Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 587/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 587/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 1379/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1114/2013
Ședința publică de la 11 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de „R.” I. împotriva sentinței civile nr. 587 din 3 aprilie 2013 a Tribunalului Iași, intimat fiind S. L., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic C. C. care reprezintă recurentul. Lipsă intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și vor fi analizate și potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic C. C. pentru recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. La data intrării în faliment societatea avea în conturi sumele necesare achitării creanțelor, sumele chiar depășeau valoarea totală din tabelul de creanțe, sumele nu au fost puse la dispoziția lichidatorului astfel că se impune atragerea răspunderii administratorului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul "R." I., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. „NPS Inter Complex” S.R.L., a chemat în judecată pârâta S. L., pentru atragerea răspunderii personale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta, prin activitatea lipsită de diligență în administrarea societății, a produs un prejudiciu în cuantum de 5 458 lei în dauna bugetului de stat. Pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 28 din Legea insolvenței. A considerat reclamantul că starea de insolvență se datorează culpei pârâtei, deoarece acesta nu a achitat obligațiile fiscale ale debitoarei. Prin aceasta, pârâta se face vinovată de continuarea activității în interes propriu, fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea insolvenței.
A mai arătat reclamantul că pârâta nu a plătit datoriile către stat, astfel că se prezumă că aceasta a dispus continuarea activității, deși societatea se afla în incapacitate de plăți, faptă reglementată de art. 138 lit. c.
În drept, s-a invocat art. 138 lit. d și c și 1349 Cod civil.
Pârâta nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în față a instanței, deși a fost legal citată.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 587/2013 din 3.04.2013, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul „R.” I. în contradictoriu cu pârâta S. L..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 960/30.05.2012, irevocabilă prin nerecurare, a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei S.C. „NPS Inter Complex” S.R.L.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde un singur creditor: Administrația Finanțelor Publice, cu suma de 5 458 lei.
La 24.09.2012 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar a menționat faptul că, în lipsa actelor contabile, insolvența a fost cauzată de neținerea contabilității, existând și premisa însușirii bunurilor de către administratorul statutar.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, societatea debitoare s-a înmatriculat în 2005, având ca administrator pe pârâtă.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsura să contribuie la ajungerea societății debitoare în insolvență.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamantul nu și-a propus alte probe decât raportul cauzal, întocmit chiar de el.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut că pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. c: a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat că administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâta a ținut o contabilitate fictivă sau că nu a ținut contabilitatea în conformitatecu legea, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține, în raportul cauzal inițial, că nu a putut intra în posesia documentelor contabile pentru a putea verifica acest aspect.
Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtei a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestora, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2008, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit. c, reclamantului îi revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtei care a avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) si care au dus la falimentul societății și, pe de alta parte, rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Simplul fapt că pârâta nu a achitat datoriile către stat nu este suficient pentru a se aprecia că s-a cauzat insolvența și această împrejurare nu se pliază pe elementul material al faptei de la lit. c, ci pe fapta de la lit. a (pe care, de altfel, lichidatorul a sugerat-o în raportul cauzal), care însă nu a fost indicată în cauză ca temei de drept. Din declarațiile pârâtului privind deținerea de bunuri ale societății se conturează elementele faptei de la lit. a, dar lichidatorul nu a înțeles să învestească instanța cu privire la această faptă.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele săvârșite, s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea de atragere a răspunderii personale a părătei.
"R." I., în calitate de lichidator judiciar al S.C."NPS Inter Complex" S.R.L., a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivul înscris în art. 304 punctul 8 din Codul de procedură civilă.
Recurenta susține că motivele pentru care societatea a ajuns în insolvență, invocate în cererea de deschidere a insolvenței și validate de instanța, au fost două:
1.Societatea era în dizolvare judiciară.
Societatea a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 771/15.04.2011 a Tribunalului Iași pentru nedepunerea situațiilor financiare. Obligația de a depune situațiile financiare revine administratului societății si constituie o încălcare a dispozițiilor art. 10 si 35 din Legea contabilității. In calitate de administrator, S. L., prin nedepunerea situațiilor financiare la Oficiul Registrului Comerțului Iași, a determinat dizolvarea societății. Fapta se încadrează în prevederile art. 138, lit. d) din Legea nr. 85/2006.
