Procedura insolvenţei. Decizia nr. 941/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 941/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 210/45/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 941/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de R. I. împotriva deciziei civile 399/22.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, intimații fiind . prin administrator statutar, . și „Acord” SPRL în calitate de administrator judiciar al ., având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 6 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 13 septembrie 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față:
Prin decizia civilă nr. 399 din 22 martie 2013 a Curții de Apel Iași s-a respins recursul declarat de Ramader I. împotriva încheierii nr. 95 din 24.004.2012.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 95/24.04.2012, pronunțată de Tribunalul Iași, a fost admisă cererea debitoarei ., cu sediul în Iași, ..87, ..2, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, pentru deschidere procedură insolvență, dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia.
Prin cererea cu care a învestit judecătorul – sindic din cadrul Tribunalului Iași, la data de 05.06.2012, R. I. a formulat opoziție la deschiderea procedurii insolvenței dispusă împotriva debitoarei . prin încheierea nr.95 din 24.04.2012.
R. I. a solicitat revocarea încheierii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de ., motivând că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost formulată de debitoare cu rea credință, în scopul supunerii procedurii insolvenței de către administratorul unic al acestei societăți a unui bun imobil care a aparținut, anterior perioadei comuniste, autorilor săi, R. C. și H..
A susținut recurentul că, pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civil, se află în curs de judecată, în faza de recurs, dosarul nr._/245/2010, în care Prefectul Județului Iași a solicitat anularea Hotărârii nr. 411/1996 a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, în baza căreia clădirea fostei Fabrici de C., unde se află sediul ., a fost inclusă în mod nelegal în patrimoniul debitoarei.
Recurentul a mai susținut că, în dosarul mai sus menționat, el are calitatea de intervenient în interes propriu și în interes alăturat Prefectului Județului Iași, motivat de faptul că a solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, restituirea terenului aferent fabricii de cărămidă R., cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._, care este suspendat.
Însă, Curtea a reținut că tribunalul a procedat la interpretarea și la aplicarea corectă, în speță, a prevederilor art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora „ Prin încheierea de deschidere a procedurii, judecătorul sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului sa efectueze notificările prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul - sindic va tine, in termen de 5 zile, o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluționa, deodată, printr-o sentință, toate opozițiile. Admițând opoziția, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii .”
Prin urmare, se poate formula opoziție la deschiderea procedurii generale a insolvenței de către creditori, opoziție ce se soluționează de judecătorul sindic prin sentință.
În accepțiunea art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, in mod expres, instanței sa îi fie înregistrată creanța in tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile acestei legi.
Raportat la aceste prevederi legale, în mod corect a reținut judecătorul sindic că R. I. nu - și legitimează calitatea sa de creditor și, prin aceasta, și calitatea procesuală activă în exercitarea opoziției.
Susținerea recurentului referitoare la efectuarea unor demersuri judiciare în vederea recuperării unor imobile preluate în mod abuziv de către stat de la autorii săi și care s-ar afla în patrimoniul . nu poate avea relevanță juridică în ceea ce privește formularea opoziției la deschiderea procedurii insolvenței dispusă împotriva debitoarei – intimate câtă vreme art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 stabilește în mod clar, neechivoc, cine se poate opune deschiderii procedurii insolvenței.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului referitoare la faptul că legile speciale de retrocedare a proprietăților preluate în mod abuziv de către stat în perioada regimului comunist ar avea prevalență în raport de legea insolvenței, deoarece ele au scopuri diferite.
Astfel, scopul Legii insolventei este acoperirea pasivului debitorului, iar cel al legilor reparatorii ( Legea nr.28/1991, Legea nr.167/1997, Legea nr.1/2000, Legea nr. 10/2001, Legea nr.247/2005 etc.) este de a repara injustițiile și nedreptățile acelui sistem prin restituirea către foștii proprietari sau moștenitorii acestora a imobilelor – terenuri și construcții – reglementate de aceste acte normative.
Curtea a apreciat că neîntemeiată și critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului la protecția proprietății, a dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că art. 6 alin. 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul de a deferi justiției orice cerere în legătură cu drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Astfel, dreptul de acces la justiție apare ca fiind intrinsec dreptului la un proces echitabil.
