Procedura insolvenţei. Decizia nr. 495/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 495/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 6328/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 495/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.-A. S.
Judecător: L. P.
Judecător: A. G.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași prin reprezentanții săi legali împotriva încheierii nr. 18/ 29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în contradictoriu cu intimata-debitoare . și Construcții SRL, prin lichidator Express L. IPURL Iași și intimații-creditori ., R. V., având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Având în vedere că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După strigarea cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar, prin domnul L. D. care depune la dosar întâmpinarea la cererea de recurs solicitând respingerea recursului.
Instanța constată că întâmpinarea depusă de lichidatorul judiciar Express L. IPURL Iași este formulată peste termenul prevăzut de art. 308 (2) Cod procedură civilă și o va reține ca și concluzii scrise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin încheierea nr. 18/29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins cererea formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași de confirmare în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . și Construcții SRL Iași a practicianului în insolvență Casa de Insolvență A & B SPRL motivat de faptul că practicianul în insolvență solicitat de creditorul majoritar Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași nu și-a manifestat intenția de a prelua activitatea de lichidare și nu a depus nici o ofertă scrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași prin reprezentanții săi legali susținând că, în temeiul art. 19 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic trebuia să numească lichidatorul desemnat de creditorul majoritar, neavând relevanță lipsa ofertei scrise.
Recurenta a precizat că, în urma publicării anunțului privitor la selecția lichidatorilor practicianul în insolvență Casa de Insolvență A & B SPRL a depus oferta prin care și-a manifestat intenția de a fi numită lichidator judiciar al debitoarei . și Construcții SRL.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Prin concluziile scrise depuse la dosar Express L. IPURL Iași în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . și Construcții SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivat de lipsa dovezilor privind depunerea cererii, calitatea de practician în insolvență și deținerea unei polițe de asigurare profesională, solicitate de prevederile art. 19 alin. 1, 5 și 8 din Legea nr. 85/2006.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că, deși recurenta a susținut că lichidatorul judiciar propus de creditorul majoritar a depus o ofertă de preluare a poziției de lichidator, la dosar nu a fost depus niciun înscris care să ateste această situație.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85&2006 practicienii în insolvență interesați vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare profesională.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu se regăsește oferta de preluare a poziției de lichidator judiciar (ca de altfel nici dovada calității de practician în insolvență, respectiv copia poliței de asigurare profesională), curtea constată că soluția judecătorului sindic este temeinică și legală, prevederile legii speciale fiind exprese și neechivoce.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat instanța îl va respinge în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și va menține încheierea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași prin reprezentanții săi legali împotriva încheierii nr. 18/ 29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.04.2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. C. AntoanelaPalihovici LilianaGhideanu A.
Grefier
G. D.
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./07.05.2013
Tribunalul Iași: Z. N. L.
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1291/2013. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1126/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|