Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 708/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 708/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 6347/99/2010/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 708/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către M."s I.P.U.R.L. - în calitate de lichidator judiciar al societății debitoare S.C. Logicon Impex S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1745 din 4.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind T. I. L. și A. C., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 17 mai 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 24 mai 2013.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1747 din 4.12.2012 s-a respins acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar M.`S I., cu sediul in mun. Iasi, .. 1B, . în contradictoriu cu pârâtii T. I. L., cu domiciliul în mun. B., ., jud. B. și A. C., cu domiciliul în mun. Iași, ., ., ., având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare S.C. Logicon Impex S.R.L.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Prin sentința nr. 1401/S/14.12.2010 a fost deschisă procedura insolventei debitorului S.C. Logicon Impex S.R.L., constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 al.6 din Legea nr. 85/2006.
Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanțele a patru creditori, în valoare totala de_,09 lei.
La 21.02.2011 a fost înregistrat raportul asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menționează faptul că societatea a ajuns în stare de insolvență datorită: reducerii activității societății, ce a generat venituri insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor; prezentării unui nivel ridicat al creanțelor, ce a contribuit la blocarea de mijloace financiare semnificative necesare derulării în condiții optime a activității societății; neutilizării disponibilităților bănești pentru stingerea datoriilor curente ale societății și astfel acumularea de majorări și penalități tot mai mari; acumularea de datorii la bugetul de stat si furnizori de peste 300.000 lei in cursul anului 2008.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, se reține:
Pârâților li se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a si d din Legea insolvenței, respectiv:
•138 lit. a: a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
•138 lit. d: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Verificând cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Reclamanta prezumă că, dacă pârâții nu au predat actele contabile prevăzute de art. 28 din Legea insolvenței, acest lucru înseamnă că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Această prezumție singură nu este de natură a atrage aplicabilitatea art. 138 lit. d din Legea insolvenței. Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâții „au ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar susține în raportul cauzal inițial că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, pentru a putea verifica acest aspect. Chiar dacă lipsa de colaborare din partea pârâților a îngreunat sarcina lichidatorului judiciar de a identifica documentele contabile și eventuale bunuri existente în patrimoniul debitoarei, nu această conduită a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității acestuia. Prin urmare, instanța nu va considera reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Reclamantul a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal, pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantului nu poate fi însușită de instanță.
Existenta unor stocuri și imobilizări active și a unor creanțe de încasat la finele anului 2008, precum si nepredarea acestor bunuri și active către lichidatorul judiciar nu constituie împrejurări – prin ele însele – de natura a concluziona ca administratorul statutar si le-a însușit. Reclamantului ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâților care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lor sau al altora si care au dus la falimentul societății, si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța va respinge cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M."s I.P.U.R.L. pentru următoarele motive:
Prin Sentința comercială nr. 1401/S/14.12.2010, pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic, în dosarul nr._ 10, nr. format vechi: 613/2010 a fost admisă cererea formulată de către creditorul D.G.F.P. B., dispunându-se deschiderea procedurii simplificate de faliment, precum și desemnarea lichidatorului judiciar.
La data de 25.10.2011 lichidatorul judiciar a introdus pe rolul Tribunalului Iași - Judecător sindic, cererea privind antrenarea răspunderii administratorilor statutari ai debitoarei S.C. Logicon Impex S.R.L., având în vedere faptul că lichidatorul judiciar a apreciat că în cauză există premisele necesare aplicării dispozițiilor articolului 138 alin. 1 din Legea 85/2006, respectiv lit a) - au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane și lit. d) - au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Prin Sentința civilă nr. 1745/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic a fost respinsă acțiunea lichidatorului judiciar privind acțiunea în atragerea răspunderii patrimoniale împotriva pârâților T. I. L. si A. C..
Considerăm că hotărârea instanței este netemeinică pentru următoarele motive:
- Art. 304 pct. 7 „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii",
- Art. 304 pct. 9 „hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Potrivit art. 261 pct. 5 Cod procedura civila, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, precum si cele petru care s-au înlăturat cererile pârtilor.
Sentința civilă nr. 1745/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași - Judecător sindic, pe care înțeleg să o recureze, se încadrează la motivele de recurs invocate, întrucât motivarea soluției este superficială și nu răspunde motivelor de critică invocate.
