Procedura insolvenţei. Decizia nr. 139/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 2084/99/2008**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 139/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. G.
Grefier C. L.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1128 din 04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă, intimată debitoare fiind . Îmbrăcămintea . L. M. Consulting IPURL - în calitate de lichidator pentru societatea debitoare . Îmbrăcămintea . G. V., având ca obiect procedura insolvenței – stabilire răspundere administrator.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și lipsa părților. Este al doilea termen de judecată, cauza fiind amânată pentru ca recurenta să mai depună la dosar un exemplar de pe cererea de recurs pentru a fi comunicat intimatului G. V., obligație pe care aceasta a îndeplinit-o, duplicatul cererii de recurs fiind comunicat intimatului la data de 31.01.2013.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Având în vedere că părțile nu s-au prezentat, că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Curtea,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1128/4.09.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins acțiunea formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași în contradictor cu pârâtul G. V. având ca obiect antrenarea răspunderii personale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare C. Meșteșugărească M. Îmbrăcămintea . dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia din registre; s-a descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilitate și s-a dispus notificarea hotărârii celor interesați .
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a, c și d din Legea insolvenței, respectiv:
- 138 lit. a: au folosit bunurile și creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane
- 138 lit. C: au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți
- 138 lit. d: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Reclamanta a propus un raționament construit doar pe prezumții, astfel: nedepunerea actelor financiare la organele în drept creează prezumția că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea (138 lit. d) și că a intenționat să ascundă aspecte ale activității firmei, ceea ce naște la rândul său prezumția că a desfășurat comerț în interes personal (138 lit. c) pentru a-și însuși rezultatele acestui comerț (138 lit. a).
Prezumțiile nu au putut fi coroborate cu alte probatorii, iar construcția reclamantei nu poate fi însușită de instanță.
Verificând cele ce reclamanta a indicat ca elemente materiale ale faptelor delictuale de la art. 138 și raportul de cauzalitate, judecătorul sindic constată:
Administrarea necorespunzătoare a societății, care ar fi determinat încetarea de plăți, ca și modul de folosire al activelor sau resurselor societății, luarea deciziilor de suspendare a activității reprezintă un management neinspirat, care nu este sancționat decât dacă sunt întrunite cerințele răspunderii delictuale speciale.
Nesesizarea instanței pentru . art. 27 este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit. c sau lit. a din Legea insolventei. În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.
Nu s-a probat de către reclamant că, într-adevăr, pârâtul „a ținut o contabilitate fictivă” sau că „nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Nu această conduită (nedepunerea situațiilor financiare) a generat starea de insolvență, ale cărei cauze sunt anterioare momentului pasivității pârâtului, iar faptul că nu a mai depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la obligațiile de îndeplinire a formalităților impuse de legislația specială fiscală, prezumție care prin ea însăși nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.
Pentru invocarea art. 138 lit. a si c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost acțiunile sau inacțiunile pârâtului care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al lui sau al altora, prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societății si pe de alta parte rolul lor in determinarea falimentului, afirmațiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006. Totodată, reclamanta nu a precizat care au fost acțiunile sau inacțiunile prin care paratul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit in mod fictiv pasivul acesteia, aceasta fiind o simpla deducție rezultata.
Simpla invocare a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/200 nu este de natura a atrage, in mod necesar răspunderea membrilor organelor de conducere, căci legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legală de vinovăție si răspundere in sarcina membrilor organelor de conducere ale societăților debitoare, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia ca prin faptele săvârșite s-a cauzat insolventa societății. Cum aceste dovezi nu au fost produse, instanța va respinge cererea reclamantei.
Cu privire la Raportul cu propunerea de închidere a procedurii, judecătorul-sindic a apreciat că se impune admiterea acestuia, pentru următoarele considerente:
În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu deține bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea creanțelor creditorilor, procedura este lipsită de obiect.
Scopul procedurii este de lichidare a activului în scopul stingerii pasivului, însă activele nu au fost identificate, deși lichidatorul a întreprins demersuri in acest sens.
