Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 785/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 8666/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 785/2013
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: C.-A. S.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 318/2013 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă – faliment în contradictoriu cu intimații R. B. C., P. G. și B. M., având ca obiect procedura insolvenței – art. 138.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul B. M., asistat de avocat C. D. și intimatul R. B. C., lipsă fiind recurenta-creditoare Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și intimata P. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța, din oficiu, dispune rectificarea încheierii de ședință din 20 mai 2013, în sensul că intimatul R. B. C. a fost prezent la acest termen și a depus la dosarul cauzei întâmpinarea.
Părțile prezente la acest termen de judecată învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat C. D., apărătorul intimatului B. M. având cuvântul precizează că lasă la aprecierea instanței excepția tardivității recursului așa cum a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași ca neîntemeiat și nefondat, menținerea sentinței de fond apreciind că în mod corect instanța a respins acțiunea reclamantei având în vedere că aceasta nu a făcut dovada faptelor culpabile, nu și-a proba în niciun fel acțiunea formulată care să contravină dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Susține apărătorul intimatului B. M., că acesta a fost numit la data de 02.04.2011 în urma Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, ca administrator unic al societății debitoare, iar prin Hotărârea nr. 1 a acestei adunări s-a constatat că societatea este în dificultate financiară și a procedat în termenul legal la depunerea la instanța a acțiunii de intrare în insolvență, conform Legii nr. 85/2006.
Mai mult, din raportul întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că nu au fost identificate persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitoarei. Tot lichidatorul a arătat că i-au fost predate documentele contabile și a depus dovada în acest sens.
În ce privește situația societății debitoare a depus la dosar actele contabile care dovedesc că situația în care a ajuns societatea nu poate fi imputabilă administratorilor și nici nu se încadrează în vreunul din punctele prevăzute la art. 138 din Legea insolvenței. Mai mult, a dovedit la instanța de fond că societatea s-a născut în anul 2005 ca urmare a divizării, preluând un pasiv foarte mare care conține datorii. Această vânzare s-a făcut la un preț de 25% din prețul de evaluare care și acesta a fost sub valoarea pe piață, afectând în mod evident societatea, fiindu-i vândute bunurile cu care își desfășura activitatea la un preț mic și fără a fi acoperite debitele către finanțe.
Precizează că singurul an în care societatea a avut profit a fost anul 2008, dar nu s-a putut reechilibra financiar societatea care avea un debit mare.
Solicită a se observa că sumele solicitate de creditorul bugetar sunt doar penalități aferente sumelor inițiale, sumele curente fiind achitate depunând dovezi în acest sens, respectiv procesele verbale de forță majoră.
Avocat C. D., apărătorul B. M. consideră că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 318/2013 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă – faliment ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul R. B. C. având cuvântul învederează instanței că a fost administrator până în aprilie 2011 când și-a dat demisia deoarece nu putea încasa datoriile pe care le avea societatea. Mai mult, susține că faptele ce au fost indicate de reclamantă prin cererea introductivă nu se încadrează în niciunul din motivele arătate la art. 138 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte apreciază că neținerea contabilității conforme legii, nu poate constitui o condiție singulară pentru atragerea răspunderii patrimoniale, întrucât aceasta nu poate duce la legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență. Mai mult, precizează intimatul că toate sumele de bani care au fost achitate la creditorul bugetar au fost trecute la dobânzi și penalități de întârziere și personal și-a dat toate economiile pentru a susține această societate.
Față de aceste susțineri și față de întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 318/2013 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă faliment a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamatei pârâta P. G. în ceea ce privește promovarea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale.
A fost respinsă cererea formulată reprezentanții reclamatei AFPM Iași de în contradictoriu cu pârâții B. M. domiciliat în Iași, .. H20, . C. domiciliat în Iași, .. 2 respectiv P. G. din ..
Pentru a se pronunța în acest sens judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ reprezentanții reclamatei AFPM Iași au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților B. M., R. B. C. respectiv P. G., administratori statutari ai debitoarei falite ..
În urma analizei financiar-fiscale desfășurată de reprezentanții creditorului bugetar s-a sintetizat faptul că pârâții au omis să mai depună declarațiile fiscale. Au precizat că administratorii statutari ai debitoarei a manifestat dezinteres față de activitatea de recuperare a creanțelor existente în sold; disponibilitățile bănești. S-a apreciat că societatea a avut capacitate de plată existând imobilizări corporale, active circulante pentru valorificarea și achitarea datoriilor.