Astfel, solicită să se observați potrivit informațiilor preluate din bilanțul contabil aferent anului 2008, ultimul existent pe site-ul Ministerului de Finanțe, societatea prezenta societatea prezenta active imobilizate în cuantum de 150.047 lei, creanțe de recuperat în valoare de 84.328 lei, numerar și echivalent de numerar existent în casă și conturi la bănci în sumă de 22.604 lei. Având în vedere neprezentarea documentelor contabile ale societății debitoare lichidatorului judiciar, s-a creat imposibilitatea identificării faptice a activelor societății, a efectuării demersurilor privind recuperarea creanțelor, sau a identificării justificării disponibilităților bănești care existau la momentul anului 2008 în contabilitatea societății. Astfel, considerăm că starea de insolvență a societății debitoare este imputabilă administratorilor statutari ai debitoarei. Vă rugăm să observați faptul că din anul 2008 nu a mai fost ținută contabilitatea societății, nu a mai existat un control asupra întocmirii situațiilor financiare, a declarațiilor fiscale, respectiv o neîndeplinire a obligației de depunere a acestora către organele abilitate.
De asemenea, de evidențiat este faptul că nici fostul nici actualul administrator statutar nu a prezentat lichidatorului judiciar nicio justificare în ceea ce privește activul societății, și neavând niciun document contabil al societății nu avem reprezentarea la ceea ce s-a întâmplat cu acesta.
Mai mult decât atât, nu putem accepta afirmația instanței, potrivit căreia "reținerea acestei fapte nu este suficientă pentru atragerea răspunderii personale, ci trebuie demonstrată legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită...și ajungerea societății în stare de insolvență", deoarece: au fost săvârșite faptele prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a) prin:
- Neurmărirea încasării creanțelor, ajungându-se la sume de recuperat de 84.328 Ron (valoare contabilă la 31.12.2008); mai mult, neefectuarea în termen de trei ani a demersurilor necesare pentru recuperarea creanțelor interne duce !a prescrierea acestora; Societatea pe tot parcursul celor trei ani supuși analizei a prezentat un nivel ridicat al creanțelor, ceea ce a contribuit la blocarea de mijloace financiare substanțiale necesare derulării în condiții optime a activității societății;
- Reducerea activității care a generat venituri insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor și astfel generarea de datorii tot mai mari atât către furnizori cât si către bugetul de stat;
- Disponibilități bănești ridicate care nu au fost utilizate în stingerea datoriilor curente ale societății si astfel de acumularea de majorări si penalități tot mai mari;
- Acumularea de datorii la bugetul de stat si bugetul asigurărilor sociale, cât si datorii către furnizori în sumă de 311.900 lei în anul 2008.
Prin urmare faptele sunt săvârșite anterior deschiderii procedurii și au traiectorie directă în ceea ce privește ajungerea debitoarei sub incidența Legii 85/2006.
Astfel, cerința esențială de admisibilitate a cererii, respectiv existența unui raport de cauzalitate între fapta atât a fostului cât si a actualului administrator și prejudiciul creat există. Având în vedere faptele ilicite săvârșite, prevăzute la art. 138 alin 1 lit. a) și lit.d), vinovăția administratorilor debitoarei, care constă în producerea stării de insolvență, precum și prejudiciul rezultat în dauna societății și a creditorilor, constatăm întrunite elementele răspunderii, respectiv faptă ilicită, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, care este evident și rezultă din tabelul definitiv al creanțelor debitorului, rezultând un pasiv în cuantum de 198.550,22 lei, potrivit declarațiilor de creanță înregistrate la dosar.
În ceea ce privește art. 138 alin. 1 lit. d) - a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea - considerăm că nu a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea. în cauza s-a dovedit ca administratorul statutar al societății care este răspunzător pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, precum si a îndeplinirii îndatoririlor pe care le impune legea contabilității nr.82/1991 nu si-a îndeplinit atribuțiile, ceea ce a cauzat starea de insolvență a societății debitoare. Astfel, analiza financiara a evidențiat neurmărirea creanțelor, mijloacele bănești ale unității, în perioada anterioara intrării în insolvență au primit o alta destinație decât a stingerii datoriilor, certe, lichide si exigibile. De necontestat ca răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personala, care intervine numai atunci când, în speța, prin săvârșirea faptei prevăzute la litera d) administratorul a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Lichidatorul judiciar nu a cerut exclusiv stabilirea răspunderii administratorilor statutari pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 de a i se preda documentele contabile si a dificultăților în întocmirea analizei^ rezultatelor economico-financiare ale debitoarei, ori omisiuni înregistrării situațiilor contabile la organele fiscale. în concret a determinat cauzele ce au condus la insolvență si cine a produs-o, fiind pe deplin probata neîndeplinirea atribuțiilor de administrator.
