Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Hotărâre din 17-05-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 4659/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 645/2013
Ședința publică de la 17 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către „C. de Insolvență M.” I.P.U.R.L. Iași împotriva sentinței civile nr. 491 din 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimat fiind P. C. G., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la prim termen; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, iar motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._ /a1, la data de 11.12.2012, reclamanta „C. de Insolvență M.” I.P.U.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. „4P & 2R Company” S.R.L. a chemat în judecată pârâtul P. C. G., solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului debitoarei, prin atragerea răspunderii personale pentru suma de 69.305 lei.
În motivare, a arătat reclamanta că pârâtul, deși legal notificat, nu i-a pus la dispoziție documentele contabile prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006.
A considerat reclamanta că pârâtul se face vinovat de faptele de la art. 138 lit. a, c, d și e din Legea insolvenței. Astfel, la momentul depunerii bilanțului aferent anului 2009, debitoarea avea în patrimoniu: active de 446.166 lei, respectiv active imobilizate de 11.855 lei, creanțe de recuperat de 434.026 lei, casa și conturi la bănci de 285 lei. Pârâtul nu a predat activul patrimonial, prezumându-se astfel că a folosit bunurile în interes propriu.
Raportat la art. 138 lit. d, a arătat reclamanta că pârâtul nu a predat lichidatorului judiciar actele de la art. 28 din Legea 85/2006, nu a publicat actele financiar contabile, nu și-a declarat încetarea activității și nu a ținut la zi evidența contabilă. Prin aceste fapte se creează prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea.
A apreciat reclamanta că sunt întrunite cerințele răspunderii speciale.
În drept, s-a invocat art. 138 lit. a, c, d și e din Legea 85/2006.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula probe în contradovadă.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 491/2013 din 26.03.2013, a admis în parte acțiunea reclamantei „C. de Insolvență M.” I.P.U.R.L., cu sediul în Iași, .. 27, etaj 1, cam. 115, nr. de înregistrare în Registrul Societăților Profesionale UNPIR – PSP 0025/31.12.2006 C. RO_, privind stabilirea răspunderii personale a pârâtului P. C. G..
S-a stabilit, în baza art. 138 lit. a și e din Legea nr.85/2006, răspunderea personală a pârâtului P. C. G., pentru parte din pasivul rămas neacoperit al debitoarei S.C. „4P & 2R Company” S.R.L., cu sediul social declarat în Iași, ., . de ordine în Registrul Comerțului J_ și CUI_, în sensul că a fost obligat pârâtul să acopere suma de 12.140 lei.
A fost respinsă acțiunea reclamantei pentru faptele de la art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 .
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus ca executarea silită a sentinței să se efectueze în condițiile art. 142 alin. 2, la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.
Pronunțând această sentință, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. 38/CC/25.09.2012, irevocabilă prin nerecurare, a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei S.C. „4P & 2R Company” S.R.L., cu sediul social declarat în Iași, ., ., . având număr de ordine în Registrul Comerțului J_ și CUI_, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.33 al.6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele unui singur creditor, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, în valoare de 69.305 lei .
La data de 02.11.2012 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia administratorul judiciar menționează faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită unor cauze subiective, respectiv managementul defectuos al societății în interesul personal al administratorului statutar, societatea fiind în stare de insolvență încă din anul 2007 .
A apreciat reclamanta că administratorul statutar se face vinovat de starea de insolvență a debitoarei, prin nepredarea actele contabile, rezultând intenția acestuia de a denatura situația financiară a debitoarei.
Potrivit relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, societatea s-a înființat la 13.09.2005, având ca administrator statutar, de la data înființării până la . pârâtul P. C. G. .
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite și a existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut că pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a,c,d și e din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. c: a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți .
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
- 138 lit. e :a deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia .
Nu s-a probat de către reclamantă că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar a susținut în raportul cauzal inițial că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari după anul 2008, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
În ceea ce privește fapta de la lit. c, nu s-a probat continuarea unei activități care a condus persoana juridică la încetarea de plăți, S.C.„4P & 2R Company” S.R.L. continuându-și activitatea în sensul creșterii cuantumul activului la nivelul anului 2009 față de anul 2007, când a susținut lichidatorul judiciar ca s-ar fi instalat starea de insovență a debitoarei. Faptul că beneficiile acestei activități au fost însușite de pârât intră în reglementarea de la art. a și e, iar nu în reglementarea de la art. 138 lit. c.
Cu privire la faptele de la art. 138 lit. a și e, instanța a apreciat că, din analiza documentațiilor atașate cererilor de creanță înregistrate și a indicatorilor financiari de pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor, efectuată de către lichidatorul judiciar, a rezultat că datoriile societății s-au născut în perioada mandatului pârâtului.
Instanța a apreciat însă că activitatea pârâtului se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. a și e din Legea nr.85/2006, referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul lor, în condițiile în care s-a dovedit că debitoarea figura, la data de 30.06.2009, cu active imobilizate de_ lei, creanțe de 434.026 lei și disponibilități bănești de 285 lei, sume cu care s-ar fi putut acoperi în totalitate datoriile cu care figura debitoarea în evidențele contabile, potrivit aceleiași raportări.
Pârâtul nu a justificat, nu a predat aceste sume lichidatorului judiciar pentru a le distribui creditorilor înscriși în tabelul creditorilor.
Pentru aceste motive, în baza art. 138 lit. a și e din Legea nr.85/2006, s-a admis în parte cererea în contradictoriu cu pârâtul, care a fost obligat la plata valorilor de activ existente în bilanțul din 2009, evidențiate cu titlul de active imobilizate și disponibilități în casă și conturi la bănci, în total suma de 12.140 lei și nejustificate.
„C. de Insolvență M.” IPURL a declarat recurs, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că, deși în considerentele sentinței, instanța de fond menționează faptul că, potrivit raportului lichidatorului judiciar, debitoarea deținea in patrimoniu, la nivelul lumi iunie 2009, active imobilizate în valoare de 11.855 lei, creanțe de 434.026 lei și disponibilități bănești de 285 lei, totuși, în final, consideră că pârâtul poate fi obligat doar la plata valorilor de activ existente în bilanțul la 2009, valori care, în opinia instanței, se rezumă doar la suma de 12.140 lei, rezultată prin adunarea valorii activelor imobilizate cu disponibilitățile bănești.
Recurenta susține că trebuia să se aibă în vedere de către instanța de fond și creanțele de încasat ale debitoarei care, la nivelul anului 2009, aveau o valoare considerabilă, mult peste valoarea datoriilor și prin a căror încasare, la timp, și utilizare în interesul debitoarei, s -ar fi reușit evitarea falimentului. Atâta timp cât instanța, din analizarea actelor existente la dosar, a apreciat că pârâtul a folosit în interes propriu activele imobilizate și disponibilitățile bănești ale debitoarei, pentru identitate de rațiune s-ar fi impus ca instanța să constate același lucru și cu privire la creanțele de încasat ale debitoarei, acestea făcând și ele parte din activul debitoarei.
Învederează recurenta că în practica judiciară s-a constatat că "prin nerecuperarea sumelor datorate de partenerii de afaceri, bunurile au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea cărora a fost lăsat să curgă termenul de prescripție" (Curtea de Apel Târgu M., Secția Comercială, Decizia nr. 2323/29.08.2005). Este mai mult decât evident că dacă s-ar fi urmărit încasarea la timp a creanțelor și folosirea sumelor astfel obținute, precum și a celorlalte resurse de care dispunea societatea, pentru plata datoriilor, societatea și-ar fi achitat măcar parțial obligațiile financiare către bugete și furnizori.
Mai susține recurenta că dispozițiile articolului 138 din Legea 85/2006 stabilesc faptul că "în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, Ia cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportata de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte...".
Așadar textul de lege face vorbire despre pasivul debitoarei ori o parte a acestui pasiv, dar nicăieri în cuprinsul Legii 85/2006 nu exista vreo dispoziție care să limiteze cuantumul acestui pasiv la valoarea activelor nepredate ale debitoarei. Legea 85/2006 nu limitează răspunderea patrimonială a persoanelor care se fac vinovate de falimentul unei societăți comerciale la valoarea activului respectivei societăți și, cu atât mai puțin, la valoarea unei părți a respectivului activ.
