Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1418/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1418/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 3836/99/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1418/2013
Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 924 din 28.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimat fiind A. M. A., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen; prin serviciul registratură s-a depus la dosar de către recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași dovada citării intimatului A. M. A. prin publicitate într-un ziar de largă circulație; s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 924 din 28 mai 2013 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulată de către creditor Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cu sediul in mun. Iași, .. 26, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul A. M. A., cu reședința în mun. B., ., nr. 17, ., . obiect antrenarea răspunderii personale a paratului pentru pasivul societății debitoare S.C. Alen Fructe Impex S.R.L.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
În fapt, prin încheierea nr. 103/S/08.03.2011, Tribunalul Iași a deschis procedura simplificată a insolvenței debitorului S.C. Alen Fructe Impex S.R.L., dispunând totodată ..
Potrivit informațiilor furnizate de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, pârâtul a avut calitatea de asociat si administrator al societarii debitoare.
În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, în măsura in care au fost săvârșite culpabil și au cauzat un prejudiciu, să fi fost în măsura să contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.
Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat susține reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la regulile specifice de drept comun, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.
Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.
Nu există instituită prin lege o „prezumție legală de vinovăție și răspundere” în sarcina administratorului societății debitoare.
Reclamanta nu și-a propus alte probe decât înscrisurile existente la dosarul de insolvență.
Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s-a reținut:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c, d și e din Legea insolvenței, respectiv:
• 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
• 138 lit. b: au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
• 138 lit. c: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
• 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamantul nu a precizat care au fost faptele concrete săvârșite de pârât și care ar putea fi încadrate în prevederile art. 138 lit. b și d din Legea insolventei, astfel că instanța nu a putut cenzura apărările reclamantei referitor la aceste motive de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului. Referitor la faptele prevăzute de art. 138 lit. a și c din Legea insolvenței, reclamanta s-a limitat la a propune un raționament construit doar pe prezumții, fără a indica în mod concret și explicit faptele săvârșite de pârât și care ar constitui circumstanțele prevăzute de aceste doua texte legale. Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, întrucât reclamanta nu a administrat nici un mijloc de proba in dovedirea susținerilor sale.
Verificând din oficiu cele ce reclamantul a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic a constatat:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Din Raportul cauzelor depus la dosar rezultă că nu au putut fi stabilite cauzele insolventei în lipsa documentelor contabile ale debitoarei.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea”. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtului, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit. a, b, c si d, creditoarei îi revenea sarcina de a arăta, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societății și pe de alta parte rolul lor în determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, în considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodată, reclamanta nu a precizat care au fost acțiunile sau inacțiunile prin care pârâtul ar fi făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, aceasta fiind o simpla susținere nesusținută de probe.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, în mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legala de vinovăție și răspundere în sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că prin faptele săvârșite s-a cauzat insolvența societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța a respins cererea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași pentru următoarele motive:
În fapt, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași, în calitate de creditor bugetar al debitoarei . SRL Iași, a formulat în data de 30.03.2011 sub nr._ cerere de admitere a creanței, pentru suma de 7.925 lei, cerere prin care s-a solicitat și stabilirea răspunderii personale a organelor de conducere a societății pentru pasivul rămas neacoperit.
Întrucât creanța pe care debitoarea o datorează bugetului consolidat al statului nu a fost recuperata în cadrul procedurii insolventei, iar lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolventei fără a formula o cerere conform prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, a formulat cerere pentru stabilirea răspunderii personale a administratorului A. M. A..
Prin Sentința comerciala nr. 924/28.05.2013, Tribunalul Iași - Secția II Civilă - F. a respins cererea formulata de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cerere privind stabilirea răspunderii personale în sarcina pârâtului A. M. A..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut ca nu ar exista legătura de cauzalitate intre faptele imputate paratului si ajungerea societății in stare de insolventa, iar raportul de cauzalitate intre managementul exercitat si prejudiciul suferit nu a fost stabilit. Netemeinicia sentinței rezulta din faptul ca deși existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra actelor si înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu a interpretat in mod corect titlurile executorii si fisa sintetica, în sensul ca în aceste înscrisuri sunt redate impozitele și taxele generate de activitatea desfășurata de reprezentanții debitorului, cu consecința neachitării obligațiilor la bugetul de stat, și nu doar niște date statistice preluate .
