Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 329/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 329/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 363/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 329/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător G. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1804/2012 din 12.12.2012 a Tribunalului Iași, intimat P. O., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dosarul este la primul termen de judecată, recurenta depus la dosar raportul cauzal întocmit de lichidatorul judiciar și ultimul bilanț depus de societatea debitoare la organul fiscal astfel cum i s-a pus în vedere prin citație, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și vor fi analizate și potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1804 din 12.12.2012 Tribunalului Iași respinge cererea formulată reprezentanții reclamatei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictoriu cu pârâtul P. O..
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /a1 reprezentanții reclamantei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului P. O., administrator statutar al debitoarei falite . pentru prejudiciul patrimonial produs creditorului bugetar în sumă de 1.439.015 lei.
În urma analizei financiar-fiscale desfășurată de reprezentanții creditorului bugetar s-a sintetizat faptul că pârâtul a omis să mai depună declarațiile fiscale ulterior anului 2006. Totodată, administratorul statutar nu s-a mai preocupat de ținerea evidenței financiare, a acumulat datorii, fapt ce conduce la concluzia că pârâtul a continuat activitatea în interes personal.
Au precizat că administratorul statutar al debitoarei a dat dovadă de pasivitate în ceea ce privește situația societății debitoare și deși se afla într-o stare iminentă de insolvență a refuzat să formuleze cerere în conformitate cu disp. art. 27, alin. 1 din legea 85/2006, dispunând continuarea în interes personal a activității care ducea vădit la încetarea activității persoanei juridice. S-a apreciat că societatea a avut capacitate de plată pentru achitarea datoriilor, dar administratorul statutar nu a depus diligențe în vederea recuperării creanțelor de la debitorii cărora societatea le-a furnizat produse și servicii în sumă totală de_ lei.
Mai susțin reprezentanții reclamantei că prin faptul că nu s-au depus cuvenitele raportări fiscale, omițându-se informarea organelor statului asupra activității derulate reiese intenția pârâtului de a ascunde operațiunile societății și veniturile încasate, concluzionând că pârâtul a continuat să facă în interes personal comerț. Consideră reclamanta că administratorul debitoarei a dispus în interes personal continuarea activității care conducea la starea de insolvență și, aflându-se în pierdere, pârâtul a refuzat să facă aplicarea disp. art. 27 din legea 85/2006 și să solicite ., preferând să continue activitatea generatoare de datorii în prejudiciul creditorilor.
Astfel pârâtul se face vinovat de faptele prev. de art. 138, alin. 1, lit. a, c și d din legea 85/2006.
Apreciază că în acest fel subzistă o prezumție de fraudare a legii, de ascundere a patrimoniului față de creditori, de sustragere de la controlul statului, culminând cu conducerea și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.
Susținând că în ceea ce îl privește pe pârât a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat creditorilor, invocând dispozițiile art. 138, lit. a, c și d din legea 85/2006, reclamantul solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului să suporte din averea proprie debitul falitei.
Instanța reține că activitatea pârâtului de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cel dintâi.
Această activitate este sancționată de către dispozițiile art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor..
Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâtului, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.
Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâtul a continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.
Pe de altă parte neținerea contabilității conforme legii, nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.
În susținerea celor afirmate reprezentanții reclamantei nu au făcut decât să prezume fără nici un fel de dovadă concretă că pârâtul a desfășurat o activitate în urma căruia în mod intenționat și premeditat creditorul bugetar ar fi suferit un prejudiciu patrimonial.
Fără dovada concretă a faptului vinovăției pârâtului, doar în baza concluziilor singulare că nu au fost recuperate creanțele debitorului de la alți parteneri comerciali și că din anul 2007 nu au mai fost făcute cuvenitele raportări fiscale cererea formulată nu poate fi primită.
În consecință instanța consideră că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului și respinge cererea ca neîntemeiată.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași pentru următoarele motive:
Prin sentința civila nr. 1804/12.12.2012, Tribunalul lași - Secția II Civila F. a respins cererea formulata de Administrația Finanțelor Publice a municipiului vizând stabilirea răspunderii personale a numitului P. O., având calitatea de administrator statutar al debitoarei .. lași.
Judecătorul sindic a respins aceasta cerere, motivând, în primul rând, ca reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri, ca nu s-a probat ca paratul a ținut o contabilitate fictiva, sau ca nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, ca simpla prezumție nu este suficienta pentru a face aplicabile dispozițiile art. 138, ca neregulile din contabilitate nu sunt suficiente pentru a se retine fapta prevăzuta la lit. d), în condițiile în care nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate între aceasta fapta si ajungerea societății in stare de insolventa.
Considera recurenta ca soluția judecătorului sindic este nelegala si netemeinica, fiind contrazisa de documentele aflate la dosarul cauzei. Prin acțiunea formulata a fost demonstrata întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la răspunderea civila, raportul de cauzalitate dintre faptele si prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție.