Consideră reclamanta că administratorii debitoarei au dispus în interes personal continuarea activității care conducea la starea de insolvență și, aflându-se în pierdere, pârâții au refuzat să facă aplicarea disp. art. 27 din legea 85/2006 și să solicite ., preferând să continue activitatea generatoare de datorii în prejudiciul creditorilor.
Totodată, administratorii statutari nu s-au mai preocupat de ținerea evidenței financiare, a acumulat datorii, fapt ce conduce la concluzia că pârâții au continuat activitatea în interes personal.
Astfel pârâții se fac vinovați de faptele prev. de art. 138, alin. 1, lit. c și d din legea 85/2006; deși în petitul cererii reprezentanții reclamantei amintesc și de încălcarea disp. legii prev. de art. 139, alin. 1, lit. a, ulterior nu rezultă motivarea în fapt sau trimiterile la acest text normativ, fapt pentru care instanța nu a analizat acțiunea sub acest aspect.
Apreciază că în acest fel subzistă o prezumție de fraudare a legii, de ascundere a patrimoniului față de creditori, de sustragere de la controlul statului, culminând cu conducerea și ajungerea debitoarei în incapacitate de plată.
Susținând că în ceea ce îi privește pe pârâți fost dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat creditorilor, invocând disp. art. 138, lit. c și d din legea 85/2006, reclamanta solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților să suporte din averea proprie debitul falitei.
În ceea ce o privește pe pârâta P. G. instanța a observat că în conformitate cu disp. legii 85/2006 persoanele responsabile cu averea proprie pentru prejudiciul creat creditorilor falitei sunt cele din organele de conducere. Or, pârâta P. G., prin aceea că nu a deținut niciodată funcția de administrator statutar al ., nu poate sta în judecată în această calitate, urmând să admită excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește.
Activitatea pârâților de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cei dintâi.
Această activitate este sancționată de către disp. art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor..
Ori reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâților, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.
Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâții au continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.
Pe de altă parte neținerea contabilității conforme legii, nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.
În consecință instanța a considerat că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților, și a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 318/2013 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași criticând-o sub următoarele aspecte:
Referitor la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei P. G., instanța a apreciat ca parata nu a deținut niciodată funcția de administrator statutar al debitoarei ., ci doar membru în consiliul de administrație. Consideră că soluția instanței este nefondata pentru următoarele motive:
După cum rezulta din certificatul constatator al ORC, date preluate si de lichidatorul judiciar în Raportul final, societatea a fost constituita de B. M., iar prin cererea de mențiune nr. 702 15/12.07.2005 se numește în calitate de administrator R. B. C. și P. G..
În aceste condiții consideră că cererea este în conformitate cu datele furnizate de ORC, iar parata avea calitate procesuala pasiva la data formulării cererii pentru stabilirea răspunderii personale a foștilor administratori, motiv pentru care solicită admiterea recursului și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei ca nefondata.
În ceea ce privește respingerea cererii privind stabilirea răspunderii personale, pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca nu ar exista legătura de cauzalitate între faptele imputate paratilor și ajungerea societății în stare de insolventa, iar raportul de cauzalitate între managementul exercitat și prejudiciul suferit nu a fost stabilit. Netemeinicia sentinței rezulta din faptul că deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere alt debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra actelor si înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu a interpretat în mod corect titlurile executorii și fișa sintetica, în sensul ca în aceste înscrisuri sunt redate impozitele si taxele generate de activitatea desfășurata de reprezentanții debitorului, cu consecința neachitării obligațiilor la bugetul de stat, si nu doar niște date statistice preluate .
Consideră că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând stabilirea răspunderii personale a paraților B. M., R. B. C. si P. G. nu este nici legala, nici temeinica.
Soluția judecătorului sindic de respingere a cererii formulate de creditorul AFP Mun. Iași aduce atingere dreptului si interesului legitim al creditorilor in recuperarea creanțelor.
Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, în situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-și recupera creanțele.
Având calitatea de administratori la . lași, intimații au fost persoanele împuternicite sa reprezinte societatea, fiind ținute direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe cai legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezulta si din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin, 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita să fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa, consideră că doar existenta anumitor interese personale i-au determinat pe administratorii-pârâți să nu solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolventei și, în consecința, apreciază că administratorii se fac vinovați de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plați, fapta care se încadrează în prevederile ai. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorilor constă în aceea ca, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu au suspendat activitatea și că nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor . Iași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica și a unei administrări
total necorespunzătoare a societății. Acesta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.
