Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1474/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1474/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 5694/99/2010/a12
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1474/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de lichidatorul judiciar C. I. SPRL, filiala Iași împotriva sentinței civile nr. 1370/1 oct.2013 pron. de Tribunalul Iași, intimați fiind A. C. C. și .” SRL- prin adm. special Christecu A., având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, lichidatorul recurent a depus la dosar precizări, intimatul A. C. C. a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată recurentului, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, scutit de taxe judiciare de timbru, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și vor fi analizate și potrivit art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1370/1 oct.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. I. SPRL – Filiala Iași în contradictoriu cu pârâții A. C. C. și S.C. E. S. & Trade S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Art. 79 din Legea insolventei prevede „Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.”
Art. 80 alin. 1 lit. b si c din Legea insolventei prevede că „Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operațiuni comerciale in care prestația debitorului depășește vădit pe cea primita, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile.”
Totodată, art. 84 alin. (1) din Legea insolventei stabilește că ”Administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce acțiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai daca subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului si cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil de a fi anulat.”
F. de textele legale arătate mai sus, se impunea ca reclamantul să facă dovada, în primul rând, ca prestația debitoarei depășește în mod vădit pe cea primita. In speță, este cert ca autoturismul marca „F. Punto” a fost vândut contra sumei de 238 lei, însă nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că acest preț a fost derizoriu ori vădit disproporționat.
De asemenea, nu s-a administrat nicio probă din care sa rezulte care era starea autovehicolului la momentul vânzării, pentru a putea aprecia asupra disproporției vădite între prețul vânzării și valoarea reala a bunului înstrăinat. Deși reclamanta a solicitat proba cu expertiza pentru a se stabili starea si valoarea autovehiculului, instanța a respins aceasta proba întrucât o astfel de expertiza ar putea stabili numai starea si valoarea autovehiculului la momentul prezent, însă ceea ce interesează, în speță, este starea si valoarea autoturismului de la momentul vânzării. Nefăcându-se dovada stării autoturismului la data vânzării, instanța nu a putut aprecia asupra caracterului just, echitabil si corect al prețului cu care s-a făcut vânzarea, si nici nu a putut stabili dacă prestația debitoarei depășește vădit pe cea primită, astfel că nu sunt îndeplinite premisele prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b din Legea insolvenței.
In ceea ce privește premisele de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, se impunea ca reclamantul sa facă dovada intenției de frauda a tuturor părților implicate. Fără a administra probe concrete in acest sens, reclamantul se bazează pe o . prezumții legate de modalitatea de vânzare aleasa de debitoare si împrejurarea că, la scurt timp după vânzare, s-a declanșat procedura insolventei. În ceea ce privește modalitatea de vânzare, instanța a constatat ca o societate comerciala cu răspundere limitata nu este obligată să procedeze la vânzarea activelor sale prin licitație publică, aceasta obligație legala existând numai pentru anumite persoane juridice, expres prevăzute de lege.
Prin urmare, împrejurarea că debitoarea a vândut autoturismul prin negociere directa nu este suficienta pentru a aprecia asupra intenției frauduloase de înstrăinare a bunului, in dauna intereselor creditorilor. Decizia de vânzare a unor active, luata de administratorul statutar, este un act de administrare a societății și, in lipsa unor dovezi concrete, nu a putut fi interpretată ca fiind frauduloasă doar pentru simplul fapt că, ulterior vânzării, s-a declanșat procedura de insolvență.
Relativ la împrejurarea că, după câteva luni de la vânzare s-a declanșat procedura insolventei împotriva debitoarei, chiar daca aceasta ar conduce la concluzia intenției frauduloase a societății vânzătoare de a defavoriza creditorii prin înstrăinarea activelor, totuși intenția de frauda a uneia din părțile implicate in vânzare nu este suficienta pentru a dispune anularea tranzacției, întrucât art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei cere ca intenția de frauda să aparțină tuturor părților implicate. În speță nu s-a făcut nicio dovadă că pârâta A. C. C. ar fi avut cunoștință de starea iminentă de insolventa in care se afla societatea vânzătoare si că, de coniventa cu aceasta, a concurat cu buna știința si a intenționat fraudarea creditorilor societății pârâte. Prin urmare, s-a constatat că nu este îndeplinită nici cerința de la art. 79 si art. 80 alin. 1 lit. c din Legea insolventei, pentru a se putea dispune anularea transferului patrimonial dedus judecății.
Nefiind dovedit caracterul fraudulos al vânzării și nici caracterul vădit disproporționat al prestației debitoarei - vânzătoare față de cea a cumpărătorului, instanța nu a putut dispune anularea transferului patrimonial. Față de cele expuse, instanța respinge acțiunea formulată de reclamant.
