Procedura insolvenţei. Sentința nr. 361/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 361/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 488/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA Nr. 478/2014
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. R.
Grefier R. I.
Pe rol, judecarea apelului declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. împotriva sentinței nr. 361/2014 din 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat A. I. CORPORATE SPRL - lichidator al debitoarei ., având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat în termen legal.
Curtea constată dosarul în stare de judecată și trece la soluționarea apelului.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 361 din 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului . și radierea acestuia din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul O. ; în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul A.C.M. I. CORPORATE SPRL. S-a dispus plata sumei de 3.000 lei, reprezentând retribuția lichidatorului și cheltuielile de procedură aferente în sumă de 32 lei din fondul de faliment, constituit conform art. 4 din lege ; în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe Administrației Județene a Finanțelor Publice O., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul O., precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, A.C.M. I. CORPORATE SPRL, desemnată lichidator al . prin rezoluția nr. 573/05.02.2014 pronunțată de ORC de pe lîngă Tribunalul O., a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva societății debitoare, în temeiul prevederilor art.1 alin.2 lit.e) din Legea nr.85/2006 coroborate cu prevederile art.260 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale. Prin sentința nr.157/17.03.2014 s-a dispus trecerea debitoarei în procedura simplificată a falimentului conform dispozițiilor art.1 alin.2 lit.e) din legea nr.85/2006, cu luarea măsurilor prevăzute de lege, fiind desemnat și lichidatorul A.C.M. I. CORPORATE SPRL.
În realizarea atribuțiilor conferite de lege, lichidatorul a procedat la emiterea notificărilor cerute de art. 108 din legea insolvenței, a întocmit tabelele de creanțe și rapoartele corespunzătoare, din acestea rezultând că societatea debitoare nu mai desfășoară activitate de mai mult timp și că nu are bunuri în patrimoniu care să poată să fie valorificate. Lichidatorul A.C.M. I. CORPORATE SPRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii în temeiul art.131 din legea nr.85/2006, întrucât debitoarea nu are bunuri în patrimoniu, iar continuarea procedurii ar duce la majorarea cheltuielilor de procedură. Totodată, lichidatorul a solicitat plata retribuției în sumă de 3.000 lei și cheltuielile de procedură aferente în cuantum de 32 lei, din contul de faliment, constituit conform art.4 din legea nr.85/2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O..
Criticile au vizat, în esență, nelegalitatea și netemeinicia, apelanta susținând că măsura de închidere a procedurii este prematură în speță, deoarece trebuiau identificate bunurile și persoanele cărora le este imputabilă starea de insolvență. A susținut că hotărârea instanței trebuia să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile, iar potrivit atribuțiilor conferite lichidatorului prin art. 25 din Legea nr. 85/2006 se impunea examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și a împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă și supunerea acelui raport judecătorului sindic într-un termen stabilit de către acesta, dar care nu putea depăși 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administrator. Consideră prematură această măsură și că se impunea o atenție sporită și în cadrul acțiunii de identificare a bunurilor, cât și în cadrul acțiunii de stabilire a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență, existând posibilitatea ca bunurile să fie sustrase de la urmărire și deci datele din evidența organelor locale să nu exprime realitatea. Mai mult, nu toate bunurile sunt supuse impozitării, astfel că există posibilitatea ca acestea să existe dar să nu fie identificate de lichidator. Relațiile solicitate de lichidator de la unitățile administrative care dețin evidența bunurilor mobile și imobile au fost solicitate la o anumită dată, și nu cum era corect pe ultimii trei ani anteriori deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006, fiind evidentă posibilitatea pentru debitoare de a-și fi înstrăinat o parte din bunuri anterior deschiderii procedurii, situație în care bunurile respective nu mai figurează în evidențele autorităților sus-menționate. A precizat că este prejudiciată prin faptul că nu s-au acoperit toate creanțele înscrise la masa credală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, lichidatorul A. I. CORPORATE SPRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, Curtea găsește apelul nefondat, pentru următoarele motive:
Astfel, în exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a depus un raport prin care a examinat activitatea debitorului, în cadrul căruia a precizat cauzele și împrejurările care au condus la insolvența debitoarei (filele 31-33 dosar fond).
În ceea ce privește critica prematurității închiderii procedurii, în condițiile în care nu s-a promovat cerere de antrenare, Curtea constată că și aceasta este nefondată.
Lichidatorul A. I. CORPORATE SPRL, în calitate de persoană căreia legiuitorul i-a conferit calitate procesuală activă pentru introducerea cererii de antrenare a răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, și-a exprimat în raportul depus la data de 23.04.2014, aflat la filele 31-33 dosar fond, punctul de vedere cu privire la acțiunea prevăzută de art. 138 în sensul că nefiind în posesia documentelor contabile, nu a putut preciza persoanele vinovate de apariția stării de insolvență, precizând totodată, că nu au fost identificate elemente și acțiuni care să poată intra sub incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel că în situația de față nu a considerat necesară introducerea de acțiuni conform acestui text de lege. Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței a fost publicat și în B.P.I. nr. 5569/20.03.2014 și nu a fost contestat de apelanta creditoare ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE O. și nici nu a fost făcută vreo intervenție în acest sens pe toată durata derulării procedurii de faliment a debitorului ..
În ipoteza în care lichidatorul a apreciat că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), legiuitorul a prevăzut, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, posibilitatea legală ca această acțiune în antrenare patrimonială a răspunderii să fie intentată de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau, în aceleași condiții, de către creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
De altfel, se constată că este pur formală critica lipsei diligențelor pentru identificarea tuturor bunurilor debitorului, creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. neprecizând expres care anume bunuri nu au fost identificate și nici nu a uzat de posibilitatea prevăzută de art.138 alin. 3 din Legea nr.85/2006, de a formula cerere de antrenare a răspunderii administratorilor sociali ai debitoarei.
Ca urmare, în speță, judecătorul sindic a apreciat în mod just că s-a făcut dovada lipsei bunurilor din averea debitoarei, dovadă fiind adresa nr. 5467/26.03.2014 emisă de Primăria Municipiului Caracal, jud. O., aflată la fila 34 dosar fond.
În ceea ce privește atingerea scopului prevăzut de Legea nr. 85/2006, acesta este într-adevăr acela de a acoperi pasivul debitoarei, însă, în condițiile în care nu există bunuri în patrimoniul acesteia, acest scop nu poate fi atins.
Prin urmare, Curtea constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de apelanta creditoare referitoare la închiderea prematură a procedurii.
Având în vedere considerentele sus-menționate, în temeiul art. 480 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE O. cu sediul în Slatina, ., jud. O. împotriva sentinței nr. 361/2014 din 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat A. I. CORPORATE SPRL - lichidator al debitoarei . cu sediul în C., ..3, ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 noiembrie 2014.
Președinte, C. P. | Judecător, A. R. | |
Grefier, R. I. |
R.I. 07 noiembrie 2014
red. 4 ex./ jud. A.R.
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 47/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 467/2014. Curtea de Apel... → |
---|