Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1366/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1366/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 3251/89/2010/a1*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1366/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Instanța constiuită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător V. O.
Judecător V. C.-S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul BÎȚU L. V. în contradictoriu cu lichidatorul L. M. G. SPRL V. - în calitate de lichidator pentru societatea debitoare . V. și intimații . V. - prin lichidator judiciar L. M. G. SPRL V., ., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V., C. B. SA PRIN SUCURSALA V., M. V. - PRIN PRIMAR, I. T. DE MUNCĂ V., E.ON M. FURNIZARE SA BACĂU, . SRL-IN F.-PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, împotriva sentinței civile nr. 136/F din 06.03.2012 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, în dosarul având ca obiect procedura insolvenței – perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că judecarea cauzei a fost suspendată la data de 20.06.2012, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării recursului, raportat la prevederile art. 248 și 252 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare cu privire la această excepție.
După deliberare:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 136/F din 06.03.2012, Tribunalul V. a respins contestația formulată de administratorul special al debitoarei . V., împotriva tabelului adițional 1 al creanțelor întocmit de administratorul judiciar al debitoarei, L. M. G. SPRL V..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Creditoarea . SRL-în faliment, prin lichidator judiciar SP G. CONSULT IPURL București, a formulat la data de 23.02.2011 cerere de înscriere a creanței în tabelul preliminar în sumă de 2.087,91 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate conform contractului comercial FN din 08.08.2007 și penalități de întârziere.
În motivarea cererii de admitere a creanței creditoarea . SRL-în faliment, a precizat că creanța solicitată îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege în sensul că este certă, lichidă și exigibilă, și a solicitat a se lua act de faptul că nu a fost notificată cu privire la starea de insolvență a debitoarei . în vederea înscrierii în tabelul creditorilor, motiv pentru care a solicitat admiterea repunerii în termen ți înscrierea în masa credală a debitoarei. În dovedirea cererii creditoarea a anexat copii certificate cu originalul ale facturilor care fac dovada creanței pe care o are în mâinile debitoarei, contractul comercial FN din 08.08.2007, fișe calcul componență sold și dobândă legală, titlu executoriu sentința comercială 6610/16.12.2009 dosar_/3/2008 Tribunalul București-Secția VII-Comercilă.
Potrivit dispozițiilor art. 66 și ale art. 67 din legea insolvenței, administratorul judiciar a supus procedurii de verificare declarația de creanță precum și documentele depuse în susținerea cererii de admitere a cererii de creanță, și ca rezultat al verificărilor făcute a repus în termen declarația de creanță, a întocmit și înregistrat la tribunal tabelul adițional la tabelul preliminar prin care a recunoscut și înscris creanța solicitată.
Tribunalul reține că susținerea debitoarei prin administrator special că cererea de admitere a declarației de creanță este tardiv introdusă, cu mult peste termenul limită de înscriere a creanțelor, stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii este neîntemeiată, cât timp contestatoarea nu face dovada notificării potrivit dispozițiilor legale, a acestui creditor.
Prin cererea de repunere în termen din data de 23.02.2011, creditoarea . SRL-în faliment a solicitat repunerea în termen și înscrierea ca certă, lichidă și exigibilă a creanței în cuantum de 2.087,91 lei în tabelul preliminar.
Creditoarea a dovedit că se află în termenul legal de depune a cererilor de înscriere la masa credală întrucât nu a fost notificată despre deschiderea procedurii insolvenței și termenul de formulare a cererilor de creanță, iar debitoarea nu a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, ci doar faptul că s-a solicitat înscrierea peste termenul limită de depunere a creanțelor, legiuitorul nedispunând forma declarațiilor, fiind suficientă doar arătarea titlului sau actelor care stau la baza pretențiilor.
Pe de altă parte, debitoarea avea obligația de a depune la administratorul judiciar lista tuturor creditorilor și actele contabile ale insolventei, și presupunând că această atribuție legală s-a îndeplinit debitoarea având desemnat un administrator special, administratorul judiciar avea obligația să notifice toți creditorii despre starea de insolvență a debitoarei, publicarea prin BPI fiind o procedură aplicabilă numai dacă nu a intrat în posesia actelor societății insolvente.
Având în vedere cele expuse, tribunalul a respins excepția tardivității cererii de înscriere a declarației de creanță, invocată de debitorul . V., și a respins ca neîntemeiată contestația formulată de debitoare prin administrator special împotriva tabelului preliminar adițional nr.1 al creanțelor întocmit de administratorul judiciar L. M. G. SPRL V., privind creditoarea C. P. Network SRL, a cărei creanță certă, lichidă și exigibilă va fi păstrată în tabelul adițional 1 la tabelul preliminar al obligațiilor.
Împotriva aceste sentinței a formulat recurs Bîțu L. V., arătând faptul că nu i-au fost analizate susținerile și nu s-a procedat la verificarea tardivității înscrierii declarației de creanță a creditorului . SRL București.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.
În raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursul formulat de Bîțu L. V. este perimat de drept.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În prezenta cauză, la termenul de judecată din data de 20 iunie 2012, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, a suspendat judecata recursului declarat de recurentul Bîțu L. V. împotriva sentinței civile nr. 136/F din 06.03.2012 pronunțată de Tribunalul V., deoarece părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de un an după data suspendării, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului și nefiind dovedit că ar exista vreun motiv care să fi suspendat cursul perimării, conform art. 250 alineat ultim Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 20 noiembrie 2013, pentru a se constata perimarea.
Deoarece sunt îndeplinite condițiile înscrise în art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, să se constate perimată cererea de recurs formulată de Bîțu L. V. și să se mențină decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul formulat de Bîțu L. V. împotriva sentinței civile nr. 136/F din 06.03.2012 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 Noiembrie 2013.
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat/Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/06.12.2013
Tribunalul V.: A. V.
← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
---|