Procedura insolvenţei. Hotărâre din 19-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 529/89/2012/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 520/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de P. A., în calitate de administrator special al . sentinței civile nr. 152/F din 5.02.2013 a Tribunalului V., intimați fiind lichidator E. L. S.P.R.L. - în calitate de administrator judiciar pentru societatea debitoare ., I. T. de Muncă V., Administrația Finanțelor Publice B., . B. - prin administrator judiciar, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (fostă SAPARD), P. mun. B., B.R.D.- G. Societe Generale Ag. B., Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor V., B. C. Română SA- prin Direcția Remediere și Recuperre - Echpa Regională Iași, Administrația F. de Mediu București, având ca obiect procedura insolvenței.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier S. M. I., care reprezintă intimatul lichidator E. L. S.P.R.L., lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar și depunerii unui exemplar de pe cererea de recurs pentru comunicare lichidatorului, intimata debitoare a depus la dosar cerere de amânare pentru angajare apărător, intimata creditoare B.R.D.- G. Societe Generale Ag. B. a depus la dosar cerere pentru comunicarea motivelor de recurs, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen, motivat, motivele de recurs vor fi analizate și potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Raportat la dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 constată că au calitate procesuală în cauză recurentul P. A., administrator special al societății debitoare . lichidatorul judiciar E. L. S.P.R.L. - în calitate de administrator judiciar pentru societatea debitoare .. Având în vedere acestea, cererea intimatei creditoare B.R.D.- G. Societe Generale Ag. B. pentru comunicarea motivelor de recurs este respinsă neavând calitate de intimat în cauză.
Instanța pune în discuție excepția netimbrării cererii de recurs și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier S. M. I., care reprezintă intimatul lichidator E. L. S.P.R.L., lipsă celelalte părți.
Instanța constată că societatea recurentă a formulat cerere de amânare pentru angajare apărător, însă nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, astfel că pune în discuție excepția invocată.
Consilier S. M. I., pentru intimatul lichidator E. L. S.P.R.L. solicită admiterea excepție.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția netimbrării cererii de recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 152/F din 5.02.2013 a Tribunalului V. se hotărăște:
Respinge cererea administratorului special al debitoarei ., P. A., privind înlocuirea administratorului judiciar al debitoarei, E. L. SPRL Iași.
Pentru a se pronunța astfel instanța reține:
Cu privire la excepția invocată de lichidator privind lipsa calității procesuale active a administratorului special de a avea atributul formulării unei astfel de cereri,instanța admite că acesta din urmă ar putea avea acest drept, în virtutea apărării intereselor debitoarei, reclamând un conflict de interese în cazul lichidatorului judiciar,în cadrul instituit de dispozițiile art.18. al.2 lit c din lg.85/2006.
Pe fondul contestației, se reține că potrivit dispozițiilor art 29 din OUG 86/2006 al. 4, practicianul în insolvență nu poate fi concomitent administrator judiciar sau lichidator al unui debitor și al creditorului acestuia, însă de la această regulă, potrivit al.5, interdicția prevăzută la alin. (4) nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o procedură creanța care ar determina apariția stării de incompatibilitate are caracter nelitigios, fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăți sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă, precum și dacă în cele două societăți calitatea de administrator judiciar sau lichidator este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia.
Or în situația supusă judecății, dată fiind forma de organizare a lichidatorului, respectiv o SPRL ,motivul invocat de petent nu este aplicabil în cauză pentru a se constata incompatibilitatea administratorului judiciar ,motiv pentru ca acesta să fie înlocuit.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. A., în calitate de administrator special al . că sentința este nelegală pentru următoarele considerente:
- deși prin dezbaterile din ședință s-a discutat și contestația formulată împotriva raportului administratorului judiciar nr. 88/17.01.2013, instanța nu s-a pronunțat și asupra acestei contestații, motiv pentru care se impune casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare cu privire la acest aspect;
- referitor la cererea de înlocuire a administratorului judiciar consideră recurentul că instanța a respins în mod greșit această cerere motivat de faptul că prin alineatul 5 al art. 26 din OUG 86/2006 interdicția prevăzută la alineatul 4 nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o procedură creanța care ar determina apariția stării de incompatibilitate are caracter nelitigios și datorită faptului că, forma de organizare a lichidatorului este un SPRL, motivul invocat nefiind aplicabil în cauză.
Consideră recurentul că instanța a reținut în mod greșit situația de fapt și de drept, în cauză fiind aplicabile în mod evident dispozițiile legale în materie privind incompatibilitatea administratorului special, în condițiile în care are calitatea de creditor și debitor la două societăți aflate în procedura insolvenței.
Între cele două societăți comerciale există raporturi comerciale în care acestea apar atât în calitate de creditor cât și de debitor, conform documentelor contabile și a tabelului de creanță ale celor două societăți depuse la dosarul în cauză, existând și o situație litigioasă între acestea.
Având în vedere probele administrate în dosar, consideră recurentul că practicianul în insolvență a devenit incompatibil ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței la cele două societăți și trebuie înlocuit.
Recurentul solicită admiterea recursului și casarea sentinței.
Recurentului i s-a pus în vedere prin citație să timbreze cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei potrivit art. 6 alin. 1 lit. c și art.11 din Legea 146/1997, sub sancțiunea anulării cererii de recurs
Recurentul nu și-a îndeplinit obligația până la termenul de judecată din data de 19.04.2013.
Potrivit art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Așa fiind, curtea constată că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997, astfel că recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de P. A., în calitate de administrator special al . sentinței civile nr. 152/F din 5.02.2013 a Tribunalului V., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi – 19.04.2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Jud red PC
Tehnored gref RCL_
2 EX
Jud fond A. V.
← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
---|