Procedura insolvenţei. Decizia nr. 539/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 1104/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA Nr. 539/2014
Ședința publică de la 02 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător D. L.
Judecător A. C.
Grefier L. P.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul D. I., împotriva deciziei nr.150 din 13 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția a II-a Civilă în dosarul nr._/95/_/a3, în contradictoriu cu intimatul V. S. lichidator al debitoarei ., având ca obiect procedura insolvenței - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul D. I., reprezentat de avocat C. D. și avocat Mieta T. pentru intimatul lichidator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocatul contestatorului depune, în copie xerox răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea, pune în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare și acordă cuvântul părților.
Avocat C. D., pentru contestator, solicită respingerea excepției inadmisibilității contestației în anulare. Pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost ea formulată, rejudecarea recursului, respingerea acestuia și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală. Consideră avocatul contestatorului că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale în sensul dispozițiilor art.318 teza a I-a din vechiul cod de procedură civilă, instanța de recurs neputând dispune antrenarea răspunderii materiale în baza dispozițiilor art.138 alin.1 lit. b din Legea nr.85/2006. în condițiile în care din conținutul raportului de expertiză rezultă că pârâtul nu a făcut acte de comerț în interesul personal, sub acoperirea persoanei juridice.
A mai susținut avocatul contestatoarei că ar trebuit să se aibă în vedere că prin ordonanța din 17.04.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus clasarea dosarului penal față de administratorul social al ..
Avocat Mieta T. pentru intimatul lichidator, solicită în principal respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată având în vedere că în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele prevăzute de art. 317 și 318 c.proc. civ. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest dosar.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, deliberând, constată următoarele;
Prin sentința nr. 1300 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a civilă în dosarul nr._/95/2007/a3 s-a respins cererea de antrenare a răspunderii materiale formulată de reclamanta V. S., în calitate de lichidator al debitoarei ., împotriva pârâtului D. I..
În considerentele sentinței, judecătorul sindic a reținut faptul că excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare este neîntemeiată, deoarece potrivit art.139 acțiunea prevăzuta la art. 138 se prescrie in termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.
Deschiderea procedurii insolvenței debitoarei . s-a dispus prin sentința nr.1036/07.11.2007 ca urmare a admiterii cererii de creanță a creditorului Administrația Finanțelor Publice Tg-J., iar procedura simplificată a falimentului s-a dispus prin sentința nr.261 din 27.02.2008 ca urmare a aprobării raportului administratorului judiciar, cu motivarea că administratorul societății nu s-a prezentat la sediul administratorului judiciar in vederea punerii la dispoziție a documentelor contabile prev. d e art. 28 al.1 din L. 85/2006, deși notificat.
Lichidatorul a formulat acțiunea în atragerea răspunderii materiale, la data de 10.09.2008, fiind în termenul legal prevăzut de art.139 din legea insolvenței în vigoare la data înregistrării cererii.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că nu i se poate imputa pârâtului, administrator social al debitoarei, fapta de a fi folosit bunurile debitoarei în interes propriu sau în cel al unei alte persoane (faptă reglementată de art.138 lit. a din legea insolvenței) și nici fapta de a ascunde activul societății (faptă reglementată de art.138 lit. e din legea insolvenței).
Cu privire la cea de a doua faptă la care se referă lichidatorul în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului social al debitoarei, respectiv de a fi făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice (faptă reglementată de art.138 lit. b din legea insolvenței), imputându-i-se că nu a recuperat creanța de la . ce are ca asociați pe ginerele și fiica sa, s-a reținut că nu a fost posibilă recuperarea creanței datorită faptului că împotriva .-a deschis procedura insolvenței prin sentința nr.182 din 04 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr._/95/2008, la cererea . prin lichidator V. S..
