Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Hotărâre din 01-03-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 1421/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 289/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către M. F. împotriva sentinței civile nr. 824 din 8.05.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind C.I.P.I. N. O. M. - în calitate de lichidator pentru societatea debitoare S.C. "Tour Servici International" S.R.L. și D. V., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, judecător sindic, la data de 12.04.2011, sub nr._, reclamanta C. N. O. M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. „Tour Service International” S.R.L., a chemat în judecată pârâții M. F. si D. V., solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului rămas neacoperit al debitoarei.
În motivarea cererii sale, a arătat reclamanta că pârâții se fac vinovați de faptele prevăzute de art. 138 lit. a, c, d și e din Legea insolvenței.
S - a susținut că pârâții, în calitate de administratori statutari ai debitoarei, au refuzat să predea gestiunea debitoarei, formată dintr-o . active care existau în patrimoniul debitoarei, atât scriptic, cât și faptic. Totodată, sumele reținute în cursul anului 2004 din salariile personalului angajat, cu titlu de impozit cu stopaj la sursă, au fost folosite în scop personal de către pârâți, atâta timp cât acestea nu au fost virate bugetului consolidat al statului. La finele anului 2004, patrimoniul societății, în valoare de 190.776 lei, putea asigura resursele necesare acoperirii integrale a datoriilor exigibile de 160.792 lei, însă banii nu au fost achitați creditorilor în mod intenționat, fiind însușiți de către administratori. De asemenea, în bilanțul de la finele anului 2004, debitoarea înregistrează amortizări la terenuri, diminuându-și rezultatul contabil, în condițiile în care terenurile nu se amortizează contabil.
Legătura de cauzalitate este evidentă, deoarece, în măsura în care administratorii statutari ar fi folosit sumele pentru plata datoriilor, nu ar mai fi intrat în procedura insolvenței.
În drept, s-au invocat prevederile art. 138 lit. a, c, d si e din Legea insolventei.
Reclamanta a depus, în susținerea cererii, copia raportului cauzal, balanța de verificare din noiembrie 2010, notificările făcute pârâților, alte înscrisuri contabile.
Pârâtul M. F., legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât evidența contabilă a societății a fost ținută corect și la zi. La finele anului 2004 a predat societatea către pârâta D. V., astfel că nu este răspunzător pentru acțiunile întreprinse de aceasta. A mai arătat pârâtul că, în cursul anului 2004, au fost vândute la licitație publică de către BRD și Bankcoop o . mijloace fixe, ceea ce a dus la reducerea capitalului social al societății. S-a mai motivat că a făcut demersuri pentru recuperarea unor datorii ale societății prin emiterea deciziilor de imputare împotriva salariaților vinovați, însă aceste demersuri nu s-au finalizat și cu recuperarea debitelor.
Pârâta D. V., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține apărările.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 82/2012 din 08.05.2012, a admis acțiunea formulată de către administratorul judiciar C.I.P.I. N. O. M. în contradictoriu cu pârâții M. F. și D. V. având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâților pentru pasivul societății debitoare S.C. „Tour Service International” S.R.L.
Au fost obligați pârâții la acoperirea pasivului rămas neacoperit, în valoare de 105.877,06 lei, al debitoarei S.C. „Tour Service International” S.R.L., cu sediul în Iași, .. 27, județul Iași, cod de identificare fiscală nr._, număr de ordine in Registrul Comerțului J_ .
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele a doi creditori: Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cu suma de 71.767 lei și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu 34. 110,06 lei.
La 25.11.2010 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită administratorilor statutari, care nu a utilizat disponibilul existent pentru plata datoriilor, au ascuns actele contabile cu intenția de ascundere a activului, existând premisele aplicării art. 138 lit. a, c, d și e.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementării invocate în cauză constă în aceea că aprecierea culpei persoanei chemată să răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre faptă și prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsură să contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvență.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nicio legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut că pârâților li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d și e din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
- 138 lit. e: au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat că, din analiza documentațiilor atașate cererilor de creanță înregistrate și a indicatorilor financiari de pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor, efectuată de către lichidatorul judiciar, a rezultat că creanțele fiscale derivă din titluri executorii emise în perioada mandatului pârâților.
Instanța a apreciat că activitatea pârâților se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu și ascunderea de active din patrimoniul societății, în condițiile în care s-a dovedit că au fost reținute de la angajați sumele reprezentând impozitul cu stopaj la sursă, fără a fi virate organelor fiscale. De asemenea, în anul 2004, pârâtul M. F. a procedat la vânzarea unor active ale societății (terenuri), fără a reflecta aceste operațiuni în contabilitatea firmei, fapt ce a condus la reducerea capitalului social. Mai mult decât atât, pârâtul a procedat la amortizarea contabilă a terenurilor, încălcând dispozițiile legale în materie contabilă potrivit cărora terenurile nu se amortizează. Această operațiune a avut drept scop denaturarea rezultatelor financiar-contabile ale societății și însușirea sumelor de bani obținute în urma vânzării.
