă au fost edictate în scopul înlăturării posibilității pronunțării unor hotărâri contradictorii, hotărâri posibile doar în eventualitatea în care persoanele între care există "legătura" de natură a genera coparticipare procesuală ar figura ca părți în procese distincte, posibilitate exclusă în speță în raport de împrejurarea că lichidatorul nu are nici un interes în promovarea unei noi acțiuni în scopul anulării aceluiași act fraudulos, consideră că maniera de abordare a problemei este simplistă, în primul rând, pentru că posibilitatea pronunțării unor hotărâri contradictorii nu se apreciază raportat la interesul aceluiași reclamant (în speță intimatul lichidator) de a promova o nouă acțiune cu același obiect, ci generic, în raport de oricare subiect de drept care ar urmări protejarea unui drept sau interes propriu în raport de actul defăimat ca fraudulos, iar în al doilea rând, pentru că un act nu poate fi calificat drept nul cât privește unele dintre părți și valabil în privința altora, atâta vreme cât toate părțile implicate s-au aflat în aceeași "poziție" juridică.
O dovadă concretă a manierei în care legiuitorul privește coparticiparea procesuală o reprezintă dispozițiile art. 78 alin. (2) NCPC.
În ce privește argumentul primei instanțe potrivit cu care în actul constatat fraudulos, numele soțului nu este indicat, de aceeași manieră fiind îndeplinite și formalitățile de publicitate imobiliară, învederează că lichidatorul judiciar nu a formulat acțiunea si în contradictoriu cu coproprietarul motivat de lipsa elementelor de identificare, unica sa apărare rezumându-se la solicitarea de respingere a excepției ca tardiv formulată deoarece nu este de ordine publică. De altfel, nici judecătorul sindic, în cursul judecății procesului nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a coproprietarului.
În ceea ce privește considerentul primei instanței relativ la principiul relativității efectelor hotărârilor judecătorești, consideră că acest principiu susține din punct de vedere juridic argumentul de admitere a excepției, argument conform căruia un act nu poate fi valid raportat la una dintre părți și nul în raport de altele.
O altă critică a hotărârii recurate vizează maniera de soluționare a nulității răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contară.
În acest sens, recurenta pârâtă învederează că a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contrară arătând că expertul nu a convocat părțile în scopul soluționării acestora, dar nici nu a răspuns obiecțiunilor care tindeau la punerea la dispoziția instanței a unei a doua variante de calcul a valorilor funcție de criterii ignorate cu ocazia întocmirii expertizei și, de asemenea, a criticat răspunsul expertului la obiecțiuni în raport de cele două aspecte anterior învederate.
Însă instanța a înlăturat doar critica referitoare la refuzul expertului de a răspunde obiecțiunilor, apreciind că acesta "a formulat un punct de vedere", lăsând neanalizată nulitatea invocată în raport de omisiunea convocării părților în vederea soluționării acestora.
Pe de altă parte, consideră recurenta pârâtă respingerea obiecțiunilor în condițiile în care acestea nu au fost soluționate este criticabil în raport de diferențele majore de opinie exprimate de experți în cele două rapoarte de expertiză: inițială și contrară.
Astfel, diferența dintre valorile apartamentului "la roșu"calculate de cei doi experți este de cca. 115.000 lei, iar în ceea ce privește valoarea apartamentului finisat se constată o diferență de cca. 560.000 lei.
Critică hotărârea instanței de fond și cu privire la expertizele administrate în cauză, față de care aduce considerații suplimentare.
Învederează recurenta că deși bunul achiziționat este o uscătorie fără nici un fel de finisaje, constând din 4 pereți care nu aveau măcar golurile aferente ferestrelor și ușilor de care trebuie să beneficieze un spațiu cu destinația de locuință.
Însă deși a reținut aceste aspecte, instanța a apreciat drept corecte valorile constatate de expertiza efectuată în cauză, de peste 1000 euro/mp, valori ce puteau fi ignorate fie doar și pe considerente de notorietate, fără a da eficiență nici apărărilor probate potrivit cu care există alte multe apartamente în același imobil înstrăinate de același vânzător la prețuri cuprinse între 500-700 euro/mp.
