Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1264/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1264/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 2780/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1264/2013
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: L. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 847/2012 din 16 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă faliment în contradictoriu cu intimatul P. D., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. M., apărătorul intimatului P. D., lipsă fiind recurenta-creditoare A.F.P. Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, după repunerea cauzei pe rol; la dosar s-au depus din partea intimatului P. D. concluzii scrise; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat M. M., apărătorul intimatului învederează instanței că prin concluziile scrise ce au fost depuse la dosarul cauzei a invocat excepția tardivității recursului solicitând admiterea excepției așa cum a invocat-o prin concluziile scrise ce au fost depuse la dosar.
Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 847/ 16.05.2012 pronunțată de Tribunalul Iași.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 847/2012 a Tribunalului Iași a fost respinsă acțiunea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, privind atragerea răspunderii personale a pârâtului P. D..
Pentru a hotărî astfel, se reține următoarele:
Examinând acțiunea în răspundere personală prin prisma actelor și lucrărilor dosarului respectiv a dispozițiilor legale incidente în speță, se constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În baza art.138 alin. 1 din Lg.85/2006, judecãtorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoanã juridicã, ajuns în stare de insolvențã, sã fie suportatã de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societãții, precum și de orice altã persoanã care a cauzat starea de insolvențã a debitorului, prin una dintre faptele descrise la lit. a) – g).
În conformitate cu art.1169 Cod. Civil, cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Conform textului de la lit. a), răspunderea poate fi atrasă pentru acele persoane care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane, probă ce nu a fost făcută de reclamant, iar o prezumție simplă în acest sens nu este suficientă pentru a se reține săvârșirea acestei fapte dacă nu este însoțită și de alte probe.
Pe de altă parte, reținerea acestei fapte nu este suficientă pentru atragerea răspunderii personale, ci trebuie demonstrată legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită, că una din condițiile răspunderii civile delictuale, și ajungerea societății în stare de insolvență, demonstrație ce în speță nu s-a făcut.
În ceea ce privește fapta prevăzută la lit. c), textul de lege prevede condiția dispunerii în interes personal a continuării unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți.
Din probele administrate în cauză nu se poate reține că administratorul-pârât ar fi dispus continuarea activității societății debitoare în interes personal, faptă care să fi atras în mod vădit apariția stării de insolvență, respectiv insuficiența fondurilor bănești pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.
Este adevărat că potrivit art.27. din Lg.85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi. În schimb, această omisiune din partea debitorului nu poate fi asimilată neapărat cu fapta descrisă de legiuitor la litera c.
Prezumția avansată de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu poate fi primită întrucât, în condițiile în care nu este însoțită și de alte mijloace de probă, nu capătă suficientă greutate și putere de a naște probabilitatea că această inacțiune a debitorului se fundamentează pe interese personale ale administratorului-pârât.
Conform textului de la lit. d), răspunderea poate fi atrasă pentru acele persoane care au ținut o contabilitate fictiva, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Neținerea contabilității în conformitate cu legea presupune lipsa înregistrărilor, a întocmirii actelor contabile prevăzute de Legea 82/1991 și orice alte acțiuni legate strict de contabilitatea societății .
În speță, faptul că societatea debitoare nu a mai depus declarații privind obligațiile fiscale din luna martie 2010, poate creea probabilitatea că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, dar este o probabilitate doar pe baza căreia acțiunea în răspundere nu poate fi admisă, iar pe de altă parte, pentru a se reține fapta de la lit. d este necesară îndeplinirea si celei de-a doua condiții pentru atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv legătura de cauzalitate a acestei fapte cu ajungerea societății în stare de insolvență, condiție care, de asemenea, nu s-a demonstrat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași pentru următoarele motive:
Consideră că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând stabilirea răspunderii personale in sarcina paratului P. D. nu este nici legala, nici temeinica.
Apreciază că aceasta soluție contravine dispozițiilor Legii nr. 85/2006.
Soluția judecătorului sindic de respingere a cererii formulate de creditorul AFP Mun. Iași aduce atingere dreptului și interesului legitim al creditorilor în recuperarea creanțelor.
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, reprezintă singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
În lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de incapacitate de piața, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolventa.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsa în încetare de plăți așa cum este reglementata de legea privind procedura insolventeî, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite și dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma . unde legea speciala nu dispune.
Astfel, potrivit dispozițiile art. 35, alin. 3 si 4 din Decretul nr. 31/1954: «Faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, fata de persoana juridica, cât și față de cel de-al treilea ».