Consideră că hotărârea judecătorului sindic de respingere a cererii vizând stabilirea răspunderii personale în sarcina pârâtului A. M. A. nu este nici legală, nici temeinică.
Soluția judecătorului sindic aduce atingere dreptului și interesului legitim al creditorului în recuperarea creanțelor.
Așa după cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
Având calitatea de administrator la .” SRL Iași, sus-numitul a fost persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind ținută direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita să fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa, consideră că doar existenta anumitor interese personale i-au determinat pe administratorii-pârâți să nu solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolventei și, în consecință, apreciază că administratorii se fac vinovați de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorilor consta în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu au suspendat activitatea și că nu au anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale și nu realizarea intereselor . SRL Iași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Acesta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.
Potrivit informațiilor extrase din bilanțul prin care debitorul raporta activitate la organul fiscal, respectiv cel din anul 2006, societatea deținea active circulante în suma de_ lei din care: stocuri în suma de_ lei, creanțe în sumă de_ lei și disponibilități în casă și conturi în suma de_ lei care nu au fost valorificate de către administratori în vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.
Componenta debitului înregistrat la bugetul de stat așa cum rezulta din titlurile executorii anexate, denota ca debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și a obținut venituri, care însă, au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezenta obligațiilor fiscale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul ca s-a desfășurat activitate generatoare de venituri și că impozitele și taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Așa după cum a statuat teoria și practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fără a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plata, având un interes legitim.
Pentru motivele mai sus menționate, consideră ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/ 2006, astfel încât solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și obligarea pârâtului A. M. A. la plata pasivului societății debitoare.
Examinând criticile formulate în raport de actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele motive.
În reglementarea art. 138 din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorului statutar nu devine automat operantă în toate cazurile în care pasivul succesoral nu poate fi acoperit, ci numai atunci când se face dovada că, prin culpa acestuia, s-a cauzat starea de insolvență a debitoarei, prin săvârșirea uneia din faptele expres și limitativ prevăzute la lit. a-g, și prejudiciul a rezultat direct din fapta culpabilă săvârșită.
În cauză, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului A. M. A. pentru pasivul neacoperit al debitoarei . SRL Iași.
Se incumbă pârâtului săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin.1 lit.a, b, c din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 138 alin.1 lit.a din legea insolvenței constituie fapte de natură a atrage răspunderea administratorului folosirea bunurilor sau creditelor debitoarei în folosul său propriu.
Recurenta a depus la bilanțul contabil a firmei debitoare din care rezultă că la 31.12.2006 aceasta figura cu active_ lei și casă în cuantum de_ lei.
Curtea reține că refuzul administratorului statutar de a justifica utilizarea activelor debitoarei duce la concluzia că acesta le-a folosit în interes personal, cauzând astfel un prejudiciu debitoarei în stare de insolvență, fiind îndeplinite condițiile art. 138 lit. „a” din Legea nr. 85/2006.
Curtea reține că reținerea temei al răspunderii in temeiul art. 138 alin.1 lit.a din legea insolvenței, face de prisos examinarea incidenței lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Față de cele ce preced în raport de reținerea ca temei a răspunderii în ipoteza art. 138 lit. „a” din Legea nr. 85/2006 va admite recursul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și va modifica sentința primei instanțe în sensul că va obliga pârâtul la acoperirea pasivului neacoperit a debitoarei în sumă de 7925 lei, în limitele dispozitivului care urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 924 din data de 28.05.2013 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Admite acțiunea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva pârâtului A. M. A..
Obligă pârâtul la plata sumei de 7.925 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei .” SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 noiembrie 2013.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 18.12.2013
Tribunalul Iași – Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 761/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