Mai arată recurenta că pentru nici unul dintre aceste apartamente înstrăinate la 500- 700 euro/mp lichidatorul nu a formulat acțiuni în anulare. Dacă se înlătură, raportat la această "omisiune" suspiciunea de rea-credință a lichidatorului, nu rămâne decât interpretarea potrivit cu care a apreciat drept corecte prețurile de 500-700 euro/mp.
Nici una dintre expertize nu a avut în vedere starea imobilului în care se afla „uscătoria” la data dobândirii sale, stare care a influențat și ea prețul de achiziție. Astfel cum rezultă din plângerea penală formulată de vecini, plângere depusă la dosarul cauzei de intimatul-lichidator, la respectivul moment și multă vreme după, imobilul nu a beneficiat de racord definitiv la rețeaua electrică, de încălzire, de balustradă, iar subsolul era inundat.
O altă critică formulată de recurentă vizează înlăturarea apărării sale potrivit cu care actul pretins fraudulos a fost săvârșit în perioada în care debitoarea falită desfășura o activitate normală:
Astfel arată recurenta că una din apărări a fost întemeiată pe dispozițiile art.82 din Legea insolvenței nr.85/2006 și că, apreciind incidente aceste dispoziții legale, a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că transferul dreptului de proprietate a imobilelor în baza actelor defăimate ca fraudulos s-a produs în cursul desfășurării normale a activității curente a debitoarei falite.
Însă instanța de fond a înlăturat apărarea raportându-se la "actul normal de desfășurare a activității", la chiar actul de transfer al dreptului de proprietate către pârâții recurenți, în condițiile în care apărarea a fost formulată în raport de activitatea debitoarei în ansamblul său în perioada actului defăimat ca fraudulos, astfel cum prevăd dispozițiile art.82 din Legea insolvenței nr.85/2006.
Învederează recurenta pârâtă că nu a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că actul defăimat ca fraudulos ar reprezenta un act normal de desfășurare a activității curente (astfel cum reține instanța de fond), ci motivat de împrejurarea că actul defăimat ca fraudulos ar fi unul săvârșit în perioada în care debitoarea falită exercita/desfășura o activitate curentă normală, motiv pentru care își menține apărarea potrivit cu care, chiar în condițiile unei diferențe de preț între prețul constatat de expertiza la care s-a raportat instanța și prețul plătit, actul defăimat ca fraudulos nu poate fi anulat deoarece a fost săvârșit în perioada în care S. M. SRL desfășura o activitate curentă normală.
În acest sens, recurenta pârâtă reiterează argumentele prezentate primei instanțe, și anume că art.82 din Legea nr.85/2006 reprezintă o excepție de la aplicarea sancțiunii anulării actelor la care se referă art.79 și 80 din același act normativ, astfel încât ori de câte ori ne aflăm în fața unui act ce poate fi încadrat între cele avute în vedere de art.79 și 80 sancțiunea nu va fi aplicată dacă actul a fost săvârșit în perioada desfășurării normale a activității.
Potrivit doctrinei și practicii: desfășurarea normală a activității trebuie înțeleasă ca reprezentând efectuarea actelor și operațiunile conforme obiectului de activitate în perioada anterioară stării de insolvență, iar actele încheiate în cursul activității curente a debitorului trebuie înțelese ca acte și operațiuni prin care: a fost îndeplinită o activitate ce corespunde obiectului de activitate; orice încasări sau plăți privitoare la operațiuni ce se încadrează în obiectul de activitate al societății falite; orice acte sau operațiuni prin care au fost generate resurse pentru finanțarea capitolului de lucru necesar activității debitoarei falite.
Cât privește aplicabilitatea dispozițiilor art.82 din Legea nr.85/2006 la situația de speță, recurenta arată că actul defăimat este un act de transfer către subsemnata a unui așa-zis apartament edificat de debitoarea falită, iar transferul "apartamentului" se înscrie în obiectul de activitate al debitoarei falite, fapt confirmat de împrejurarea că toate celelalte apartamente din același imobil situat în . fost înstrăinate către terți dobânditori dar și, implicit, de faptul că lichidatorul judiciar nu a înțeles să defăimeze ca frauduloase toate actele de înstrăinare a tuturor apartamentelor din același imobil, ci numai actele de înstrăinare către recurentă si alți doi terți dobânditor.