Netemeinicia soluției instanței de fond rezultă din faptul ca prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează ca acesta a desfășurat o activitate comerciala generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. l lit. a) si c) din Legea 85/2006.
Administratorul P. O. se face vinovat de un management neperformant si de utilizarea resurselor societății în interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolventa.
Împrejurarea că societatea datorează bugetului de stat T.V.A., impozit pe profit, impozit pe venit salarii, CAS, CASS, fond șomaj, denota ca debitoarea a desfășurat activitate si a obținut venituri, care însă au fost destinate uzului personal al administratorilor.
Societatea a fost dizolvata la cererea O.R.C. prin sentința civilă nr. 5502/10.11.2006 pronunțată de Tribunalului Iași pentru nedepunerea situațiilor financiare la Oficiul Registrului Comerțului, așadar administrația debitoarei se face vinovata de nerespectare a legii contabilității, conform art. 138 litera d). Totodată, nepublicarea bilanțurilor prevăzute de legislația in vigoare nu duce decât la premisa ascunderii situației reale a debitoarei in relațiile cu creditorii si terții.
In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.F.P. mun. Iași asupra dosarului fiscal al societății debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile din sistemul informatic, precum si a ultimei raportări contabile depuse la organul fiscal (la 30.06.2009), s-a constatat ca S.C. "KERN" S.R.L. avea posibilități financiare sa-si onoreze obligațiile fiscale, daca administratorii societății debitoare ar fi depus diligente in vederea recuperării creanțelor de la debitorii societății cărora le-a furnizat produse si servicii in valoare de 301.442 lei.
Potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, principalele cauze care au condus la . au fost: gestiunea inadecvata a relațiilor cu furnizorii si clienții; utilizarea cu eficienta redusa a resurselor deținute; finanțarea activității curente pe baza resurselor atrase adică a datoriilor, acumularea continua a datoriilor fata de bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale si furnizorii. Toate acestea demonstrează gestiunea ineficienta a îndatorării societății, deci un management defectuos.
Administratorul statutar este răspunzător pentru organizarea si conducerea contabilității, precum și pentru toate neregulile constatate in legătură cu tinerea evidentei contabile. Astfel, faptul ca debitoarea nu si-a respectat obligațiile financiar-contabile rezulta din împrejurarea că judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași a constatat, dizolvarea de drept a societății în baza dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, pentru nedepunerea bilanțurilor contabile.
P. O. nu a dat curs nici notificărilor lichidatorului judiciar, fapt pentru care se poate trage concluzia ca administratorul statutar a omis cu știința să țină contabilitatea societății debitoare in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991.
Potrivit art.10 din Legea nr.82/1991, organizarea si conducerea contabilității și deci, a întocmirii și înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile, sunt în obligația și răspunderea administratorului oricărei societăți comerciale presupusa a fi in activitate, pentru ca datele analitice cuprinse in aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea in cauza si a rezultatelor obținute, iar in conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicata, administratorii sunt solidari răspunzători pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Este de presupus însă că, dacă în speță ar fi fost organizata și ținută o contabilitate, aceste evidente contabile ar fi trebuit sa se reflecte în raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor. Însă, debitorul, prin administratorul-parat, nu s-a mai preocupat de gestionarea contabilității, conduita care reprezintă o încălcare atât a prevederilor art. 10 din legea nr. 82/1991, dar si a prevederilor art. 201 din Legea nr.31/1990 si este de natura sa atragă aplicarea fata de acesta a prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Chiar daca lipsa unei evidente contabile sau neținerea contabilității in conformitate cu legea nu reprezintă in sine o fapta generatoare de prejudicii, omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate prin prezentarea raportărilor contabile la care legea obliga si respectiv publicitatea acestor raportări, denota intenția paratului de a păstra în clandestinitate atât operațiunile derulate de societatea administrata, cat si veniturile obținute din exploatare, si implicit de sustragere a acestora de la controlul fiscal, dar si de a ascunde patrimoniul societății față de creditorii permițând concluzia ca administratorul a continuat comerțul în interes personal, cu însușirea rezultatelor acestui comerț și ignorarea plății obligațiilor sociale, fapte prevăzute de art.138 alin. 1 lit. a) si c) din Legea nr.85/2006.
Pe de alta parte, faptul ca societatea nu a ținut contabilitatea în conformitate cu prevederile legale rezultă și din constatările inspectorilor fiscali din cadrul D.G.F.P. Iași reținute in Procesul-verbal de control încheiat in data de 12.03.2004, înregistrat sub nr. 2409/16.03.2004. Astfel, s-a constatat ca societatea a înregistrat ca deductibile fiscal o . cheltuieli care nu îndeplineau aceasta condiție, lipsind documentele justificative, fapt ce a avut drept rezultat denaturarea rezultatelor financiare, cu consecința directa a diminuării impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat. Prin urmare, organul de control a stabilit obligații suplimentare de plata in suma totala de 122.494,18 lei. Totodată, pentru neregulile constatate, societății i-a fost aplicata si o amenda contravențională în cuantum de 1.500 lei.