Instanța de fond a apreciat ca activitatea pârâtului din prezenta cauză se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. a în condițiile în care debitoarea figura cu active imobilizate și disponibilități bănești care nu au fost predate lichidatorului judiciar, de unde se prezumă că pârâtul și le-a însușit. Consideră recurenta că raționamentul instanței, mai sus prezentat, se impunea a fi aplicat și cu privire la creanțele de încasat ale debitoarei, active despre care nu se menționează nimic în sentință (fiind menționate o singură dată în cuprinsul motivării sentinței), cât și cu privire la faptul nepredării de către pârât a arhivei financiar contabile a debitoarei.
Afirmă recurenta că, în tot cursul soluționării cererii, pârâtul a avut aceeași atitudine pasivă, nu a formulat niciun fel de apărări și nu a produs niciun fel de dovezi de natură a răsturna măcar prezumțiile legale operante în cauză.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare în cauză și nu și-a formulat apărări.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.
Examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, precum și a dispozițiilor art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat
În acest sens, se reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, „C. de Insolvență M.” I.P.U.R.L. Iași, în calitate de lichidator al .” SRL a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâtului, P. C. G., în calitate de administrator statutar al debitoarei, până la concurența sumei de 69.305lei.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că pârâtul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c,d și e din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea reclamantei și s-a stabilit, în baza art. 138 lit. a și e din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a pârâtului pentru parte din pasivul rămas neacoperit al debitoarei, S.C. „ 4P & 2R Company” S.R.L, în sensul obligării acestuia să acopere suma de 12.140 lei.
Prin motivele de recurs, „C. de Insolvență M.” I.P.U.R.L. Iași, în calitate de lichidator al .” SRL, critică, în principal, neluarea în calcul, la determinarea întinderii răspunderii pârâtului, a creanțelor pe care societatea debitoare le avea de încasat, în cuantum de 434.026 lei.
Curtea apreciază că aceste critici nu sunt întemeiate, deoarece art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, statuează că judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.
Astfel, Curtea arată că, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.
Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.
Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta. Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.
În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.
Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.
Prevederile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006 fac referire la situația în care bunurile societății au fost folosite de către administrator în folosul său ori al unor terțe persoane.
Așa cum a reținut și tribunalul, noțiunea de bun trebuie interpretată în sens larg, incluzându-se aici orice obiect cu valoare economică.
Apreciază Curtea că reținerea acestui caz de răspundere presupune să se facă dovada certă a utilizării bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în cel al unei alte persoane.
Însă, în prezenta cauză, recurenta nu a produs nicio probă din care să rezulte că suma de 434.026 lei, reprezentând creanțe nerecuperate ale societății debitoare de la partenerii de afaceri ar fi fost folosite de către pârâtul – intimat în folosul său ori al unor terțe persoane, iar o prezumție simplă în acest sens nu este suficientă pentru a se putea dispune obligarea administratorului statutar și la plata acestei sume de bani, dacă nu este însoțită și de alte probe.
Față de cele ce preced, Curtea reține că tribunalul a admis în parte cererea reclamantei-recurente de atragere a răspunderii personale a pârâtului – intimat numai pentru suma de 12.140 lei, reprezentând active imobilizate (_ lei) și disponibilități bănești (285 lei), printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 138 lit. a,e din Legea nr. 85/2006, astfel că motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul declarat de „C. de Insolvență M.” IPURL Iași și se va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către lichidatorul judiciar C. de Insolvență M. IPURL Iași împotriva sentinței civile nr. 491/26 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II Civilă și faliment, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, I. P. |
Red.P.G.
Tehnored. P.G./P.I.
2 ex. – 14.06.2013
Tribunalul Iași – B. R.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1261/2013. Curtea de Apel IAŞI | Procedura insolvenţei. Hotărâre din 11-10-2013, Curtea de... → |
|---|