Vă rugăm să aveți în vedere totodată cele trei modalități în care poate fi comisa fapta din art.138. Astfel, nepredarea documentelor contabile administratorului judiciar conform art.28 alineat 1 cu referire la art.20 alineat 1 litera c) din Legea nr.85/2006 impune concluzia ca evidentele nu s-au întocmit potrivit legii, fie au fost ascunse, distruse anterior intrării în insolvență. între cauzele ce au cauzat insolvență s-a probat si omisiunea recuperării creanțelor debitoarei, atribuție ce revine administratorului, ca reprezentant al acesteia, cât si imposibilitatea recuperării de lichidatorul judiciar, urmare nepredării documentelor contabile. Prin aplicarea greșita a legii, Ia situația de fapt dovedita cu înscrisuri, judecătorul-sindic a reținut neîndeplinite condițiile cerute de art.138 alineat 1 litera d din Legea nr.85/2006.
Totodată, ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitor și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora, sub aspectul legalității lor, a solvabilității debitorului. S-a reținut sub acest aspect în practica judiciară că, o derulare a activității debitorului fără o evidență contabilă corectă duce la creșterea datoriilor, în condițiile în care nu se cunoaște ce trebuie plătit sau încasat.
Precizează faptul că îndatorirea de a motiva hotărârea clar, convingător și pertinent constituie o garanție pentru împricinați în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și totodată singurul mod de a da posibilitatea de a exercita real controlul judiciar.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursul, modificarea hotărârea și admiterea acțiunii în răspundere împotriva fostului și actualului administrator statutar al debitoarei, pentru pasivul rămas neacoperit la masa credală în cuantum de 198.550,22 lei
În drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7) si 9), 3041, 3121 alin. (3)2 și (5) Cod procedură civilă, art. 77, art. 138 din Legea 85/2006.
Recursul este fondat pentru motivele care se vor dezvolta în continuare.
Reclamanta – recurentă M."s I.P.U.R.L a formulat acțiune în răspundere întemeiată pe art. 138 lit. a, c, d, împotriva pârâților T. I. L. și A. C., administratori ai societății debitoare S.C. Logicon Impex S.R.L.
Curtea constată că în ceea ce-l privește pe T. I. L. nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale speciale instituită de art. 138 din Legea nr. 138/2006, deoarece acesta a cesionat capitalul social și nu a mai avut calitatea de administrator al societății debitoare.
În actul de cesiune se specifică că cesionarul A. C. a preluat în calitate de asociat și administrator întreg activul și pasivul societății (fila 44 dosar fond).
Astfel, pârâtul T. I. L., nu mai poate fi tras la răspundere, atâta timp cât a probat că la data retragerii sale din societate - noiembrie 2009, societatea avea active imobilizate în cuantum de 150.047 lei și disponibilități bănești în cuantum de 22.604.
Acest activ a fost preluat de noul administrator A. C. care nu a prezentat nici o justificare a modului în care a folosit aceste active nici la fond și nici în recurs, existând certitudinea rezultată pe bază de prezumții și silogisme că le-a folosit în interes personal în loc să achite datoriile societății.
Curtea constată că în ceea ce îl privește pe pârâtul A. C. este pe deplin întemeiat raționamentul expus de recurentă, potrivit cu care acest administrator pârât a folosit în interes personal rezultatele financiare ale societăți, în măsura în care societatea nu a dovedit că mai deține aceste active.
În speță sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 138 lit. „a” din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care răspunderea personală a administratorului poate fi atrasă pentru pasivul neacoperit al societății dacă se face vinovat de folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul altei persoane.
În cauză se constată că activul societății în valoare de 172.652/1 lei (150.047 lei active imobilizate și 22.604 lei disponibilități bănești), dacă ar fi fost valorificat, datoriile societății ar fi fost achitate în proporție de 90%.
În aceste condiții Curtea urmează a admite acțiunea reclamantei în temeiul art. 139 lit. „a” din Legea nr. 85/2006 numai față de pârâtul A. C. și să-l oblige pe acesta la plata întregului pasiv al societății falite în cuantum de_,22 lei, urmând a se menține soluția de respingere a acțiunii față de pârâtul T. I. L..
Instanța de recurs constată că reținerea ca temei al răspunderii a dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. „a” din Legea nr. 85/2006 face de prisos examinarea cerințelor literelor „c” și „d” din aceiași lege.
D. consecință se va admite recursul în limitele dispozitivului ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de lichidatorul judiciar M."s I.P.U.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1745/ 4.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Admite acțiunea formulată de către lichidatorul judiciar M."s I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâtul A. C..
Obligă pârâtul să suporte pasivul neacoperit al debitoarei . în sumă de 198.550,22 lei.
Menține dispoziția referitoare la respingerea acțiunii față de pârâtul T. I. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 mai 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, I. P. |
Red. G.E.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 21.06.2013
Tribunalul Iași – Z. N. L.
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1590/2013. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1217/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
