Procedura insolvenţei. Hotărâre din 14-10-2013, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 9038/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1132/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător C.-A. S.
Judecător A. G.
Grefier L. R.-C.
Pe rol fiind judecarea recursul formulat de creditoarea . SRL (fostă .) împotriva sentinței civile nr. 631/2013 din 09 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – faliment, intimat fiind ., având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate intimatei să depună concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de_ când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 631/9.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași Secția II civilă faliment a fost respinsă cererea debitoarei . privind obligarea creditoarei . SRL la plata unei cauțiuni.
A fost admisă contestația debitoarei ., cu sediul în Iași, ., înregistrată la ORC sub nr. J_ , CUI_ la cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea . SRL ( fosta . ) cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 169A, Corp A, ., înmatriculată la ORC sub nr. J_ , CUI_ .
A fost respinsă cererea creditoarei . SRL ( fosta . ) cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 169A, Corp A, ., înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI_ pentru deschiderea procedurii insolvenței debitoarei . cu sediul în Iași, ., înregistrată la ORC sub nr. J_ , CUI_ .
A fost obligată creditoarea la plata către debitoare a sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la cauțiune:
Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea privind procedura insolvenței nr. 85/2006
„(1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptățit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, judecătorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului.
(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoască existenta stării de insolventa. Dacă debitorul contesta starea de insolventa, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul sa solicite reorganizarea judiciară.
(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, în termen de 5 zile, la o banca, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă.”
Justificarea pentru care judecătorul sindic poate obliga creditorii la plata unei cauțiuni, este împiedicarea abuzului de drept al creditorilor.
Deliberând asupra cererii formulată de debitoare privind obligarea creditorului să depună o cauțiune, pe motiv că cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost promovată cu rea-credință, întrucât creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, instanța a reținut că acest aspect urmează să fie dovedit de părți și analizat în momentul aprecierii fondului cererii de deschidere a procedurii insolvenței, această apărare neconducând la prezumția că exercitarea dreptului la acțiune de către creditor s-a făcut cu rea credință.
Este adevărat că depunerea cauțiunii are un scop preventiv, însă și reparator, având ca finalitate acoperirea eventualelor prejudicii pe care le-ar putea suferi debitoarea care se află antrenată în procedura de față. Astfel, cererea debitoarei trebuie să aibă o justificare legitimă conformă scopului cauțiunii, respectiv împiedicarea unui abuz de drept din partea creditorului. Cum debitoarea nici măcar nu a afirmat un prejudiciu previzibil ce ar necesita indisponibilizarea fondurilor creditorului și imposibilitatea derulării unor proiecte la care aceasta participă și nici nu a făcut vreo dovadă în acest sens, instanța a apreciat că în cauză nu se impune a se uza de acest mijloc procesual, care ar determina doar blocarea unor fonduri ale creditorului.
Având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea privind procedura insolvenței nr. 85/2006, instanța a apreciat cererea debitoarei ca fiind neîntemeiată, si pe cale de consecință a respins-o.
Pe fondul cauzei:
În drept, potrivit dispozițiilor art. 31 alin 1 din legea 85/2006, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere in care va preciza cuantumul și temeiul creanței, existența unei garanții reale constituite de debitor sau instituită in temeiul legii, existența unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului.
Conform art. 3 pct. 6 din lege, prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă ,lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile. De asemenea, conform art 3 pct 1 din același act normativ, insolvența este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Dispozițiile menționate trebuie coroborate cu prevederile art 379 alin 3 cod proc civ, conform cărora o creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau chiar recunoscute de el.
A reținut instanța că până la verificarea condiției de stare de insolvență a debitorului, creditorul trebuie în primul rând să probeze anumite condiții esențiale privind calitatea creanței sale: anume să fie certă, lichidă și exigibilă mai mult de 90 de zile și să depășească valoarea prag de 45.000 lei. Abia după probarea acestor condiții, instanța va verifica, în cererea creditorului, insolvența debitoarei.
