Procedura insolvenţei. Hotărâre din 01-04-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 6811/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 437/2013
Ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. G.
Judecător: L. P.
Judecător: C.-A. S.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de ., prin lichidator L. C. 2003 SPRL împotriva sentinței civile nr. 1796 din 12 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, legal timbrat cu chitanța nr._ din 14.03.2013 în sumă de 60 lei și 0,15 lei timbrul judiciar mobil.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1796/ 12.12.2012 pronunțată de Tribunalul Iași s-a respins cererea formulată de lichidatorul judiciar L. C. 2003 având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței . și totodată s-a respins și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând cererea de intervenție formulata de AFPM Iași, instanța constata ca, deși aceasta a fost intitulata cerere de intervenție în interes propriu, totuși din motivarea acesteia rezulta că intervenienta nu face altceva decât să susțină cu argumente cererea de deschidere a procedurii formulata de lichidatorul judiciar.
Prin urmare, cererea formulata de intervenienta este o cerere de intervenție în interesul reclamantului și nu una in interes propriu. De altfel, daca creditoarea ar fi avut intenția de a-și valorifica un interes propriu, nimic nu ar fi împiedicat-o sa formuleze o cerere de deschidere a procedurii, calea intervenției fiind una nespecifica procedurii insolventei.
Drepturile intervenientei nu sunt prejudiciate nici în situația în care nu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei, întrucât – dacă s-ar dispune deschiderea procedurii insolventei – aceasta are posibilitatea de a formula declarație de creanța și de a se înscrie în tabelul de creanțe al societății debitoare, astfel ca cererea de intervenție ce susține interesele lichidatorului judiciar desemnat în baza Legii nr. 31/1990 este neavenita.
Nu poate fi primita nici apărarea potrivit căreia doar procedura prevăzută de Legea insolventei oferă posibilitatea atragerii răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale debitoarei, precum și a formulării unor acțiuni în anularea actelor si transferurilor frauduloase ale debitorului in dauna creditorilor, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește posibilitatea formulării unor acțiuni în anularea unor acte sau transferuri patrimoniale, este necesar a se face un minim de dovada cu privire la existenta unor astfel de acte sau transferuri frauduloase operate de debitor in dauna creditorilor. Simpla invocare a acestei posibilități nu este de natura sa justifice, prin ea însăși, deschiderea procedurii insolventei pe cale judiciara.
Intervenienta sau lichidatorul judiciar aveau obligația de a identifica și indica în concret daca au existat astfel de acte sau transferuri frauduloase încheiate de debitor, in caz contrar deschiderea procedurii insolventei pe cale judiciara nu se justifica.
În speță, nici intervenienta și nici lichidatorul judiciar nu au oferit date concrete cu privire la existenta unor astfel de acte sau transferuri frauduloase, a căror anulare sa se impună pe cale judiciara.
De asemenea, nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia legea insolventei oferă posibilitatea promovării acțiunii în răspundere personala patrimoniala a organelor de conducere ale societății debitoare.
O astfel de posibilitate nu este oferita doar de Legea insolventei, in temeiul art. 138, ci si de prevederile art. 27 alin. 2 din Codul de procedura fiscala, potrivit cărora:
„(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;
c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;
e) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat restituirea sau rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite debitorului.”
Analizând cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de lichidatorul judiciar desemnat de ORC Iași, instanța a constatat că cererea nu poate fi primita.
Potrivit art. 2 din Legea insolventei, scopul acestei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa.
Cererile de deschidere a procedurii insolventei formulate de lichidatorii judiciari diferă de cererile formulate de creditori sau de debitori, întrucât presupun analizarea atât a condițiilor generale stabilite de lege in vederea deschiderii procedurii insolventei, cât și a necesității transformării unei proceduri de lichidare administrativa într-una judiciara.
Practicianul in insolventa L. C. 2003 SPRL a fost desemnat ca lichidator al debitoarei . in procedura speciala de lichidare prevăzuta de Legea nr. 31/1990.
Lichidatorul nu justifica de ce se impune trecerea de la procedura de lichidare administrativa la procedura de lichidare judiciara in forma simplificata a falimentului, în condițiile în care recunoaște ca nu exista bunuri in averea debitoarei si nici disponibilități bănești în conturile bancare. De asemenea, lichidatorul nu a făcut dovada demersurilor întreprinse în vederea lichidării patrimoniului societății de la data desemnări în procedura de lichidare administrativa și până în prezent, demersuri care să impună cu necesitate deschiderea procedurii judiciare a insolventei.
Atâta timp cât este evident ca debitorul nu are bunuri pentru stingerea pasivului, scopul procedurii judiciare nu se justifica, aceasta nefiind decât de natura sa angreneze cheltuieli suplimentare de procedura ce urmează a fi puse pe seama fondului de lichidare, și cheltuieli nejustificate pentru sistemul judiciar.
