Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1084/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1084/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 6138/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1084/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de C. de Insolvență M. IPURL Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . împotriva sentinței civile nr. 1103/2013 din 18.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. L., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului și văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1103/2013 din 18 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment a fost respinsă acțiunea formulata de lichidatorul judiciar C. de Insolventa M. I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâta S. L..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin sentința nr. 1618/13.11.2012 a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței si s-a dispus . debitorului .., constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele unui singur creditor: Administrația Finanțelor Publice Iași în valoare de 614.079 lei.
La 14.12.2012 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită ineficientei utilizări a resurselor existente, societatea nu a luat măsuri pentru recuperarea clienților neîncasați, nu a utilizat numerarul din sold pentru plata datoriilor, omisiunea de a depune situațiile financiare la autorități. Apreciază lichidatorul judiciar că în cauză exista premisele aplicării art. 138 din Legea insolventei.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută „in concreto”, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura în care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a) - g) din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine-stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun, specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtei i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, d si e din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a): a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
- 138 lit. d): a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
- 138 lit. e): a deturnat sau a ascuns o parte din activul societății ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Verificând cele ce reclamanta a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:
Reclamanta prezumă că, dacă pârâta nu a predat actele contabile prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, acest lucru înseamnă că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Această prezumție singură nu este de natură a atrage aplicabilitatea art. 138 lit. d) din Legea insolvenței. Nu s-a probat de către reclamantă că, într-adevăr, pârâta „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal inițial că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtei a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar, de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acesteia. Prin urmare, instanța nu va considera reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d).
Reclamanta a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că parata nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a) si ca a deturnat sau ascuns o parte din activul societății ori a mărit fictiv pasivul acesteia (138 lit. e).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantei nu poate fi însușită de instanță.
Existența unor stocuri și imobilizări active și a unor creanțe de încasat la finele anului 2010, precum și nepredarea acestor bunuri si active către lichidatorul judiciar nu constituie împrejurări - prin ele însele - de natură a concluziona că administratorul statutar și le-a însușit. Reclamantei îi revenea sarcina de a arăta, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtei care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al ei sau al altora și care au dus la falimentul societății, și pe de alta parte rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire a activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură a atrage, în mod necesar, răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele săvârșite s-a cauzat insolvența societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. de Insolvență M. IPURL Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, se arată că, prin sentința civilă nr. 1618/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă-faliment în dosarul nr._ 12, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva ., J_, CUI:_ și a fost desemnată ca lichidator judiciar C. de Insolvență M. IPURL Iași.
La masa credală a debitoarei s-au înscris creanțe în cuantum total de 614.079 lei. În cursul procedurii, motivat de faptul că în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate faptic bunuri care să poată fi valorificate, nu s-a achitat nimic din masa credală, nefiind acoperite nici cheltuielile de procedură sau onorariul lichidatorului judiciar.
Recurenta învederează că, în exercitarea atribuțiilor stabilite de dispozițiile Legii nr. 85/2006, a întocmit, depus la dosarul cauzei și comunicat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, raport în care a arătat că există premisele pentru aplicarea dispozițiilor articolului 138 din Legea nr. 85/2006.
Apreciind că în cauză există premisele necesare, lichidatorul judiciar a formulat și înregistrat pe rolul Tribunalului Iași cererea pentru angajarea răspunderii personale patrimoniale a fostului administrator statutar, S. L., întemeiată pe prevederile art. 138 alin. 1 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Susține recurenta că a arătat în cuprinsul cererii că deși potrivit informațiilor existente în bilanțul la 30.06.2010, afișat pe site-ul Ministerului de Finanțe, debitoarea deținea active în valoare totală de 14.798.808 lei, reprezentând stocuri de 3.035.462 lei, creanțe de încasat de 11.531.892 lei, disponibilități bănești de 231.454 lei, activele respective nu au fost predate lichidatorului judiciar în vederea valorificării lor, iar fostul administrator statutar, deși avea obligația legală, nu a furnizat nici o informație referitor la aceste active, dacă mai există sau nu, care este starea lor, cum au fost folosite disponibilitățile bănești, de ce nu s-au efectuat demersurile necesare pentru recuperarea creanțelor, motiv pentru care apreciază că aceste bunuri au fost folosite de către fostul administrator statutar, în folosul propriu sau în folosul unei alte persoane.
De asemenea, a arătat în cuprinsul cererii sale că debitoarea prin administrator statutar nu a înțeles să respecte obligația statuată în sarcina sa de dispozițiile Legii nr. 85/2006 și nu a predat lichidatorului judiciar actele și documentele prevăzute la art. 28, deși cunoștea sau trebuia să cunoască această obligație legală. Potrivit informațiilor furnizate de site-ul Ministerului de Finanțe, ultimul bilanț depus de către debitoare la organul fiscal este cel la 2010, iar atitudinea pasivă a pârâtei a îndreptățit recurenta să considere că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu prevederile legale ori pârâta făcut să dispară unele documente contabile, faptă prevăzută de către dispozițiile Legii nr. 85/2006 printre cele pentru care se poate dispune atragerea răspunderii persoanelor vinovate.
A solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtei la achitarea din averea proprie a întregului pasiv al debitoarei, în cuantum de 614.079,00 lei, astfel cum rezultă el din tabelul definitive.
Recurenta arată că, soluționând cererea sa, instanța de fond a considerat că în cauză nu sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale. Apreciază că, din contra, aceste condiții sunt pe deplin îndeplinite, atâta vreme cât pârâta nu a justificat în nici un fel nepredarea activelor societății, există un prejudiciu cert, stabilit conform tabelului definitiv de creanțe, prejudiciu care ar fi putut fi, măcar parțial, acoperit dacă activele debitoarei ar fi fost folosite în acest scop. Astfel, dacă activele care figurau în situația financiară aferentă anului 2010 ar fi fost valorificate în cadrul procedurii, sumele astfel obținute ar fi acoperit parțial prejudicial creat bugetului statului. Or, acest lucru nu a fost posibil, tocmai datorită nepredării activelor respective, fapt ce a făcut imposibilă identificarea faptică a acestora.
Menționează recurenta că, așa cum a precizat și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, pârâta din prezenta cauză avea cunoștință de obligațiile stabilite de lege în sarcina sa, întrucât a confirmat întreaga corespondență, prin care îi aducea la cunoștință aceste obligații, inclusiv obligativitatea predării activelor societății, la data de 26.11.2012. Deși a confirmat de primire corespondența, pârâta nici nu a predat activele și nici nu a comunicat absolut nici o informație cu privire la situația acestor active, situație care îndreptățește lichidatorul judiciar să creadă că ele nu mai există faptic, fiind însușite și folosite de pârâtă în folosul propriu sau în folosul altor persoane. În practica judiciară s-a constatat că prin nerecuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri, bunurile au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea cărora a fost lăsat să curgă termenul de prescripție. Este mai mult decât evident că dacă s-ar fi urmărit încasarea la timp a creanțelor și folosirea sumelor astfel obținute, precum și a celorlalte resurse de care dispunea societatea, pentru plata datoriilor, societatea și-ar fi achitat măcar parțial obligațiile financiare către bugete și furnizori.
Recurenta învederează că, pe lângă faptul confirmării corespondenței de către pârâtă, se impune a fi subliniat și că, deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță, pentru a propune probe și pentru a formula apărări, aspecte peste care instanța a trecut cu mare ușurință, considerând că, de fapt, pârâta nu se face vinovată de săvârșirea vreuneia din faptele prevăzute de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, a apreciat instanța că nici fapta prevăzută de dispozițiile art. 138 lit. d) nu poate fi reținută în sarcina pârâtei, motivând că neîntocmirea și nedepunerea situațiilor financiare și a celorlalte documente stabilite de legislația fiscal nu putea conduce la prejudicierea debitoarei și a creditorilor. Consideră recurenta că și acest raționament este greșit. Prin neîntocmirea și nedepunerea situațiilor financiare, a declarațiilor și a celorlalte documente impuse de lege, pârâta nu a făcut decât sa ascundă situația concretă a societății, a patrimoniului acestuia și modul în care au fost utilizate resursele, activele debitoarei, prejudiciind astfel în mod direct pe creditorii puși în situația de a nu putea urmări situația concretă a societății și de a nu-și putea recupera creanțele. Prin urmare, în situația în care nu s-au întocmit situațiile stabilite în mod imperativ de legislația fiscală în vigoare, nu se poate vorbi doar de management neinspirat, așa cum apreciază instanța de fond, atâta timp cât, în realitate, prin astfel de manopere se urmărește neachitarea datoriilor societății.
C. de Insolvență M. IPURL Iași susține că, în practica judiciară, s-a apreciat de multe ori că neprezentarea documentelor contabile nu urmărește decât ascunderea unor date contabile neavantajoase pentru societatea comercială, astfel încât o atare atitudine nu poate decât să nască suspiciuni, cu atât mai mult cu cât administratorul societății trebuie socotit a fi un profesionist, capabil să înțeleagă răspunderea ținerii contabilității și consecințele nerespectării reglementărilor legale.
Deși instanța de fond a apreciat că raționamentul lichidatorului judiciar s-a întemeiat doar pe prezumții, solicită a se reține că aceste prezumții nu au fost nicicum răsturnate, pârâta din prezenta cauză adoptând o atitudine pasivă, atât pe parcursul derulării procedurii insolvenței cât și pe durata soluționării cererii de stabilire a răspunderii personale patrimoniale.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile nr. 1103/18.06.2013 și, rejudecând cauza, să fie admisă cererea formulată de lichidator, cu consecința obligării pârâtei S. L. la plata din averea proprie a întregului pasiv al debitoarei ., în cuantum de 614.079,00 lei, așa cum a fost el stabilit în cursul procedurii falimentului.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare în termenul stabilit de art. 308 alineat (2) Cod procedură civilă și nu s-au depus înscrisuri noi, în sensul art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Unele dintre criticile prezentate se încadrează în punctul 9 al articolului 304 Cod procedură civilă iar acelea care excedează sferei art. 304 se verifică, în această cale de atac, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Este de principiu că articolul 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 instituie o formă de răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului, în situația în care averea acestuia nu satisface toate creanțele înregistrate.