Conform art.3 pct.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 starea de insolventa este prezumata ca fiind vădita atunci când debitorul lasă sa treacă mai mult de 90 de zile de la scadenta si nu plătește datoria fata de unul sau mai mulți creditori, de unde rezulta ca obligația creditorilor consta în dovedirea existentei creanței certe, lichide si exigibile si la neplata ei în termen de 90 de zile de la scadenta.
Certitudinea creanței există atunci când este constatată printr-un titlu executoriu sau prin alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Existența creanței trebuie să fie neîndoielnică, iar asupra ei nu trebuie să existe vreun litigiu.
Creditoarea și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe contractul comercial de furnizare produse nr. INTG 10/09 din 24.07.2009, modificat prin două acte adiționale, având ca obiect livrarea produselor arătate în Anexa 1, precum și instalarea acestora.
În executarea acestui contract, au fost emise 15 facturi în perioada iunie 2010-martie 2011, din care o parte au fost achitate parțial, o parte deloc, astfel încât, la data formulării cererii de chemare în judecată, cuantumul facturilor neachitate era de 908.910,84 lei .
La aceste sume, creditoarea a calculat penalități în sumă de 1.527.758,97 lei și diferențe de curs valutar de 340.742 lei.
În ceea ce privește certitudinea creanței raportată la modificarea cuantumului creanței prin mai multe adrese emise de către creditoare debitoarei, această apărare a contestatoarei nu poate fi primită, valoarea-prag prev. de art. 3 pct.12 din L.85/2006 fiind oricum depășită, din acest punct de vedere cererea creditoarei fiind întemeiată.
Contestația debitoarei apare însă ca întemeiată din perspectiva analizării stării de insolvență a acesteia.
La dosarul cauzei, debitoarea a depus înscrisuri prin care înțelege să facă dovada inexistenței stării de insolvență, conform extraselor de cont depuse la dosar, în perioada septembrie - octombrie 2012, extrase conform cărora nivelul plăților și încasărilor se situau în jurul sumei de 500.000 lei, în mod constant pe întreaga perioadă menționată mai sus.
Legea nr.85/2006 se aplică debitorilor aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă.
Prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, prezumția fiind relativă, potrivit dispozițiilor art.3 pct.1 lit. a) din lege.
Prin urmare, neplata unei datorii poate justifica declanșarea procedurii dacă este vădit că debitorul nu este în măsură să-și acopere pasivul exigibil cu activul disponibil.
Dovada incapacității debitorului de a plăti datoria cu sumele de bani disponibile este o stare internă a debitorului, iar împrejurarea că debitorul posedă în contul bancar disponibil suficient pentru a face față datoriei pe care o are față de creditorul ce a cerut deschiderea procedurii conduce la respingerea cererii creditorului, indiferent dacă disponibilul bancar provine din surse proprii ale debitorului sau dintr-un credit bancar.
S-a mai reținut, de asemenea, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, că debitoarea a inițiat procedura de achitare a datoriei către creditoare anterior introducerii acțiunii de față, iar faptul neîncasării sumei se datorează exclusiv poziției creditoarei, care nu a răspuns solicitării debitoarei de a trimite către instituția bancară confirmarea soldului restant.
S-a reținut așadar, că debitoarea a efectuat demersurile necesare achitării sumei, asigurându-și resursele necesare acestui scop.
În ceea ce privește sumele de bani disponibile, doctrina a arătat că, prin această noțiune trebuie să înțelegem în mod strict doar acele fonduri care pot fi direcționate imediat spre achitarea datoriilor, deoarece în momentul formulării cererii de deschidere se găsesc în posesia nemijlocită a debitorului.
În consecință, fac parte din această categorie: sumele aflate în casă și în conturile bancare, efectele de comerț încasabile /cu scadență la vedere, o linie de credit deschisă de o bancă sau un împrumut primit din partea unei terțe persoane.
Procedura insolvenței nu este menită să fie utilizată ca instrument de constrângere a debitorului pentru ca acesta să-și plătească datoriile „sub amenințarea cu falimentul”, dacă debitorul are fonduri disponibile pentru a plăti.