Având calitatea de administrator la . lași, pârâtul a fost persoana împuternicita să reprezinte societatea, fiind ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Raportul dintre administratorul si societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora «obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute în aceasta lege”.
Mandatul este cuprins în actul constitutiv (art. 5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea în registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorii stabilesc un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridica.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, «mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar însă și de culpa în executarea mandatului», iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
În calitate de administrator, pârâtul este cel care a avut, în fapt și în drept conducerea societății debitoare, situația financiara a . lași fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Acesta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.
Culpa administratorului consta în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale si nu realizarea intereselor . lași.
În ceea ce privește vinovăția administratorului, potrivit teoriei și practicii în dreptul comercial, răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsa în încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, este o răspundere speciala având ca scop al reglementarii sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezida în satisfacerea necesitații acoperirii pasivului debitoarei falite.
Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse într-o lege speciala se completează cu legea generala acolo unde legea speciala nu prevede.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului lași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plata, având un interes legitim.
Astfel, recurenta a dat dovada de rol activ în recuperarea creanțelor de la . lași. După epuizarea tuturor masurilor de executare silita prevăzute de Codul de procedura fiscala, recurenta a formulat cerere pentru deschiderea procedurii simplificate a insolventei, cerere de admitere a creanței, a participat la adunările creditorilor.
Consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, astfel încât solicită admiterea recursului nostru, modificarea sentinței primei instanțe și obligarea paratului P. D. la plata pasivului societății debitoare.
Intimatul P. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului în principal ca tardiv, iar pe fond menținerea soluției instanței de fond, deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii cererii delictuale prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Curtea va respinge excepția tardivității recursului invocat de intimat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 101 Cod procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Potrivit art. 101 Cod procedură civilă, termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
În speță, sentința recurată a fost publicată în Buletinul Procedurilor Insolvenței nr. 9978 din 13.07.2012, dată de la care a început să curgă termenul de 7 zile de declarare a recursului.
Curtea constată că termenul s-a împlinit pe data de 21 iulie 2013, care era o zi de sâmbătă, astfel că în raport de art. 101 alin. 5 Cod procedură civilă, s-a prelungit până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, și anume până la data de 23.07.2013.
Cum cererea de recurs a fost înregistrată la 23.07.2013, Curtea constată că recursul a fost declarat în termen, astfel că va respinge excepția tardivității.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului P. D. în temeiul art. 138 litera a), c), d) din Legea insolvenței.
Este adevărat că prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziția creditorului mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui articol de lege.
Cu toate acestea acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege, simpla enumerare a unor fapte imputate pârâtului neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi.
Răspunderea fundamentată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială, trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor iar între faptă, cauză și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat prejudiciul și nu în ultimul rând vinovăția autorului.
În speță, creditoarea a imputat pârâtului următoarele fapte: ajungerea societății în insolvabilitate s-a datorat managementului defectuos, lipsei de eficiență economică a activității desfășurate, refuzul administratorului de a suspenda activitatea în momentul când a realizat că este în incapacitate de a-și achita datoriile, iar continuarea activității a dus la prejudicierea creditorilor.
Se invocă de asemenea, atragerea răspunderii administratorilor pe temeiul contractului de mandat în baza căruia își desfășoară activitatea.
Față de conținutul legal al ipotezelor prevăzute de art. 138 lit. a), c) d) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că niciuna din faptele imputate nu sunt de natură a atrage răspunderea administratorului.
În speța dedusă judecății, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale speciale, astfel cum este reglementată de art. 138 din Legea 85/2006, astfel că în mod corect instanța a respins acțiunea.
Nici invocarea mandatului comercial nu poate duce la atragerea răspunderii pârâtului deoarece în speță nu se pune problema răspunderii fostului administrator statutar față de societatea falită în general, pentru a putea fi aplicabile prevederile legale cu privire la mandatul comercial, ci posibilitatea răspunderii personale a acestuia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă Statul Român prin recurenta din prezenta cauză a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin faptul că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a-și recupera creanța nu constituie o premiză suficientă pentru a obliga automat fostul administrator la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile stabilite de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Față de cele expuse, Curtea constată că soluția pronunțată este legală iar recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția invocată de intimat vizând tardivitatea declarării recursului.
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 847/2012 din 16 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă faliment, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04 Noiembrie 2013.
Președinte, A. G. | Judecător, L. P. | Judecător, C.-A. S. |
Grefier, D. G. |
Red. G.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./16.12.2013
Tribunalul Iași: Mițică A.
| ← Procedura insolvenţei. Hotărâre din 12-06-2013, Curtea de... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1433/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
