Procedura insolvenţei. Sentința nr. 53/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 1237/95/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA NR. 360/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 01 IULIE 2014
PREȘEDINTE L. G.
JUDECĂTOR E. M.
JUDECĂTOR C. P.
GREFIER M. C. B.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul M. T. I. împotriva sentinței nr. 53/2014 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. I. IPURL lichidator al debitoarei ., având ca obiect procedura insolvenței antrenarea răspunderii în temeiul art. 138 din L 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât M. T. I. asistat de avocat I. C., lipsă fiind intimatul I. I. IPURL lichidator al debitoarei ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat I. C., pentru recurentul pârât, solicită suspendarea cauzei în temeiul art. 244 Cod procedură civil 1865 până la soluționarea cauzei ce face obiectul revizuirii sentinței nr. 345/2011 pronunțate de Tribunalul Gorj, privind creanța . înscrisă în tabelul .. Depune cererea de admitere a creanței formulată de ., sentința nr. 345/2011, facturi fiscale, precum și concluzii scrise depuse de către ..
Curtea, în considerarea dispozițiilor ce prevăd judecarea cu celeritate în materia insolvenței, respinge cererea de suspendare formulată de avocat I. C., apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 244 Cod procedură civilă privind legătura determinantă între cauza de față și cauza având ca obiect revizuire.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat I. C., pentru recurentul pârât, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată că lichidatorul nu a făcut dovada îndeplinirii dispozițiilor art.138 lit. d din Legea nr. 85/2006 și că administratorul nu a folosit bunurile în scopuri proprii.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 53 din data de 21.01.2014, Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar I. I. IPURL pentru debitoarea . împotriva pârâtului M. T. I..
În baza art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea 85/2006, a antrenat răspunderea patrimonială a pârâtului M. T. I., pentru suma de 66.727,51 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 69 din 6.01.2012, pronunțată în dosarul nr._/15.12.2011, al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost numit lichidator I. I. IPURL TG-J., pentru debitoarea . TG. J..
Lichidatorul a depus, la data de 8.02.2012, la Tribunalul Gorj, cerere pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului acestei debitoare, arătând că a fost notificată debitoarea pentru a preda actele financiar – contabile și creditorii bugetari, că aceasta nu mai poate desfășura activitate economică, fiind dizolvată în temeiul disp.art.237 din Legea 31/1990, iar DGFP GORJ are o creață certă, lichidă și exigibilă în suma de 45.657 lei.
Prin sentința nr. 423 din data de 20.03.2012, judecătorul sindic a admis cererea formulată de lichidatorul I. I. IPURL și în temeiul art.1 alin.2, lit. d, raportat la art.32, art.107 alin.1 lit. A, din Legea privind procedura insolvenței, a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului, numind lichidator judiciar pe I. I. IPURL Tg. J., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din Legea 85/2006, cu un onorariu provizoriu lunar de 500 lei, ce va fi suportat din averea debitoarei, iar, în temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului și dizolvarea societății.
Lichidatorul judiciar a întocmit și depus la dosar tabelul preliminar și definitiv al creanțelor, unde figurează trei creditori, respectiv AFP TG-J., cu o creanță în sumă de 45.657 lei, CONSILIUL LOCAL TG-J. cu o creanță de 732,51 lei și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU cu o creanță de 4.280 lei, totalul creanțelor fiind în sumă de 50.669,51 lei.
În ședința publică din 29.05.2012, lichidatorul judiciar I. I. IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., a întocmit și depus la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nr. 2793 din 28.05.2012 .
În raportul amănunțit, lichidatorul judiciar a arătat că, deși debitoarea a fost notificată cu scrisoare recomandată la adresa care se află în evidențele ORC Gorj, administratorul social al acesteia nu s-a prezentat la lichidatorul judiciar cu actele solicitate, constatându-se din culegerea de informații financiare că ultimele situații financiare ale debitoarei s-au depus pentru anul 2009.