Creanța . a fost înscrisă în tabelul definitiv de creanțe al . nu a putut fi recuperată din lipsa fondurilor necesare, și prin sentința nr.1379 din 09.10.2013, în baza art.132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei . și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Chiar în situația în care administratorul social al debitoarei . ar fi acționat pe dreptul comun pentru recuperarea creanței de la . era aceeași, întrucât, nedispunând de lichidități, se ajungea tot la procedura insolvenței, cu urmările prezentate anterior.
Astfel, nu s-a putut reține în sarcina pârâtului nici cea de a doua faptă ce face obiectul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, respectiv de a fi făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice (faptă reglementată de art.138 lit. b din legea insolvenței).
Deși prin raportul de expertiză s-a reținut că la data deschiderii procedurii insolvenței, societatea debitoare avea de încasat creanțe de la . în cuantum de 20.053 lei, pentru care administratorul social al . nu a formulat cerere de înscriere în tabelul definitiv al creanțelor ., s-a apreciat că nu face obiectul cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, lichidatorul nefăcând referire la vreo faptă culpabilă a administratorului social cu privire la neîncasarea acestei creanțe.
Împotriva sentinței nr. 1300 din 25 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Gorj-Secția a II-a civilă în dosarul nr._/95/2007/a3 a declarat recurs V. S. lichidator al debitoarei . la data de 29 .10.2013 criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia nr. 150 din data de13.03.2014 pronunțată în dosarul nr._/95/2007/a3, Curtea de Apel C. – Secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de V. S. lichidator al debitoarei . împotriva sentinței nr. 1300 din 25 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Gorj - Secția a II-a civilă în dosarul nr._/95/2007/a3, în contradictoriu cu reclamantul D. I..
A modificat sentința nr. 1300 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II-a civilă în dosarul nr._/95/2007/a3.
A fost antrenată răspunderea intimatului pârât D. I. pentru pasivul neacoperit al debitoarei ..
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat recursul fondat pentru următoarele considerente:
Lichidatorul debitoarei . a formulat cerere de antrenare a răspunderii administratorului social D. I., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, arătând, în acțiune și în precizările ulterioare, faptul că, deși erau înregistrate în contabilitate creanțele de recuperat de la . a luat măsuri pentru recuperarea acestora datorită relațiilor de rudenie existente între pârât și acționarii majoritari ai societății B. M. și B. M. C. S., ginerele și respectiv fiica pârâtului.
Potrivit textului legal invocat „ În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte(…)b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice„.
Instanța de fond a reținut faptul că nu a fost posibilă recuperarea creanței de la . față de aceasta din urmă s-a deschis procedura insolvenței prin sentința nr. 182/4.02.2009 pronunțată în dosarul nr._/95/2008, creanță ce nu a putut fi recuperată din lipsa de lichidități, situația fiind aceeași și dacă nu se deschidea procedura insolvenței.
Curtea a constatat însă că, așa cum arată expertul Mitoi G. în raportul de expertiză întocmit la instanța de fond, creanțele pe care . le avea de încasat de la . din perioada 2003- 2005, astfel: suma de 222.400 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/25.04.2004, suma de 747.196 lei reprezentând debit apărut ca urmare a vânzării silite de către BCR a bunurilor debitoarei, gajate pentru un credit contractat de către . nr._ și nr._ din 28.10.2005, nr._/25.10.2005 și nr._/27.05.2005) și suma de 6.500 lei reprezentând plată efectuată pentru avans procurare marfă la data de 31.03.2003.
