Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 127/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 127/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 6056/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 127/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. A.
Judecător: V. O.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1467 din 17 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II Civilă F., în contradictoriu cu intimații D. M., D. D. și T. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; prin serviciul de registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimata D. M. și înscrisuri în susținere, duplicatul fiind comunicat de instanță recurentei Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași spre luare la cunoștință.
Instanța constată recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă a rămas în pronunțare.
Înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă avocat V. L. pentru intimata D. M. și solicită reluarea cauzei.
La reluarea cauzei se prezintă avocat V. L. pentru intimata D. L., lipsă fiind celelalte părți litigante.
Avocat V. L. pentru intimata D. L. având cuvântul, solicită respingerea recursului, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nici condițiile răspunderii civile delictuale. Arată că instanța de fond nu a admis proba cu expertiză contabilă pe care a propus-o și de altfel rezultă clar din rapoartele depuse succesiv de lichidator că pârâta D. M. nu este răspunzătoare de prejudiciul pretins de recurentă, motiv pentru care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față, din lucrările cauzei se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1467 din 17 octombrie 2012 Tribunalul Iași, Secția II Civilă/F. respinge cererea formulată reprezentanții reclamatei AFPM Iași în contradictoriu cu pârâtul D. D.,
Respinge cererea formulată reprezentanții reclamatei AFPM Iași în contradictoriu cu pârâții D. M. cu domiciliul în Iași, . T. M. din Iași, ., ., .> Obligă pe reclamanta prin reprezentanții săi legali să plătească pârâtei D. M. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat suma de 3000 lei.
Pentru a pronunța hotărârea, Judecătorul sindic a constatat că reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a solicitat stabilirea răspunderii pârâților administratori ai societății debitoare falite . Iași pentru o parte a pasivului, urmare cauzării stării de insolvență, în temeiul art. 138 alineat 1 literele a,c,d și e din Legea nr. 85/2006.
Reclamanta a solicitat stabilirea răspunderii pârâților pentru creanța bugetară în cuantum de 138.956 lei.
Pe baza probatoriului administrat cu înscrisuri, prima instanță a stabilit că pârâtul D. D. a decedat la data de 26.02.2007 și i-a încetat capacitatea de folosință. Deoarece răspunderea patrimonială a administratorilor debitorului este personală, iar moștenitorii săi nu răspund pentru faptele culpabile ale acestuia acțiunea s-a respins.
În ce o privește pe pârâta D. M. s-a reținut că pentru stabilirea răspunderii conform art. 138 litera c pentru continuarea activității debitoarei trebuie îndeplinită condiția cauzalității dintre faptă și prejudiciul produs în patrimoniul creditorilor, ceea ce nu s-a probat.
Constată prima instanță că reclamanta a făcut doar aprecieri în ce privește culpa pârâților, fără a se proba că prin activitatea acestora s-a ajuns la incapacitate de plată și totodată la insolvența firmei. De asemenea, că legătura cauzală nu s-a dovedit între neținerea contabilității și aspectul premeditat de a duce debitoarea în incapacitate de plată și respectiv la insolvență.
În recursul declarat, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași a formulat critici pe care le-a încadrat în art. 304 punctele 8 și 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 138 alineat 1 și 3 literele a și c din Legea nr. 85/2006, art. 73 din Legea nr. 31/1990.
În expunerea și dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în cauză există premisele angajării răspunderii pârâților, titlurile executorii și fișa sintetică totală a debitorului redând impozitele și taxele, amenzile pentru neținerea contabilității și nedepunerea declarațiilor obligatorii la organul fiscal, valoarea totală a debitului fiind de 154.376,46 lei.
O altă critică constă în faptul că debitorul nu a cerut tribunalului, conform art. 27 din Legea nr. 85/2006 pentru aplicarea legii insolvenței, în 30 zile de la apariția acestei stări deschiderea procedurii insolvenței.
În motivele de netemeinicie sunt încadrate criticile constând aprecierea greșită a actului judecății în ce privește pe pârâții T. M. și D. M., motivată pe faptul că în perioada 2004 – 2008 deși societatea a desfășurat activitate, nu a achitat obligațiile rezultate.
Se susține că neformularea acțiunii prevăzute de art. 27 duce la concluzia că s-a continuat activitatea în interesul administratorilor asociați, ceea ce a dus la încetarea de plăți, fiind incident art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006. Administratorul D. M. nu a justificat pentru perioada 2004 – 2005 existența sumelor în casieria societății, a veniturilor și bunurilor, creanțe de recuperat pentru plata debitelor.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că sub administrarea pârâților societatea a acumulat obligații deși avea posibilități de a le stinge, așa cum rezultă din raportările financiare depuse la organul fiscal. Se susține că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 998 cod civil de la 1864 citate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
O altă critică vizează aplicarea greșită a art. 274 Cod procedură civilă întrucât nu se află în culpă procesuală pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Existând premisele impuse de art. 138 din Legea nr. 85/2006 a promovat acțiunea în stabilirea răspunderii, judecătorul sindic având posibilitatea de a cenzura cuantumul onorariului de avocat.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că deși succint motivat, hotărârea atacată redă în considerente situația de fapt ce are corespondent în probele administrate, cât și motivele în fapt și drept ce au format convingerea primei instanțe în darea soluției.