Pe de altă parte, tot doctrina a statuat că solvabilitatea debitorului comerciant profesionist va fi apreciată raportat la modul în care acesta reușește să-și organizeze afacerile . Ori, prin accesarea facilității de credit la GARANTI BANK, anterior înregistrării acțiunii de față, debitoarea a demonstrat că se bucură de credibilitate din partea partenerilor comerciali, situație ce i-a permis crearea de lichidități pentru plata datoriilor .
Față de cele expuse mai sus, instanța a constatat că debitoarea nu se află în stare de insolvență, așa cum a fost definită de legiuitor, întrucât aceasta dispune de un flux numerar constant, ceea ce denotă că dispune de sume de bani în baza cărora poate face față datoriilor sale, mai mult, mare parte din sumă fiind achitată deja, urmare a demersurilor efectuate anterior deschiderii procedurii.
Cum măsura deschiderii procedurii este una extremă, ea nu poate fi luată atâta timp cât societatea nu este într-o evidentă stare de încetare de plăți, astfel că cererea creditoarei va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis contestația debitoarei și a respins cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței.
Cererea debitoarei privind obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată a fost admisă în parte, având în vedere respingerea unui capăt de cerere formulat de aceasta.
Împotriva sentinței civile nr. 631/9 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția II civilă faliment a formulat recurs . SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Rezultă din chiar cuprinsul înscrisurilor depuse de apărătorul S.C. S. I. S.R.L. la termenul din 2 aprilie 2013 că debitoarea este în stare de insolvență vădită.
Raportările financiare încheiate la 30 iunie 2012 constată că rezultatul exercițiului financiar este pierdere în sumă de 1.131.810 lei în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent, când s-a înregistrat o pierdere de 357.378 lei. (rândul 33 din bilanț).
Capitalurile proprii au o valoare negativă, dublă față de perioada corespunzătoare din anul 2011 - de la 1.221.523 lei la 2.469.241 lei (rândul 37 din bilanț).
Activele circulante nete au o valoare negativă de 5.481.022 lei, mult mai mare decât cea din primul semestru al anului 2011 (3.754.699 lei).
Valoarea datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an a crescut de la o perioadă de raportare la alta - 7.210.122 lei față de 5.665.227 lei.
Cifra de afaceri a scăzut cu o treime de la 2.372.469 lei la 1.653.527 lei.
Lichiditatea și solvabilitatea financiară exprimă capacitatea unei societăți comerciale de a face față plăților scadente.
Dacă lichiditatea financiară exprimă capacitatea firmei de a face față datoriilor pe termen scurt, solvabilitatea financiară vizează coordonatele medii și lungi ale plății unei firme.
Lichiditatea generala se calculează prin raportarea activelor curente la datoriile curente.
Activele curente reprezintă suma stocurilor, a creanțelor și a disponibilităților bănești.
Datoriile curente sunt datoriile pe termen scurt (mai mic de un an) către furnizori, salariați, bănci si obligațiile fiscale
Raportând activele curente în valoare de 1.717.606 lei (rândul 9 din situațiile financiare semestriale) la datoriile care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an în valoare de 7.210.122 lei (rândul 11), rezultă o valoare a lichidității generale de 0,23, mult sub pragul minim de 1,5 peste care societatea ar fi considerată solvabilă.
Lichiditatea imediata se calculează prin raportarea disponibilităților bănești la datoriile curente.
Disponibilitățile bănești sunt sumele din conturile bancare si casierie.
Datoriile curente sunt datoriile pe termen scurt (mai mic de un an) către furnizori, salariați, bănci si obligațiile fiscale.
Valoarea minimă a lichidității imediate pentru ca societatea să fie considerată solvabilă ar trebui să fie 0,25.
În cazul debitoarei, disponibilitățile bănești sunt de 35.660 lei (rândul 8 din situațiile financiare semestriale), datoriile care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an sunt de 7.210.122 lei (rândul 11), ceea ce înseamnă că lichiditatea imediată are valoarea de 0,0049 ceea ce echivalează cu insolvența.