Aceste proceduri se impun a fi închise in condițiile Legii nr. 31/1990. Întrucât nu exista bunuri sau disponibilități bănești în averea debitoarei, și nu s-au invocat și dovedit existenta unor premise și date concrete pentru anularea unor acte sau transferuri frauduloase, operațiuni ce ar putea să aducă bunuri sau sume de bani in averea debitorului care să contribuie la stingerea pasivului, nu se justifica deschiderea procedurii simplificate a falimentului pe cale judiciara.
Deși lichidatorul judiciar a invocat în susținerea demersului sau și dispozițiile art. 2701 din Legea nr. 31/1990 republicata si modificata, text potrivit căruia ar fi obligat să ceară deschiderea procedurii insolventei pe cale judiciara, este de observat că acest text este aplicabil numai societăților comerciale pe acțiuni și în comandita pe acțiuni, făcând parte din Cap. III al Titlului VII al legii societăților comerciale (capitol intitulat „Lichidarea societăților pe acțiuni și în comandita pe acțiuni”).
Așa fiind, nu se invoca nici un motiv pertinent și întemeiat pentru care procedura administrativa a insolventei sa fie transformata ., singurul motiv real al promovării cererii de insolventa pe cale judiciara de către lichidatorii desemnați la ORC fiind cel al obținerii unui onorariu de lichidare mai mare decât cel care li se cuvine în procedura administrativa, cu consecința împovărării într-o măsură și mai mare atât a averii debitoarei pe de o parte, cât și a cheltuielilor la care ar fi supus sistemul judiciar pe de alta parte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs . prin lichidator judiciar L. C. 2003, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta a susținut că societatea se încadrează în categoria prevăzută de art. 1 alin. 2 litera c) și e) din Legea nr. 85/2006, fiind dizolvată în baza art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 și aflându-se în stare de insolvență, astfel că, în opinia sa, tribunalul a aplicat greșit prevederile legale relevante.
Conform Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, procedura de lichidare administrativă impune predarea documentelor și a gestiunii de către societatea dizolvată, operațiunile fiind urmate de inventarierea, evaluarea, valorificarea bunurilor, întocmirea unui plan de distribuire a fondurilor către creditori și dacă este cazul și a unui plan de distribuire a activelor către asociați.
Această procedură are loc în condițiile în care activele societății acoperă datoriile, după care urmează propunerea de radiere.
Este o procedură pentru asociații societății dizolvate.
Legea nr.31/1990 nu reglementează radierea societăților comerciale debitoare, dizolvate sau a acelora, în privința cărora, nu sunt documentele constitutive și contabile (care nu-s dizolvate).
Astfel se justifică soluția pe care legiuitorul a dat-o prin art. l din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Cu privire la acest aspect, consideră motivarea instanței ca fiind lipsită de temei legal atât timp cât cererea de deschidere a procedurii simplificate a devenit soluția firească și legală în condițiile în care desfășurarea procedurii conform prevederilor Legii nr.31/1990 nu-și putea atinge finalitatea.
Deschiderea procedurii insolvenței, chiar și în cursul perioadei de lichidare, poate fi cerută nu numai de creditorii societății, ci și de lichidatorul desemnat de ORC, în temeiul art. 270A1 teza I, care statuează că: "In cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței. în condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței față de societatea aflată în curs de lichidare ".
Art. 2701 teza I face parte din Titlul VII al Legii nr.31/1990 care se intitulează "Lichidarea societăților comerciale", acesta devenind aplicabil nu doar societăților comerciale pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, ci și celorlalte categorii de societăți comerciale, printre care și cele cu răspundere limitată.
Art.252 alin.(4) invocă principiul conform căruia Titlul VII se aplică tuturor categoriilor de societăți comerciale reglementate de Legea nr.31/1990: "în afară de dispozițiile
prezentului titlu, se aplică societăților în lichidare regulile stabilite prin actul constitutiv și prin lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea. "
Pentru aceste motive nu poate fi primită critica instanței de fond conform căreia art.270 1 teza I nu ar fi aplicabil societăților cu răspundere limitată.
O asemenea interpretare este discriminatorie față de celelalte categorii de societăți comerciale reglementate de Legea nr.31/1990 și echivalează cu o iertare de datorie față de societățile cu răspundere limitată, în comandită simplă și în nume colectiv, obstaculând creditorii în a-și urmări debitorii.
Prin urmare, se poate observa că lichidatorul, în calitate de reprezentant legal al societății, este obligat să solicite deschiderea acestei proceduri, promovarea cererii nefiind facultativă.