Pentru aceste motive, judecătorul-sindic a dispus, potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a susținut că pârâtul în calitate de administrator la S.C. C. Meșteșugărească M. Îmbrăcămintea ..L. Iași a fost persoana împuternicită să reprezinte societatea, fiind ținută direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, după cum rezultă și din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita să fie supus dispozițiilor acestei legi în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență, consideră că doar existența anumitor interese personale l-au determinat pe administratorul pârât să nu solicite ca societatea să fie supusă prevederilor Legii insolvenței și, în consecință, apreciază că administratorul se face vinovat de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, plată care se încadrează în prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Culpa administratorului constă în aceea că, în momentul în care societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și că nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.
Nemairealizând profit, ba dimpotrivă, mergând în pierdere, situația financiară a societății a fost periclitată. Aceasta nu denotă decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege că activitatea desfășurată nu a urmărit decât realizarea unor interese personale, și nu realizarea intereselor S.C. C. Meșteșugărească M. Îmbrăcămintea ..L. Iași.
Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatată și de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsită de eficiență economică și a unei administrări total necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arată și doctrina în acest domeniu, simpla stare de încetare de plăți constituie un prejudiciu pentru creditori.
Componența debitului înregistrat la bugetul de stat, așa cum rezultă din titlurile executorii anexate, denotă că debitoarea a avut angajați, a desfășurat activitate și obținut venituri, care însă au fost folosite de organele de conducere cu alte destinații și nu în scopul achitării creanțelor societății.
Prezența obligațiilor fiscale în sarcina debitorului în calitatea sa de contribuabil demonstrează faptul că s-a desfășurat activitate generatoare de venituri și că impozitele și taxele nu au fost achitate către bugetul de stat.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași este creditor îndreptățit să solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de . de plată, având un interes legitim.
Astfel, recurenta a dat dovadă de rol activ în recuperarea creanțelor de la S.C. C. Meșteșugărească M. Îmbrăcămintea ..L. Iași.
După epuizarea tuturor măsurilor de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală recurenta a formulat cerere pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, cerere de admitere a creanței, a participat la adunările creditorilor.
Nu s-au administrat probe în recurs.
Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând motivele de recurs formulate, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată recursul nefundat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta – recurentă a solicitat judecătorului – sindic antrenarea răspunderii speciale a pârâtului G. V. pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), c) și d) din Legea nr. 85/2006.
Din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la falimentul societății debitoare rezultă că falimentul societății se datorează managementului defectuos în administrarea societății și lipsei provizioanelor pentru riscuri (vol. I fila 144 dosar).
Referitor la fapta de utilizare a resurselor societății în interes personal prevăzută de art. 138 lit. a) și la fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 (”au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea”). Curtea constată că recursul nu cuprinde critici referitoare la nereținerea lor în sarcina pârâtului, acesta făcând referire doar la fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din legea insolvenței.
Pentru existența faptei ilicite prevăzute de art. 138 lit. c), invocată de recurentă, legiuitorul solicită ca persoana responsabilă să fi desfășurat sau să fi dispus în interes personal desfășurarea unei activități neprofitabile care să conducă la insuficiența fondurilor bănești disponibile ale societății.
Dispozițiile art. 138 litera c) privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.
Potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.
Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.
Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c) nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.
În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că recurenta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâților – intimați, care au avut calitatea de administratori statutari ai societății aflate în stare de insolvență.
Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al pârâtului în continuarea activității.
În concret, recurenta trebuia să determine faptele săvârșite de intimat constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.
Teoria recurentei construită pe existența mandatului comercial nu are sprijin în materialul probator, constituind simple prezumții pe baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea intimaților.
În consecință, în mod corect, judecătorul sindic nu a reținut răspunderea personală a pârâtului pentru această faptă.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași împotriva sentinței civile nr. 1128/2012 din 4 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă – faliment, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 februarie 2013.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, C. L. |
Red. P.L.
Tehnored. L.C.
2 ex..
08.03.2013 – m.c.
Tribunalul Iași: Z. N. L.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 140/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