Însă, instanța de contencios european a arătat, în Cauza Golder contra Regatului Unit, 1975, că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", precum și că „există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept"
Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmărește consacrarea și garantarea unor drepturi practice și efective, nicidecum a unor drepturi teoretice și iluzorii, restricțiile pe care autoritățile statale competente le pot aduce dreptului de acces la justiție sunt convenționale numai în măsura în care urmăresc un scop legitim și asigură o proporționalitate între mijloacele legale uzitate și obiectivul final.
Astfel, statul poate să reglementeze într-un anumit mod accesul la justiție și chiar să îl supună unor limitări sau restricții, cu condiția ca dreptul să fie efectiv.
Această posibilitate reprezintă marja de apreciere pe care Curtea o recunoaște statelor membre în privința drepturilor fundamentale care nu sunt privite ca drepturi absolute, cum sunt dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
O modalitate prin care un stat-parte la Convenție poate limita sau restrânge dreptul la un proces echitabil o constituie și reglementarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea avea acces la o procedură judiciară, cum este cazul art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, care limitează dreptul de a formula opoziție la deschiderea procedurii generale a insolvenței de către alte persoane decât cele care au calitatea de creditori ai debitoarei supuse acestei proceduri speciale de recuperare a creanțelor.
În măsura în care aceste exigențe sunt respectate, dreptul de acces la justiție și, implicit, dreptul la un proces echitabil nu sunt afectate.
În speță, recurentul nu are calitatea de creditor al ., astfel că, prin nerecunoașterea calității sale procesuale de a contesta deschiderea procedurii generale a insolvenței acestei societăți, drepturile mai sus menționate nu au fost atinse în substanța lor.
Curtea a mai reținut că nu se poate aprecia că, prin limitarea dreptului de a formula opoziție la deschiderea procedurii generale a insolvenței de către alte persoane decât cele care au calitatea de creditori ai debitoarei supuse acestei proceduri, se aduce atingere dreptului de proprietate privată, care este garantat de dispozițiile art. 44 alin.1 din Constituție și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În consecință, tribunalul a procedat la aplicarea corectă a dispozițiilor art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 atunci când a admis excepția invocată de către administratorul judiciar al debitoarei privind lipsa calității procesuale active a recurentului, cu consecința respingerii opoziției, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 din codul de procedură civilă nu este operant în speță.
F. de cele ce preced, Curtea a apreciat că nu se impune a fi analizate celelalte critici care vizează fondul opoziției formulate de către R. I..
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II a din Codul de procedură civilă, s-a respins recursul declarat de R. I. și s-a menținut sentința atacată.
Împotriva acestei decizii R. I. a formulat contestație în anulare invocând următoarele motive.
Instanța de recurs a respins recursul omițând să se pronunțe asupra unui motiv de recurs invocat prin cererea de recurs, împrejurare ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 318 Cod procedură civilă teza a II-a.
Astfel, prin cererea de recurs s-a invocat faptul că judecătorul sindic în mod greșit nu a dispus suspendarea judecății cererii de intrare în insolvență în condițiile art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă până la soluționarea irevocabilă a proceselor pedinte acestei cereri, în condițiile în care acestor categorii de litigii nu li se aplică suspendarea de drept prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Acest motiv de recurs nu a fost analizat de instanța de recurs.
Totodată a invocat că judecătorul sindic că judecătorul sindic prin manifestarea rolului active avea obligativitatea sa dispună suspendarea judecării cererii de intrare in insolvență, raportat la obiectivele cererii, o dovedește si următorul aspect care se corelează perfect din punct de vedere legal cu cele invocate de subsemnatul in motivarea recursului.
Prin cererea de deschidere a procedurii generale a insolventei debitorul „își declara intenția de reorganizare conform unui plan ce va fi depus in termenul stabilit de lege atât prin restructurarea activității cat si prin lichidarea parțial a averii".
În ultimul paragraf al înscrisului numit „Garanții” depus in dosarul nr._ se precizează „În urma solicitării eșalonării la plata (prin depunerea dosarului nr.9853/17.06.2011 am primit acordul in principiul cu nr.9972/17.06.2011 urmând in continuare pașii Ordonanței de urgenta privind eșalonarea la plata, prezentând către dumneavoastră garanția conform solicitării acordului in principiu".