Potrivit informațiilor extrase din bilanțul prin care debitorul raporta activitate la organul fiscal societatea deținea active circulante care daca ar fi fost valorificate de către administratori, ar fi fost diminuate obligațiile către bugetul consolidat al statului.
Componenta debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezulta din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații si nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezenta obligațiilor fi cale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul ca s-a desfășurat activitate generatoare de venituri și că impozitele și taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plata, având un interes legitim.
Pentru motivele mai sus menționate, consideră că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, astfel încât solicită admiterea recursului, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a paratei ca nefondata și casarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâților B. M., R. B. C. și P. G. la plata pasivului societății debitoare.
Invocă dispozițiile: art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul cod de procedura civila; art. 2, art. 131 alin. 1 si alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Legal citați intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Intimatul R.-B. C. a invocat și excepțiile tardivității și nulității recursului.
În cauză s-au formulat întâmpinări de intimații B. M. și R. B. C., în termenul stabilit de articolul 308 alineat (2) Cod procedură civilă.
În recurs s-au depus înscrisuri noi, în sensul articolului 305 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
I.Asupra excepției tardivității recursului, invocată de intimatul R. B. C.:
Conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, text conținând o norma de procedura si art. 301 din codul de procedura civila termenul de recurs aplicabil in materia hotărârilor pronunțate în domeniul reglementat de Legea nr.85/2006 este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, în condițiile în care, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/2006, comunicarea actelor de procedura in aceasta materie se realizează prin publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa.
Întrucât hotărârea judecătoreasca se integrează categoriei actelor de procedura supuse comunicării potrivit art. 266 alin. 3 Cod procedură civilă, pentru calcularea termenului peremptoriu prevăzut de lege pentru declararea recursului, legea impune comunicarea actului de procedura atacabil în condițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/2006.
În aceasta situație, Curtea retine ca, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii pronunțate de către instanța de fond în condițiile impuse de lege, dovada consemnata la dosarul instanței de fond, fila 178, sentința a fost publicata in Buletinul Procedurilor Insolventei la 26.03.2013, act care, circumscris dispozițiilor art. 100 alin. 4 din codul de procedura civila face dovada pana la înscrierea în fals cu privire la constatările personale ale agentului instrumentator care a consemnat actele si data publicării. Curtea arata ca prin nicio susținere a intimatului sau proba a cauzei nu se infirma publicarea actului de procedura in aceste condiții de natura a echivala comunicării sale pentru ca termenul de recurs sa-si înceapă cursul.
În acesta condiții, evocând dispozițiile art. 101 alin. 1 si art. 102 cod procedura civila, termenul de recurs si-a început cursul la 26.03.2013, fiind împlinit la 03.04.2013, astfel ca recursul înregistrat la 01.04.2013 (conform datei faxului prin care s-a făcut dovada expedierii căii de atac) apare declarat în interiorul termenului legal si peremeptoriu prevăzut pentru efectuarea actului de procedura al părții.
În consecință, excepția tardivității recursului, invocată de intimatul R. B. C., urmează a fi respinsă.
Excepția nulității recursului invocată de intimatul R. B. C. nu este întemeiată și urmează a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile formulate de recurentul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, prin reprezentantul său legal, se circumscriu motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea motivelor de recurs analizându-se maniera în care a fost soluționată cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, doar în ceea ce privește fapta enumerată de art.138 alin 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În calea de atac, instanța de control are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii exclusiv în limitele stabilite prin cererea de recurs, conform dispozițiilor art.316 Cod procedură civilă, raportat la art.295 alin. 1 Cod procedură civilă.
Conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.
Astfel, plecând de la natura juridică a răspunderii administratorului, Curtea arată că, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006 aceasta este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C. civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția), condiții care capătă - în această situație - unele conotații speciale.
Caracterul special al răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul – care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în starea de insolvență, iar nu existența unor debite neachitate ale debitoarei față de creditori – și cere o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind uneori că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciabilă in concreto.
Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.
Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.
În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de-o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o expresie pecuniara.
Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar în prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul-sindic poate dispune că o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de către persoanele stabilite de această lege, parte care trebuia să fie concordantă prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.
În acest context, Curtea subliniază distincția netă și necesară între prejudiciul pentru care administratorul este ținut să răspundă în aceste circumstanțe și starea generală a debitoarei societății față de creditori, sau, altfel spus, prejudiciul creditorilor datorat împrejurării că aceștia nu-și pot acoperi creanțele prin lichidarea activelor societății.
Prejudiciul în dauna debitorului falit și reparat de administrator poate fi inegal cu prejudiciul creditorilor și nu se confundă cu acesta.
