Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Hotărâre din 22-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 6342/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 544/2013
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: L. P.
Judecător: C. P.
Judecător: E. G.
Grefier: D. G.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de reclamanta B. E. C. și pârâta . Iași împotriva sentinței nr. 559/ 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II a civilă – contencios administrativ, având ca obiect anulare hotărâre A..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. A., apărătorul recurentei-intimate B. E. C. și avocat L. V., apărătorul intimatei-recurente . Iași.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că cererile de recurs sunt la a doilea termen de judecată, recursul declarat de B. E. C. nu este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și 0,15 lei timbrul judiciar mobil; nu se solicită judecata cauzei în lipsă.
Avocat C. A., apărătorul recurentei-intimate B. E. C., depune la dosar chitanța nr._ din 19.04.2013 privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și 0,15 lei timbrul judiciar mobil.
Instanța pune în discuția părților tardivitatea cererii de recurs formulată de reclamanta B. E. C..
Avocat C. A., apărătorul recurentei-intimate B. E. C., lasă la aprecierea instanței excepția invocată, din oficiu, de instanță privind tardivitatea cererii de recurs, motivând că a primit târziu dovada comunicării sentinței recurate de la reclamantă, dar că nu are cum să facă dovada în acest sens.
Avocat L. V., apărătorul intimatei-recurente . Iași, având cuvântul solicită să se constate nulitatea recursului formulat de B. C. E., cererea fiind depusă peste termenul legal prevăzut de lege.
În ce privește recursul promovat de societatea pârâtă . Iași, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, anexând alăturat chitanța privind dovada onorariului de avocat.
În recursul declarat de pârâta . Iași, avocat C. A. solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând că instanța de fond a apreciat în mod corect cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de apărătorul societății, având în vedere activitatea depusă de avocat. Temeiul de drept fiind dispozițiile art. 274 alin. (3) din vechiul Cod de procedură civilă, instanța de fond a apreciat că interesul ce vizează pricina de față în care s-au efectuat cheltuieli de judecată pretinse este foarte mare, însă litigiul a fost soluționat la două termene, ceea ce fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportat la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței nr. 559/ 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II a civilă – contencios administrativ, pentru acest motiv.
Avocat L. V., apărătorul intimatei-recurente . Iași solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, motivând că apărarea în această cauză a fost făcută în mare parte de societatea pârâtă și a necesitat un volum mare de timp necesar studiului documentelor, formulării apărărilor, depunerii documentației la dosar.
Apreciază apărătorul societății intimate că cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, cererea fiind fondată. Prin obligarea la plata acestor cheltuieli de judecată trebuie să se realizeze acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul. Solicită instanței de recurs să se constate că în cauză, valoarea pricinii se raportează la aprobarea profitului unei societăți comerciale și la hotărârile esențiale privind funcționarea sa, această sumă ce reprezintă onorariul avocatului se regăsește în patrimoniul societății.
Față de aceste susțineri și față de actele depuse la dosar solicită admiterea recursului, motivând că față de volumul depus în această cauză, aceste cheltuieli de judecată sunt justificate.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin sentința nr. 559/ 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulată de C. E. B. în contradictor cu . având ca obiect anularea Hotărârii A. nr. 2/ 27.04.2012 și s-a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 27.04.2012 a avut loc ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor care a avut in vedere următoarele puncte de discuții: prezentarea si aprobarea raportului de gestiune al Consiliului de Administrație aferent anului 2011, prezentarea raportului auditorului financiar aferent anului 2011, aprobarea bilanțului contabil si a contului de profit si pierderi pentru anul 2011, aprobarea repartizării profitului net pe anul 2011, aprobarea datei de 15.05.2012 ca data de înregistrare, supunerea spre ratificare a activării si reînnoirii plafonului mutioptions în suma de 500.000 euro de la Banca Româneasca garantata cu proprietățile imobiliare din Iași, împuternicirea Consiliului de Administrație, respectiv a președintelui consiliului de administrație, ținând cont de derularea afacerilor si de urgenta unor documente, de a lua masurile legale pentru conducerea operative a societarilor . si ., la care societatea este acționar unic, respectiv acționar majoritar, împuternicirea Președintelui Consiliului de Administrație pentru semnarea documentelor aprobate de AGOA, precum si împuternicirea consilierului juridic pentru efectuarea formalităților necesare înregistrării hotărârii AGOA la ORC.