Cifrele financiare indică faptul că în anul 2009 valoarea activului total al debitoarei de 1.115.396 lei acoperea valoarea datoriilor totale de 1.012.787 lei, însă faptul că nu s-a mai condus o evidență contabilă ulterior anului 2009, duce la concluzia că administratorul social nu a respectat prevederile Legii contabilității 82/1991, a înstrăinat patrimoniul fără a depune situațiile financiare prevăzute de lege, acestea fiind motivele pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru masa pasivului neacoperit, conform art. 138 din Legea 85/2006.
Referitor la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului social, lichidatorul judiciar a constatat că faptele săvârșite de acesta se încadrează în prevederile art. 138 lit. d și e din Legea 85/2006, constând în lipsa unei evidențe contabile după anul 2009 și înstrăinarea patrimoniului debitoarei în interes propriu, urmând a depune la Tribunalul Gorj cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului societar M. T. I. pentru masa pasivului neacoperit.
În ședința publică din 27.11.2012, lichidatorul judiciar I. I. IPURL desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., a întocmit și depus la dosar raportul privind modalitatea de vânzare a bunurilor debitorului, nr. 3210 din 27.11.2012 la care se află atașate regulamentul de vânzare bunuri imobile (teren) și raportul de evaluare a bunului aflat în averea debitorului, respectiv teren în suprafață de 2.255 m.p aflat în Tg-J., .>
În raport, s-a arătat că a luat măsura evaluării bunului imobil, teren în suprafață de 2255 m.p, situat în Tg-J., . un evaluator autorizat ANEVAR, fiind întocmit raportul de evaluare din care rezultă că valoare de piață a imobilului (teren) este de 203.942 lei inclusiv TVA.
Că, a propus ca modalitate de vânzare licitația publică conform art. 116 și 117 din Legea 85/2006, întocmind regulamentul de vânzare bunuri imobile ce urmează a fi supus aprobării creditorilor.
În data de 5.07.2013, lichidatorul judiciar I. I. IPURL a depus la dosar procesul verbal al adunării creditorilor din 4.07.2013 în care cu votul creditorilor ce reprezintă 98,15% din masa credală s-a hotărât reducerea prețului de vânzare a imobilului – teren în suprafață de 2555 m.p situat în Tg-J., . propunerii lichidatorului judiciar.
În ședința publică din 17.09.2013, lichidatorul a depus la dosar, raportul asupra fondurilor obținute din lichidare nr. 4130 din 17.09.2013 și planul de distribuire între creditori nr. 4131 din 17.09.2013.
În raport a arătat că, s-a continuat procedura valorificării imobilului „teren în suprafață de 2255 m.p situat în Tg-J., . debitorului, a fost efectuată publicitatea vânzării în ziarul Gorj Domino și Curierul Național și prin afișare la sediul lichidatorului.
Prețul de pornire al licitației aprobat de adunarea creditorilor din 4.07.2013 a fost cu reducerea de 25%, respectiv la prețul de 50.985 lei fără TVA.
Imobilul a fost valorificat la suma de 50.000 lei către M. Biriți T., așa cum rezultă din procesul verbal de licitație încheiat la 15.07.2013, sumă achitată integral de adjudecatar și care se regăsește în contul special deschis la Nexte Bank SA Tg-J..
Că, după deducerea cheltuielilor și rezervarea sumei de 2.225,25 lei pentru cheltuieli viitoare, rămân sume de distribuit către creditori în cuantum de 25.000 lei, ce vor fi distribuite conform planului de distribuție nr. 4131/17.09.2013 atașat la raport.
Față de această împrejurare, prin precizarea depusă la dosarul de față, lichidatorul judiciar a apreciat că prejudiciul debitoarei produs de administratorul acesteia M. T. I. ca urmare a neprezentării actelor contabile și a tuturor bunurilor ce constituiau active valorificabile ale debitoarei înscrise în situațiile financiare publicate pe ANAF, se compune din diferența dintre cuantumul masei credale de 270.669,51 lei și valoarea de piață a imobilului teren depistat în averea debitoarei, evaluat la 203.942 lei inclusiv TVA, respectiv suma de 66.727,51 lei pentru care a solicitat antrenarea răspunderii materiale a pârâtului..
