Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1477/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1477/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 577/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1477/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1415 din 4 oct. 2013 a Tribunalului Iași – Secția II civilă – faliment, intimat fiind A. D. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. D. L. care reprezintă intimatul, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, apărătorul intimatului a depus la dosar cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, motivele de recurs vor fi analizate potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. D. pentru intimat solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune la dosar concluzii scrise. Susține că recurenta a reiterat ca motive de recurs aceleași motive și aceeași argumentație din cererea adresată judecătorului sindic pentru atragerea răspunderii administratorului. Nu a indicat recurenta în concret care sunt faptele săvârșite de intimat și nu le-a probat, doar a enumerat prevederile legale ale art. 138 literele a, c și d, însă nu a indicat și probat faptele concret săvârșite care se încadrează în aceste prevederi. În recurs nu au fost administrate probe noi, doar a afirmat recurenta că intimatul ar fi folosit bunurile societății în interes personal și ar fi continuat activitatea tot în interes personal, că nu a ținut contabilitatea, nu a probat în concret săvârșirea acestor fapte. Prin întâmpinarea formulată la fond, intimatul a combătut toate acuzațiile nefondate și corect instanța de fond a reținut netemeinicia cererii. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii de recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1415 din 4 oct. 2013 Tribunalul Iași – Secția II civilă – faliment respinge excepția inadmisibilității acțiunii; respinge acțiunea formulată de către creditor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictoriu cu pârâtul A. D. C. având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare S.C. D. Construct & Consult S.R.L.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reține următoarele:
Analizând cu prioritate excepția invocată, instanța constată că aceasta este nefondata si neîntemeiată. Astfel, acțiunea in antrenarea răspunderii patrimoniale personale a fost promovata de către reclamanta la data de 27.11.2012, data la care procedura insolventei era in curs. Împrejurarea ca ulterior, la data de 06.03.2013, s-a dispus închiderea procedurii insolventei, nu este de natura să atragă inadmisibilitatea acțiunii in răspundere. Legea insolventei nu prevede in mod expres aceasta sancțiune si, unde legea nu dispune, nici părțile nu pot dispune. Pe de alta parte, admisibilitatea unei acțiuni este o cerința ce se cere a fi îndeplinită la data promovării acțiunii respective. Prin urmare, o acțiune nu poate deveni inadmisibila in cursul procesului, ca urmare a unor împrejurări ivite ulterior promovării ei. In speță, la data promovării acțiunii in răspundere, aceasta era admisibila – procedura insolventei fiind încă in desfășurare – păstrându-și acest caracter până la finalizarea judecății.
F. de considerentele arătate, instanța respinge excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată si nefondată.
Referitor la fondul cauzei, instanța reține cele ce urmează:
În fapt, prin încheierea nr. 104/S/08.05.2012, Tribunalul Iași a deschis procedura simplificată a falimentului debitorului S.C. D. Construct & Consult S.R.L.
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâtul a avut calitatea de asociat si administrator al societății debitoare.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la regulile specifice de drept comun, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d din Legea insolvenței, respectiv:
-138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Din Raportul cauzelor depus la dosar rezulta ca insolventa a avut cauze obiective, majoritatea externe societății: scăderea cererii pieții serviciilor de construcții, lipsa resurselor materiale si financiare, lipsa comenzilor ferme. Prin urmare, nu se retine vreo atitudine culpabila din partea paratului, care sa fi condus la apariția stării de insolventa.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei. De altfel, susținerea reclamantei este contrazisa de împrejurarea că deschiderea procedurii insolventei s-a făcut la însăși cererea debitoarei, astfel ca nu i se pot imputa paratului disp. art. 138 lit. c din Legea insolventei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtului, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societății si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodată, reclamanta nu a precizat care au fost acțiunile sau inacțiunile prin care paratul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deducție rezultată din faptul existentei unor stocuri si disponibilități bănești destul de reduse ca valoare – 658 lei.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța respinge cererea reclamantei.
Creditoarea Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași a declarat recurs și a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie.
Conform Hotărârii Guvernului României nr, 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala coroborat cu prevederile Ordinului Președintelui ANAF nr. 1104/2013 privind aprobarea structurilor organizatorice a direcțiilor generale regionale a finanțelor publice și a structurilor din cadrul acestora. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași se subroga în drepturile și obligațiile Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Iași și devine parte în raportul juridic anterior menționat.
Prin sentința civila nr. 1415/4.10.2013, Tribunalul Iași - Secția II Civila F. a respins cererea formulata de Administrația Finanțelor Publice a municipiului vizând stabilirea răspunderii personale a numitului A. D. C., având calitatea de administrator statutar al debitoarei S.C. D. CONSTRUCT & CONSULT S.R.L. Iași.