2.Existența unei creanțe certe, lichide si exigibile.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a emis pe numele debitoarei titluri executorii pentru suma 5.458 lei, suma ce reprezintă o creanța certa, lichidă și exigibilă.
Conform art. 26, alin (1) din Codul de procedura fiscala ( OG 92/2003), plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligația de a plați. Neplata de către debitor sau administrator a datoriei a condus la situația de a fi în încetare de plați. Se prezumă că fostul administrator al societății a dispus continuarea activității, in interes personal, fără a mai ține contabilitatea societății în conformitate cu dispozițiile legale, deși societatea se afla în încetare de plăți, încadrându-se astfel în dispozițiile art. 138, alin. 1 lit. d).
Învederează recurenta că instanța de fond a reținut, ca motive pentru respingerea cererii de atragere a răspunderii, acte și fapte care nu au fost invocate prin raportul întocmit conform dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 85/2006 (art.138 alin. 1 lit. c), pe de-o parte, iar pe de alta parte, inventarul scriptic anexat raportului privind cauzele și împrejurările care a condus la apariția stării de faliment arată că, la data declanșării stării de insolvență debitoarea avea posibilitatea achitării sumelor datorate creditorilor (casă și conturi in banci - 33.454 lei, stocuri de marfa -4.813 lei). În atare situație, culpa exclusivă pentru declanșarea stării de faliment revine în întregime administratorului statutar, S. L..
Recurenta susține că argumentele sale converg către ideea de culpă evidentă a pârâtei în ceea ce privește crearea stării de insolvență, cu consecința neacoperirii prejudiciului creat creditorilor.
Consideră recurenta că sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii administratorului statutar al debitoarei falite, S. L., pentru acoperirea pasivului înscris la masa credală (5.458 lei) din averea proprie.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat în instanță pentru a – și formula apărări.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Astfel, Curtea notează că, deși recurenta a invocat motivul înscris în art. 304 punctul 8 din Codul de procedură civilă, criticile dezvoltate nu se încadrează în acest motiv de modificare, deoarece se referă la netemeinicia sentinței atacate, astfel că recursul va fi examinat conform prevederilor art. 304 indice 1 din Codul procedură civilă.
Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, R. " I. a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâtei S. L., în calitate de administrator al S.C." NPS Inter Complex " S.R.L., până la concurența sumei de 5.458 lei.
Reclamanta - recurentă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. d și c din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.
Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.
Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, ale debitoarei față de creditoare - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.
Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.
Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.
În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.
Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.
Curtea constată că recurenta nu formulează critici concrete cu privire la modul de soluționare a acțiunii in stabilirea răspunderii personale a intimatei, în baza art. 138 alin.1 literele c,d din Legea nr. 85/2006.
Astfel, recurenta învederează care au fost motivele de intrare în insolvență a S.C." NPS Inter Complex" S.R.L, motive care au fost invocate atât în cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cât și în hotărârea de deschidere a acestei proceduri, după care face referire la bunurile existente în inventarul scriptic anexat la raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a societății debitoare, bunuri care i –ar fi permis debitoarei să achite sumele datorate creditorilor la apariția stării de insolvență.
Însă, așa cum a reținut și tribunalul,"R." I., în baza principiului disponibilității care guvernează procesul civil, nu a înțeles să învestească instanța de fond și cu fapta prevăzută de art. 138 alin.1 litera a din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, referirile recurentei la posibilitatea achitării sumelor de bani datorate creditorilor la apariția stării de insolvență cu bunurile care figurau în inventarul scriptic al societății nu prezintă relevanță în prezenta cauză.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că instanța de fond a evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză și a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 literele c, d din Legea nr.85/2006, atunci când a reținut că "R. " I. nu a făcut dovada existenței faptelor pretins săvârșite de către S. L., a vinovăției acesteia și a existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită săvârșite de pârâta – intimată și starea de insolvență a debitoarei, contrar prevederilor art.1169 din Codul civil de la 1864, aplicabile în cauză.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de "R. " I., în calitate de lichidator judiciar al S.C." NPS Inter Complex " S.R.L., și se va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de „R.” I. împotriva sentinței civile nr. 587 din 3 aprilie 2013 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red și tehnored jud PG_
Tehnored gref RCL_
2 EX
Jud fond C. B. M.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1409/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 325/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