În ce privește sumele plătite debitoarei falite cu titlu de preț al imobilului și acestea se încadrează pentru debitoare în categoria "Încasărilor sau plăților privitoare la operațiuni ce se încadrează în obiectul de activitate al societății falite.".
Cât privește necesarul de capital al debitoarei falite pentru desfășurarea activității, susține recurenta că imobilul în care sunt situate toate apartamentele realizate de debitoarea falită si înstrăinate către terți nu beneficia, la momentul dobândirii, de racord definitiv la energie electrică, lipsea balustrada în întreg imobilul, subsolul era inundat, imobilul nu beneficia de încălzire. Față de acest aspect, este evident că la momentul înstrăinării către recurentă, exista un necesar al debitoarei falite de capital necesar desfășurării activității sale obișnuite, curente.
În ce privește scopul urmărit de debitoarea falită la momentul înstrăinării apartamentului și asupra anticipării de către aceasta a stării de insolvență, susține recurenta că demersul său de formulare a apărării în cauză a fost îngreunat de lipsa oricărei conlucrări a debitoarei falite, însă și în lipsa probatoriilor care ar fi fost la îndemâna debitoarei falite, este evident că la momentul înstrăinării apartamentului, activitatea debitoarei falite era mai mult decât normală, aspect dovedit de faptul că la acel moment nu exista nici un titlu constatator al vreunei creanțe împotriva debitoarei falite, nu erau înregistrate acțiuni în pretenții sau executări silite împotriva acesteia și nici executări silite și nu exista o cerere de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei falite.
Învederează recurenta că, faptul că debitoarea falită nu se afla în încetare de plăți la momentul dobândirii de către aceasta apartamentului este confirmat implicit de către intimatul-lichidator care stipulează în unul dintre rapoartele depuse faptul că starea de insolvență a intervenit doar ca efect al înstrăinării celor trei apartamente pentru care s-a formulat acțiune de anulare a actelor frauduloase, nefiind deci nici anterioară si nici concomitentă acestui moment.
În condițiile date, nici măcar debitoarea nu putea anticipa, astfel cum susține intimatul lichidator, că va intervenit starea de insolvență.
Un alt motiv de recurs vizează obligarea sa la plata sumei de 259.456,30 lei fără TVA echivalentul a 61.809,16 euro, recurenta pârâtă susținând că nu există nici o rațiune pentru menționarea în dispozitiv atât a sumei în lei, cât și a celei în euro, sens în care solicită menționarea strict a sumei în lei.
Astfel arată recurenta că, față de coordonatele raportului avut cu debitoarea falită, nu există nici o rațiune pentru raportarea prețului imobilului la euro, iar menționarea în dispozitiv a sumei în euro poate induce intimatului-lichidator concluzia că este îndreptățit la suma în euro. În condițiile în care raportul dintre cele două monede nu este constant, corespondența dintre cele două sume menționate în dispozitiv poate dispărea la un anumit moment și genera executarea pentru suma în euro, superioară sumei în lei datorată în mod real de recurenți.
Învederează că data formulării recursului cei 61.809,16 euro nu mai reprezintă echivalentul a 259.456,30 lei ci, raportat la evoluția raportului din cele 2 monede, valorează cea 278.000 lei, deci cu 20.000 lei mai mult.
În consecință, solicită menționarea în dispozitiv strict a sumei în lei.
Altă critică adusă hotărârii recurate vizează raportarea judecătorului-sindic, pentru constatarea caracterului fraudulos al actului defăimat, la grilele notarilor, fapt neavenit și vătămător intereselor recurentei.
În acest sens recurenta învederează că a dobândit o "uscătorie" și consideră că nici o grilă a notarilor nu cuprinde o evaluare a "uscătoriilor", cu evaluarea generică a imobilelor cu destinația de locuit.
Or, aprecierea caracterului fraudulos a unui act prin raportarea la un preț (cel cuprins în grila notarilor) care nu are în vedere situația specifică a imobilului achiziționat, ci una net superioară, este cu siguranță de natură a mă vătăma.