Prioritar, curtea reține că intimata P. G., nu a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei insolvente ci doar pe aceea de acționar, astfel încât judecătorul sindic a respins în mod corect acțiunea promovată în contradictoriu cu aceasta, pentru lipsa calității procesuale active.
Aceasta s-a retras din societate la data de 12.11.2007, aspect consemnat în cuprinsul raportului asupra cauzelor ce au generat instalarea insolvenței.
Același raport menționează că au fost administratori ai debitoarei insolvente doar intimații B. M. și R. B. C., iar nu și intimata P. G., astfel cum susține recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
În ceea ce privește solicitarea de antrenare a răspunderii administratorilor statutari ai debitoarei insolvente, B. M. și R. B. C. Curtea reține:
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane, se poate face pentru una din următoarele fapte:
- lit. c) – au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
Curtea reține că administratorii statutari B. M. și R. B. C. nu se fac vinovați de fapta prev. de art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006, reclamantul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, nedovedind - prin probatoriul administrat - că aceștia au dispus în interes personal, continuarea activității societății, deși era evidentă atragerea stării de insolvență.
Condiția prevăzută de textul de lege arătat este ca intimații să fi continuat activitatea societății debitoare spre starea de insolvență a acesteia, în interesul lor personal. Însă, în cauză, nu s-a făcut vreo dovadă a existenței unui interes personal al acestora cu privire la continuarea activității debitoarei, deși, în mod vădit, aceasta conducea la starea de insolvență.
De asemenea, nu s-a probat susținerea că administratorul societății ar fi produs - cu bună știință - falimentul acesteia.
În raportul asupra cauzelor ce au generat instalarea insolvenței, filele 28-30 dosar fond, se arată că, din analiza indicatorilor financiari pentru perioada_10, nu există elemente pentru a determina în mod obiectiv, care sunt cauzele și împrejurările care au favorizat instalarea insolvenței debitoarei.
Concluzia lichidatorului este a inexistenței unei persoane vinovată de instalarea insolvenței, aceasta având cauze externe și obiective.
În condițiile în care lichidatorului a precizat, în cuprinsul raportului întocmit, că nu există vreo persoană vinovată de instalarea insolvenței, această sarcină revenea recurentei creditoare, care și-a asumat-o implicit la momentul în care l-a sesizat pe judecătorul sindic cu prezenta cerere de chemare în judecată.
Curtea constată că la dosarul de fond au fost depuse procese-verbale încheiate în perioada 2006-2009, de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole generate de calamitățile naturale, ceea ce atestă că activitatea debitoarei a fost afectată de cauze externe, ce nu pot fi puse în relație cu un eventual interes personal - neprobat în cauză de recurenta reclamantă ce avea sarcina probei - al intimaților B. M. și R. B. C..
În acest context probator, Curtea notează că desfășurarea unei activități manageriale neperformante, existența a unor condiții defavorabile desfășurării activității agricole, obținerea unor rezultate negative în activitatea desfășurată din cauze independente de vreo cuplă a pârâților, nu sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 138, prin care se sancționează exclusiv săvârșirea culpabilă a actelor limitativ prevăzute ce au drept consecință insolvența societății comerciale.
Curtea reține că, în data de 2 aprilie 2011, a fost convocată A. de la ., în cadrul căreia s-a decis demararea formalităților necesare pentru deschiderea procedurii insolvenței, ca urmare a situației financiare dificile generată de condițiile grele în care și-a desfășurat activitatea debitoarea.
În recurs nu au fost administrate alte probe și având în vedere dispozițiile art. 1169 Cod civil, care statuează cu privire la sarcina probei, în sensul că „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, Curtea reține nefondate criticile aduse hotărârii recurate.
În cazul unui management neperformant nu se poate susține că există o prezumție de culpă, din formularea art.138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 rezultând cu evidență că aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție, care trebuie dovedită cu probe convingătoare, aspect care nu a fost probat în cauză.
În acest context, corect a reținut judecătorul-sindic că simpla invocare a dispozițiilor art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006 nu conduce automat la atragerea răspunderii administratorului la plata pasivului societății, în situația în care nu s-a făcut dovada întrunirii – cumulative - a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
În consecință, curtea apreciază legală și temeinică sentința atacată, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței civile nr. 318/2013 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă – faliment care va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului.
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 318/2013 din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă – faliment hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 Iunie 2013
Președinte, A. G. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. S.C.A.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./03.07.2013
Tribunalul Iași:
- A. D.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
