Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 50/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 50/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 115/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1023/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier L. R.-C.
S-a luat spre examinare recursul formulat de lichidatorul judiciar R. I. împotriva sentinței civile nr. 501/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind R. G., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av D. F. care reprezintă intimatul, lipsă reprezentantul recurentului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că este primul termen de judecată, nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată recursul declarat în termen, scutit de la plata taxelor de timbru, urmând a fi analizat în baza dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Av F. pentru intimat depune la dosar împuternicire și concluzii scrise, solicită respingerea recursului apreciind sentința judecătorului sindic ca fiind legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii de recurs.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 501 din 26 martie 2013 Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de către lichidator judiciar R. I. în contradictoriu cu pârâtul R. G. având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare S.C. Russer Net S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Prin încheierea nr. 85/01.03.2011 a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței si s-a dispus . debitorului S.C. Russer Net S.R.L., constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 al. 6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele unui singur creditor: DGFPJ Iași, în valoare de 9375 lei.
La 24.10.2011 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită paratului, care nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea si a dispus continuarea activității deși societatea se afla in încetare de plăți.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c si d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. c: a dispus in interes personal continuarea unei activități care duceau, in mod vadit, la incetarea de plati;
- 138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Reclamanta prezumă că, dacă pârâtul nu a predat actele contabile prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, acest lucru înseamnă că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Această prezumție singură nu este de natură a atrage aplicabilitatea art. 138 lit. d din Legea insolvenței. Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâtului a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia. Prin urmare, instanța nu va considera reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea(138 lit. d) și că a continuat activitatea firmei desi aceasta era in incapacitate de plati, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Reclamantului ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora si care au dus la falimentul societatii, si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nu poate fi retinuta nici imprejurarea prevazuta de art. 138 lit. c din Legea insolventei, potrivit careia paratul a dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit la incetare de plati, atata vreme cat cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost formulata de insasi debitoarea prin administratorul statutar in momentul in care s-a vazut in incapacitate de plata.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar raspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovatie si raspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societatilor debitoare, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca prin faptele savarsite s-a cauzat insolventa societatii. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța respinge cererea reclamantului.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs lichidatorul judiciar R. I. pentru următoarele motive:
În fapt a fost numit lichidator judiciar al S.C. Russer Net S.R.L.cu sediul social in . N., jud. Iasi, societate a cărei administrator statutar este R. G..
Verificând actele puse la dispoziție de administratorii statutari si informațiile publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe despre debitoarea falita, a constatat ca aceasta nu si-a îndeplinit obligația legala de a depune la instituțiile abilitate de lege documentele contabile pentru anii 2007 si 2008, drept pentru care a fost sancționată cu dizolvarea.
Alături de sancțiunile primite pentru nedepunerea declarațiilor fiscale din titlurile executorii depuse de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași apar ca neachitate o . obligații legate de plata impozitului pe profit, contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate, contribuții reținute de la salariați pentru asigurări de sănătate, șomaj, concedii, ele. toate aceste contribuții fiind prinse in Raportul cauze - împrejurări pe de-o parte si, pe de alta parte, evidențiate in mod clar prin titlurile executorii care însoțeau cererea de creanța a creditoarei.
Mai mult decât atât, lipsa de respect a administratorului statutar fata de dispozițiile legale a condus la aplicarea sancțiunii dizolvării, din aceleași motive (nedepunerea documentelor contabile).
Analizând aceasta stare de fapt a concluzionat că lipsa de respect pentru dispozițiile legale coroborata cu necontestarea sancțiunilor financiare aplicate de organele in drept si neaplicarea lor ulterioara de reprezentantul legal au condus la . societății comerciale.
În lumina celor prezentate în cererea privind atragerea răspunderii personale a administratorului, argumentele converg către ideea de culpa evidenta a acestuia in ceea ce privește crearea stării de insolventa cu consecința neacoperirii prejudiciului creat creditorilor.