În raport de argumentele expuse, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii cu obligarea intimatei I. G. SPRL la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, constând din onorariu avocațial și onorarii experți.
În temeiul art.274 din (v) Cod proc. civilă, solicită obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 12 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 299 și următoarele din (v) Cod proc. civilă, cu aplicarea art. 3041din acelașicod.
În susținerea cererii de recurs, recurenta a atașat doctrină și practică relative la critica întemeiată pe incidența art. 82 din legea nr. 85/2006.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant I. G. SPRL - lichidator judiciar al debitoarei . a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat; sentința recurată fiind legală, temeinică și corect motivată, cu arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, fiind respectate toate cerințele impuse de art. 261 alin. (1) Cod de procedură civilă; instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale privind administrarea probelor, iar în ceea ce privește aprecierea acestora este conformă cu realitatea, motivarea sentinței este în concordanță cu măsurile luate de instanță prin dispozitiv, pertinentă, completă, întemeiată, convingătoare și accesibilă.
Intimatul reclamant, prin Concluziile scrise depuse în termenul de amânare al pronunțării, a solicitat respingerea recursului, arătând în acest sens:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii dedusă din lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii, coparticiparea procesuală are un caracter facultativ, datorită naturii și circumstanțelor litigiului, coparticiparea procesuală nefiind obligatorie.
În conformitate cu art. 30 din Codul familiei, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1259/11.06.2009, bunurile dobândite in timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, astfel încât dreptul de proprietate asupra bunului imobil care face obiectul contractului anulat, a intrat în patrimoniul comun al soților prin efectul legii. Ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2070/04.11.2010, recurenta, împreună cu soțul acesteia, au înstrăinat dreptul de proprietate asupra bunului imobil, iar în patrimoniul soților a intrat astfel o sumă de bani, reprezentând prețul tranzacției.
Având în vedere și dispozițiile art.32 din Codul familiei care prevede răspunderea comună a soților cu bunurile lor pentru obligațiile ce au contractat împreună, dar și dispozițiile legale privitoare la principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, în cauză nu poate fi admisă excepția invocată.
Prin prisma considerentelor reținute de instanță și în baza prevederilor legale menționate anterior, sentința recurată este opozabilă soțului recurentei N. S., astfel încât excepția inadmisibilității acțiunii dedusă din lipsa coparticipării procesual pasive obligatorii apare ca fiind neîntemeiată, deoarece drepturile și obligațiile părților derivând din contractul anulat sunt comune și coparticiparea procesuală pasivă nu este obligatorie.
Această concluzie rezultă din chiar articolul de lege invocat, art. 47 C., care dispune că mai multe persoane pot fi, deci nu este obligatoriu să fie împreună pârâte, dacă obiectul pricinii este o obligație comună.
Cu privire la critica referitoare la nulitatea răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contrară, consideră că susținerile recurentei sunt nefondate deoarece expertul nu era dator să efectueze din nou convocarea părților în vederea întocmirii unui răspuns la obiecțiuni, care nu a necesitat altceva decât o opinie din partea expertului, fără alte măsurători sau constatări efectuate asupra imobilului în cauză. Expertul a răspuns obiecțiunilor formulate de recurentă, admise în prealabil de către instanță, formulând un punct de vedere care nu a satisfăcut așteptările recurentei.
Diferențele dintre valorile apartamentului „la roșu" și finisat, invocate de recurentă și cele referitoare la diferențele majore dintre constatările celor două rapoarte de expertize sunt nereale, valorile menționate nefiind regăsite în rapoartele efectuate în cauză.
Astfel, în raportul de expertiză din data de 26.11.2012, expertul S. F. a apreciat valoarea de piață a construcției, în ipoteza lipsei oricăror finisaje interioare „la roșu" la suma de 167.677 lei, iar expertul A. I., în raportul de expertiză din data de 09.09.2013 a stabilit valoarea de piață a construcției, la suma de 228.896,40 lei.
