Obligatia de a face. Sentința nr. 992/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 992/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 6886/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 180/2013
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-A. S.
Judecător A. G.
Judecător L. P.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S.C. V. R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 992/civ din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția Ii civilă de contencios administrativ, intimați fiind O. V. și O. P., având ca obiect obligația de a face - suspendare obligație de plată.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile în recursul de față au avut în ședința publică din data de 11.02.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, la solicitarea apărătorului recurenților pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea,
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamanții O. V. și O. P. au chemat în judecată pe pârâta . prin Sucursala Iași, solicitând ca pe calea ordonanței președințiale să se dispună suspendarea obligației de plată a ratelor datorate de către reclamanți conform convențiilor de credit nr._/22.11.2007 și nr._/10.06.2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de muncă ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Iași .
Prin sentința nr. 992/CA/2012 din 26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis acțiunea formulată de reclamanți; s-a dispus suspendarea obligației de plată a ratelor datorate de reclamanți conform convențiilor de credit nr._/22.11.2007 și_/10.06.2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de muncă ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții O. V. și O. P. au încheiat cu pârâta . convențiile de credit nr._/22.11.2007 și nr._/10.06.2008 .
Aceste convenții au fost garantate cu ipoteca de ranga II constituită asupra imobilului teren și construcție situat în intravilan Municipiului Iași, . D.
La momentul acordării creditelor reclamantul O. V. îndeplinea funcția de executor bancar al pârâtei .
Ulterior acesta a fost concediat din funcția de executor bancar .
Reclamantul a contestat decizia de concediere, aceasta făcând obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Iași .
Potrivit convenției de credit nr._/22.11.2007 și ultimului act adițional de restructurare a creditului, până la data de 31 octombrie 2012 reclamanții sunt obligați la plata unei rate de 825,24 CHF, reprezentând doar dobânda, urmând ca după data menționată să fie obligați la plata întregii rate lunare în valoare de 1498,61 CHF (principal + dobânda) precum și a sumei de 143,34 franci elvețieni, cum rezultă din cuprinsul celei de a doua convenții de credit nr._/10.06.2008, ceea ce înseamnă o sumă totală de 1641,95 CHF, adică peste 6000lei, în condițiile în care datorită concedierii reclamantul (care la acest moment realizează un venit de doar 800 lei lunar) nu mai are posibilitatea de a contribui la plata ratelor iar soția realizează un câștig salarial de doar 3600 lei .
Ordonanța președințială reprezintă un mijloc procedural ce întrunește condițiile unei acțiuni civile, având însă caracter specific determinat de caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale. Astfel, cererea privind ordonanța președințială trebuie să îndeplinească atât condițiile generale necesare pentru exercitarea acțiunii civile, cât și cerințe particulare, respectiv urgența, nerezolvarea fondului cauzei și vremelnicia măsurii ordonate.
Urgența reprezintă o cerință esențială a ordonanței președințiale, legea nedefinind conceptul de urgență, instanța de judecată urmând să aprecieze, în concret asupra dispunerii măsurii, având în vedere criteriile obiective ale speței. Legea indică doar situațiile ce pot face necesară și posibilă o intervenție a justiției, respectiv pentru păstrarea unui drept care s-ar pierde prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul executării. În primele două situații, instanța are posibilitatea de a aprecia în concret asupra urgenței.
În ceea ce privește urgența:
Situația financiară dificilă pe care o parcurg reclamanții în prezent este foarte posibil să se datoreze culpei pârâtei în condițiile în care se va dovedi nelegalitatea concedierii reclamantului O. V. din funcția de executor bancar al pârâtei .
Cu alte cuvinte, tocmai pârâta ar fi cea care ar genera starea de insolvabilitate a reclamanților cu consecințele nefaste pentru aceștia în condițiile în care s-ar proceda la executare silită a garanției - imobilul proprietatea reclamanților în care locuiesc aceștia și cei doi copii - și din perspectiva anotimpului friguros când vor crește și cheltuielile de întreținere al familiei acestora .
Astfel, instanța a constatat că este îndeplinită această condiție.
În ceea ce privește caracterul vremelnic, a reținut că măsura dispusă ar avea caracter provizoriu, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei din dosarul nr._ a Tribunalului Iași, respectiv până la analizarea legalității deciziei de concediere a reclamantului.
Nu se poate reține că măsura nu ar avea caracter vremelnic deoarece nu ar exista un dosar promovat pe calea dreptului comun, deoarece este evident caracterul provizoriu, limitat în timp, al măsurii dispuse .
Și această condiție este îndeplinită .