Administratorul societății, D. I., nu a întreprins nicio acțiune de recuperare a sumelor de bani datorate de . în intervalul cuprins între anii 2003-2005 când s-au născut aceste creanțe și până în anul 2007 când s-a deschis procedura insolvenței debitoarei ., doar lichidatorul desemnat în cauză făcând primele demersuri de recuperare a lor, solicitând în acest sens deschiderea procedurii insolvenței față de .>
În consecință, nu poate fi reținută motivarea instanței de fond în sensul imposibilității recuperării creanțelor de la . deschiderii procedurii insolvenței față de aceasta și a lipsei de lichidități. Procedura insolvenței a fost deschisă abia în anul 2009, la 4-6 ani de la data nașterii dreptului de creanță. Însă, așa cum s-a arătat, în tot acest timp administratorul societății D. I. nu a întreprins nicio acțiune de recuperare a creanțelor, nu a făcut nicio încercare, nicio adresă în acest scop, continuând să facă acte de comerț în interes personal(direct sau indirect) atâta timp cât, în acest mod, au fost favorizați asociații . erau fiica și ginerele pârâtului.
Nu s-a reținut lipsa de lichidități a . prin raportare la data deschiderii procedurii insolvenței acesteia din urmă -2009- deoarece datoriile către . datau din 2003-2005 și, oricum, nu s-a făcut nicio încercare de recuperare a lor din care să rezulte că, într-adevăr, în toată perioada scursă între 2003 și 2009, .-a aflat într-o continuă lipsă de lichidități, neavând nici alte bunuri ce ar fi putut face obiectul unei executări silite.
Față de considerentele expuse, de probele administrate la instanța de fond inclusiv raportul de expertiză contabilă, Curtea a constatat că sunt întrunite condițiile art. 138 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 față de pârâtul D. I., faptele acestuia conducând, evident, la încetarea de plăți a debitoarei.
Curtea a constatat că debitul de recuperat de la . în valoare de 976.096 lei în anul 2005, în timp ce datoriile față de creditorul ce a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei ., respectiv A.F.P. Tg. J., erau în anul 2007 de 1.798.457 lei. În situația în care debitoarea ar fi recuperat la timp sumele datorate de . ar fi ajuns la încetare de plăți și nu ar fi acumulat, în anul 2007 o creanță față de A.F.P. Tg. J. de 1.798.457 lei. Mai mult, o parte a debitului datorat de către . din vânzarea silită a bunurilor ., cu care fusese garantat un credit al . încât, fiind lipsită de bunuri și neîncercând să recupereze contravaloarea acestora, este evident că funcționarea normală a societății a fost împiedicată și a condus, în cele din urmă, la încetarea de plăți.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare D. I., invocând dispozițiile art. 318 teza I Cod procedură civilă.
Contestatorul a arătat că în primul rând în cauză sunt incidente dispozițiile art. 318, din vechiul Codul de procedura civila, în sensul că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs neanalizând raportul de expertiză efectuat la dosarul de fond, ci doar criticile formulate, fapt ce reiese chiar din motivele hotărârii.
Dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale întrucât dacă instanța de recurs, pentru a lua o hotărâre în temeiul legii, ar fi analizat raportul de expertiză, ar fi constatat că „din documentele prezentate expertului de către lichidatorul judiciar pentru cei trei ani anteriori deschiderii procedurii nu rezultă că s-au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice” (răspunsul la obiectivul 1 din raport).
Din moment ce din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă contrarul celor reținute de instanța de recurs, respectiv ca nu s-au efectuat acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, dezlegarea dată de instanța de recurs este netemeinică și nelegală, și rezultatul unei greșeli materiale.
Instanța de recurs a studiat raportul de expertiza doar pentru a stabilii creanțele pe care . avea fata de ., dar nu a studiat și nici nu a văzut răspunsul la obiectivul nr. 1, care arată că nu s-au efectuat acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice.
S-a mai arătat că instanța de recurs nu putea dispune antrenarea răspunderii în baza dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. b, dacă ar fi citit și ar fi luat în considerare raportul de expertiză, respectiv răspunsul la obiectivul nr. 1, și concluzia la raportul de expertiză,ce statua contrariul.
În al doilea rând, contestatorul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 318 vechiul C. Pr. Civ., adică dezlegarea cauzei este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța de recurs a admis recursul si admis cererea de antrenare a răspunderii pentru o sumă mult mai pare decât debitul ce trebuia recuperat de la . care era în valoare de 976.096 lei.
