Procedura insolvenţei. Sentința nr. 744/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 744/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 6971/104/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA NR. 189/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 01 APRILIE 2014
PREȘEDINTE L. G.
JUDECĂTOR N. O.
JUDECĂTOR E. M.
GREFIER M. C. BULICA
Pe rol, judecarea recursului formulat de creditoarea . împotriva sentinței nr.744 din 04 noiembrie 2013, pronunțate de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul administrator social G. C. pentru debitoarea . SRL și lichidatorul P. S. pentru debitoarea . SRL, având ca obiect procedura insolvenței contestație tabel preliminar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. M. cu delegație de substituire a domnului avocat G. V. pentru intimatul administrator social G. C. pentru debitoarea . SRL, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului:
Avocat F. M., pentru intimatul – administrator social, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr.744 din 04 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis contestația formulată de debitoarea . SRL prin administrator social G. C. și s-a stabilit creanța creditoarei . la suma de 81 477,39 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 09.09.2013 debitoarea . SRL a formulat contestație la tabelul de creanță întocmit de administratorul judiciar P. S., privind creanța creditoarei . înscrisă cu suma de 174. 152 lei.
Prin întâmpinare creditoarea . a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Tribunalul examinând actele dosarului a reținut că la data de 13.05.2013 creditoare . a formulat cerere de înscriere a creanței în sumă de 174 152,35 lei, din care 79 332,29 lei debit principal și 94 800, 6 lei, penalități de întârziere.
Cererea de creanță a fost motivată pe contractul de vânzare-cumpărare nr. 781/18.02.2010, anexele la acesta, facturile fiscale emise, contractul de ipotecă mobiliară înscris în arhiva electronică de garanții reale și tabelul privind calcul penalităților de întârziere.
Din examinarea acestor înscrisuri rezultă că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 781/18.02.2010, s-a convenit livrarea unor produse debitoarei, în condițiile acceptate de ambele părți, iar răspunderea contractuală este prevăzută la art. VI pct. 17, în sensul că pentru neexecutarea obligației contractuale, părțile datorează daune interese.
De asemenea, între părți s-a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare nr. 361 din 03.02.2010, având ca obiect utilaje, în valoare de 9597 euro, fără TVA.
La data de 05.09.2012 între părți a intervenit o convenție de recunoaștere și eșalonare debit pentru datoria restantă de 81 447,39 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată de către debitoare, aceasta obligându-se să achite datoria în 12 rate lunare egale în valoare de 6 790 lei/rată. În această convenție se menționează că neplata la termen a uneia din ratele lunare prevăzute are ca efect rezilierea deplin drept a convenției, iar creditoarea va considera scadentă imediat întreaga suma restantă neachitată și înregistrată în soldul său contabil, cu posibilitatea oricărei proceduri pentru întregul sold scadent.
Deci, datoria restantă de 81 447,39 lei, recunoscută de părți, este certă, iar în contractul de livrare de produse încheiat la 08.02.2010, așa cum au menționat părțile nu au prevăzut clauză penală care să dea dreptul creditoarei să calculeze penalități de întârziere conform tabelului de calcul atașat. Contractul a prevăzut numai acordarea de daune interese care însă nu au fost cuantificate și nu se confundă cu penalitățile de întârziere calculate de către creditoare unilateral, astfel că în mod greșit a inclus în cererea de creanță aceste penalități.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea ., criticând-o ca netemeinică și nelegă.
A susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că potrivit contractului încheiat între părți nu au fost stabilite penalități de întârziere.
Or, în conformitate cu art. V din contractul 361/02.03.2010, debitoarea datora penalități de întârziere respectiv 1%/zi de întârziere, de la data scadenței facturilor și până la data deschiderii procedurii.
Deși contractul de vânzare cumpărare 781/18.02.2010 nu prevedea o penalitate de întârziere, fiecare din facturile emise de recurentă pentru aceste profile PVC conținea procentul de 0,15%/zi de întârziere cu titlu de penalitate. Întrucât toate facturile privind profilele PVC sunt semnate și ștampilate de debitoare, așadar sunt însușite de aceasta, apreciază că această însușire se extinde și la procentul de penalitate prevăzut în facturi.
Observând că există anumite erori la calculul acestor penalități, recurenta a înțeles să refacă acest calcul și în baza lui să depună o precizare la creanță, astfel că, în acest moment creanța pretinsă de recurentă este în sumă de 289.543 lei, din care 79.332,29 lei debit principal și 210.210 lei penalități de întârziere .
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că părțile nu au convenit penalități de întârziere, întrucât fie contractul 361/02.03.2010 le prevede în art.V, fie facturile de profile prevăd aceste penalități de întârziere.
Faptul că debitoarea pretinde că nu au fost notificate aceste penalități, nu are nicio importanță, întrucât Legea 85/2006 și contractele /facturile emise sunt temeiul pentru acest calcul.
Pe fondul acestei situații de fapt, admiterea contestației debitoarei, contravine reglementărilor legale în materia răspunderii civile contractuale, ce sancționează partea ce nu și-a executat obligația corelativă contractului sinalagmatic, ori și-a executat cu întârziere sau necorespunzător. Debitoarea prezentului litigiu se află tocmai în situația celui ce nu și-a executat obligația contractuală de plată.
Examinarea în detaliu a criticilor exprimate, în raport cu actele depuse la dosar, prin raportare la dispozițiile legale în materie, indică neconformitatea măsurii dispuse.