Judecătorul sindic a respins aceasta cerere, motivând, in primul rând, ca reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri, ca nu s-a probat ca paratul a ținut o contabilitate fictiva, sau ca nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea, ca simpla prezumție nu este suficienta pentru a face aplicabile dispozițiile art. 138, ca neregulile din contabilitate nu sunt suficiente pentru a se retine fapta prevăzuta la lit. d), in condițiile in care nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate intre aceasta fapta si ajungerea societății in stare de insolventa.
Consideră recurenta ca soluția judecătorului sindic este nelegala si netemeinica, fiind data cu aplicarea greșita a normelor de drept material. Din documentele aflate la dosarul cauzei rezulta ca prin acțiunea formulata a fost demonstrata întrunirea cumulativa a condițiilor referitoare la răspunderea civila, raportul de cauzalitate dintre faptele si prejudiciile create, fapte ce au fost săvârșite cu intenție.
Netemeinicia soluției instanței de fond rezulta din faptul ca prezența obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează ca acesta a desfășurat o activitate comerciala generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează in prevederile art. 138 alin. l lit a) si c) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Pârâtul A. D. C. se face vinovat de un management neperformant si de utilizarea resurselor societății in interes personal, fapt ce a cauzat starea de insolventa.
Împrejurarea că societatea datorează bugetului de stat T.V.A, impozit venit salarii impozit microîntreprinderi, contribuții pentru șomaj, CAS, CASS, denotă că debitoarea a desfășurat activitate si a obținut venituri, care însă au fost destinate uzului personal al paratului
Prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului, in calitatea sa de contribuabil, indica faptul ca acesta a desfășurat o activitate comercială generatoare de venit, conform declarațiilor depuse la organul fiscal si in raport de care s-au calculat aceste obligații si pentru a căror neachitare la termen, se percep accesorii, fapta ce se încadrează în prevederile art. 138 alin. l lit a) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul A.F.P. Mun. Iași asupra dosarului fiscal al societarii debitoare, a declarațiilor din programul informatic DECIMP, a situației depunerilor bilanțurilor contabile din sistemul informatic, precum si a ultimei raportări contabile depuse la organul fiscal la data de 31.12.2005, s-a constatat ca S.C. "D. CONSTRUCT & CONSULT" S.R.L. avea posibilități financiare sa-si onoreze obligațiile fiscale, daca administratorul societății debitoare ar fi luat masurile ce se impuneau pentru valorificarea stocurilor in valoare de 329 lei si daca ar fi utilizat numerarul existent in casa si in banei in suma de 329 lei pentru achitarea măcar parțiala a obligațiilor fiscale restante.
Faptul ca, potrivit raportărilor contabile depuse de către debitoare, in patrimoniul societății au existat active imobilizate si circulante, iar paratul nu le-a pus la dispoziția lichidatorului judiciar si nici nu a prezentat vreo explicație cu privire la situația acestora, demonstrează ca acesta se face vinovat de ascunderea unei părți din activul societarii si de prejudicierea creditorilor.
Potrivit raportului întocmit de lichidatorul judiciar, principalele cauze care au condus la . au fost: gestiunea inadecvata a structurii de costuri; utilizarea cu eficienta redusa a resurselor deținute; finanțarea activității curente pe baza resurselor atrase adică a datoriilor, acumularea continua a datoriilor fata de bugetul de stat, bugetele fondurilor speciale si furnizori. Toate acestea demonstrează gestiunea ineficienta a îndatorării entității, deci un management defectuos.
Deși cunoștea situația precara a societății administratorul debitoarei a dat dovada de pasivitate si nu a formulat acțiunea prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi supusa procedurii insolventei. Pe de alta parte, in conformitate cu prevederile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, societatea a fost dizolvata de drept pentru nedepunerea bilanțurilor contabile.
De asemenea, administratorul nu a fost preocupat de recuperarea creanțelor neîntocmind din timp documentația in vederea recuperării lor si întocmirii viramentelor către bugetul consolidat al statului pentru reducerea datoriilor existente in fisa sintetica.
Administratorul A. D. C. nu a dat curs nici notificărilor lichidatorului judiciar, fapt pentru care se poate trage concluzia ca parații au omis cu știința sa tina contabilitatea societarii debitoare in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 82/1991.
Existenta stării de insolventa coroborata cu inacțiunea administratorului debitoarei de a nu formula acțiunea prevăzuta de art. 27 din legea anterior menționata, conduce la concluzia ca paratul a dispus in interes personal si nu in interesul firmei, continuarea unei activități care a dus In încetarea de plați, fapta prevăzuta de art. 138 Ut c din Legea nr. 85/2006.
Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca administratorul statutar este răspunzător pentru organizarea si conducerea contabilității, precum si pentru toate neregulile constatate in legătura cu tinerea evidentei contabile.
Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991, organizarea si conducerea contabilității si deci, a întocmirii si înregistrării la organele fiscale a raportărilor contabile, sunt in obligația si răspunderea administratorilor oricărei societăți comerciale presupusa a fi în activitate, pentru ca datele analitice cuprinse in aceste documente oferă o imagine a operațiunilor executate de societatea in cauza si a rezultatelor obținute, iar in conformitate cu prevederile art.73 din Legea nr.31/1990 republicata, administratorii sunt solidari răspunzători pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Este de presupus însa că, daca în speța ar fi fost organizata si ținuta o contabilitate, aceste evidente contabile ar fi trebuit sa se reflecte in raportările contabile impuse de lege depuse la organele abilitate pentru verificarea lor. Însă, debitorul, prin administratorul parat, nu s-a mai preocupat de gestionarea contabilității, conduita care reprezintă o încălcare atât a prevederilor art.10 din legea nr. 82/1991, dar si a prevederilor art. 201 din Legea nr.31/1990 si este de natura sa atragă aplicarea fata de acesta a prevederilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Chiar daca lipsa unei evidente contabile sau neținerea contabilității in conformitate cu legea nu reprezintă in sine o fapta generatoare de prejudicii, omisiunea informării organelor fiscale asupra activității derulate de societate prin prezentarea raportărilor contabile la care legea obliga si respectiv publicitatea acestor raportări, denota intenția paratului de a păstra in clandestinitate atât operațiunile derulate de societatea administrate, cat si veniturile obținute din exploatare, si implicit de sustragere a acestora de ta controlul fiscal, dar si de a ascunde patrimoniul societății fata de creditorii permițând concluzia ca administratorul a continuat comerțul in interes personal, cu însușirea rezultatelor acestui comerț si ignorarea plații obligațiilor sociale, fapte prevăzute de arț. l38 alin. (1) lit. a) si c) din Legea nr.85/2006.
Aspectele anterior menționate demonstrează vinovăția administratorului statutar cu privire la modul în care a fost ținuta evidenta contabila, faptele enunțate încadrându-se in prevederile art. 138 alin. 1 lit. d).
Pe de alta parte, referitor la vinovăția administratorilor, teoria si practica in dreptul comercial statuează ca răspunderea delictuala operează pentru cea mai ușoara culpa. Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societarii comerciale ajunsa in încetare de plați, așa cum este reglementata de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere speciala având ca scop al reglementarii sale punerea la îndemâna creditorilor a unor mijloace juridice adecvate, a căror finalitate rezida in satisfacerea necesitații acoperirii pasivului debitoarei falite. Dispozițiile referitoare la aceasta fiind cuprinse . se completează cu legea generala acolo unde legea speciala nu prevede.
In cauza sunt incidente si dispozițiile art. 998-999 cod civil care arata ca "orice fapta a omului care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat sa-l repare" si "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa ".
Prin neplata datoriilor către A.F.P. Iași, paratul in calitate de organe de conducere, a creat un prejudiciu bugetului de stat, iar conform articolelor mai sus-citate aceștia sunt obligați la repararea prejudiciului.
Prin neintroducerea cererii de intrare in faliment la momentul intrării in incapacitate de plata, administratorul a acceptat tacit creșterea obligațiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului, împovărând situația precara a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente.
Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezenta, in situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
In lumina dispozițiilor Legii nr. 85/2006, instituirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății reprezintă atât o sancțiune pentru persoanele care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de incapacitate de plata, dar, in același timp, si o garanție pentru terții aflați in raporturi juridice comerciale cu debitoarea in ceea ce privește posibilitatea recuperării creanțelor in caz de insolventa.
Răspunderea organelor de conducere ale societății ajunsa in încetare de plați așa cum este reglementată de legea privind procedura insolventei, este o răspundere speciala care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a sigura bunurile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite si dispozițiile legale ce o conțin se completează cu norma . unde legea speciala nu dispune. Astfel, potrivit disp. art. 35 alin. 3 si 4 din Decretul nr. 31/1954 ; « Faptele ilicite săvârșite de organele sale obliga însăși persoana juridica, daca au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag si răspunderea personala a celui ce le-a săvârșit, fata de persoana juridica, cat si fata de cel de-al treilea ».
Raportul dintre administratorul statutar si societatea debitoare este guvernat de prevederile art. 72 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, «obligațiile si răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat si de cele special prevăzute in aceasta lege ». Mandatul este cuprins in actul constitutiv (art. 5) sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in registrul comerțului. Acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport contractual de mandat comercial cu persoana juridica.