Fluxurile financiare configurate de balanțele lunare și situațiile financiare semestriale ale debitoarei nu permit plata datoriilor cu termen de plată mai mare de un an în valoare de 23.875.473 lei (rândul 14 din situațiile financiare semestriale).
Situațiile financiare aferente primului semestru din 2012 (Formularul 30 - Date informative) constată starea de insolvență vădită.
Datoriile restante sunt în valoare de 3.126.280 lei (rândul 03), din care furnizori restanți de peste un an 3.117.480 lei (rândul 07).
Potrivit balanței contabile la 30 septembrie 2012, debitoarea are datorii în sumă totală de 31.598.300,29 lei. Astfel:
- 1.548.335,85 lei la furnizori înscrise contul contabil 401:
- 2.974.106,06 lei la furnizorii de imobilizări înscrise în contul contabil 404;
- 7.116.276,82 lei datorii către asociați contul contabil 455;
- 542.983,18 lei datorii către creditori diverși - cont contabil 462;
- 112.452,59 lei credite bancare pe termen scurt - cont contabil 519;
- 19.304.145,79 lei credite bancare pe termen lung - cont contabil 162.
Rezultă nemijlocit că, la 30 septembrie 2012, valoarea datoriilor de 31.598.300,29 lei este mai mare decât cea la 30 iunie 2012 - 31.108.237 lei (rândul 107 din Formularul 30 - Date informative anexe ale raportărilor financiare la 30 iunie 2012).
Coroborând datele financiar-contabile pentru perioadele 1 ianuarie 2011-30 iunie 2011 și 1 ianuarie 2012-30 septembrie 2012 consemnate în documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că situația financiară a .. a evoluat negativ.
Starea de insolvență este vădită.
Extrasele de cont depuse la termenul din 2 aprilie 2013 sunt aferente perioadei 29 iunie 2012-25 septembrie 2012 și zilei de 1 martie 2013.
Plățile sunt făcute strict unor furnizori de utilități și bugetului de stat. Din cuprinsul ordinelor de plată rezultă că există popriri (de ex. plată B. D. A. din 13 septembrie 2012 - poprire P. I. L.).
Tranzacțiile aferente zilei de 1 martie 2013 reprezintă schimburi valutare între conturile aceleiași companii și plata a câtorva salarii.
În raport de creșterea constată a datoriilor evidențiate în documente financiar-contabile, plățile cuprinse în extrasele de cont acoperă doar datoriile strict necesare pentru o parte a cheltuielilor imediate și nu este posibilă acoperirea datoriilor restante în valoare de 3.126.280 lei.
Datele cuprinse în registre publice - Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare și cartea funciară - confirmă starea de îndatorare a debitoarei.
Imobilul din Iași, . (format din trei imobile cu numere cadastrale și numere de carte funciară distincte) este ipotecat la Volksbank România pentru împrumuturi, care totalizează 5.746.000 euro și 869.960 lei.
Sunt obiect al ipotecilor mobiliare constituite în favoarea Garantibank, Volksbank și a unor societăți de leasing disponibilul din toate conturile bancare, echipamentele și aparatura medicală, creanțele reprezentând chirii, precum și alta bunuri mobile enumerate în extrasele anexate înscrisurilor depuse la termenul din 2 aprilie 2013.
Susținerea debitoarei că pentru „... acoperirea debitelor restante către furnizorul S.C. G. H. SOLUTIONS S.R.L. (...) i s-a aprobat o facilitate de credit" (pct. I din precizarea la contestație) atestă starea de insolvență. Premisa este că societatea nu ar fi putut acoperi din disponibilul existent o datorie restantă.
Ipoteza este aceea a dispozițiilor art. 138 alin. l lit. f) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței - folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, întrucât costurile creditului bancar sunt, în mod evident, mai mari decât penalitățile pe care le-ar fi suportat pentru neplata la scadență a sumelor datorate subscrisei.
Debitoarea s-a apărat în sensul achitării unei părți a datoriei.