Prin precizarea făcută de reclamantă la dosarul de fond, s-a arătat că se modifică cererea de antrenare a răspunderii, în sensul modificării cuantumului sumei pentru care se solicită antrenarea răspunderii materiale, respectiv pentru suma de 1.121.957 lei.
Întrucât instanța de recurs s-a pronunțat numai asupra antrenării răspunderii în ceea ce privește creanța nerecuperată de la . mod legal și temeinic nu se putea dispune antrenarea răspunderii pentru tot pasivul rămas neacoperit.
Instanța de recurs nu numai că a dispus antrenare răspunderii pentru o suma mult mai mare decât ceea cerută, dar și între suma de 1.121.957 lei, pentru care a fost ceruta antrenarea, și creanțele de recuperat de la ALCPROMET SA, în valoare de 976.096 lei, este o diferența de 145.861 lei, suma pentru care antrenarea răspunderii nu are nici un fel de justificare.
Antrenarea răspunderii pentru tot pasivul rămas neacoperit este nelegală și netemeinică cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 138 alin. 1 din Lg. 85/2006 dau posibilitatea judecătorului sindic să dispună ca o parte a pasivului debitorului să fie suportata de membrii organelor de supraveghere și nu tot pasivul.
Instanța de recurs a mai omis să ia în considerare că pentru 2 dintre cele trei creanțe, respectiv creanța de 222.440 lei reprezentând contravaloarea facturii nr._/25,04,2004 și suma de 6.500 lei reprezentând plată efectuată pentru avans procurare marfa la data de 31.03.2003, nu se putea dispune antrenarea răspunderii întrucât aceste doua creanțe erau mai vechi de 3 ani de la data deschiderii procedurii de faliment, și nu putea fi analizate în procedura de faliment.
Mai mult decât atât din suma de 1.798.457 lei (suma inițială pentru care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență), suma de 1.574.581 lei provine din decizia de impunere nr. 6237/02.02.2005 contestată, soluționarea contestației fiind suspendată prin decizia nr. 44 din 28.02.2005 a ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, până la pronunțarea unei soluții definitive în dosarul penal nr. 423/D/P/2004 procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, și a decis transmiterea dosarului către DGFP Gorj, până la soluționarea laturii penale a cauzei.
Totodată s-a dispus transmiterea dosarului cauzei la Activitatea de Inspecție Fiscală a DGFP Gorj, urmând ca la încetarea motivului care a determinat suspendarea să fie transmis organului competent pentru soluționarea cauzei potrivit dispozițiilor legale.
Contestatorul a menționat că în prezent prin ordonanța din data de 17.04.2014 dată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 423/D/P/2004 s-a dispus clasarea cauzei față de fostul administrator al societății ., D. I. și, întrucât dosarul penal, început împotriva mea, a fost soluționat, a solicitat AJFP Gorj (DGFP Gorj) să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei de impunere.
Având în vedere ca suma pentru care s-a început procedura insolvenței nu este una certă și exigibilă, întrucât până în prezent nu s-a soluționat contestația formulată, contestatorul a arătat că soluția dată de instanța de recurs este cu atât mai neîntemeiată.
Contestatorul a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În susținerea contestației au fost depuse în copie înscrisuri.
La data de 07 octombrie 2014, intimatul SCP V. S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare promovată de contestatorul D. I. ca nefondată și obligarea con testa torului Ia plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
În cuprinsul întâmpinării intimatul a arătat că în cauză nu subzistă niciunul din motivele expres prevăzute de art. 318 Cpr.civ.
Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisa exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C.p.civ (necompetenta a instanței sau vicii ale procedurii de citare) si art. 318 Cp. civ. (greșeală materială sau nepronunțare asupra unui motiv de recurs). Pe calea contestației în anulare nu se pot invoca greșeli de judecată referitoare la interpretarea și aplicarea legii sau la aprecierea probelor de la dosar.
