Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1081/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1081/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 13909/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1081/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 581/3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. G., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului și văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 581/3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictoriu cu pârâta G. G..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în fapt, prin sentința civilă nr. 316/S/22.02.2012 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura falimentului împotriva debitorului ..
Potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat în anul 2007, iar pârâta a fost administrator statutar.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde doar: Administrația Finanțelor Publice Iași în valoare de 90.896 lei.
Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. Apreciază lichidatorul judiciar că în cauză nu ar exista premisele aplicării art. 138.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemate sa răspundă este făcută „in concreto”, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a - g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtei i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), c) și d) din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a): au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
- 138 lit. c): au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
- 138 lit. d): au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamanta a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la lichidatorul judiciar și la organele în drept creează prezumția că nu s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că s-a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că s-a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a se însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantei nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamanta a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, reprezintă un management defectuos, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c) sau a).
În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență; or, nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamantă că, într-adevăr, pârâta „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea” în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal că, în baza actelor contabile analizate, insolvența s-a datorat unor cauze obiective.
Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu s-a probat, dar nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d).
Pentru invocarea art. 138 lit. c), creditoarei îi revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtei care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al ei sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) și care au dus la falimentul societății si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împrejurarea că societatea a avut la un moment dat, anterior intrării sale în procedura insolvenței, active imobilizate sau stocuri și creanțe de recuperat, nu poate determina atragerea răspunderii pârâtei potrivit literei c), așa cum a invocat reclamanta, iar din perspectiva literei a) a art. 138 din Legea nr. 85/2006, aceste susțineri ar fi putut determina tragerea răspunderii pârâtei dacă reclamanta ar fi dovedit existența lor în patrimoniul debitoarei.
S-a observat însă că reclamanta nu a dovedit acest aspect, iar din raportul cauzal întocmit în cauză nu reies date care să susțină afirmațiile acesteia.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este de natură a atrage, în mod necesar, răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, așa cum au statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
Având calitatea de administrator la . Iași, intimata a fost persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun in sarcina societății, după cum rezulta și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita sa fie supus dispozițiilor acestei legi in maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa, consideră că doar existenta anumitor interese personale i-au determinat pe administratorii-pârâți să nu solicite ca societatea sa fie supusa prevederilor Legii insolventei și, în consecință, apreciază că administratorii se fac vinovați de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați, fapta care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorilor consta în aceea ca, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu au suspendat activitatea și că nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde s-a putut înțelege că activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale si nu realizarea intereselor . Iași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei pe care a constatat-o și judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Acesta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.
Potrivit informațiilor extrase din bilanțul prin care debitorul raporta activitate la organul fiscal, respectiv cel din anul 2008, societatea deținea active circulante în suma de 45.529 lei din care: stocuri în suma de 10.142 lei, creanțe în sumă de 35.376 lei si disponibilități în casa și conturi în suma de 11 lei, care nu au fost valorificate de către administratori în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.
Componența debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezulta din titlurile executorii anexate, denota ca debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezenta obligațiilor fiscale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul ca s-a desfășurat activitate generatoare de venituri si ca impozitele si taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Așa după cum au statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, pe care a constatat-o și judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plata, având un interes legitim.
Consideră recurenta ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâtei G. G. la plata pasivului societății debitoare.
În susținerea recursului, invocă dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul cod de procedura civila; art. 2, art. 138 alin. 1 si alin. 3 din Legea nr. 85/2006, art. 119 si art. 12 Cod procedură fiscală.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare în termenul stabilit de art. 308 alineat (2) Cod procedură civilă și nu s-au depus înscrisuri noi, în sensul articolului 305 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că recursul este nefundat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Cu titlu preliminar, se cuvine a observa că - deși recurenta invocă dispozițiile Noului Cod de procedură civilă - în speță sunt relevante prevederile vechiului Cod de procedură civilă, câtă vreme sesizarea judecătorului sindic este anterioară datei de 15 februarie 2013.
Unele dintre argumentele prezentate în motivarea recursului se încadrează în punctul 9 al articolului 304 din vechiul Cod de procedură civilă. Textul nu este, însă, aplicabil în speță câtă vreme - respingând acțiunea întemeiată pe articolul 138 din Legea insolvenței - judecătorul sindic a interpretat și aplicat judicios dispozițiile textului legal din urmă.
În același timp, instanța de control judiciar reține că acele critici care excedează cadrului articolului 304 Cod procedură civilă, și care se examinează conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, se vădesc nefondate, în măsura în care situația de fapt a fost corect stabilită de tribunal.
Curtea de apel constată - cu caracter de principiu - că articolul 138 alineat (1) din Legea nr. 85/2006 instituie o formă de răspundere menită să asigure acoperirea pasivului debitorului, în situația în care averea acestuia nu satisface toate creanțele înregistrate. Textul stabilește persoanele care pot fi obligate, de judecătorul-sindic, la suportarea pasivului debitorului persoană juridică.
Articolul 138 reglementează o formă de răspundere delictuală specială, care intervine doar dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea uneia dintre faptele ilicite limitativ arătate în alineatul (1) literele a) - g).
Antrenarea răspunderii speciale a administratorilor presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor; fapta ilicită a administratorilor; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile ale debitorului în insolvență; culpa persoanelor (administratori) a căror răspundere se solicită.
În speță, reclamanta creditoare a învestit judecătorul sindic cu o acțiune întemeiată pe literele a), c) și d). Pentru niciunul dintre aceste texte nu se circumstanțiază - însă - acțiunile ilicite ale pârâtei, recurentul bazându-se în exclusivitate pe prezumții simple.
Astfel, nu se poate reține incidența literei a) din art. 138, câtă vreme valoarea activelor falitei este neglijabilă, raportat la cuantumul datoriilor acesteia. Nu poate fi avut în vedere cuantumul creanțelor societății, câtă vreme recuperarea acestora nu s-a probat și posibilitatea de recuperare apare iluzorie.
Instanța de control judiciar constată că nu rezultă - din actele și lucrările dosarului - că intimata ar fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea persoana juridică, în mod vădit, la încetarea de plăți, în sensul literei c) a articolului 138 menționat, raționamentul prezentat de recurent reprezentând simple presupuneri.
Corect a subliniat judecătorul sindic că managementul defectuos nu poate fi sancționat, în lipsa întrunirii cerințelor răspunderii delictuale speciale.
În același timp, în ce privește litera d) a articolului 138, nu s-a precizat și nici dovedit care a fost mecanismul cauzal prin care omisiunea ilicită imputată intimatului pârât ar fi condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea, ar fi ascuns/distrus contabilitatea ori ar fi ținut o contabilitate fictivă la societatea la care îndeplinea funcția de administrator, fără a se proba raportul de cauzalitate dintre această faptă și apariția stării de insolvență a societății, nu este de natură, prin el însuși, să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale conform art.138 alineat (1) din lege.
Instanța de recurs constată că prejudiciul suportat de creditori, prin imposibilitatea executării creanței împotriva debitoarei falite, este doar una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii personale a fostului/foștilor administrator/i. În lipsa faptei ilicite, articolul 138 din Legea nr. 85/2006 nu operează.
Raportat considerentelor expuse și în aplicarea articolului 312 alineat (1) teza a doua Cod procedură civilă, se va respinge recursul reclamantului lichidator judiciar și se va menține sentința judecătorului sindic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 581/ 3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 Octombrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. G.A.
Tehnoredactat G.D.
2 ex./07.03.2014
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
