Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1251/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1251/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 5990/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1251/2013
Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 769 din 24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind B. M. C. și S. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av H. care reprezintă intimatul, lipsă reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al doilea termen; intimatul a fost citat prin publicitate, s-a solicitat judecata în lipsă.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța constată rec ursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av H. pentru intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală. Recurenta se bazează doar pe prezumții și în mod inutil a încărcat dosarul cu documente de la registrul comerțului. Prejudiciul nu a fost dovedit și nu s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre nedepunerea actelor contabile de către administrator la lichidatorul judiciar și starea de insolvență. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii de recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 769/24.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins cererea formulată de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Iași privind atragerea răspunderii personale a pârâților B. M. C. și S. D..
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Pârâților li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit.c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamanta a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la lichidatorul judiciar și la organele în drept creează prezumția că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea(138 lit d) și că s-a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că s-a desfășurat comerț în interes personal(138 lit c) pentru a se însuși rezultatele acestui comerț(138 lit a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, reprezintă un management defectuos, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit c sau a.
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamantă că, într-adevăr, pârâții „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea” iar faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu s-a probat, dar nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora, si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împrejurarea că societatea a avut la un moment dat, anterior intrării sale în procedura insolvenței active imobilizate sau stocuri și creanțe de recuperat, nu poate determina atragerea răspunderii pârâților potrivit literei c, așa cum a invocat reclamanta, aceste susțineri ar fi putut determina tragerea răspunderii în temeiul literei a a art 138, însă reclamanta nu a invocat aceste aspecte ca element material al faptei de la litera a.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si răspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța va respinge cererea reclamantei.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași pentru următoarele motive:
Conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoana care a contribuit la ajungerea debitoarei în stare de incapacitate de plată, dar, în același timp și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolvență.
Condiția existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din chiar exprimarea folosită de legiuitor. însă, aceasta nu trebuie înțeleasă ca un raport direct dintre cele două, fiind suficient ca fapta ilicită să se înscrie în ansamblul cauzal care a determinat în final producerea prejudiciului. Admiterea soluției contrare ar duce la reținerea exclusivă a faptei proxime sau a celei adecvate, ceea ce ar fi contrar situației complexe în care se desfășoară lanțul cauzal.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsă în încetare de plăți așa cum este reglementată de legea privind procedura insolvenței, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma comună în materie, acolo unde legea specială nu dispune.
Astfel cum a dovedit prin probatoriul administrat la fond, între cauzele care au dus la starea de insolvență consideră recurenta că se numără aceea că societatea nu a achitat obligațiile față de bugetul de stat, aceasta constituind de altfel și principala cauză care a dus la starea de insolvență, dar și pentru neplata la timp a datoriilor acumulate către alte instituții ale statului, fapt ce a dus la calcularea de majorări și penalități înregistrate în fișa sintetică a societății, debitele plus accesoriile.
Administratorii care a condus activitatea debitoarei ce a înregistrat datorii la bugetul general al statului a făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică în încetarea de plăți și nu au ținut contabilitatea în conformitate cu Legea nr. 82/1991, republicată.
Consideră recurenta că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii, respectiv: fapta ilicită, care se încadrează în ipotezele enumerate de lege, prin care s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență; luarea unor decizii în baza cărora este continuată de către debitor activitatea, care, în mod vădit, este în măsură să îl prejudicieze sub aspect financiar, în sensul aducerii lui în starea de încetare de plăți: încălcarea normelor imperative referitoare la ținerea contabilității; prejudiciul cert și direct, dovedit atât sub aspectul existenței, cât și sub aspectul întinderii, cauzat în mod direct și nemijlocit de faptele ilicite dovedite - respectiv acumularea de datorii către bugetul consolidat al statului, în perioada exercitării mandatului de către administratorii statutari și încercarea de a le ascunde prin nedepunerea bilanțurilor contabile; raportul de cauzalitate, respectiv dovedirea faptului că prin aceste fapte s-a contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență; existența vinovăției, răspunderea putând fi antrenată indiferent de forma de vinovăție constatată.
În consecință, față de cele prezentate, consideră recurenta că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și, pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, obligarea administratorilor S.C. MERIL 2007 S.R.L., B. M. C. si S. D. la plata pasivului rămas neacoperit al debitoarei.
În drept au fost invocate de recurentă dispozițiile art. 304 alin. 7 și 9 teza a ll - a Cod procedură Civilă, art. 138 alin. 3 și 5, precum și art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, astfel cum a fost completată și modificată de Legea nr. 169/2010.
Din examinare criticilor formulate Curtea constată că recursul vizează numai soluția pronunțată de judecătorul sindic în raport de acțiunea reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Așa fiind, Curtea în raport de limitele investirii prin cererea de recurs, constată că în mod corect judecătorul sindic a stabilit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 lit. d poate fi antrenată răspunderea persoanelor din conducerea debitoarei dacă acestea au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Ori, faptele invocate de recurentă în susținerea acestui temei se referă la acumularea de datorii și neplata acestora, precum și neținerea contabilității în conformitate cu legea, fapte ce nu sunt de natură a face aplicarea dispozițiilor art. 138 litera d în lipsa unor dovezi concrete că acestea au determinat prejudicierea creditorilor, respectiv . de faliment.
Față de cele ce preced, Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 769/24.04.2013 pron. de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 nov. 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond C. B. M.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1171/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1291/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
