Procedura insolvenţei. Sentința nr. 54/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 54/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 7982/95/2012/a3

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIA Nr. 261/2014

Ședința publică de la 15 Mai 2014

PREȘEDINTE: C. P.

Judecător: M. M.

Judecător: S. L.

Grefier: M. P.

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea B. SA împotriva sentinței nr.54/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul G. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimatul G. G. M. administrator al ., intimatul administrator judiciar T. S. pentru debitoarea . și intimații creditori A. TG-J., C. L. TG-J., . SRL, ., SC A. D. SRL, . R. SA, G. A., ., D. G., I. G., ., SC C+C SA, ., având ca obiect procedura insolvenței - trecere la faliment.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic I.A. pentru recurenta creditoare, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că intimatul administrator judiciar T. S. pentru debitoarea ., a depus prin serviciul arhivă întâmpinare, după care, Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părții:

Consilier juridic I.A. pentru recurenta creditoare, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul de fi desemnat lichidator judiciar provizoriu T. S. pentru debitoarea . în prezenta cauză, având în vedere că în mod greșit acesta a fost confirmat ca lichidator.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.54/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul G. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ 12, s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar T. S., pentru debitorul . și în temeiul art.107 alin.1 lit. B ,din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitorului ..

In temeiul art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței, a fost onfirmat lichidator T. S., cu o retribuție de 500 lei lunar.

In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitorului și dizolvarea societății.

A fost fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidatorul, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 1.02.2014;

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 14.06.2012, debitorul . TG-J., a solicitat a fi supus procedurii generale de insolvență, manifestându-și intenția de a-și reorganiza activitatea, arătând că societatea înregistrează datorii totale de peste 2.000.000 lei, din care: 106.396,85 lei obligații bugetare ; 720.150 lei obligații către furnizori, prestări servicii, creditori diverși; 2.150.644,92 lei reprezentând credite bancare.

Prin încheierea nr. 131 din 19.06.2012 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei ., numind administrator judiciar pe T. S., cu atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006.

La data de 11.09.2012, debitorul a formulat contestație împotriva tabelului preliminar nr. 705/4.09.2012 întocmit de administratorul judiciar T. S., contestația fiind respinsă prin sentința nr. 1356 din 18.09.2012.

La data de 3.12.2012 a fost înregistrată contestația creditorului B. SA împotriva tabelului definitiv al creanțelor, iar prin sentința nr. 321 din 5.03.2013, judecătorul sindic a respins contestațiile formulate de B. SA creditorul majoritar, împotriva tabelului definitiv al creanțelor și a înscrierii creditorului G. A. în tabelul definitiv.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditorul B. SA, iar prin decizia nr. 1047 din 13.06.2013, Curtea de Apel C. a admis recursul, a casat în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare cu privire la contestația B. SA la înscrierea creanței creditoarei G. A., fiind menținut restul sentinței, în rejudecarea dosarul fiind înregistrat sub nr._ 12/a2*.

Prin sentința nr. 1524 din 30.10.2013, judecătorul sindic a admis contestația formulată de contestatoarea creditoare Banca Comercială Română SA și a dispus înlăturarea din tabelul de creanțe a creanței de 620.149,24 lei cu care a fost înscrisă intimata G. A..

Debitorul . a solicitat . având în vedere că nu s-au concretizat contractele avute în vedere la elaborarea planului de reorganizare, neexistând astfel premise de redresare a activității economice, solicitând totodată menținerea în calitate de lichidator judiciar pe T. S..

Administratorul judiciar T. S. în raportul de activitate nr. 49 din 20.01.2014 arată că, având în vedere cererea înregistrată la sediul administratorului judiciar de către administratorul special al debitoarei în baza art. 13 din Legea 85/2006, a convocat adunarea creditorilor pentru data de 20.01.2014, ora 10,45 cu următoarea ordine de zi: „ discutarea și aprobarea cererii formulate de debitoare privind propunerea de intrare în procedura falimentului și menținerea T. S. ca lichidator judiciar în aceleași condiții”.

Creditorul B. SA, prin adresa nr. 43/16.01.2014, a comunicat că este de acord cu . falimentului, însă în calitate de creditor majoritar care deține o creanță ce reprezintă 91,01% din totalul creanțelor, văzând și disp. art. 107 alin. 2 lit. B care statuează în sarcina judecătorului sindic desemnarea lichidatorului judiciar, se opune menținerii T. S. în calitate de lichidator judiciar.

Administratorul judiciar, în raport și de cererea debitorului, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 107 alin. 1 lit. B din Legea 85/2006, motiv pentru care a propus trecerea debitoarei la faliment.

Potrivit disp. art. 107 alin. 1 lit. B din Legea 85/2006, judecătorul sindic decide prin sentință sau după caz, prin încheiere, în condițiile art. 32, . debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat.

Debitorul . și-a declarat intenția de reorganizare și a propus un plan de reorganizare acesta nu a fost confirmat de adunarea creditorilor, motiv pentru care debitorul a formulat cerere pentru . nu s-au concretizat contractele avute în vedere la elaborarea planului de reorganizare, neexistând astfel premise de redresare a activității economice.

Împotriva sentinței a declarat recurs creditoarea BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.

Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în parte a sentinței, în sensul de a se dispune desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu T. S. în prezenta cauză.