Potrivit disp. art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu disp. art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului să fie suportată de persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului, dacă a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și dacă a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Din raportul asupra cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu disp. art. 59 din Legea 85/2006, votat de creditori și aprobat de judecătorul sindic, rezultă că prin nepredarea documentelor prev. de art. 28 din Legea 85/2006 și a tuturor bunurilor ce constituiau active valorificabile ale debitoarei înscrise în situațiile financiare publicate de ANAF, starea de insolvență a debitorului a fost cauzată de administratorul societar al debitorului, pârâtul M. T. I..
Acesta nu a mai depus situațiile financiare din 2009 și a ascuns bunurile societății, pe care nu le-a predat pentru evaluare și inventariere.
Față de aceste considerente, având în vedere că sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d și e din Legea 85/2006 potrivit celor menționate în raportul amănunțit întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 din Legea 85/2006, judecătorul sindic, a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru suma de 66.727,51 lei ce reprezintă pasivul debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. T I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, recurentul pârât M. T I. a invocat faptul că din dosar reiese că la nivelul anului 2009 debitoarea avea valoarea activului total de 1.115.396 lei care acoperea valoarea datoriilor totale de 1.012.787 lei, precum și că urmare a valorificării la licitație publică a terenului în suprafață de 2.255 mp situat în Târgu Jiu, . de 50.000 lei din debitul total de 102.609 a rămas suma de 52.609 lei pentru care să se solicite atragerea răspunderii.
A precizat că valoarea de piață a imobilului vândut la licitație publică, stabilită de evaluator autorizat, a fost de 203.942 lei cu tva, astfel încât terenul putea fi înstrăinat la un preț mai favorabil care să acopere debitul restant.
În opinia recurentului, greșit au fost aplicate dispozițiile art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, nefiind dovedite condițiile atragerii răspunderii delictuale în sensul că nu s-a probat faptul că apariția stării de insolvență se datorează administratorului societar, că s-a deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice și nici legătura de cauzalitate dintre faptele imputate și prejudiciul creditorilor.
Recurentul a considerat că neoglindirea în contabilitatea societății a modalității de înstrăinare a activelor nu reprezintă în sine o cauză a insolvenței care să atragă incidența dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Nu s-a depus întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.09.2012 lichidatorul judiciar I. I. IPURL și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d și e din Legea nr. 85/2006.
Referitor la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că, potrivit textului de lege menționat, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană, care a cauzat starea de insolvență prin ținerea unei contabilități fictive, acționarea în sensul dispariției unor documente contabile sau neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Ca urmare, pentru atragerea răspunderii, textul art. 138 alin. 1 lit. d prevede necesitatea întrunirii cumulative a următoarelor condiții: săvârșirea faptei de a ține o contabilitate fictivă, de a face să dispară unele documente contabile sau de a nu ține o contabilitate în conformitate cu legea; vinovăția în săvârșirea faptelor; starea de insolvență a debitorului; existența unei legături de cauzalitate între una din faptele menționate și starea de insolvență.
Nedepunerea documentelor contabile, invocată de lichidatorul judiciar în cererea de chemare în judecată, care ar putea presupune neținerea contabilității în conformitate cu legea și ar putea conduce la starea de insolvență, în contextul în care înregistrarea corectă în conformitate cu dispozițiile legii a operațiunilor efectuate de societate ( ținerea contabilității în conformitate cu legea) reprezintă pentru creditori o garanție că operațiunile au fost efectuate legal, că acestea pot fi verificate și că creditorii își pot recupera creanțele din bunurile societății înregistrate în contabilitate, se rețin în speță.
Pârâtul a depus ca documente contabile ale societății 3 facturi din noiembrie 2008, un contract de vânzare cumpărare nr.3 din 04.11.2008, proces-verbal de predare-primire încheiat în noiembrie 2008 în executarea contractului nr.3, centralizator vânzări din decembrie 2008 și fișe magazie din decembrie 2008.