Curtea reține ca și judecătorul sindic că răspunderea organelor de conducere ale debitoarei instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere delictuală specială.
Astfel, alăturat condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale ( fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția ) trebuie îndeplinite și condițiile speciale ce constau în: să fie constatată starea de insolvență și faptele enumerate de art. 138 literele a-g din Legea privind procedura insolvenței să fi cauzat starea de insolvență.
Dispozițiile legii speciale conform art. 149 se completează cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă în măsura compatibilității lor, ceea ce impune celui ce a promovat acțiunea, reclamantului, sarcina probei ( art. 1169 Cod civil ) pentru fiecare caz în parte, cât și a legăturii cauzale între acțiunea sau inacțiunea, în speță a administratorilor și insolvența societății debitoare.
Curtea are în vedere că răspunderea administratorilor este contractuală numai față de societate când rezultă din încălcarea mandatului și culpa se prezumă.
În consecință, că susținerile, criticile constând în managementul necorespunzător nu pot constitui temei în stabilirea răspunderii potrivit art. 138 din lege. Culpa în cazul răspunderii civile speciale nu este prezumată, ci trebuie dovedită împreună cu celelalte condiții ale răspunderii delictuale de cel ce are interes în a fi stabilită.
Temeiul de drept al acțiunii în primă instanță este indicat, art. 138 alineat 1 literele a,b,c,d din Legea nr. 85/2006 și reiterate în declarație de recurs, literele a,c și d.
În conformitate cu art. 138 alineat 1 din lege, o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajunsă în stare de insolvență va fi suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din următoarele fapte:
” a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al altei persoane;
c) au dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”.
În limita criticilor din motivele de recurs se constată că pentru fiecare caz în parte recurenta nu a probat acțiunile sau inacțiunile pârâților și că prin aceasta s-a cauzat starea de insolvență.
Se are în vedere că cererea reclamantei nu poate fi admisă atâta timp cât sunt făcute doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, concret, elementele care să conducă la concluzia îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru fiecare caz în parte invocat ca temei de drept, în primă instanță și respectiv în calea de atac.
De asemenea, existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditori trebuie dovedită, nefiind prezumată, ceea ce în speță nu s-a probat.
Înscrisurile invocate ca dovadă a prejudiciului cauzat reclamantei constând în taxe, impozite și amenzi pentru neținerea contabilității – ce nu s-au dovedit – nu fac proba îndeplinirii condițiilor cumulative cerute de legea privind procedura insolvenței în stabilirea răspunderii administratorilor, ci doar a creanței cu care s-au înscris în tabel.
În ce privește încălcarea art. 27 din Legea nr. 85/2006 în mod corect s-a reținut și în primă instanță, că nu se poate atrage răspunderea administratorilor cu motivarea că nu au formulat cerere de deschidere a procedurii deoarece aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, iar temeiul de drept al cererii și legea specială reglementează o răspundere care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat această stare.
În ce privește raportările financiare periodice nu valorează proba neținerii contabilității, a sustragerii sau distrugerii în sensul art. 138 litera d din Legea nr. 85/2006. Deși pot constitui o prezumție, nu este suficientă în lipsa dovezii în concret, în condițiile art. 1169 Cod civil, a instalării stării de insolvență ca efect al neținerii contabilității sau distrugerii ei.
Referitor la aplicarea greșită a art. 274 Cod procedură civilă, critica nu este întemeiată.
Curtea are în vedere că îndeplinirea obligațiilor și drepturilor impuse creditorilor în procedura insolvenței nu le înlătură obligația de plată a cheltuielilor de judecată, în cazul în care cererile au fost respinse.
În sens procesual, respingerea acțiunii înseamnă căderea în pretenții, ceea ce atrage și obligația de plată a cheltuielilor de judecată conform art. 274 Cod procedură civilă, cuantumul cheltuielilor a fost dovedit, judecătorul sindic având dreptul – pentru prima instanță – de a aprecia prestația avocatului în această fază procesuală.
Deși s-a susținut, nu s-a motivat și probat că onorariul avocatului este așa cum s-a arătat, nepotrivit de mare față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Se constată că în primă instanță avocatul a acordat asistență juridică, a formulat apărări pe care le-a probat, ceea ce justifică munca îndeplinită, critica nefiind întemeiată.
Pentru considerentele expuse, Curtea respinge potrivit art. 312 Cod procedură civilă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, împotriva sentinței civile nr. 1467 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția civilă II F., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 30 Ianuarie 2013.
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat C.S.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/15 februarie 2013
Tribunalul Iași: A. D.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1345/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Hotărâre din 28-10-2013, Curtea de... → |
|---|