În motivare, arată că sentința nr.54/21.01.2014 este nelegală, cu atât mai mult cu cât, instanța de fond reținând ca temei de drept în pronunțarea soluției dispozițiile art.11 alin.1 lit.c și art.107 alin.2 și art.34 din legea nr.85/2006, nu face doar o aplicare greșită a legii, dar nesocotește însuși scopul legii insolvenței, acela de a oferi posibilitatea creditorilor să fie direct implicați în luarea deciziilor și alegerea persoanei care să managerieze activitatea debitoarei, așa cum statuează dispozițiile art.11 alin.2 teza ultimă din Legea nr.85/2006.

Învederează că B. SA, în calitate de creditoare garantată majoritară ce deține un procent de 91,01% din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creditorilor, a transmis vot prin corespondență pentru adunarea creditorilor din data de 20.01.2014, prin care a arătat că este de acord cu deschiderea procedurii generale de faliment împotriva debitoarei ., însă în privința menținerii T. S. în calitate de lichidator judiciar votul ei a fost unul negativ, considerând prin raportare la dispozițiile art.107 alin.2 din legea nr.85/2006, că desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu este îndrituirea legală și exclusivă a judecătorului sindic.

Totodată, arată că dispozițiile art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, statuează în sensul de a stabili în sarcina judecătorului sindic desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu, iar art.34 din legea nr.85/2006 prevede în mod imperativ desemnarea lichidatorului judiciar provizoriu de către judecătorul sindic, în situația deschiderii procedurii simplificate de faliment.

Susține că sentința nr. 54/21.01.2014 este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, întrucât în locul desemnării legale a unui lichidator judiciar provizoriu, în sentința recurată este confirmat lichidatorul judiciar T. S. cu o retribuție de 500 lei/lună.

În drept au fost invocate disp. art.304, 304 ind 1 și 312 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 85/2006.cererea de recurs s-a timbrat cu taxa judiciară de timbru de 100 lei.

Lichidatorul T. S. Tg.J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările cauzei Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Spre deosebire de lichidarea voluntară a societăților comerciale, care este făcută în interesul asociaților sau acționarilor, procedura de insolvență urmărește în primul rând satisfacerea intereselor creditorilor, realizarea drepturilor acestora față de debitorul insolvent. Tocmai de aceea Legea nr.85/2006 modificată le conferă creditorilor un rol activ prin intermediul căruia ei să poată exercita un control asupra modului în care se desfășoară procedura, inclusiv în ceea ce privește desemnarea/ înlocuirea administratorului judiciar/lichidatorului.

Astfel, conform disp. art. 11 alin 1 lit c din Legea nr. 85/2006 M: (1) Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:... c) desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, fixarea remunerației în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activității practicienilor în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparține. În situația în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ține seama de cererile creditorilor în ordinea mărimii creanțelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor;

Conform disp. art. 19 alin 1 din același act normativ: Practicienii în insolvență interesați vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare profesională. În ofertă, practicianul în insolvență interesat va putea arăta și disponibilitatea de timp și de resurse umane, precum și experiența generală sau specifică necesare preluării dosarului și bunei administrări a cazului. În cazul în care nu există nici o astfel de ofertă, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvență ales în mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R. iar conform disp. art. 34: Prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1).

Potrivit disp. art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 M: (2) Prin hotărârea prin care se decide .-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare și va dispune: c) în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz.

În cauză, judecătorul sindic a aplicat corect dispozițiile legii referitoare la începerea procedurii falimentului debitorului ., dar în ceea ce privește desemnarea lichidatorului în mod greșit a confirmat ca lichidator pe T. S. – ce a deținut anterior calitatea de administrator judiciar, în condițiile în care din procesul verbal al Adunării creditorilor /20.10.2014 f.4 rezultă că menținerea acestuia ca lichidator nu a fost aprobată de Adunarea creditorilor, astfel că în aplicarea disp. art. 107 alin 2 se impunea ca acesta să fie desemnat ca lichidator provizoriu, nicidecum confirmat ca lichidator, pentru a se acorda astfel posibilitate creditorilor să-l confirme / înlocuiască ulterior, în condițiile legii.

În raport de considerentele de mai sus și în temeiul disp. art. 312 alin 3 C.proc.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte Sentința nr.54/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ 12, în sensul că va desemna pe T. S. ca lichidator judiciar provizoriu.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de creditoarea B. SA cu sediul în sector 3, București, .. 5 împotriva sentinței nr.54/21.01.2014 pronunțate de Tribunalul G. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimatul G. G. M. administrator al ., cu domiciliul în sector 6, București, ., ., intimatul administrator judiciar T. S. cu sediul în Tg-J., Unirii - Complex Meșteșugăresc, nr. 18-20, . G. pentru debitoarea . și intimații creditori A. TG-J., C. L. TG-J., . SRL, ., SC A. D. SRL, . R. SA, G. A., ., D. G., I. G., ., SC C+C SA, ..

Modifică în parte sentința nr.54/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul G. –Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._ 12, în sensul că desemnează lichidator judiciar provizoriu pe T. S..

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2014.

Președinte Judecător Judecător

C. P. M. M. S. L.

Grefier

M. P.

M.P. 19 Mai 2014 Red.jud.C.P./ 2 ex./M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 54/2014. Curtea de Apel CRAIOVA