Intimatul a precizat că în speță, contestatorul a invocat ca și motive ale contestației în anulare, greșita interpretare de către instanța de recurs a probatoriilor administrate în cauză, respectiv, critici ce vizează interpretarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în fața instanței de fond, acestea neîncadrându-se noțiunii de greșeală materială astfel cum aceasta este reglementată prin art. 318 alin1 C.pr.civ..
Pentru admisibilitatea contestației în anulare, art.318 C.p.civ. are în vedere numai erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale recursului, cum ar fi greșeli evidente de ordin procedural, respectiv respingerea greșită a unui recurs ca fiind tardiv, anularea greșita ca netimbrat, sau când recursul este făcut de un mandatar fără calitate si altele asemănătoare, dar aceste dispoziții legale mai sus citate neavând în vedere greșeli de judecata, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale.
Intimatul a solicitat ca instanța să rețină astfel caracterul inadmisibil al contestației în anulare, în cauză fiind în situația unui recurs promovat la recursul soluționat prin decizia contestată.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 04 noiembrie 2014, contestatorul a precizat că greșeala materială există și atunci când aceasta se săvârșește datorită omiterii sau confundării unor elemente și date materiale importante ale cauzei.
La termenul din 02 decembrie 2014, Curtea a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare raportat la dispozițiile art. 318 teza I C.pr.civ..
Analizând prezenta contestație în anulare, prin raportare la excepția invocată și la dispozițiile art. 318 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin prezenta cerere a fost invocat ca motive ale contestației în anulare faptul că dezlegarea dată de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale (art. 318 teza I C.pr.civ.).
Referitor la motivul contestației în anulare prevăzut de art. 318 teza I C.pr.civ., Curtea apreciază că contestația in anulare este o cale extraordinara de atac care poate fi promovata pentru motive strict si limitativ prevăzute de lege.
In jurisprudența sa constanta, ÎCCJ a arătat că această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor greșeli de fond. Greșelile materiale trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, deoarece numai în acest mod se poate hotărî dacă dezlegarea dată recursului este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.
Dispozițiile legale ale art. 318 C.pr.civ. au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil recurs.
Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât ele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.
In cauză motivele invocate de contestator, referitoare la intepretarea probelor administrate în cauză și actelor deduse judecății si precum și la aplicarea dispozițiilor legale prin hotărârea pronunțată în recurs, nu se încadrează în motivele limitativ prevăzute de lege pentru admisibilitatea contestației in anulare, iar prin aceasta cale de atac extraordinară nu se poate realiza un nou recurs la recursul deja soluționat irevocabil.
De altfel, modalitatea în care instanța de recurs a înțeles să interpreteze coroborat probele administrate în cauză nu reprezintă o confuzie a acesteia cu privire la datele și elemente materiale ale situației de fapt deduse judecății, elementele de fapt și drept dezlegate prin decizia contestată neconstituind o greșeală materială în sensul art. 318 C.pr.civ. pentru a conduce la admisibilitatea contestației.
În consecință, apreciind că în cauză nu se regăsesc motivele contestației în anulare invocate de către contestator, susținerile acestuia fiind nefondate, în temeiul art. 318 și urm. C.pr.civ., Curtea urmează să respingă prezenta contestație în anulare, aceasta fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul D. I., domiciliat în Tg. J., ., județul Gorj, împotriva deciziei nr.150 din 13 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția a II-a Civilă în dosarul nr._/95/_/a3, în contradictoriu cu intimatul V. S., cu sediul în Tg. J., ., lichidator al debitoarei ., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2014.
Președinte, G. C. | Judecător, D. L. | Judecător, A. C. |
Grefier, L. P. |
Red. jud. A. C..
L.P. 08 Decembrie 2014
Tehnored. M.B. / 2 ex./ 16 decembrie 2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 364/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 725/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
