Procedura insolvenţei. Decizia nr. 198/2013. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 198/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 3490/99/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ nr. 198/2013

Ședința publică de la 15 Februarie 2013

Completul compus din:

Președinte G. P.

Judecător C. P.

Judecător E. G.

Grefier L. R. - C.

S-a luat spre examinare recursul formulat de . împotriva încheierii nr. 259/11 dec. 2012 pronunțată de Tribunalul Iași - secția II civilă, faliment, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av Girgoraș B. care reprezintă societatea recurentă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că dosarul este la primul termen de judecată; recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei astfel cum i s-a pus în vedere prin citație; nu s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată recursul declarat în termen, a fost achitată taxa de timbru și timbru judiciar, recursul urmează a fi analizat în baza dispozițiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av Girgoraș B. pentru societatea recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, documentele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 au fost depuse de societate la solicitarea instanței în ziua termenului din 11.12.2013. Actele au fost înregistrate la registratura instanței în ziua termenului dacă nu au ajuns la dosar este din alte cauze. Instanța nu a suspendat cauza ci a respins cererea de deschidere a procedurii procedând nelegal.

Instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii de recurs.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, debitoarea . a solicitat să fie supusă procedurii insolvenței, cu motivarea că are mari dificultăți financiare și, deși s-a încercat prin diverse strategii redresarea acesteia, nu s-a reușit. În prezent, firma se află într-o stare de vădită insolvență, pierderile înregistrate fiind imposibil de recuperat.

Alăturat cererii introductive, debitoarea a atașat adresa nr. 434/06.01.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului Târgu - F., actul constitutiv al societății debitoare și actul adițional la acesta, certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului Iași.

Tribunalul Iași, prin încheierea nr. 259/2012 din 11.12.2012, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea S.C. "T. - M." S.R.L., cu sediul in ., Centru Civic, ., ..

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 28, administratorul statutar urma să depună la dosar înscrisurile prevăzute de art. 28 lit. a – l din Legea insolvenței, respectiv:

a) bilanțul certificat de către administrator si cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedenta datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

b) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile si băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;

c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza si drepturile de preferința;

d) o lista cuprinzând plățile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive;

e) o lista a activităților curente pe care intenționează sa le desfășoare in perioada de observație;

f) contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

g) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv si cele in comandita;

h) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declarație nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu inițierea procedurii simplificate;

i) o descriere sumara a modalităților pe care le are in vedere pentru reorganizarea activității;

j) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului în a cărui raza teritoriala se află domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de această lege . 5 ani anterior formulării cererii introductive;

k) o declarație pe propria răspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr.21/1996 și că administratorii, directorii si/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancruta frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasa, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;

l) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.

Deși debitoarei i s-a adus la cunoștință despre obligația de a depune înscrisurile sus - menționate și i s-au acordat două termene în acest sens, totuși acestea nu au fost depuse la dosar.

Prin urmare, instanța a considerat că nu se pot verifica cerințele stipulate expres în art. 28, cu privire la activitatea comercială, dacă se impune ori nu deschiderea procedurii insolvenței.

În condițiile în care reprezentanții debitoarei nu au înțeles să prezinte în mod complet situația debitoarei, față de prevederilor art. 27-28 din Legea nr. 85/2006, s-a respins cererea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.C. "T. - M." S.R.L susținând că a depus documentele solicitate de judecătorul sindic în ziua de 11.12.2012, atât datorită stării drumurilor, dar și datorită ninsorii puternice. Acest lucru era notoriu la acea dată, motivat și de codul portocaliu ce fusese instituit datorită acestor condiții. Cu toate acestea, recurenta afirmă că a reușit să depună la registratura Tribunalului Sindic aceste documente, în data stabilită pentru ședința de judecată, dar instanța a trecut peste acest fapt și a respins acțiunea, motivat de lipsa documentelor.

Consideră recurenta că în niciun caz instanța nu putea să respingă acțiunea, ci putea, de exemplu, să suspende judecarea cauzei, în baza dispozițiilor art. 155 indice 1 din Codul de procedură civilă., pentru faptul că nu a depus acele acte.

Instanța de judecată putea să aibă în vedere faptul că aceste documente au fost înregistrate la registratură chiar în ziua termenului de judecată, motivul pentru care acestea nu au ajuns la dosar nefiind imputabil recurentei.

Arată recurenta că actele sunt depuse la dosar, astfel încât instanța de fond putea continua judecata.

În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este întemeiat.

Conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul procedurii astfel cum este prevăzut de legea insolvenței este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

Pornind de la definiția pe care legea insolvenței o reglementează în cuprinsul art. 2, Curtea reține că pentru a se dispune deschiderea procedurii este necesar să se probeze că debitoarea are un pasiv și că procedura colectivă derulată în baza actului normativ are drept scop final acoperirea acestuia.

Potrivit art. 27 alin.1 și 2 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor acestei legi, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006 și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă.

Raportat la textele mai sus menționate rezultă că singura condiție ce se cere a fi îndeplinită pentru deschiderea procedurii insolvenței, la cererea debitoarei, o constituie starea de insolvență.

Starea de insolvență este definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită, atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Astfel, starea de insolvență trebuie dovedită cu înscrisuri din care să rezulte existența unor creditori care pretind creanțe împotriva averii debitoarei, corelativ cu inexistența fondurilor bănești apte să acopere creanțele certe, lichide și exigibile ale creditorilor față de averea debitoarei.

Potrivit art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006: „Dacă cererea debitorului corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art. 28 alin.1 lit. b debitorul își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin.1 lit. a)- f) și h) la termenul prevăzut la art. 28 alin.2 ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art.1 alin.2, judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate”.

Raportat la cele mai sus expuse, în mod greșit, judecătorul sindic a condiționat admiterea cererii debitoarei de necesitatea depunerii înscrisurilor prevăzute de art. 28 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 .

Mai mult, la data de 11.12.2012, societatea debitoare a depus la dosarul cauzei – după pronunțarea încheierii recurate – înscrisurile solicitate de judecătorul sindic.

Față de cele ce preced, Curtea apreciază că hotărârea tribunalului a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale enunțate, ceea ce determină incidența în cauză a motivului de recurs înscris în art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.

În baza art.312 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se va admite recursul declarat de către debitoarea S.C. "T. - M." S.R.L. și se va casa încheierea pronunțată de Tribunalul Iași .

Având în vedere că judecătorul sindic nu a verificat dacă societatea reclamantă se află în stare de insolvență, se va trimite cauza judecătorului sindic din cadrul tribunalului în vederea verificării îndeplinirii acestei condiții necesare pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către debitoarea . împotriva încheierii nr. 259/11 dec. 2012 pronunțată de Tribunalul Iași - secția II civilă, faliment, sentință pe care o casează în tot.

Trimite cauza la judecătorul sindic în vederea verificării condițiilor necesare deschiderii procedurii insolvenței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.

Președinte,

G. P.

Judecător,

C. P.

Judecător,

E. G.

Grefier,

L. R.-C.

Red și tehnored jud PG_

2 EX

Jud fond Z. N. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Decizia nr. 198/2013. Curtea de Apel IAŞI