Deși pârâtul a susținut că o parte a terenurilor ar fi fost vândute la licitație publică, totuși nu s-a făcut această dovadă, iar în procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 22.12.2004, împreună cu pârâta D. V., nu s-au menționat care sunt aceste bunuri ipotecate în favoarea BRD si Bankcoop.
S-a mai constatat că, la finele anului 2004, veniturile societății ar fi fost mai mult decât suficiente pentru plata datoriilor, existând chiar și profit. Cu toate acestea, nici pârâtul M. F., și nici pârâta D. V., după preluarea firmei, nu au plătit datoriile existente, ducând în acest fel la acumularea și creșterea acestora, generând în final starea de insolvență.
Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit. a, c, d și e, instanța a admis cererea formulată în contradictoriu cu pârâții, care au fost obligați la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei.
M. F. a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în articolul 304 punctele 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, el susține că întreaga procedură anterioară acestei cereri de atragere a răspunderii personale ar fi trebuit să se desfășoare în contradictoriu cu el pentru a putea lua la cunoștință, în timp util, orice demers care putea produce consecințe juridice în sarcina sa. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, nu are cunoștință nici de raportul cauzal, nici de data depunerii acestuia.
Consideră recurentul că, atât timp cât instanța a pronunțat o hotărâre de obligare a sa la plata pasivului societății S.C. „Tour Service International” S.R.L. fără să fi dovedit, atât prejudiciul, cât și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și presupusa faptă culpabilă a recurentului, instanța a procedat nelegal și netemeinic.
Deși încearcă instanța de fond să argumenteze decizia luată nu s-au regăsit în cuprinsul hotărârii probele pe care se întemeiază aceasta.
Afirmă recurentul că instanța de fond nu a citit înscrisurile pe care le-a depus în contextul în care din aceste înscrisuri rezultă fără echivoc faptul că terenurile despre care se susține că au fost vândute, deși erau active ale societății, în realitate erau bunuri proprii ale sale și ale soției. Aceste bunuri au fost folosite tocmai în sprijinul activității societății fiind ipotecate în vederea obținerii unor credite de către societate. De asemenea, valorificarea acestora s-a făcut cu acordul și sub supravegherea băncii creditoare, debitele fiind astfel stinse.
Recurentul susține că instanța de fond a ignorat și a omis să pună în vedere lichidatorului judiciar să precizeze perioada pentru care se solicită să fie admisă răspunderea sa personală. Atât lichidatorul, cât și instanța nu au observat actul adițional prin care pârâta D. V. a preluat atât activul, cât și pasivul societății. Atâta timp cât se susține că societatea a fost cesionată „pe plus” continuându-și activitatea, în mod cert, răspunderea nu poate fi atrasă în sarcina sa.
Consideră recurentul că o analiză mai aprofundată a documentelor depuse ar fi determinat în mod cert o soluție de respingere a acțiunii formulate împotriva sa, în condițiile în care nu are nici calitate procesuală pasivă și a intervenit și termenul de prescripție.
În recurs au fost administrate înscrisuri noi.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
În acest sens, se reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, C. N. O. M., în calitate de lichidator al .” SRL a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâților F. M. și D. V., în calitate de administratori statutari ai debitoarei, până la concurența sumei de 105.877,06lei.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâții se fac vinovați de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d și e din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.
Astfel, Curtea arată că, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.
Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.
Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta. Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.
În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.
Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.
Prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.
Noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică, inclusiv creanțele.
Din raportul privind cauzele care au dus la starea de insolvență a debitoarei, aflat la filele 146- 153 dosar fond, rezultă că o contribuție importantă la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență a avut-o comportamentul pasiv al conducerii în ceea ce privește valorificarea patrimoniului, în valoare de 190.776 lei, la 31.12.2004 pentru a asigura resursele necesare acoperirii integrale a datoriilor exigibile, de 160.792 lei, la data de 31.12.2004, rămânând neachitate impozitele datorate bugetului consolidat al statului, la care s-au calculat majorări și penalități până la data deschiderii procedurii insolvenței.
Tot astfel, bilanțul întocmit de debitoare la 31.12.2004 atestă că, la nivelul acestui an, în contabilitatea societății erau înregistrate imobilizări corporale în valoare de 1.183.208 lei, stocuri în valoare de 230.622 lei, creanțe în sumă de 474.468 lei, în casierie și bănci se afla suma de 19.457 lei, iar societatea avea datorii n sumă totală de 1.601.796 lei .
Susținerea recurentului referitoare la faptul că, prin actul adițional la statutul .” SRL din 17.11.2004, s-a retras din calitatea de asociat unic și administrator al debitoarei și a cesionat toate părțile sociale ale societății intimatei D. V. este adevărată.