În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, a reținut că este evident că pe calea prezentei acțiuni instanța nu a fost investită și nici nu poate soluționa problemele de fond dintre părți .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs . prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a susținut că tribunalul a respins în mod nelegal excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei, instanța competentă să se judece asupra fondului dreptului fiind judecătoria Iași în temeiul art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, astfel că și cererea de ordonanță președințială trebuia soluționată de Judecătoria Iași, în conformitate cu disp. art. 581 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei recurenta a susținut că instanța de fond a motivat bizar și părtinitor soluția pronunțată, reținând, în mod neîntemeiat, faptul că ar fi îndeplinite condițiile urgenței, vremelniciei măsurii și neprejudecării fondului cauzei.
Modificarea situației financiare a unui debitor nu poate constitui temei al suspendării plății ratelor datorate iar susținerea potrivit cu care aceasta se poate datora culpei pârâtei este doar o speculație și nu are legătură cu data încheierii convențiilor de credit (2007,2008) la care trebuiau să se raporteze reclamanții.
Recurenta a apreciat că, dat fiind timpul scurs de la încheierea acestor convenții (5 ani și respectiv 4 ani), timp în care reclamanții și-au achitat ratele, nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită condiția urgenței. Această apărare nu a fost analizată de instanță, astfel că hotărârea este lovită de nulitate absolută.
În ce privește condiția vremelniciei măsurii ce se solicită a fi luată, recurenta a precizat că nici aceasta nu este îndeplinită în condițiile în care reclamanții nu au înregistrat pe calea dreptului comun o acțiune de suspendare a plății ratelor iar litigiul de muncă nu privește plata ratelor datorate în temeiul contractelor de credit, astfel cum rezultă și din prevederile art. 266 Codul Muncii.
Nici condiția neprejudecării fondului nu este îndeplinită și mai mult, instanța nu a motivat acest aspect, fapt ce atrage sancțiunea nulității.
Recurenta a invocat practica instanțelor judecătorești în această materie, indicând sentința Tribunalului București nr._/2010.
Prin întâmpinare intimații au invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că nu a fost respectat termenul de 5 zile de motivare a recursului, care începe să curgă de la pronunțarea hotărârii, conform disp. art. 303,366 și art. 582 alin. 1 Cod procedură civilă. Intimații au invocat totodată și prevederile art. 301 Cod procedură civilă coroborate cu disp. art. 284 alin. 3 din același cod, din interpretarea cărora rezultă că hotărârea se socotește comunicată la data depunerii cererii de recurs,
Pe fondul cauzei au susținut intimații că există urgență întrucât urmăresc să evite producerea unei pagube iminente, apreciind că recurenta este răspunzătoare de situația în care se află, aceea a imposibilității de a plăti ratele, ca urmare a modului în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile în calitate de angajator.
Au arătat intimații că nu au urmărit să fie părți într-o astfel de cauză în care să obțină, pe fond, neplata ratelor, cum susține recurenta, nici la instanța investită cu soluționarea litigiului de muncă și nici în procedura ordonanței.
Referitor la caracterul vremelnic al cererii, au precizat că este dovedit, solicitând suspendarea plății ratelor până la soluționarea litigiului de muncă.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Analizând cu prioritate excepția nulității cererii de recurs în temeiul disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este neîntemeiată.
Intimații au invocat în speță faptul că motivele de recurs s-au depus peste termenul de 5 zile prevăzut de art. 582 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 301 Cod procedură civilă coroborat cu disp. art. 284 alin. 3 din același cod.
Verificând aceste susțineri, instanța constată că hotărârea recurată în această cauză, pronunțată în materia ordonanței președințiale, nu a fost comunicată pârâtei – recurente, aspect necontestat în cauză.
Instanța observă că prevederile art. 582 Cod procedură civilă invocate de intimați, se referă doar la termenul de declarare a recursului („ordonanța este supusă recursului în termen de 5 zile”) nu și la termenul de motivare a recursului, a cărui nerespectare s-a invocat de către intimați.
Prevederile legale aplicabile în cauză sunt dispozițiile art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea recurată nu a fost comunicată pârâtei, astfel că împotriva acesteia termenul pentru depunerea motivelor de recurs nici nu a început să curgă.
În consecință, excepția nulității cererii de recurs întemeiată pe faptul nemotivării în termen a recursului este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Instanța nu poate primi apărarea intimaților potrivit cu care în soluționarea excepției ar fi aplicabile prevederile art. 284 alin. 3 Cod procedură civilă.
Aceste prevederi, referitoare la momentul comunicării hotărârii atacate cu apel, vin în contradicție cu prevederile art. 303 Cod procedură civilă privind motivarea recursului, nefiind astfel aplicabile în cauză în conformitate cu disp. art. 316 Cod procedură civilă care prevăd expres că dispozițiile de procedură privind judecata în apel se alică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Ori, prevederile art. 303 fac parte din același capitol I intitulat „Recursul”, care cuprinde și art. 316 Cod procedură civilă, și care arată expres că este exclusă aplicarea oricărei dispoziții de procedură potrivnice privind judecarea în apel.