Aceeași obligație este impusă lichidatorului și prin art.260 alin. (4) din Legea nr.31/1990, întocmirea raportului privind situația economică a societății având drept consecință deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, în condițiile în care debitorul îndeplinește condițiile cerute de lege.
Parcurgerea fazei procesuale conform Legii nr. 85/2006 este obligatorie, pentru că numai în cadrul acesteia, creditorii au posibilitatea de a-și valorifica creanța în tot sau în parte, în modalitatea și în termenele prevăzute de legea specială, din patrimoniul debitoarei sau a celor ce au cauzat starea de insolvență și pe care Legea nr.31/1990 nu o prevede.
În consecință, art.260 alin.(4) din Legea nr.31/1990 reprezintă norma generală ce impune lichidatorului să solicite deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, conform Legii nr.85/2006, act normativ adoptat ulterior.
În cererea de intervenție în interes propriu formulată de AFP a Municipiului Iași, creditorul bugetar a precizat faptul că debitorul se află în încetare de plăți de mai mult de 90 de zile, motiv pentru care consideră că există prezumția legală relativă a stării de insolvență în care se află debitorul, astfel cum este definită de art.3 pct. 1. Litera a) din Legea nr.85/2006.
Debitorul figurează ca parte într-un raport de drept fiscal, creditorul bugetar având împotriva acestuia o creanță certă, lichidă și exigibilă mai veche de 90 de zile, dovedită cu titlurile executorii emise în baza codului de procedură fiscală, nefiind impus de către Legea 85/2006 un prag valoric pentru deschiderea voluntară a procedurii insolvenței.
În dosarul de executare nr. 1.253, AFP a Municipiului Iași, a emis un număr de 87 titluri executorii.
Astfel, în condițiile justificării interesului de recuperare a creanței de către creditorul bugetar prin întreprinderea măsurilor de executare silită, instanța, în mod greșit respins cererea de intervenție considerând-o a fi neîntemeiată.
Față de motivele cererii de recurs, de valoarea juridică a art.2701 teza I din Legea nr.31/1990, motivarea hotărârii instanței de fond prin argumentul interesului pecuniar al lichidatorului nu are temei legal.
Recursul este fondat.
Potrivit art.32 alin. l din Legea nr.85/2006: „Dacă cererea debitorului corespunde condițiilor generale prevăzute la art.27, judecătorul sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută conform art.28 alin. l lit. b
debitorul își caută intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art.28 alin. 1 lit. a-f și h la termenul prevăzut la art.28 alin.2 ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 2 alin. 2 judecătorul va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii simplificate".
Curtea constată că S.C. ECOSTAR DESIGN S.R.L. se încadrează în categoria
debitorilor prevăzuți la art. l alin.2 lit. c din Legea nr.85/2006 - societăți comerciale dizolvate
anterior formulării cererii introductive.
Admiterea cererii lichidatorului pentru S.C. ECOSTAR DESIGN S.R.L. nu este condiționată de necesitatea depunerii înscrisurilor prevăzute de art.28 alin. l din Legea nr.85/2006 și existența mai multor creditori.
Aceasta deoarece, sancțiunea nedepunerii actelor prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006 constă în decăderea debitorului din a mai propune un plan de reorganizare, iar existența unui anumit număr de creditori nu este prevăzută în Legea insolvenței.
In ceea ce privește cuantumul pasivului, legea nu prevede o anumită valoare - prag, și, mai mult, valoarea creanței este semnificativă, ajungând la suma de peste 150.000 lei.
Ținând seama de Decizia nr. 5/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, soluția pe care instanța de recurs o poate pronunța, ca efect a admiterii recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii simplificată a procedurii falimentului este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, dat fiind specificul procedurii insolvenței de a fi unitară și succesivă, cu atribuții de competență exclusivă a fiecăruia dintre participanții la procedură, care nu pot fi partajate între instanța de recurs și judecătorul sindic.
Față de considerentele arătate, în temeiul art. 11 alin. l și art. 12 din Legea nr.85/2006, coroborate cu disp. art. 312 alin. 2-4 Cod procedură civilă, ca efect al admiterii recursului va fi casată sentință tribunalului și va fi trimisă cauza aceleiași instanțe în vederea verificării îndeplinirii condițiilor necesare deschiderii procedurii simplificate a insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de ., prin lichidator L. C. 2003 SPRL împotriva sentinței civile nr. 1796/2012 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment, hotărâre pe care o casează.
Trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 aprilie 2013.
PreședinteJudecătorJudecător
G. AncaPalihovici LilianaSusanu C. A.
Grefier
G. D.
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex. /24.04.2013
Tribunalul Iași: B. C. M.
| ← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 346/2013. Curtea de Apel IAŞI | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