„C. I.” SPRL – Filiala Iași, in calitate de lichidator judiciar al .” SRL, a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, lichidatorul judiciar susține că, anterior deschiderii procedurii de insolvență, debitoarea a fost proprietara unui număr de peste 200 de autovehicule, pe care în mare parte și le-a înstrăinat, printre care și autoturismul „DAEWOO MATIZ”, având număr de înmatriculare_, înstrăinată conform facturii nr. 43 din data de 09 iunie 2010, la prețul de 2.499 lei, către pârâtul Andriesi C.-C., acest transfer patrimonial având loc cu câteva luni înainte de deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei S.C. „E. S. & Trade” S.R.L..
Susține recurentul că a reținut instanța, în considerente, faptul că nu au fost făcute probatorii, pentru a putea aprecia disproporția vădită, dintre prețul vânzării și valoarea reală a bunului înstrăinat. Însă, anterior acordării cuvântului pe fondul cauzei, recurenta afirmă că a solicitat proba cu expertiză în vederea stabilirii valorii autoturismului, instanța de judecată a respins proba solicitată de către lichidator pe motivul că nu este utilă cauzei, deoarece o astfel de probă ar stabili numai starea și valoarea autoturismului la momentul prezent, ceea ce interesează, în speță, fiind starea și valoarea autoturismului la momentul vânzării.
Instanța a reținut că nu s-a făcut dovada stării autovehiculului la data vânzării, pentru ca instanța să poată aprecia asupra caracterului just, echitabil și corect al prețului cu care s-a făcut vânzarea și, prin urmare, nu a putut aprecia disproporția vădită, dintre prestația debitoarei și contraprestația pârâtei-cumpărătoare. Învederează recurentul că nu știe cum ar fi putut demonstra, în calitate de reclamant, disproporția vădită dintre prestația debitoarei și contraprestația pârâtului-cumpărător, atâta timp cât a solicitat proba cu expertiză tehnică care a fost respinsă ia același termen.
Consideră recurentul că a fost privat de dreptul de a demonstra disproporția dintre contraprestații.
Așa cum reiese, în mod clar din înscrisurile depuse de lichidatorul judiciar în susținerea acțiunii în anularea transferurilor de drepturi patrimoniale, prețul achitat de către pârâtul-cumpărător a fost de 2.499 lei, inclusiv T.V.A., care reprezintă o sumă foarte mică pentru achiziționarea unui autoturism funcțional.
Afirmă recurentul că instanța de judecată a susținut, în considerentele hotărârii atacate, faptul că intenția de fraudă nu a fost dovedită, însă, din interpretarea dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, se observă că prezumția de fraudă este instituită de legiuitor, nefiind necesară dovedirea acesteia.
Examinând criticile în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea în anularea contractului încheiat între societatea debitoare aflată în insolvență și pârâtul intimat cu privire la vânzarea-cumpărarea autoturismului Daewoo Matiz pe dispozițiile art. 79 și 80 aliun.1 lit b și c fin Legea nr. 85/2006.
În mod corect a reținut instanța că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 80 alin.1 lit b și c.
Astfel, pentru a fi aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006 trebuie să se dovedească diferența vădită de valoare între prestații în defavoarea debitorului.
Textul de lege are în vedere anularea actelor juridice lezionare, iar prejudiciul nu se produce direct în patrimoniul debitorului, ci acesta se reflectă asupra creditorilor.
Or, în cauză, recurenta nu a dovedit premizele avute în vedere de art. 80 lit.b, deoarece reclamanta nu a probat în nici un mod prețul real al bunului vândut în raport de starea fizică a autoturismului.
Este adevărat că reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii autoturismului, însă în absența altor probatorii (testimoniale) legate de starea autoturismului înainte de înstrăinare, expertiza nu este utilă și concludentă.
Atâta timp cât în cauză trebuie dovedită o disproporție vădită între prestații, iar sarcina probei revine reclamantului, acesta neaducând nici o probă în acest sens, în mod corect instanța a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 80 alin.1 lit. c, câtă vreme pentru admiterea acțiunii în baza acestui temei se cere administratorului judiciar să facă dovada participării la fraudă a cocontractanților, frauda existând în cazul în care terțul cunoștea starea de insolvență a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză, iar dacă nu se face dovada intenției tuturor părților actului de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori, actul în cauză nu poate fi anulat.
Or, în speță, nu s-a dovedit intenția de fraudă a părților invocată de lichidatorul judiciar în motivarea acțiunii sale de anulare a contractului de vânzare-cumpărare.
Față de cele ce preced Curtea constată că sentința este legală și temeinică și va respinge recursul formulat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar C. I. SPRL, filiala Iași împotriva sentinței civile nr. 1370/1 oct.2013 pron. de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 dec. 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud PC_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond Z. N. L.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 361/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 696/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