Pe fondul cauzei, instanța constată întemeiată cererea de recurs, pentru considerentele ce urmează.
Reclamanții au investit Tribunalul Iași cu cererea de suspendare a obligației de plată a ratelor datorate în temeiul a două convenții de credit încheiate cu pârâta (cerere formulată pe calea ordonanței președințiale), până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului de muncă aflat pe rolul aceleiași instanțe.
Verificând obiectul cererii de chemare în judecată formulată pe calea dreptului comun, curtea reține că, prin cererea înregistrată la secția de litigii de muncă, reclamantul O. V. a solicitat, în contradictor cu pârâta ., anularea deciziei de concediere, reintegrarea sa în funcția deținută anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța constată că litigiul de fond nu vizează însă contractele de credit încheiate între O. P., O. V. și . în anii 2007, 2008 pentru sumele de 260.000 CHF, respectiv 27.000 CHF, ci legalitatea și temeinicia deciziei de concediere a reclamantului O. V. de către bancă.
În condițiile în care reclamanții, în calitate de consumatori, se află în derularea raporturilor contractuale asumate la cererea lor și nu au contestat, pe calea dreptului comun, clauzele celor două convenții de credit și în contextul în care litigiul de muncă invocat nu are nicio legătură cu obiectul cererii de față (acela de suspendare a plății ratelor creditelor) instanța constată că cererea de ordonanță președințială nu este admisibilă, contrar susținerilor instanței de fond.
Pentru a fi admisibilă o astfel de cerere,reclamanții trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a trei condiții ce decurg din prevederile art. 581 Cod procedură civilă: urgență, caracter vremelnic și neprejudecarea fondului.
În ce privește ultima condiție, aceasta se referă la cercetarea de către instanță doar a aparenței de drept, legea dând dreptul judecătorului că „pipăie fondul” pentru a vedea de partea cui este aparența de drept.
Raportat la condițiile concrete ale cauzei, instanța constată că aparența de drept nu este în favoarea reclamanților întrucât cele două convenții de credit în temeiul cărora sunt datorate ratele lunare a căror suspendare s-a solicitat (convenții care reprezintă legea părților) se află în derulare de mai mulți ani, și nu au fost contestate de împrumutați, astfel cum s-a arătat mai sus.
Instanța nu poate primi apărarea intimaților potrivit cu care condiția neprejudecării fondului este îndeplinită întrucât judecătorul de fond nu a analizat fondul dreptului, ci doar aparența de drept.
În fapt, prin hotărârea recurată, judecătorul de fond nu a analizat de partea cui este aparența dreptului ci doar urgența și vremelnicia măsurii solicitate.
Atâta vreme cât obiectul prezentei cauze îl formează suspendarea plății ratelor datorate în temeiul unor contracte de credit ce nu au fost contestate nu prezintă relevanță juridică, sub aspectul aparenței de drept și implicit al îndeplinirii condiției de a nu prejudeca fondul, faptul că reclamantul O. V. a fost concediat de către banca pârâtă și că veniturile familiei s-au micșorat semnificativ.
Pentru aceste considerente, constatând recursul întemeiat, instanța îl va admite urmând ca, în conformitate cu disp. art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, să modifice în tot sentința recurată în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanți.
Instanța nu poate primi critica recurentei referitoare la necompetența materială a Tribunalului Iași în soluționarea pricinii având în vedere prevederile art. 581 alin. 1 Cod procedură civile și ale art. 2 lit. b din același cod, dar și faptul că instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului este Tribunalul Iași, raportat la obiectul cererii și la valoarea ratelor în discuție, ce depășește suma de 500.000 lei.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă instanța va obliga intimații la plata cheltuielilor de judecată a căror efectuare s-a dovedit în cauză (5,15 lei reprezentând taxa judiciară de timbru), ca fiind părți căzute în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații O. V. și O. P..
Admite recursul declarat de V. România SA prin reprezentanții săi legali împotriva sentinței nr. 992/CA/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția a II a, sentință pe care o modifică în tot și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanții O. V. și O. P. în contradictor cu pârâta ..
Obligă intimații să plătească recurentei suma de 5,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 12 Februarie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, C. L. |
Red. P.L.
Tehnored. L.C.
2 ex.- 20.02.2013
Tribunalul Iași - D. I.
| ← Radiere. Decizia nr. 171/2013. Curtea de Apel IAŞI | Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Hotărâre din... → |
|---|