Astfel, la data de 22.12.2004, M. F. a predat actele societății noului asociat unic și administrator - D. V. -, însă din procesul – verbal întocmit cu această ocazie nu rezultă că recurentul ar fi predat și patrimoniul .” SRL.
Mai mult, prin actul adițional mai sus menționat, anterior cesionării părților sociale și retragerii din societate, M. F. a procedat la reducerea capitalului social al societății de la_ lei cu suma de_ lei (echivalentul aportului în natură), motivând că această reducere este efectul ieșirii din societate și din evidențele contabile a mijloacelor fixe incluse în capitalul social, ca urmare a vânzării acestora sub supravegherea BRD., în favoarea căreia fuseseră ipotecate.
Curtea reține că, din adresa fără număr și dată de la fila 39 dosar recurs, înaintată de BRD – Groupe Societe Generale, rezultă că toate vânzările de bunuri imobiliare de către .” SRL s-au realizat sub directa monitorizare a băncii până la data de 22.08.2002, când creditul a fost rambursat.
În anexa nr.1 la contractul de ipotecă nr.109 din 22.01.1998 figurează, la poziția nr.1, imobilul(service auto), compus din hale și dependințe, cu o suprafață utilă de 280,85mp, proprietatea .” SRL., situat în Târgu – F., ..1, cu o valoare de_lei (Rol), acest aspect fiind confirmat de BRD și prin adresa nr.130 din 6.02.2004, prin care arată că a acordat debitoarei un credit de producție în valoare de_ lei (Rol), care a fost garantat cu terenuri, apartament și cu atelierul de service auto, precum și de anexa la adresa nr.130 din 6.02.2004, care enumeră bunurile imobile aduse drept garanție de către societatea împrumutată.
Prin adresa nr.2011 din 26.02.2011, BRD a solicitat judecătoriei P. începerea executării silite, întocmirea și transcrierea comandamentului asupra imobilul(service auto), situat în Târgu – F.,..1.
Însă, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.931 din 25.09.2002 atestă că M. F., în nume propriu, în calitate de mandatar al soției, M. D., și de administrator unic al .” SRL a vândut numitului M. C. imobilul situat în Târgu – F.,..1, compus din suprafața de 2374mp teren și spațiu servicii (service auto), cu prețul de_ lei(Rol).
Astfel, Curtea reține că terenul din contractul de vânzare – cumpărare mai sus menționat aparținea soților M. F. și M. D., însă construcția - service auto - era proprietatea .” SRL, iar aceste bunuri au fost înstrăinate după data de 22.08.2002, când s-a rambursat creditul acordat societății de către BRD, conform adresei de la fila 39 dosar recurs.
Împrejurarea că prețul obținut din vânzarea construcției - service auto – nu a fost afectat achitării creditului contractat de societate de la BRD rezultă și din adresa nr.39 din 13.03.2005, aflată la fila 138 dosar fond, înaintată de BRD - Agenția Târgu – F. și în care sunt menționate imobilele care au fost vândute sub supravegherea acestei bănci pentru rambursarea creditului.
Instanța de recurs constată că această vânzare nu a fost operată în evidențele societății debitoare, iar M. F. nu a justificat modul de folosire a prețului dobândit prin vânzarea spațiului cu destinație de service auto.
Mai mult, acest transfer al dreptului de proprietate din data de 25.09.2002 nu poate legitima reducerea capitalului social al debitoarei prin actul adițional la statutul .” SRL din 17.11.2004, motivația făcută de recurent pentru reducerea capitalului social neputând subzista atât timp cât, pe de o parte, creditul acordat societății de către BRD fusese deja rambursat la data vânzării, iar, pe de altă parte, reducerea capitalului a intervenit la 17.11.2004, cu puțin înainte de retragerea recurentului din societate, pentru bunuri vândute în anul 2002, în condițiile în care valoarea netă a imobilizărilor evidențiate în bilanțurile contabile ale societății era, în anul 2002 de126.125 lei, în anul 2003 era de 120.922 lei, iar în anul 2004 era de 118.321 lei.
Față de cele ce preced, reține instanța de recurs că M. F. nu a justificat nici reducerea capitalului social al societății și însușirea sumei de_ lei (echivalentul pretinsului aport în natură), în condițiile în care .” SRL înregistra datorii de 160.792 lei, la data de 31.12.2004, la care s-au calculat majorări și penalități până la data deschiderii procedurii insolvenței.
Apreciază instanța de recurs că, deși recurentul a susținut că ar fi vândut și unele bunuri imobile ipotecate pentru garantarea unor credite obținute de la Bankcoop, acesta nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că suma de bani obținută din vânzarea imobilului – service auto – ar fi fost folosită pentru stingerea debitului pe care societatea l – a avut la această bancă.