Reclamanta a solicitat prin acțiunea de fata constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii A., respectiv în ceea ce privește punctele 1 si 4 de pe ordinea de zi .
În baza art. 111 pct. 2 alin. (2) lit. a) și d) din Legea 31/1990, adunarea generală ordinară este obligată să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare anuale, după ascultarea raportului administratorilor și cenzorilor, iar potrivit art. 158 alin. (3) din Legea 31/1990, adunarea generală poate aproba situațiile financiare numai dacă sunt însoțite de raportul cenzorilor sau, după caz, a auditorilor financiari.
Instanța a reținut în primul rând faptul ca nu poate fi constatata nulitatea absoluta a dispozițiilor cuprinse în primul punct al ordinii de zi, întrucât nu s-a invocat încălcarea nici unei norme de ordine publica, si nici despre nulitate relativa nu poate fi vorba câta vreme reclamanta nu a pretins si nici dovedit ca ar fi fost în vreun fel vătămata prin prezentarea si aprobarea raportului de gestiune la care face referire.
Procesele verbale anexate cuprind lista de prezenta semnata de acționari, lista cu privire la existenta căreia s-a făcut dovada.
Articolele indicate ca elemente definitorii in stabilirea nulității hotărârii în ceea ce privește pct. 1 al adunării, respectiv art. 126, 127 din Legea 31/1990 sunt enunțate fără a se indica în mod clar care este motivul de nulitate pe care îl invoca și la care instanța ar trebui sa se raporteze.
În fine, instanța a apreciat că nu este întemeiata nici susținerea tezei interesului abuziv pe care acționarul majoritar l-ar avea, argumentata de reclamant pe textul art. 127 din Legea 31/1990.
Dispoziția art.127 constituie o cerința deontologica esențiala (este o norma de bune moravuri în accepțiunea art.5 C. CIV.), iar obligația acționarului este de urmărire a interesului societății si reprezintă, în fapt, o obligație de fidelitate deosebit de importanta pentru societate, motiv pentru care legea sancționează încălcarea ei.
Acționarii, asemeni administratorilor, trebuie sa urmărească interesul social, abținându-se de la operațiunile sau acțiunile care ar putea duce la prejudicierea acestui interes.
Potrivit dispozițiilor alin.1 al art.127 invocat de reclamant, „acționarul care . are, fie personal fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui sa se abțină de la deliberările privind acea operațiune.
Sancțiunea nerespectării obligației de fidelitate înscrisa în art.127 din Legea 31/1990 R, nu este însă nulitatea absoluta a hotărârii adoptate, ci răspunderea personala a acționarului culpabil, răspundere la rândul ei condiționata de dovedirea unor daune produse societății, ceea ce nu este cazul de fata.
În ceea ce privește motivul referitor la încălcarea art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 prin nemenționarea explicita în cuprinsul convocării a tuturor problemelor ce vor face obiectul dezbaterilor la pct. 4, instanța a reținut ca este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Publicarea ordinii de zi este menita sa ofere acționarilor posibilitatea sa se pregătească si sa se documenteze pentru a fi în deplina cunoștința cu problemele ce urmează sa se discute si, astfel, sa-si aducă contribuția la formarea voinței sociale.