Învederează intimatul reclamant și atitudinea înșelătoare de care a dat dovadă recurenta pe parcursul procesului, inducând în eroare instanța, expertul și lichidatorul, asigurând accesul expertului la terasa nr. 1, în loc de terasa nr. 2, cu scopul de a falsifica rezultatul expertizei (terasa 1 este în stadiu de construire „la roșu", iar terasa 2, care face obiectul litigiului, este finisată complet și locuită de chiriași.
Probele administrate în cauză au dovedit fără dubiu că prețul de vânzare, element esențial al contractului, este neserios și derizoriu, cea mai concludentă probă în dovedirea dezechilibrului dintre prestația debitorului și cea a pârâtei, o reprezintă raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, coroborat cu interogatoriul pârâtei, prin aplicarea art. 225 Cod procedură civilă și cu balanța de verificare de la fila 145, din care rezultă că bunul imobil a fost înstrăinat la valoarea contabilă, nu la valoarea reală de circulație.
Pe de altă parte, din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei se poate observa că apartamentele 9 și 11, precum și terasa nr.2, au fost înstrăinate în aceeași zi, către persoane cu diferite grade de rudenie, dar cu păstrarea dreptului de dispoziție asupra dreptului de proprietate, prin intermediul unei procuri speciale.
În plus, contractul de vânzare-cumpărare ce face obiectul prezentului dosar a fost încheiat cu mai puțin de 30 de zile înainte de a fi cesionate părțile sociale ale debitorului către două persoane fizice de negăsit.
Nu în ultimul rând, din extrasul de cont din perioada în care s-a efectuat tranzacția rezultă că nu a fost încasat prețul imobilului, iar pârâta nu a dovedit această operațiune.
Declarațiile celor doi martori audiați sunt neverosimile, ambii precizând că terasa nr. 2 se află pe partea dreaptă a scării, fapt contrazis de schița cadastrală și adeverința emisă de Asociația de proprietari și depusă la dosar (fila 115), terasa nr. 2 situându-se de fapt pe partea opusă.
Atitudinea nesinceră a martorilor se află în concordanță cu intenția pârâtei de a induce în eroare instanța, expertul și lichidatorul, după ce inițial a fost asigurat accesul expertului la terasa nr. 1, în loc de terasa nr. 2, cu scopul de a falsifica rezultatul expertizei (terasa 1 este în stadiu de construire „la roșu", iar terasa 2 este finisată complet și locuită de chiriași). Acest aspect l-a sesizat și expertul S. F., în raportul de expertiză din data de 26.11.2012.
Și din punct de vedere temporal cele două acțiuni înșelătoare ale martorilor și pârâtei sunt în concordanță, ambele fiind anterioare descoperirii schiței cadastrale de către lichidator, ceea ce demonstrează intenția tuturor părților implicate de a de a sustrage bunul imobil de la urmărirea de către creditori.
Prin Note scrise, intimata pârâtă debitoare ..R.L – prin curator special S. Ș. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond care fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește poziția recurentei cu privire la expertizele administrate în cauză, arată că instanța are posibilitatea aprecierii probatoriului, deci și posibilitatea alegerii variantei de calcul din cuprinsul unei expertize pe care o consideră a corespunde cel mai bine situației de fapt. Faptul că există diferențe între calculele prezentate de experții care au prezentat lucrări în prezenta cauză nu poate fi un argument al lipsei de temei a oricăror calcule prezentate de aceștia.
Cu privire la mențiunea din cuprinsul dispozitivului cu privire la obligarea la plata unei sume exprimate în lei cu menționarea echivalentului său în euro, apreciază că obligația vizează plata sumei în lei individualizate în sentință. Referirea instanței de fond derivă din modalitatea de calcul prezentată în expertiză ce face referire la valoarea bunului în euro și echivalentul în lei.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurentă, Curtea constată că este nefondat, nefiind identificate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Prima critica adusa de recurenta hotărârii pronunțata de judecătorul sindic, referitoare la soluționarea excepției inadmisibilității cererii introductive de instanță dedusă din încălcarea/lipsa coparticipării procesuale pasive reglementată de dispozițiile art. 47 din (v) Cod de procedură civilă este neîntemeiata.