Raportat la cele mai sus expuse, Curtea apreciază că judecătorul sindic a reținut corect împrejurarea că M. F. a procedat la vânzarea unor active ale societății, fără a reflecta aceste operațiuni în contabilitatea firmei, fapt ce a condus la reducerea capitalului social. Tot astfel, judecătorul sindic a reținut corect și împrejurarea că recurentul a procedat la amortizarea contabilă a unor terenuri încălcând dispozițiile legale în materie contabilă, potrivit cărora terenurile nu se amortizează, cu scopul de a denatura rezultatele financiar-contabile ale societății și a - și însuși sumele de bani obținute în urma vânzării.
De altfel, Curtea constată că recurentul nici nu a formulat critici cu privire la reținerea de către judecătorul - sindic a aspectelor referitoare la amortizarea nelegală a unor terenuri, astfel că a achiesat tacit la aceste aspecte.
Pe de altă parte, recurentul nu a justificat nici stocurile, care, potrivit bilanțului pe anul 2004, era de 230.622 lei, declarația extrajudiciară a martorului A. D. nefiind de natura a-l exonera pe acesta de răspundere pentru dispariția lor.
Față de cele arătate mai sus, văzând și poziția recurentului, care nici în recurs nu a oferit vreo justificare privind lipsa bunurilor societății, care nu au fost predate la cesionarea părților sociale către D. V. și nici nu a administrat probe de natură să conducă la o altă concluzie privitoare la destinația bunurilor societății, instanța concluzionează că fapta de folosire a bunurilor societății de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane a fost săvârșită cu intenție, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii sale personale (raportul de cauzalitate dintre fapta de a folosi bunurile societății în interes personal și prejudiciul creditorilor, aflați în imposibilitate de a-și recupera creanțele prin valorificarea bunurilor debitoarei).
Curtea apreciază că reținerea în sarcina recurentului a faptei prevăzute la art.138 litera a face de prisos examinarea îndeplinirii cerințelor referitoare la faptele prevăzută la literele c,d și e.
Susținerea recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, ca urmare a necitării sale pe tot parcursul derulării procedurii insolvenței nu poate fi primită, deoarece dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, iar art.7 (2) din Legea nr.85/2006 stabilește că „ În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate in calitate de părți numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului - sindic, în condiții de contradictorialitate ”
Curtea mai constată că, în momentul în care s-a promovat acțiunea pentru stabilirea răspunderii personale, conform art.138 din Legea nr.85/2006, acțiune care viza interese ale recurentului, acesta a fost legal citat, având astfel posibilitatea de a –și formula apărări în cauză.
Instanța de recurs nu poate primi nici critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a recurentului deoarece art.138 alin1din Legea nr.85/2006 statuează că în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariția stării de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum si de orice alta persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate la literele a – g.
În prezenta cauză, raportul privind cauzele care au dus la starea de insolvență a debitoarei concluzionează că persoanele vinovate de ajungerea în stare de insolvență a .” SRL sunt M. F. și D. V..
Chiar dacă recurentul a cesionat părțile sale sociale și s-a retras din calitatea de asociat unic și administrator al debitoarei prin actul adițional la statutul .” SRL din 17.11.2004, prin conduita sa mai sus expusă a contribuit la ajungerea societății, ulterior cesionării părților sociale, în stare de insolvență, astfel că își legitimează calitatea procesuală pasivă în cererea pentru stabilirea răspunderii personale, potrivit art.138 alin1din Legea nr.85/2006.
Nici critica referitoare la prescripția dreptului la acțiune nu este întemeiată, întrucât art.139 din Legea nr.85/2006 prevede că „ Acțiunea prevăzută la art. 138 se prescrie in termen de 3 ani. Prescripția începe să curgă de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat apariția stării de insolventa, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunțării deschiderii procedurii.”
În speță, procedura insolvenței a fost deschisă împotriva debitoarei prin sentința comercială nr.846/S/21.09.2010 a Tribunalului Iași, raportul privind cauzele care au dus la starea de insolvență a societății a fost întocmit și înregistrat la judecătorul – sindic la data de 25.11.2010 și de la această dată se cunosc persoanele care au cauzat apariția stării de insolvență a .” SRL, iar cererea pentru stabilirea răspunderii personale a foștilor administratori statutari a fost înregistrată la data de 12.04.2011, cu respectarea termenului prevăzut de art. 139 din Legea nr.85/2006.
Apreciază Curtea că, deși recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de punctul 8 al art. 304, criticile dezvoltate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în acest text.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de M. F. și se va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M. F. împotriva sentinței civile nr. 824/8.05.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 martie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red. jud PG_
Tehnored . jud PG și gref RCL_
2 EX
Jud fond Z. N. L.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