În lumina acestor considerente si având în vedere si precizarea expresa a legiuitorului conform căreia convocarea se face „cu menționarea explicita a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării”, s-a adoptat în unanimitate opinia potrivit căreia mențiunile trebuie sa fie clare si nu de genul anunțurilor vagi „probleme diverse” sau „diverse” sau „chestiuni variate”, acestea fiind formulele care sunt menite sa adoarmă conștiința acționarilor.
În speța, comparând conținutul convocatorului pe care însuși reclamanta îl menționează în cererea sa cu conținutul hotărârii adoptate, așa cum a fost ea publicata în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, se constata ca hotărârea privind aprobarea repartizării profitului net pe anul 2011 a figurat întocmai pe ordinea de zi, cu singura diferența ca în conținutul hotărârii apare cuprins și se reflecta conținutul dezbaterilor adunării, concluzionându-se ca ar fi vorba de repartizarea profitului net si plata dividentelor în suma de 10 lei dividend brut/acțiune, în termen de 6 luni de la data A. si renunțarea la orice acțiune îndreptată împotriva unității, până la data de 31.05.2013, pentru plata de dobânzi, penalități sau daune interese.
Aceste chestiuni n-au fost dezbătute, deci, la rubrica „Diverse”, ci s-au făcut publice prin convocator, ceea ce nu demonstrează încălcarea textului citat.
Faptul ca hotărârea adoptata reflecta dezbaterile cuprinse în procesul-verbal întocmit de secretariatul adunării nu contravine dispozițiilor art.121 din Legea 31/1990, căci nu reprezintă un punct nou pe ordinea de zi, ci doar expresia concretizării voinței acționarilor prezenți fata de ordinea de zi supusa dezbaterii.
Nici nu ar fi posibila o identitate deplina între conținutul ordinii de zi si conținutul hotărârii adoptate atunci când problemele care se ridica sunt de analiza a oportunității unor operațiuni financiare, căci nu s-ar putea cunoaște dinainte daca o anumita problema supusa dezbaterii întrunește sau nu voința acționariatului.
F. de cele reținute tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este nefondata si o va respinge ca atare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecata, Tribunalul a dispus reducerea lor, admițând în parte acest capăt de cerere.
Această abilitate a instanței de reducere a onorariului este dată de dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, care au fost declarate constituționale prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că nici o dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecința însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătorească, creanța dobândind astfel caracter cert, lichid și exigibil.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocațiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare și au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu contravin nici dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului.
Aceste prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, fiind o aplicație particulară a art. 969 Cod civil, care consacră principiul obligativității respectării contractului de către părți, clientul având obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
Este adevărat că interesul ce vizează pricina de fata în care s-au efectuat cheltuielile de judecată pretinse este foarte mare, însă litigiul a fost soluționat la doua termene, ceea ce fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Ca atare, suma de 10.000 lei constând în onorarii de avocat, deși are un caracter cert, nu îndeplinește condițiile de a fi necesară și rezonabilă și, în consecință, diminuarea sa în limita sumei de 2.000 lei apare ca fiind legală și proporțională cu complexitatea cauzei și efortul depus din partea apărătorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs . prin reprezentantul său legal, criticând soluția de reducere a onorariului de avocat fără a fi pusă în discuția părților și fără a fi luată în considerare munca avocatului, respectiv volumul de muncă și valoarea Hotărârii A..
A precizat recurenta că apărarea a necesitat un volum mare de timp necesar studierii documentelor, formulării apărărilor și depunerii documentației la dosar.
În opinia recurentei, cheltuielile de judecată au caracter de sancțiune procedurală și sunt fundamentate pe răspunderea civilă delictuală și pe culpa părții care a căzut în pretenții.
Prin obligarea părții adverse la plata acestora trebuie să se realizeze acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat părții care a câștigat procesul.
Mai mult, pentru partea căzută în pretenții acestea reprezintă o sancțiune, menită să reprime atitudinea șicanatorie a persoanelor care introduc acțiuni în mod excesiv.
