Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1410/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1410/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 3831/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1410/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. C.-S.
Judecător C. A.
Judecător L. P.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. IAȘI în contradictoriu cu intimata I. A., împotriva sentinței civile nr. 1092/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă-F., în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la al doilea termen de judecată, termen acordat pentru discutarea cererii de repunere pe rol; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Instanța admite cererea de repunere pe rol formulată de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și văzând că nu mai există cereri de formulat, excepții de ridicat ori probe de administrat, în baza art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 20.06.2011, creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a solicitat în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006 stabilirea răspunderii pârâtei I. Anișoara.
În motivarea în fapt a cererii se arată că prin săvârșirea faptelor ce constituie temeiul de drept a cererii, pârâta, în calitate de administrator al ., a cauzat starea de insolvență a societății.
Prin sentința civilă nr. 1092 din 26.06.2012, Tribunalul Iași, Secția II civilă-faliment respinge acțiunea pentru următoarele considerente:
Pârâta a avut calitatea de asociat și administrator al societății pârâte și pentru a se stabili răspunderea în temeiul art. 138 alin. 1 Cod procedură civilă reclamanta trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor impuse de Codul civil în art. 998 – art. 999 și ale legii speciale, că prin săvârșirea faptelor culpabile a cauzat un prejudiciu și a fost în măsură să contribuie la ajungerea debitoarei în insolvență.
Analizează judecătorul-sindic punctual în considerentele hotărârii fiecare faptă invocată ca temei al cererii:
- 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
- 138 lit. c: a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Se constată că reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a). Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță. Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâta „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtei, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Reține judecătorul sindic că pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtei care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al sau ori al altora, prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodata, reclamanta nu a precizat care au fost actiunile sau inactiunile prin care parata a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a marit in mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deductie. Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii.
În recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Iași, creditorul-reclamant a reiterat motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, fiind formulate următoarele critici încadrate în art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, art. 2, art. 138 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 85/2006:
- soluția dată de judecătorul-sindic aduce atingere dreptului și interesului legitim al creditorilor în recuperarea creanțelor, pârâta fiind persoana împuternicită să reprezinte societatea și direct răspunzătoare conform actului constitutiv și art. 3 din Legea nr. 31/1990 de îndeplinirea atribuțiilor;
- starea de insolvență constată de judecătorul-sindic este rezultatul managementului defectuos și continuării activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți (art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006) și neaplicării art. 27 alin. 1 din lege;
- componența debitului rezultată din titlurile executorii atașate denotă că debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și obținut venituri folosite cu altă destinație și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele hotărârii are corespondent în probele administrate.
Judecătorul sindic a analizat complet temeiurile de drept ale cererii și a înlăturat apărările și susținerile reclamantei motivat, prin considerente ce nu se impun a fi reluate.
În Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, administratorul judiciar, în concluzii, reține că insolvența debitoarei se datorează unor cauze obiective, în majoritate externe societății. Mediul economic în care a activat, apariția pe piață a firmelor de taximetre cu potențial economic crescut, a autoturismelor performante, a persoanelor fizice autorizate, scăderea cerinței pieței către obiectul de activitate a societății.
Recursul nu este întemeiat, criticile formulate constau în aspecte generale privind realizarea creanțelor bugetare și a obligațiilor administratorului în raportul cu societatea și atribuțiilor stabilite prin lege și actul constitutiv.
Curtea are în vedere că răspunderea instituită prin Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor societății, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, ce derivă nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de societate, ci din săvârșirea faptelor invocate ca temei de drept. Analiza situației economice și evidențele contabile atestă că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective, independente de activitatea administratorului.
Obligația privind deschiderea procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență nu are legătură cu o faptă ilicită, deoarece aspectul intervine ulterior instalării unei stări de insolvență, deja apărute, când nu se mai pune problema cauzării acesteia, iar o dovadă certă cu privire la interesul pârâtei de a continua activitatea nu s-a produs.
Din ansamblul probator nu rezultă activitatea culpabilă a pârâtei în folosirea veniturilor societății în interes propriu sau al altor persoane.
Ca și prima instanță, Curtea reține că Legea nr. 85/2006 prin art. 138 alin. 1 lit. a-g, în speță a faptelor invocate ca temei în cerere, nu a instituit o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina organelor de conducere ale debitoarei. Răspunderea poate fi stabilită doar atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă cu referire la art. 8 din Legea nr. 85/2006, Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI împotriva sentinței civile nr. 1092/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă-F., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 Noiembrie 2013.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. A. | Judecător, L. P. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat: C.S.V
Tehnoredactat: P.A.M.
2 exemplare/17.12.2013
Tribunalul Iași: Z. L. N.
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 325/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 583/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|