Prin cererea de atragere a răspunderii a arătat ca, nevirarea sumelor reținute de la angajați sau datorate bugetului de stat, sume asumate de administrator prin completarea libera a declarațiilor fiscale, conduc la concluzia clara ca acesta a dispus, in interes personal, continuarea activității. E. a retinut instanța ca cererea de deschidere a procedurii insolventei a fost înaintata de către societate prin administratorul statutar.
Cererea de intrare in insolvență a fost înaintata de către lichidator in baza art. 260 alin.4 din Legea nr. 31/1990.
Răspunderea pentru depunerea declarațiilor/situațiilor financiare si plata obligațiilor fiscale revine, in întregime, administratorului statutar ai societății debitoare. Considera recurentul ca afirmația instanței de fond ca nu există o legătura de cauzalitate intre neținerea contabilității in conformitate cu dispozițiile legale de către organele de conducere si apariția stării de insolvență nu poate fi primita motivai de faptul ca, sumele reprezentate in titlurile executorii emise de organele fiscale au in vedere sume datorate in urma declarațiilor făcute de către administratori, pe de-o parte si sume reținute de la angajați si nevirate bugetului pe de alta parte. Acest din urma aspect îmbracă forma infracțiunii de evaziune fiscala.
Arată recurentul că răspunderea civila reglementata de dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006. cit si răspunderea civila reglementata de Codul Civil, art. 1349 si urm., sunt forme ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie si, presupun îndeplinirea următoarelor condiții:
- săvârșirea unei fapte ilicite din cele enumerate de lege nu a ținut contabilitatea in conformitate cu legea si a dispus continuarea unei activități care ducea, in mod vădit . la încetarea de plați;
- existenta unui prejudiciu - creanțe provenind din amenzile aplicate pentru nerespectarea dispozițiilor legale
- legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita săvârșită, prejudiciu si vinovăția persoanei care răspunde.
condiții care se regăsesc îndeplinite in prezenta speța, urmarea fireasca fiind obligarea pârâtului la acoperirea pasivului cu bunurile proprii.
In concluzie, consideră recurentul ca sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii administratorului statutar al debitoarei falite, dl. R. G., pentru acoperirea pasivului înscris la masa credala (9.375 RON) din averea proprie.
Solicită instanței de recurs ca, în cazul în care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, acestea sa fie suportate din fondul de lichidare conform prevederilor înscrise in dispozițiile art.4 din Legea nr.85/2006.
Recursul este nefondat.
În acest sens, se reține că prin cererea cu care a investit instanța de fond R. I., în calitate de lichidator a S.C. Russer Net S.R.L. a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâtului R. G. până la acoperirea sumei de 9375 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea de recurs se critică sentința judecătorului sindic în raport de fapta prevăzută de art. 138 litera c, astfel că curtea va examina cauza sub acest aspect, constatând că sentința este corectă.
Astfel, potrivit art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți.
Art. 138 lit. c nu sancționează decizia continuării unei activități în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua credință a persoanelor aflate la conducerea societății care au decis continuarea unei activități comerciale neperformante, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurentul nu a adus nicio probă în susținerea afirmațiilor sale, care prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâtului – intimat, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în insolvență.
În concret, recurentul trebuia să determine faptele săvârșite de intimat constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era iminentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.
Împrejurarea că societatea nu și-a achitat datoriile și nici nu a depus documentele contabile la solicitarea lichidatorului nu este de natură să facă dovada comiterii de către administratorul societății a faptei prevăzute de art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006.
Totodată, recurentul nu a probat faptul că societatea debitoare a ajuns în stare de insolvență ca urmare a faptei culpabile prevăzută de art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006, faptă care să fi fost comisă de către intimatul din prezenta cauză.
Față de cele ce preced, Curtea constată că judecătorul sindic a procedat la o corectă aplicare a prevederilor art. 138 litera c din Legea nr. 85/2006, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de lichidatorul judiciar R. I. împotriva sentinței civile nr. 501/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red jud GE_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1261/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
