Procedura insolvenţei. Sentința nr. 706/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 706/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 7237/104/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3/2014

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE A. C.

Judecător N. Ț.

Judecător D. L.

Grefier A. C. F.

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea D. C. - AJFP O., împotriva sentinței nr. 706/2013 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția a –II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul lichidator C. A. DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENȚĂ „ M. ȘI I.”, lichidator al debitoarei . SRL PITEȘTI, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare:

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 706/2013 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția a –II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului . SRL și radierea debitorului din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul O..

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat lichidatorul C. A. de Practicieni În Insolvență „M. & I.” de obligațiile impuse de procedură

S-a dispus plata sumei de 3.200 lei, plus TVA, reprezentând retribuția -3000 lei și cheltuielile de procedură, în sumă de 200 lei, din fondul de faliment constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006 și, în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, notificarea sentinței Administrației Județene a Finanțelor Publice O., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul O., precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._, debitoarea . SRL a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, iar prin încheierea din 03.12.2012 s-a admis cererea, conform dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.85/2006, fiind desemnat ca lichidator C. A. de Practicieni în Insolvență „M. & I.”.

Prin sentința nr.472 din 10.06.2013, s-a admis cererea formulată de lichidator și s-a extins răspunderea patrimonială asupra administratorului debitoarei, G. C., pentru acoperirea pasivului debitoarei, în sumă de 1.465.681 lei.

S-a constatat că este întemeiată cererea lichidatorului de închidere a procedurii, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea D. C. - AJFP O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a invocat prematuritatea închiderii procedurii, susținând că, anterior luării acestei măsuri, se impunea ca judecătorul sindic să analizeze și să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a asigura acoperirea creanțelor și atingerea în acest fel a scopului Legii nr.85/2006.

Recurenta a mai invocat că nu s-a depus la dosar un raport amănunțit, în conformitate cu dispozițiile art.59 din Legea nr.85/2006, iar lichidatorul nu și-a exercitat atribuția de a promova o cerere de antrenare a răspunderii materiale. A considerat, totodată, că doar raportul lichidatorului nu este suficient pentru a dovedi lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, fiind necesar ca hotărârea instanței să se bazeze pe documente provenite de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile.

În continuarea motivării cererii de recurs, a precizat că, potrivit atribuțiilor conferite lichidatorului prin art.25 din Legea nr.85/2006, se impunea examinarea activității debitoarei în raport de situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, existând posibilitatea ca bunurile să fie sustrase la urmărire, iar datele din evidența organelor locale să nu exprime realitatea, în condițiile în care nu toate bunurile sunt supuse impozitării.

A mai susținut că lichidatorul trebuia să solicite unității administrativ teritoriale care deține evidența bunurilor mobile și imobile relații referitoare la ultimii trei ani, existând posibilitatea ca bunurile respective să nu mai figureze în evidența acestora la data pentru care au fost solicitate relațiile.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat .

În speță, Curtea apreciază că cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 sunt întrunite.

Astfel cum rezultă din adresa nr._/17.12.2012, emisă de Primăria Orașului Drăgănești-O. ( fila 58 dosar fond), debitoarea nu figurează înregistrată în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

Totodată, D. O. – AFP Slatina, în calitate de unic creditor, nu a avansat sumele necesare continuării procedurii. În plus, critica lipsei diligențelor pentru identificarea tuturor bunurilor debitorului este pur formală, recurenta creditoare neprecizând expres care anume bunuri nu au fost identificate.

În exercitarea atribuțiilor ce-i reveneau, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a depus la dosar, la data de 04.02.2013 (filele 54-55 dosar fond), un raport prin care a examinat activitatea debitorului.

Critica privind prematuritatea închiderii procedurii, motivată prin aceea că nu s-a atins scopul Legii nr.85/2006, nu poate fi primită, dat fiind faptul că, în condițiile în care nu s-a dovedit că ar mai exista bunuri în patrimoniul debitorului, a căror valorificare să acopere pasivul debitorului aflat în insolvență, acest scop, prevăzut de art.2 din Legea insolvenței nu poate fi atins, continuarea procedurii determinând, dimpotrivă, cheltuieli suplimentare.

Susținerea privind nepromovarea de către lichidator a cererii de antrenare a răspunderii materiale a persoanelor din conducerea debitoarei dovedește o necunoaștere a actelor și lucrărilor dosarului, în contextul în care, din chiar considerentele sentinței rezultă că la cererea practicianului în insolvență s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, G. C., pentru suma de 1.465.681 lei, reprezentând pasivul debitoarei.

În consecință, față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea D. C. - AJFP O., cu sediul în Slatina, ., jud.O., împotriva sentinței nr. 706/2013 din 21 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. - Secția a –II-a Civilă și de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul lichidator C. A. DE PRACTICIENI ÎN INSOLVENȚĂ „M.&I.”, lichidator al debitoarei . SRL, cu sediul în Pitești, ., nr.22, jud.Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2014.

Președinte,

A. C.

Judecător,

N. Ț.

Judecător,

D. L.

Grefier,

A. C. F.

A.F. 14 Ianuarie 2014

Red. DL/29.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 706/2014. Curtea de Apel CRAIOVA