Referitor la vinovăția administratorului, teoria si practica in dreptul comercial statuează ca răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoară culpă. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsa in încetare de plăți, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere speciala având ca scop al reglementarii sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezidă în satisfacerea necesității acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse . se completează cu legea generala acolo unde legea speciala nu prevede.
În cauză sunt incidente si dispozițiile art. 998-999 cod civil care arata ca "orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat sa-1 repare" si "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa ".
Prin neplata datoriilor către administrația financiara, paratul, in calitate de organ de conducere, a creat un prejudiciu bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate acesta este obligat la repararea acestui prejudiciu.
Administratorul a dat dovada de pasivitate fata de situația firmei, nerespectând dispozițiile legale in materie comerciala si fiscala. Astfel, in conformitate cu prevederile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, societatea a fost dizolvata de drept pentru nedepunerea bilanțurilor contabile. Pe de alta parte, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din legea 85/2006, debitorul era obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi, in termen de 30 zile de la apariția stării de insolventa, procedura pe care nu a urmat-o.
Prin neintroducerea cererii de intrare in faliment la momentul intrării in incapacitate de plata, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al starului, împovărând situația precara a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.
Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
In lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de incapacitate de plata, dar, în același timp, și o garanție pentru terții aflați în raporturi juridice comerciale cu debitoarea în ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor în caz de insolventa.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsa în încetare de plăți așa cum este reglementată de legea privind procedura insolventei, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite si dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma . unde legea speciala nu dispune. Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 3 si 4 din Decretul nr. 31/1954: « Faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag si răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, fata de persoana juridica, cât și față de cel de-al treilea».
Raportul dintre administratorul statutar si societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, «obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute în aceasta lege ». Mandatul este cuprins in actul constitutiv (art. 5) sau în hotărârea adunării generale și este acceptat prin semnarea in registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridica.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, «mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar însă și de culpa in executarea mandatului», iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Administrator cu puteri depline, paratul este cel care a avut, in fapt si in drept, conducerea societății debitoare, situația financiară a S.C. "KERN" S.R.L. fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Aceasta situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata si doctrina in acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Vinovăția administratorului consta in aceea ca, in momentul in care societatea debitoare a ajuns in imposibilitatea de a-si mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea si ca nu a anunțat creditorii despre acesta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând in pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.
Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) daca administratorul societății si-ar fi îndeplinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv si, ocupându-se de buna funcționare a societății, ar fi achitat taxele si impozitele. Administratorul-parat a continuat activitatea deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății.
Pentru motivele prezentate, recurenta considera ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a), c) si d) din Legea nr. 85/2006, si ca cererea este dovedita, astfel încât solicita admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâtului P. O. la plata pasivului societății debitoare.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefundat pentru următoarele motive:
Recurenta creditoare a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru pasivul neacoperit al societății falite . în temeiul art. 138 lit. a, c și d din Legea 85/2006.
În mod corect prima instanță a respins acțiunea deoarece în cauză nu s-au probat elementele răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea 85/2006.
Nu se poate reține incidența art. 138 lit. a din Legea 85/2006 deoarece activitatea de folosire a bunurilor societății în interes propriu sau în cel al altei persoane presupune săvârșirea acelor fapte ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor și fondurilor bănești ale societății de la scopul lor firesc, printr-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes personal.
Or, motivele invocate pentru această situație, și anume continuarea unei activități și nerecuperarea creanțelor de la terți nu sunt de natură a face aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. a.
Curtea notează că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că societatea nu deținea stocuri sau sume de bani în casă și conturi, astfel că nu se poate reține prezumția invocată de recurentă că pârâtul ar fi folosit patrimoniul societății în interes personal.
În lipsa unor probe certe, nu se poate reține că susținerile cu privire la managementul defectuos, acumularea de datorii la bugetul de stat constatate printr-un proces verbal întocmit de recurentă, nedepunerea raporturilor contabile pot face aplicabilitatea situației prevăzută de art. 138 lit. c. Aceasta deoarece acest text impune îndeplinirea a două condiții existența interesului personal al pârâtului în continuarea activității și caracterul evident al iminentei insolvabilității a societății debitoare, ceea ce nu se poate reține din faptele invocate de recurentă.
De asemenea, nedepunerea documentelor contabile de către debitoare la organele fiscale nu echivalează cu o neținere a acestei contabilități în conformitate cu legea, cu dispariția unor documente contabile sau cu ținerea unei contabilități fictive, motiv pentru care nici dispozițiile art. 138 lit. d din Legea 85/2006 nu sunt aplicabile.
Atâta timp cât din faptele invocate nu se poate reține niciun element care să conducă la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea 85/2006, în mod corect acțiunea a fost respinsă, soluție ce va fi menținută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1804/2012 din 12.12.2012 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi - 8.03.2013.
Președinte, C. P. | Judecător, G. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond A. D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
