Procedura insolvenţei. Sentința nr. 967/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 967/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 8418/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Decizia Nr. 138/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Președinte N. O.
Judecător L. G.
Grefier M. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS (F. A.) împotriva sentinței nr.967/F din 28 noiembrie 2013, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ Ș. F. – în nume propriu și în calitate de reprezentant al debitoarei ., având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelul este declarat și motivat în termen, iar intimatul lichidator nu a depus întâmpinare.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține apelul spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului constată următoarele:
Prin sentința nr.967/F din 28 noiembrie 2013, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de lichidatorul C. I. DE INSOLVENȚĂ Ș. F. și s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei ..R.L., radierea societății din Registrul Comerțului M., în temeiul art.136 din Legea nr.85/2006, fiind descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, dispunându-se totodată, efectuarea notificărilor prevăzute de art.135 din Legea nr.85/2006, precum și plata către lichidator a sumei de 2000 lei din fondul de lichidare.
P. a hotărî astfel, judecătorul sindic de la Tribunalul M. a reținut că, la data de 28.11.2013, lichidatorul C. I. DE INSOLVENȚĂ Ș. F., desemnat să administreze procedura falimentului debitorului ..R.L., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a faptului că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
Judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile art.131 (1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora, în orice stadiu al procedurii prevăzute de lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Împotriva sentinței pronunțate de judecătorul sindic de la Tribunalul M. a declarat apel, în termen legal, creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, invocând, în drept, dispozițiile art.470-481 Noul Cod de procedură civilă și cele ale art.8 din Legea nr.85/2006.
În motivele de apel, creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a susținut că închiderea procedurii s-a dispus cu aplicarea greșită a legii, fiind luată în considerare propunerea lichidatorului care a afirmat că debitoarea nu are bunuri de valorificat.
În opinia apelantei creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, propunerea de închidere este prematură, în condițiile în care lichidatorul a solicitat închiderea procedurii fără îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006 și fără prezentarea demersurilor pentru . privind aplicarea dispozițiilor art.147 din Legea insolvenței.
De asemenea, apelanta creditoare a susținut că în Buletinul procedurilor de insolvență nu au fost publicate și nici nu i-au fost comunicate apelantei raportul de activitate și cel privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.
Apelanta creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a mai susținut că judecătorul sindic nu și-a exercitat rolul activ, în conformitate cu dispozițiile art.22 Cod procedură civilă, rezumându-se la a dispune închiderea procedurii, deși lichidatorul nu a arătat demersurile efectuate pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art.25 din lege, constând în conducerea activității debitorului, respectiv inventarierea bunurilor sale.
A mai arătat apelanta creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI că pasivul debitoarei . constă, în principal, în nevirarea către bugetul de stat, inclusiv nevirarea la fondurile speciale (CAS, șomaj) a sumelor aferente către CAS M., care, prin protocol, au fost transferate către A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
În opinia apelantei creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, prin neplata la termen a contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și folosirea sumelor de bani reținuți din salariul angajaților pentru susținerea activității curente a societății, fosta conducere a societății se face vinovată de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru procurarea de fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, fapta fiind prevăzută de art.138 lit.f din Legea nr.85/2006.
În cauză, nu s-a depus întâmpinare.
Analizând sentința pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul M. prin prisma motivelor de apel invocate și dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat .
În speță, Curtea constată că cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 131 din Legea nr.85/2006 sunt îndeplinite, întrucât societatea debitoare nu deține bunuri în patrimoniu, iar creditorii nu au oferit sumele necesare continuării procedurii insolvenței, așa cum reiese din raportul de activitate publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr.5/28.11.2013 (fila 54 dosar fond), întocmit de lichidatorul C. I. DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ Ș. F., astfel încât, în mod corect, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței în privința debitoarei.
De asemenea, Curtea constată că, nu este fondată nici critica privind prematuritatea măsurii închiderii procedurii insolvenței, întrucât, într-adevăr scopul acesteia este acela de a acoperii toate creanțele în urma valorificării bunurilor din patrimoniul societății, însă în condițiile în care aceste bunuri nu există, continuarea procedurii nu ar avea alte consecințe decât de a majora cheltuielile de procedură, ce nu ar putea fi acoperite. Prin urmare, se impune ca insolvabilitatea debitorului să fie suportată de creditorii acestuia.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că lichidatorul nu a promovat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că este nefondată, întrucât dispozițiile prevăzute în alineatul 3 al textului de lege invocat reglementează posibilitatea de a promova acțiunea de antrenare a răspunderii patrimoniale și de către președintele comitetului creditorilor, în urma hotărârii adunării creditorilor, ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
În măsura în care apelanta creditoare A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI aprecia că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.138 lit. f din Legea nr.85/2006, putea promova o cerere de antrenare, în condițiile în care, în speță, au formulat declarații de creanță doar doi creditori.
În consecință, având în vedere considerentele expuse și textele de lege invocate, Curtea constată că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, îl va respinge
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de creditoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - AAAS (F. A.), cu sediul în București, sector 1, ..Ș. nr.50 împotriva sentinței nr.967/F din 28 noiembrie 2013, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul C. I. DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ Ș. F., ce sediul în Dr.Tr.S., ., M. – în nume propriu și în calitate de reprezentant al debitoarei ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2014.
Președinte, N. O. | Judecător, L. G. | |
Grefier, M. C. |
red.jud.NO/ex.2
jud.fond A.O.
tehnored.MC/27.03.2014
M.C. 25 Martie 2014
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 811/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 648/2014. Curtea de Apel... → |
---|