Cel puțin pentru achitarea acesteia cu întârziere cererea se impunea a fi admisă.
Potrivit art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, prin creditor Îndreptățit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile.
Conform dispozițiilor art. 3 pct. 12 din Lege valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului.
Legiuitorul condiționează existența valorii - prag la data introducerii cererii de către creditor și nu la data pronunțării judecătorului sindic asupra cererii. De altfel, din coroborarea celor două texte de lege de mai sus, rezultă cu evidență că cererea creditorului, sub aspectul admisibilității acesteia prin prisma creanței pe care o deține, se analizează în raport cu momentul în care acesta solicită deschiderea procedurii. Că aceasta este interpretarea corectă rezultă și din practica judiciară, constatându-se frecvente situații în care, debitori de rea credință, deși se află în stare de insolvență clară, pentru a evita spectrul sumbru a insolventei, achită partea din debit ce depășește pragul impus de lege, ocolind astfel voința legiuitorului. (în acest sens Decizia Nr. 182R din 11 februarie 2010 a Curții de apel Târgu M..)
Nu prezintă relevanță în cauză existența unui litigiu de drept comun declanșat de creditoare împotriva debitoarei pentru recuperarea creanței scadente.
Demersul judiciar al subscrisei a fost demarat pentru a obține un titlu executoriu apt să conducă la îndestularea recurentei din patrimoniul S.C. S. I. S.R.L.
Legea nr. 85/2006 nu condiționează declanșarea procedurii insolvenței de constatarea creanței creditorului printr-un titlu executoriu. Caracterul cert, lichid și exigibil al creanței nu impune ca ea să fie derivată dintr-un asemenea titlu.
Legal citată intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs invocat, încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prioritar Curtea notează că, în cuprinsul sentinței recurate se constată existența unei creanțe certe, lichid și exigibile, care derivă din contractul comercial de furnizare produse nr. INTG 10/09 din 24.07.2009, modificat prin două acte adiționale, în executarea căruia au fost emise 15 facturi. La data formulării cererii de chemare în judecată, cuantumul facturilor neachitate era de 908.910,84 lei, la care creditoarea a calculat penalități în sumă de 1.527.758,97 lei și diferențe de curs valutar de 340.742 lei.
Judecătorul sindic a reținut că sub aspectul valorii-prag prev. de art. 3 pct.12 din L.85/2006 apărarea contestatoarei nu poate fi primită deoarece suma pretinsă depășește valoarea legală, din acest punct de vedere cererea creditoarei fiind întemeiată.
În raport de cele anterior expuse, chestiunea vizând valoarea prag a intrat în puterea lucrului judecat în absența unui recurs al intimatei ..
În consecință instanța de recurs este chemată să analizeze criticile recurentei reclamante referitoare la nerăsturnarea prezumției de insolvență, de către pârâta intimată ..
Curtea consideră că este fondată critica în discuție pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce succed.
Așa cum prevăd dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile” și „insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori”.
Odată prezumată starea de insolvență a debitorului, potrivit art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, revine acestuia sarcina răsturnării prezumției, în condițiile art. 1202 C. civ., prin probe de orice natură care să ateste că lichiditățile sale disponibile depășesc valoarea creanței care prezumă insolvența.
Curtea reține că, în raport cu prevederile art. 3 alin (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 legiuitorul a recurs la aspecte obiective și prezumă starea de insolvență în cazul neplății debitului la termenul de scadență. Debitorul poate răsturna prezumția legală respectivă, administrând dovada în sens contrar, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor legale pentru deschiderea procedurii și îndeosebi al existenței disponibilităților bănești, demers în cadrul căruia poate invoca desigur și refuzul de plată, dar relevante vor fi susținerile privind proba contrară, iar nu acest refuz.
Dacă debitorul are disponibilitățile bănești necesare si, totodată refuză plata creanței, relevanță pentru respingerea cererii creditorului ca neîntemeiată o va avea existența disponibilităților, care atestă că nu există insolvență.