Dovedirea bunei credințe a recurentei ., prin acceptarea convenției de eșalonare a debitului restant de 81.470 lei, nu semnifică renunțarea nici tacită, nici expresă la dreptul recurentei de a solicita repararea prejudiciului suferit prin neexecutarea obligației de plată la data scadentă.
De asemenea, legiuitorul, prin instituția răspunderii civile contractuale ocrotește creditorul, oferindu-i posibilitatea ca în cazul neexecutării obligației, acesta să obțină în afara creanței și daune moratorii pentru întârziere în executare a obligațiilor principale, fără ca partea vătămată, creditorul, să fie nevoit să dovedească vreun prejudiciu.
Astfel, critica adusă de instanță cu privire la calculul penalităților de întârziere este lipsită de temei legal, întrucât legiuitorul nu a condiționat posibilitatea creditorului de a cere penalități de întârziere, de exprimare expresă sub formă de clauză contractuală, ci acest drept subzista ori de câte ori o persoană este prejudiciată prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor bănești.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art.41 din Legea 85/2006, penalitățile au fost calculate înainte de deschiderea procedurii, devenind și aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Prin concluzii scrise, debitoarea . SRL a solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârea primei instanței este temeinică și legală.
Astfel, în baza clauzelor contractuale și modul de întocmire a cererii de creanță, prima instanță, în mod corect, a stabilit că solicitarea penalităților de întârziere este netemeinică.
Între părți s-a încheiat convenția de recunoaștere și eșalonare debit din 05.09.2012, document contractual liber asumat și opozabil, prin care debitul este fixat în mod definitiv la suma de 81.477,39 lei, respectiv suma restantă neachitată, înregistrată în soldul contabil al creditoarei. Acest contract are natură juridică de tranzacție în mod definitiv, prin acordul părților, cuantumul sumei datorate de debitoare.
În aceste condiții numai suma de 81.477,39 lei îndeplinește condițiile caracterul cert, lichid și exigibil, condiții necesare pentru admiterea la masa credală.
La solicitarea Curții, recurenta a precizat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.781/18.02.2010 au fost emise facturile:_,_,_,_,_,_,_, _,_ și_, din care există un rest de plată de 58.828,53 lei și penalități în sumă de 71.096,94 lei, iar în baza contractului nr.361/2.03.2010 au fost emise facturile_ și_ din care există debit principal de 20.503,76 lei și 139.144,44 lei.
Examinând lucrările dosarului în raport de motivele de recurs, Curtea va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul pricinii este contestația debitorului prin administratorului societar la înscriere recurentei creditoare în tabelul preliminar cu suma de_,35 lei, astfel că cererea recurentei în recurs de a fi înscrisă la masa credală cu suma de 289.543 lei, excede cauzei de față.
Din cererea recurentei de înscriere la masa credală, precizată la data de 13.05.2013, se reține că a solicitat a fi înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei cu suma de174152,35 lei reprezentând debit și penalități izvorâte din contractul vânzare-cumpărare nr.781/18.02.2010.
Verificând declarația de creanță a creditoarei în raport de probele administrate instanța de fond a reținut corect că aceasta trebuia să fie înscrisă la masa credală cu suma de 81.477,39, cu motivarea arătată.
Cele reținute de instanța de fond sunt veridice, întrucât contractului de vânzare-cumpărare nr.781/18.02.2010 a prevăzut la art. VI pct. 17, că pentru neexecutarea obligației contractuale, părțile datorează daune interese. Daunele interese nu au fost evaluate, iar penalitățile de întârziere pe zi de întârziere nu le substituie, astfel că au fost calculate de recurentă unilateral, fără a exista convenție în acest sens. Susținerea că pe facturile însușite de intimată ar fi menționate asemenea penalități, este neconformă adevărului, facturile emise în baza contractului arătat nu poartă asemenea mențiune.
Celălalt contract de vânzare-cumpărare nr.361/2.03.2010 care prevede într-adevăr penalitățile de întârziere nu a făcut obiectul cererii de creanță a recurentei creditoare, astfel că nu poate fi luat în considerare.
Pe de altă parte, între părți la data de 05.09.2012 a intervenit convenția de recunoaștere și eșalonare debit pentru datoria restantă de_,39 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată de către debitoare, aceasta obligându-se să achite datoria în 12 rate lunare egale în valoare de 6 790 lei/rată.
Singura sancțiune prevăzută este rezilierea contactului în caz de nerespectare a termenelor de plată.
Prin convenția menționată a intervenit un nou acord de voință a părților în legătură cu suma datorată și modalitatea de plată, astfel că în mod corect instanța a reținut că aceasta este suma certă datorată de debitoare.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea . cu sediul ales la SCA G. A. și Asociații în București, sector 3, ., nr.45, ., . nr.744 din 04 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul O.- Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul administrator social G. C. pentru debitoarea . SRL cu sediul în Brebeni, județul O. și lichidatorul P. S. pentru debitoarea . SRL cu sediul în Slatina, ., ., județul O..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, L. G. | JUDECĂTOR, N. O. | JUDECĂTOR, E. M. |
GREFIER, M. C. BULICA |
Red jud – EM/2/ex/7.04.2014
Jud fond –GI
Tehnored - FS
M.B. 01 Aprilie 2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 422/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 811/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