Textul stabilește persoanele care pot fi obligate, de judecătorul-sindic, la suportarea pasivului debitorului persoană juridică.
Curtea de apel constată că o reținere eronată a situației de fapt a condus, în speță, la concluzia inaplicabilității art. 138 din Legea privind procedura insolvenței.
Articolul 138 reglementează o formă de răspundere delictuală specială, care intervine doar dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea uneia dintre faptele ilicite limitativ arătate în alineatul (1) literele a) - g). Antrenarea răspunderii speciale a administratorilor presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a administratorilor; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile ale debitorului în insolvență, culpa persoanelor (administratori) a căror răspundere se solicită.
Curtea de apel constată că rezultă din bilanțul debitoarei . la 30 iunie 2010 că aceasta deținea active în valoare totală de 14.798.808 lei, reprezentând stocuri de 3.035.462 lei, creanțe de încasat de 11.531.892 lei, disponibilități bănești de 231.454 lei. În condițiile în care pârâta intimată nu s-a preocupat de achitarea datoriilor din disponibil, de valorificarea stocurilor în același scop și de recuperarea măcar a unei părți a creanțelor, se naște prezumția utilizării disponibilului bănesc în interes personal sau al unei alte persoane, faptă ce se încadrează în articolul 138 alineat (1) litera a) din Legea nr. 85/2006.
Instanța de recurs reține că este pe deplin întemeiat raționamentul potrivit cu care administratorul pârât a folosit în interes personal activele societății, în loc să achite datoriile, în măsura în care persoana juridică nu mai deține aceste active. Fapta prevăzută de litera a) imputată intimatei nu reprezintă o presupunere, ci o certitudine rezultată - pe bază de prezumții și silogism - din activitatea acesteia în calitate de administrator al debitoarei ..
Este de remarcat că nici la fond nici în prezentul recurs pârâta intimată nu prezintă vreo explicație (măcar sumară) a modului în care a utilizat disponibilitățile bănești și stocurile societății pe care a administrat-o și nu explică pasivitatea în materia recuperării creanțelor mai mult decât substanțiale pe care . le deținea. Această faptă se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției, care se constată în speță.
În același timp, curtea de apel mai reține că raportul de cauzalitate cerut de articolul 138 din Legea nr. 85/2006 rezultă din împrejurarea că - prin însușirea activelor societății de către pârâtă - nu a mai existat posibilitatea plății datoriilor, acestea crescând cu trecerea timpului și conducând în final la încetarea de plăți. În ce privește prejudiciul creditorilor înscriși în tabelul definitiv, acesta rezidă în imposibilitatea lor de a își realiza creanța.
Instanța de recurs constată că reținerea ca temei al răspunderii a dispozițiilor articolului 138 alineat (1) litera a) din Legea insolvenței ar face de prisos examinarea cerințelor literei d) din același text legal. Se poate presupune, însă, că neîntocmirea bilanțurilor contabile după iunie 2010 a avut drept scop ascunderea folosirii activelor societății, în interesul personal al pârâtei ori al unei alte persoane, deja constatată.
Instanța de control judiciar consideră că nu rezultă în speță, din probele administrate, că ar putea fi reținută în sarcina intimatei pârâte și fapta prevăzută de litera e) a articolului 138 alineat (1) din Legea insolvenței, dar că stabilirea incidenței literei a) este suficientă pentru atragerea răspunderii pentru întregul pasiv al falitei, față de valoarea activelor însușite.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea articolului 312 alineat (1) teza I și alineat (3) Cod procedură civilă curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința tribunalului, în sensul admiterii cererii formulate de C. de Insolvență M. IPURL Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei în contradictoriu cu pârâta S. L. și obligării pârâtei S. L. să suporte din averea personală pasivul rămas neacoperit al debitoarei ., respectiv 614.079 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de C. de Insolvență M. IPURL Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei . împotriva sentinței civile nr. 1103/2013 din 18.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă faliment pe care o modifică în tot în sensul că:
Admite cererea formulată de C. de Insolvență M. IPURL Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei în contradictoriu cu pârâta S. L..
Obligă pârâta S. L. să suporte din averea personală pasivul rămas neacoperit al debitoarei ., respectiv 614.079 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 Octombrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. G.A.
Tehnoredactat G.D. 2 ex./07.03.2014
| ← Procedura insolvenţei. Hotărâre din 19-04-2013, Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