Insolvența, ca stare a patrimoniului debitorului, se raportează la totalitatea fondurilor bănești ale debitorului disponibile la un moment dat și la totalitatea datoriilor exigibile ale acestuia existente la acel moment.
Rezultă că simpla efectuare a unor plăți parțiale nu poate să răstoarne prezumția relativă a insolvenței instituită de lege, ca urmare a neplății de către debitor a datoriei după 90 de zile de la scadență.
Reținerea judecătorului sindic că debitoarea dispune de un flux de numerar constant – ceea ce ar denota că dispune de sume de bani în baza cărora poate face față datoriilor sale - nu are relevantă pentru a răsturna prezumția de insolvență, atâta timp cât răsturnarea acestei prezumții presupune probarea faptului că lichiditățile de care dispune debitorul acoperă totalitatea datoriilor acestuia, probă ce nu a fost efectuată în cauză.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006, incapacitatea vădită este o stare de fapt obiectivă constatată ca rezultat al comparației între cuantumul total al datoriilor exigibile și sumele de bani disponibile.
Rezultă că respingerea cererii creditorului este justificată în situația în care debitorul posedă în contul bancar disponibil suficient pentru a face față datoriei pe care o are față de creditor. Nu se află în insolvență debitorul care dispune de fonduri suficiente, dar refuză chiar cu rea credință să-și plătească datoria.
Or, în cauză, . nu a administrat nicio probă din care să rezulte acest fapt.
Curtea reține că recurenta reclamantă deține o creanță compusă din facturi neachitate de 908.910,84 lei, la care creditoarea a calculat penalități în sumă de 1.527.758,97 lei și diferențe de curs valutar de 340.742 lei.
Intimata . a adus ca probe înscrisuri, care fac dovada unor plăți parțiale a acestor datorii exigibile, respectiv a sumei de 980.145, 44 lei din care suma de 212.218,71 lei a fost obținută din creditarea acordată de Garanti Bank –Agenția Iași ( ordin plată nr.1 din 26.11.2012 depus la fila 255 vol II).
Această plată parțială nu răstoarnă prezumția în discuție.
Toate actele contabile depuse de debitoare atestă că la data de 30.06.2012 deținea suma de 35.660 lei în contul „casă și conturi la bănci”, în timp ce datoriile care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an se cifrau la nivelul de 7.210.122 lei, iar cifra de afaceri a scăzut de la 2.372.469 lei la 1653.527 lei, în condițiile în care exercițiul financiar a fost încheiat în pierdere cu suma de 1.131.810 lei.
Curtea reține că debitorului i se impune de către instanță să administreze dovezi în raport cu care să se distingă dacă neplata este doar rezultatul unui litigiu cu creditorul sau este determinată de o incapacitate de plată generală, generată de lipsa disponibilităților bănești.
Curtea constată că, în raport de creșterea constată a datoriilor evidențiate în documente financiar-contabile, plățile cuprinse în extrasele de cont acoperă doar datoriile strict necesare pentru o parte a cheltuielilor imediate și nu este posibilă acoperirea datoriilor restante în valoare de 3.126.280 lei.
În cauza dedusă judecății, probatoriile analizate anterior atestă că . este în incapacitate de plată generată de lipsa disponibilităților bănești.
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 cod procedură civilă urmează să fie admis recursul formulat de creditoarea . SRL (fostă .) împotriva sentinței civile nr. 631/2013 din 09 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment, hotărâre care va fi casată.
Va fi respinsă contestația debitoarei . și trimisă cauza aceleiași instanțe, în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ., la cererea creditoarei . SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de creditoarea . SRL (fostă .) împotriva sentinței civile nr. 631/2013 din 09 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - faliment, hotărâre pe care o casează.
Respinge contestația debitoarei ..
Trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei ., la cererea creditoarei . SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2013.
Președinte, L. P. | Judecător, C.-A. S. | Judecător, A. G. |
Grefier, L. R.-C. |
Red și tehnored jud SCA_
Tehnored gref RCL_
2EX
Jud fond B. R.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 656/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
