Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1476/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1476/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 4034/99/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1476/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător C. P.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței civile nr. 1411/4.10.2013 pron. de Tribunalul Iași intimat fiind D. M., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av S. I. S. care reprezintă intimatul, lipsă fiind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, intimatul D. M. a depus la dosar întâmpinare care a fost comunicată recurentei, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, motivele de recurs vor fi analizate în baza dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 488 din Noul cod de procedură civilă invocate de recurentă.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. S. pentru intimat solicită respingerea recursul ca nefondat, sentința judecătorului sindic este temeinică și legală. Raportul lichidatorului judiciar nu a identificat nicio culpă personală în ajungerea societății în stare de insolvență. Recurenta a invocat disp. art. 27 din Legea insolvenței precum și art. 72 și 73 din Legea 31/1990 nerelevante în cauză. A invocat managementul neperformant sau defectuos care nu poate justifica interesul personal. Un aspect deosebit de important în cauză este faptul că din 2012, de la înființarea sechestrului pe autovehiculele societății aceasta nu și-a mai putut desfășura activitatea, aceasta a fost cauza principală a ajungerii în stare critică. Recurenta nu și-a întemeiat cererea și mai ales nu a produs probe pentru afirmațiile generice făcute. În mod eronat a susținut recurenta nedepunerea actelor contabile la organul fiscal. La dosar se găsește procesul verbal din 15.02.2011 care atestă depunerea documentelor contabile. Pentru toate aceste motive și pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1411/4.10.2013, Tribunalul Iași respinge acțiunea formulată de către creditor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictoriu cu pârâtul D. M., având ca obiect antrenarea răspunderii personale a paratului pentru pasivul societății debitoare S.C. Rotpunkt Constructii S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Prin sentinta nr. 17/S/11.01.2011, Tribunalul Iași a deschis procedura simplificată a falimentului debitorului S.C. Rotpunkt Constructii S.R.L., dispunand totodata ..
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâtul a avut calitatea de asociat si administrator al societatii debitoare.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la regulile specifice de drept comun, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Din Raportul cauzelor depus la dosar rezulta ca insolventa a avut drept cauza principala sechestrarea bunurilor societatii de catre AFPM Iasi si Casa Judeteana de Pensii Iasi si, ulterior, vanzarea acestora. Prin urmare, nu se retine vreo atitudine culpabila din partea paratului, care sa fi condus la aparitia starii de insolventa.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtului, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
De altfel, sustinerea reclamantei este infirmata prin imprejurarea ca paratul a depus raportarile contabile la organul fiscal pana la data intrarii in insolventa.
Pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societatii si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodata, reclamanta nu a precizat care au fost actiunile sau inactiunile prin care paratii au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deductie rezultata din faptul instrainarii unor imobilizari corporale.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța respinge cererea reclamantei.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași pentru urătoarele motive:
Consideră recurenta că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând stabilirea răspunderii personale in sarcina paratului D. M. nu este nici legala, nici temeinica.
Soluția judecătorului sindic atingere dreptului si interesului legitim al creditorului in recuperarea creanțelor.
Asa dupa cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fara a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
Având calitatea de administrator la . lasi, pârâtul a fost persoana împuternicită sa reprezinte societatea, fiind ținut direct răspunzător de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv te impun în sarcina societății, dupa cum rezulta si din art. 73 din Legea nr 31/1990 privind societățile comerciale.
Având in vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita sa fie supus dispozițiilor acestei legi in maxim 30 de zile de Ia apariția stării de Insolventa, consideră recurenta ca doar existenta anumitor interese personale l-a determinat pe administratorul parat sa nu solicite ca societatea sa fie supusa prevederilor Legii insolventei si, in consecința, apreciază ca administratorul se face vinovat de continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați, fapta care se încadrează In prevederile art. 138 alin. 1 lit c din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorului consta în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-si mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea si ca nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizand profit, ba dimpotrivă, mergând in pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale si nu realizarea intereselor . lași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Acesta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Asa cum arata si doctrina in acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.
Potrivit informațiilor extrase din bilanțul prin care debitorul raporta activitate la organul fiscal, respectiv cel din anul 2010, societatea deținea active circulante din care: creanțe in suma de_ lei, stocuri in suma de 3268 lei si disponibilități in casa si conturi in suma de 372 lei care nu au fost valorificate de către administratori in vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.
Componenta debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denota ca debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate si a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații si nu in scopul achitării creanțelor societății.
Prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitorului in calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul ca s-a desfășurat activitate generatoare de venituri si ca impozitele si taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Administrația Finanțelor Publice a municipiului lași este creditor îndreptățit sa solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plata, având un interes legitim.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului lași a formulat acțiune pentru atragerea răspunderii personale a pârâtului D. M. în calitate de fost administrator statutar al societății debitoare S.C. Rotpunkt Constructii S.R.L., pentru prejudiciul în sumă de_ lei.
Față de pârâtul în cauză, creditoarea a invocat dispozițiile art. 138 lit. a și c din Legea nr. 85/2006. Prin cererea de recurs se formulează critici numai în legătură cu aplicabilitatea în cauză a ipotezei prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 pun la dispoziție creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de insolvență a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui articol de lege.
Cu toate acestea, acțiunea în răspundere civilă fundamentată pe art. 138 are un dublu temei de fapt: stare de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de lege, simpla enumerare a unor fapte imputate pârâtului neputând duce automat la antrenarea acestei răspunderi.
Răspunderea fundamentată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială, trebuie îndeplinite condițiile generale ale acestei forme de răspundere civilă pentru ca persoanele prevăzute de text să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-o și anume: fapta respectivă să fi condus la ajungerea societății în stare de încetare de plăți, prin această faptă să se fi produs un anumit prejudiciu creditorilor, între fapta comisă și prejudiciu să existe o legătură cauzală, un raport de cauzalitate în sensul că acea faptă a provocat prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția autorului.
Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, ipoteză în raport de care s-au formulat critici, Curtea notează că aceasta constă în dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale.
În speța dedusă judecății, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a acestor condiții și, contrar susținerii acesteia, din probele administrate nu rezultă că intimatul a urmărit continuarea activității în scopul falimentării acesteia, chiar dacă statul român, prin recurenta din prezenta cauză, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea că debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței, imposibilitatea recurentei de a-și recupera creanța nu constituie o premisă suficientă pentru a obliga automat fostul administrator social la plata creanțelor, această formă de răspundere neputând fi dispusă decât în condițiile statuate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împrejurarea că intimatul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu este o faptă de natură a fi încadrată în niciuna din faptele prevăzute de art. 138 alin. 1, deoarece această obligație are ca situație premisă însuși starea de insolvență, astfel că nu se poate susține că neîndeplinirea acestei obligații a fost de natură să determine apariția unei stări deja instalate.
Curtea constată de asemenea, că faptele imputate administratorului, respectiv managementul defectuos, desfășurarea unei activități neperformante, neplata obligațiilor fiscale și existența de stocuri în patrimoniul societății nu se regăsesc printre faptele prevăzute de art. 138 lit. c.
Față de cele ce preced Curtea constată că în raport de criticile formulate soluția este corectă și va fi menținută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, împotriva sentinței civile nr. 1411/4.10.2013 pron. de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 dec. 2013.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, C. P. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2 ex
Jud fond Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 361/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