Actele depuse nu reprezintă documentele contabile ale societății, pârâtul având potrivit art. 10 din Legea contabilității nr. 82/1991 obligația organizării și conducerii contabilității care presupune întocmirea balanțelor de verificare lunare, ținerea registrului jurnal și a registrului inventar etc., precum și întocmirea lor în conformitate cu legea.
Or, așa cum rezultă din notele scrise depuse la dosar la data de 23.06.2014 de lichidatorul judiciar SP I. I. IPURL actele contabile ale societății . nu au fost predate.
De altfel, chiar în cuprinsul recursului recurentul recunoaște neîntocmirea în conformitate cu legea a actelor contabile ale societății prin neoglindirea în contabilitate a modalității de înstrăinare a activelor.
Cât privește fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că potrivit textelor de lege menționate, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin deturnarea ori ascunderea unei părți din activul persoanei juridice sau mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006 poate fi săvârșită, fie în modalitatea deturnării sau ascunderii unei părți din activul persoanei juridice prin realizarea scriptic sau faptic a unei înscrieri în contabilitate sau scoaterea în fapt a unor bunuri din patrimoniul societății și ascunderea lor, fie în modalitatea măririi fictive a pasivului debitorului prin înregistrarea în evidențele contabile a unor datorii inexistente.
În speță, așa cum am arătat, chiar în cuprinsul cererii de recurs, pârâtul recunoaște că a înstrăinat activele societății ( active imobilizate –_ lei, active circulante stocuri, creanțe, disponibilități bănești în valoare totală 1.061.778 lei, conform situației financiare înregistrate la Ministerul Finanțelor Publice în anul 2009 ) și că modalitatea de înstrăinare nu a fost reflectată în documentele contabile ale societății.
Omisiunea administratorului social de a iniția demersurile în vederea recuperării și încasării creanțelor în cuantum de 840.456 lei (conform situației financiare înregistrate la Ministerul Finanțelor Publice în anul 2009 ) pe care debitoarea persoană juridică le avea față de anumiți parteneri contractuali, invocată de lichidatorul judiciar în cererea de chemare în judecată, reprezintă o mărire fictivă a pasivului.
Este clar că, în condițiile în care creanțele nu au fost recuperate, această situație este imputabilă, în principal, administratorului social al debitoarei insolvente, astfel încât creditorii înscriși la masa credală sunt evident prejudiciați prin nerecuperarea acestor creanțe.
Atât fapta prevăzută de art. 138 lit. d, cât și fapta prevăzută de art. 138 lit. e sunt fapte în reglementarea cărora legiuitorul a derogat de la dreptul comun în ceea ce privește forma de vinovăție, stabilind prin modul de redactare necesitatea comiterii acestor fapte cu intenție.
Faptele descrise anterior și reținute în sarcina pârâtului au fost săvârșite de acesta cu intenție, condiția vinovăției fiind întrunită.
Cum, pentru atragerea răspunderii este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor privind săvârșirea cu vinovăție a uneia din faptele enumerate expres; starea de insolvență a debitorului; existența unei legături de cauzalitate între una din faptele menționate și starea de insolvență, Curtea apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite, insolvența fiind cauzată și de săvârșirea faptelor menționate.
În consecință, în sarcina pârâtului, Curtea reține săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d și e din Legea nr. 85/2006, astfel încât soluția instanței de fond, de antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru suma de 66.727,51 lei ce reprezintă pasivul debitoarei, este corectă.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul M. T. I. cu domiciliul în Târgu Jiu, .. 1B, județul D. împotriva sentinței nr. 53/2014 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. I. IPURL lichidator al debitoarei . cu sediul în Târgu Jiu, . (19), ., județul D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2014.
PREȘEDINTE, L. G. | JUDECĂTOR, E. M. | JUDECĂTOR, C. P. |
GREFIER, M. C. B. |
Red jud – LG/2/EX/
Jud sindic - MV
M.B. 02 Iulie 2014
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 81/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 611/2014. Curtea de Apel... → |
---|