Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1223/2013. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1223/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 3586/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1223/2013
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte: C.-A. S.
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 900/2012 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment în contradictoriu cu intimata-debitoare . SRL, prin lichidator judiciare L. C. 2003 SPRL Iași și intimatul G. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, după repunerea cauzei pe rol; la dosar s-au trimis din partea instanței de fond, Tribunalul Iași – judecător sindic, raportul asupra cauzei și împrejurărilor care au determinat . societății debitoare; se solicită judecata cauzei în lipsă.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului și văzând că la dosar s-a solicitat judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ reprezentanții reclamantei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului G. M., administrator statutar al debitoarei falite S.C. C.-C. G. SRL Iași.
Prin sentința civilă nr. 900 din 23 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Activitatea pârâtului de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cel dintâi.
Această activitate este sancționată de către dispozițiile art. 138, lit. c din lege în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor..
Ori reclamanta s-au limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâtului, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.
Prin urmare nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâtul a continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat.
Pe de altă parte neținerea contabilității conforme legii, nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.
În consecință instanța a considerat că nu poate doar în baza acestor aprecieri să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, și a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași prin reprezentant legal, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a susținut că administratorul este ținut de îndeplinirea obligațiilor impuse de lege sau de actul constitutiv și că numai satisfacerea intereselor sale personale l-a determinat să nu solicite ., făcându-se astfel vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de dispozițiile art. 138 alineat (1) litera c) din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorului constă în faptul că, în momentul în care societatea nu a putut să-și mai achite datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii, contribuind la acumularea de noi datorii.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta-recurentă a solicitat judecătorului sindic antrenarea răspunderii speciale a pârâtului G. M. pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Referitor la fapta de utilizare a resurselor societății în interes personal prevăzută de art. 138 lit. a) și la fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 ( „au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea") Curtea constată că recursul nu cuprinde critici referitoare la nereținerea lor în sarcina pârâtului, constatările instanței de fond cu privire la aceste fapte intrând în puterea de lucru judecat.
Curtea constată că, prin cererea de recurs creditoarea face referire doar la fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din legea insolvenței, astfel că instanța de recurs poate cenzura hotărârea tribunalului numai în aceste limite.
Pentru existența faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. c), invocată de recurentă, legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat sau să fi dispus în interes personal desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale societății.
Dispozițiile art. 138 litera c) privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.
Potrivit art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvență este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c) nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvență este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale a pârâtului, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.
Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității.
În concret, recurenta trebuia să determine faptele săvârșite de pârât constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.
În lipsa acestora, în mod corect, judecătorul sindic nu a reținut răspunderea personală a pârâtului pentru această faptă.
Desfășurarea unei activități lipsite de eficiență, respectiv managementul defectuos, nu se regăsesc printre faptele prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței, care pot atrage răspunderea delictuală a foștilor administratori ai societății.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 900/2012 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 Octombrie 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 27.11.2013
Tribunalul Iași: A. D.
← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 947/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
---|