De asemenea, in conformitate cu dispozițiile art. 1540 Cod civil, « mandatarul este răspunzător nu numai pentru doi, dar însă si de culpa in executarea mandatului», iar potrivit alin 2 al aceluiași articol, in cazul in care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu mai multa rigurozitate. Or, potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, conducerea societății debitoare, situația financiara a S.C. "D. CONSTRUCT & CONSULT" S.R.L. fiind rezultatul activității desfășurate de reprezentantul acesteia.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Aceasta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata si doctrina in acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.
Vinovăția administratorului consta in aceea ca, in momentul in care societatea debitoare a ajuns in imposibilitatea de a-si mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea si ca nu a anunțat creditorii despre acesta, contribuind astfel la cumularea unor noi datorii. Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând in pierdere, situația financiara a societarii a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale.
Creanțele creditorilor ar fi fost cu mult diminuate (ori inexistente) daca administratorul societății si-ar fi îndeplinit atribuțiile stabilite prin actul constitutiv si, ocupându-se de buna funcționare a societății, ar fi achitat taxele si impozitele. Administratorul-parat a continuat activitatea deși aceasta conducea la majorarea pasivului societății.
Pentru motivele mai sus prezentate, consideră recurenta ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a), c) si d) din Lenea nr. 85/2006. si ca cererea sa este dovedita, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe si obligarea paratului A. D. C. la plata pasivului societății debitoare.
Recursul este nefondat.
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice Iași a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului A. D. C., fost administrator statutar, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, valoarea masei credale fiind de_ lei conform tabelului definitiv de creanțe .
În fața primei instanțe,lichidatorul judiciar SCP Casa de Insolvență H. IPURL,
desemnat să administreze procedura insolvenței față de .” SRL, în raportul cauzal întocmit în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 85/2006, a învederat instanței că, la momentul respectiv,nu a identificat în sarcina fostului administrator statutar săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 Este adevărat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziție creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui articol de lege.
Cu toate acestea, acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are un dublu temei de fapt: stare de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege, simpla enumerare a unor fapte imputate pârâtului neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi.
Răspunderea fundamentată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială, trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate în sensul că acea faptă a provocat prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
În speță, debitoarea a intrat în procedura generală a insolvenței la data de 08.05.2012, raportul cauzal fiind întocmit în baza informațiilor din extrasul furnizat de registrul comerțului și indicatorii financiari pe anul 2008-2010.
Potrivit bilanțului aferent anului 2010 debitoarea figura cu disponibil în cont de 86 lei.
Deși în cauză s-a dovedit săvârșirea faptei prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 de către intimat și că prin această faptă s-a cauzat un prejudiciu creditorilor, nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a acestuia deoarece nu există o legătură de cauzalitate între nejustificarea sumei existente în cont și ajungerea societății în insolvență, valoarea bunurilor nejustificate (suma de 86 lei) fiind nesemnificativă față de valoarea pasivului debitoarei.
Curtea mai reține că nevirarea lunară a contribuțiilor reținute la sursă din fondurile speciale nu poate constitui temei pentru atragerea răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. a deoarece acestea nu sunt bunurile societății.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
În speța dedusă judecății, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții și, contrar susținerii acesteia, din probele administrate nu rezultă că intimatul a urmat sistarea activității în scopul falimentării acesteia.
Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, Codul comercial și Codul civil statuează că mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executare contractului.
În cazul unui contract de mandat cu titlu oneros, răspunderea mandatarului este apreciată cu mai multă rigurozitate.
Mandatul comercial este prezumat a fi cu titlu oneros, iar în cazul răspunderii administratorilor unei societăți comerciale sunt aplicabile dispozițiile referitoare la mandat.
În speță, nu se pune problema răspunderii fostului administrator social față de societatea falită, în general, pentru a putea fi aplicabile aceste prevederi legale, ci posibilitatea atragerii răspunderii personale a acesteia în condițiile speciale ale art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă statul român, prin recurenta din prezenta cauză, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea că debitoare a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a-și recupera creanța nu constituie o premisă suficientă pentru a obliga automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Nefondată este și critica referitoare la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Nepredarea actelor contabile către administratorul judiciar nu se regăsește printre faptele expres prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 și nu echivalează, cum greșit susține recurenta, cu neținerea contabilității, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile.
De asemenea, nu se regăsesc printre faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 cele referitoare la managementul neperformant al administratorului statutar și neintroducerea de către debitoare a cererii de intrare în insolvență.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține sentința recurată, în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1415 din 4 oct. 2013 a Tribunalului Iași – Secția II civilă – faliment pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 dec. 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red și tehnnored jud PC_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond Z. N.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 603/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