Reclamanta-intimată a solicitat anularea tuturor hotărârilor adoptate de A. în anul 2012 astfel că soluția instanței de fond apare ca o încurajare a conduitei sale procesuale.
Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel (calificat drept recurs prin încheierea din 18.03.2013) reclamanta B. C. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Cererea de recurs a fost înaintată prin fax la data de 19.02.2013 (filele 11 – 17 dosar).
Prin întâmpinare . Iași a solicitat să se constate nul recursul declarat de reclamantă motivat de faptul că depunerea este tardivă.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din 22.04.2013 instanța a pus în discuția părților excepția tardivității recursului declarat de reclamanta B. E. C. și a dat cuvântul pe fond în recursul declarat de . Iași.
Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului declarat de B. E. C. în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată că este întemeiată, având în vedere că termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă a expirat la 18.02.2013 (raportat la data comunicării hotărârii, 01.02.2013, conform dovezii de la fila 149 dosar) iar cererea de recurs a fost înregistrată prin fax la data de 19.02.2013.
Prin urmare instanța va respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanta B. E. C., motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, cercetarea în fond a recursului devine de prisos.
În ce privește recursul declarat de . Iași instanța constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În speță dosarul cauzei s-a soluționat după doar trei termene de judecată și a vizat o singură hotărâre a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (Hotărârea nr. 2/ 27.04.2012), astfel că nici volumul de muncă și nici valoarea pricinii nu justificau acordarea în întregime a onorariului de avocat solicitat, acela de 10.000 lei.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtei-recurente potrivit cu care cheltuielile de judecată reprezintă prejudiciul material suferit de partea care a câștigat procesul și totodată sancțiunea aplicată părții adverse pentru atacarea tuturor hotărârilor adoptate de A. în anul 2012 (susținere nedovedită în cauză).
Cheltuielile de judecată prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă se compun din taxe de timbru, onorarii de avocat, sume cheltuite pentru administrarea probelor, respectiv din toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului și au drept temei culpa procesuală.
Prejudiciul material suferit de partea care a câștigat procesul nu se confundă cu cheltuielile ocazionate de desfășurarea procesului și nu poate avea drept temei textul de lege invocat de pârâta-recurentă ( art. 274 Cod procedură civilă).
Instanța nu poate primi nici susținerea potrivit căreia obligarea reclamantei la plata onorariului de avocat are caracterul unei sancțiuni aplicate acesteia pentru introducerea repetată a unor acțiuni în anulare nelegale având în vedere cele arătate anterior cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă cât și faptul că sancționarea unei asemenea atitudini procesuale poate fi făcută doar în temeiul dispozițiilor art. 108 indice (1) punctul (1) litera a) din Codul de procedură civilă, iar pârâta nu a solicitat, la instanța de fond, aplicarea unei astfel de sancțiuni reclamantei, care să poată fi cenzurată în calea de atac.
Cum instanța de fond a avut în vedere în mod corect, la luarea măsurii contestate, volumul de muncă al avocatului și valoarea pricinii, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizii de speță (decizia nr. 2420 din 11.04.2008) iar valoarea onorariului de avocat rezultat în urma reducerii este rezonabilă, (cerință ce rezultă din jurisprudența CEDO – cauza C. împotriva României) instanța va respinge recursul formulat de pârâtă și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alineat (1) Cod procedură civilă, va menține hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul formulat de C. E. B. împotriva sentinței nr. 559/ 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția a II a civilă – contencios administrativ și fiscal.
Respinge recursul declarat de . Iași, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 559/ 12.12.2012 a Tribunalului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 22.04.2013.
PreședinteJudecătorJudecător
P. LilianaPoiană CiprianaGheorghiu E.
Grefier
G. D.
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 17.05.2013
Tribunalul Iași: B. C.
| ← Obligatia de a face. Sentința nr. 992/2013. Curtea de Apel IAŞI | Radiere. Decizia nr. 195/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