Judecătorul sindic in mod corect a reținut ca parata nu a intenționat protejarea intereselor patrimoniale ale soțului său prin invocarea excepției inadmisibilității acțiunii, aceasta rezultând din faptul ca nu a înțeles sa arate datele de identificare ale acestuia, nu a înțeles sa solicite eventuala introducere in cauza a acestuia, nu i-a asigurat posibilitatea acestuia de a interveni in cauza, a înțeles sa invoce excepția abia la ultimul termen de judecata. Pe de alta parte, nici nu a făcut dovada faptului ca este căsătorita, acest aspect fiind consemnat in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare.
De asemenea, un aspect deosebit de important este faptul ca bunul in cauza a fost înstrăinat, deci nu se mai afla in patrimoniul comun al soților. Pe de alta parte, in contractul de vânzare cumpărare figurează in calitate de cumpărător doar parata, care a menționat ca este căsătorita si ca i-au fost aduse la cunoștința prevederile art.30 din Codul Familiei cu privire la comunitatea de bunuri a soților. Prin urmare, singura eventuala problema ce se poate ivi este cea a opozabilității efectelor hotărârii fata de soțul paratei la momentul stabilirii drepturilor si obligațiilor patrimoniale ale soților, insa acest aspect excede spetei de fata.
Neîntemeiata este si critica referitoare la maniera de soluționare a nulității răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contară întrucât nu era necesara citarea părților in vederea întocmirii răspunsului la obiecțiuni, astfel ca nu se poate retine nulitatea acestuia.
De asemenea, considerațiile suplimentare formulate de recurenta cu privire la expertizele administrate in cauza vor fi înlăturate ca nefondate întrucât expertul ale cărui concluzii au fost avute in vedere la pronunțarea soluției a avut in vedere toate argumentele invocate de parata cu privire la starea imobilului la data achiziționării acestuia.
Referitor la înlăturarea de către instanța de fond a aparerii paratei in sensul ca actul pretins fraudulos a fost săvârșit in perioada in care debitoarea falita desfășura o activitate normala, Curtea constata ca nefiind întemeiata critica recurentei.
In mod corect nu au fost reținute susținerile acesteia atât timp cat transferul de proprietate asupra apartamentului s-a realizat cu 30 de zile înainte de cesionarea părților sociale către doua persoane fizice ce s-a dovedit a fi de negăsit si, pe de alta parte, suma reprezentând prețul imobilului înstrăinat nu s-a regăsit înscrisă in contabilitatea societății falite.
Va fi respinsa si critica referitoare la menționarea in dispozitivul hotărârii atât a sumei in lei cat si a celei in euro, întrucât acest aspect nu poate conduce la executarea paratei asupra sumei exprimata in euro, atât timp cat dispoziția este foarte clara, lipsita de orice echivoc, in sensul ca parata a fost obligata sa restituie averii debitoarei suma de 259.456,30 lei fără TVA.
In ceea ce privește ultima critica, ce vizează faptul raportării judecătorului sindic, pentru constatarea caracterului fraudulos al actului defăimat la grilele notarilor, Curtea urmează sa o respingă. In mod corect judecătorul sindic a reținut, printre alte argumente si valoarea imobilului astfel cum era trecuta in grilele notarilor la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, asupra căreia parata nu a avut nicio obiecție când s-a pus problema raportării la aceasta pentru stabilirea taxelor notariale.
Pe cale de consecință, neexistând motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, urmând ca în temeiul art.312 Cod pr. civilă să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă N. S., domiciliată în comuna Lumina, ., județul C. și cu domiciliul procesual ales în C. .-84, județ C., împotriva Sentinței civile nr.1310/14.04.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul reclamant I. G. S.P.R.L, cu sediul procesual ales în București, .-59, ., sector 4 - lichidator judiciar al debitoarei ., J_, cu sediul în C., . nr.20, camera 4, județul C. și intimata pârâtă debitoare ., J_ - prin curator special S. Ș., cu sediul în București, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 decembrie 2014.
Președinte, N. C. | Judecător, I. M. Ș. | Judecător, E. C. G. |
Grefier, I. P. |
Jud. sindic: E.L.S.
Red. dec. jud. M.Ș.
2 ex/31.03.2015
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 607/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 523/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