Este o afirmație nefondata deoarece cererea de intrare in insolventa este depusa in atenția Tribunalului Sindic in data de 15.03.2012 iar înaintea acestei date Ministerul Finanțelor Publice emite adresa nr.43/22.07.2011 prin care a dispus: „luând in considerare ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr.29/2011 se respinge cererea de acordare a eșalonărilor la plata"
Aceeași situație rezulta și din adresa nr.1258/22.02.2012 emisa tot de Ministerul Finanțelor Publice in care se menționează: „prin Decizia nr.1040/15.02.2012 a fost respinsa cererea de acordare a eșalonării la plata, ca urmare a neacceptării bunurilor oferite drept garanție, motivat de faptul ca terenurile sunt revendicate in conformitate cu Legea 10/2001", aceeași lege invocata de subsemnatul in motivarea recursului care prevede: „imobilele preluate in mod abuziv nu pot intra in averea debitorului in cazul declanșării procedurii falimentului ["...] Persoanele si entitățile implicate in executarea legii vor avea in vedere respectarea reglementarilor referitoare la proprietate"
Din atitudinea Ministerului Finanțelor Publice adoptata prin adresele menționate mai sus rezulta in mod cert ca subsemnatul am calitate procesuala activa in dosarul nr._ /a5 prin demersurile depuse in atenți " judecătorului sindic.
In acest context, instanța de recurs trebuia să se pronunțe și asupra acestui aspect, prin prisma căruia am solicitat cenzurarea hotărârii judecătorului fondului, pentru ca instanța să poată stabili în mod clar dacă am sau nu calitatea procesuală activă în litigiul de fond.
De altfel, omisiunea aceasta a instanței de recurs este de neînțeles, în condițiile în care mi se reproșează faptul că nu am prezentat nici măcar o hotărâre judecătorească, chiar nedefinitivă, din care să rezulte calitatea mea de proprietar asupra bunurilor din patrimoniul debitoarei .> Or, evident că acest aspect nu mi se poate imputa subsemnatului, atâta vreme cât aceste procese sunt pe rolul instanțelor, iar hotărârile nedefinitive la care se referă instanța s-au pronunțat inițial în dosarele nr._ și nr._/245/2010, într-un prim ciclu al judecății, însă la recurs, instanțele de control judiciar au cenzurat hotărârile pronunțate în defavoarea mea, considerându-le ilegale, astfel că dosarele au fost repuse pe rolul primei instanțe și sunt în prezent în curs de judecată fără ca până la această dată să avem o nouă hotărâre nedefinitivă, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la cererea de recurs.
În aceste condiții, este evident că între cauza care se judecă în acest dosar, și cele care se judecă în dosarele nr._ și nr._/245/2010* pe rolul Judecătoriei Iași, există o evidentă legătură de conexitate, soluțiile ce urmează a se pronunța în aceste două cauze având o înrâurire hotărâtoare asupra celei ce se va pronunța în acest dosar, în contextul în care, în măsura în care se va anula titlul de proprietate și hotărârea nr.411/1996 în baza căreia . bunurile subsemnatului, se va lămuri nu numai calitatea procesuală activă a subsemnatului dar și faptul că bunurile respective nu pot fi incluse în patrimoniul debitoarei . solicitat . acestei societăți urmând să fie acoperite din alte surse, iar nu din lichidarea acestor bunuri, asupra cărora debitoarea . nici un drept legal constituit.
Prin urmare, solicită să se constate că contestația este perfect admisibilă și admiterea acesteia așa cum este ea formulată.
Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În speță, prin încheierea nr. 95 din 24.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins opoziția formulată de R. I. împotriva deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ., pentru lipsa calității procesuale active a acestuia în formularea acțiunii deoarece acesta nu îndeplinește calitatea sa de creditor.
Fiind investită cu cererea de recurs formulată de R. I. Curtea de apel a analizat motivele de recurs în raport de criticile formulate și soluția pronunțată.
D. urmare Curtea a analizat singurul aspect soluționat de către instanța de fond, referitor la lipsa calității procesuale active, argumentând printr-un raționament de sinteză.
Instanța de recurs stabilind că soluția pronunțată este legală sub aspectul stabilirii lipsei calității procesuale active a recurentului în formularea opoziției a reținut că nu se mai impune analizarea criticilor ce invocă fondul opoziției având în vedere că aceasta a fost respinsă pe excepție și nu pe fond.
În cauză instanța de recurs a analizat criticile formulate în raport de singurul aspect esențial, cel al legitimării procesuale active a recurentului în formularea opoziției, ceea ce face ca dispozițiile art. 318 al.2 teza II să nu fie incidente în cauză și drept urmare contestație în anulare să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de R. I. împotriva deciziei civile nr. 399/22 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 11.10.2013
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 1262/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
