Practica judiciara insolventa. Decizia 1337/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1337
Ședința publică de la 30 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Liliana
Grefier
S- luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 378/S din 11 iunie 2009 Tribunalului Iași - judecător sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Văzând că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Prin sentința comercială nr. 378/S/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă cererea vizând autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Mun.
A fost aprobat raportul final întocmit de lichidatorul judiciar și, în consecință,
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitorului "CONSTANT ", cu sediul social declarat în mun. I,Complex - 17,având număr de ordine în registrul comerțului J- și Cod fiscal -.
S-a dispus radierea debitorului "CONSTANT " I din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași și cele ale
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței,
A fost aprobat în parte decontul prezentat de lichidatorul judiciar și dispune plata către acesta,din fondul de lichidare, a sumei de 1.605,43 lei din care suma de 605,43 lei cheltuieli de procedură și suma de 1.000 lei remunerație.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
S-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor,Direcției Generale a Finanțelor Publice a Jud. I, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași pentru efectuarea mențiunii de radiere, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța în acest sens judecătorul sindic a reținut următoarele:
Cererea de autorizare nu întrunește condițiile impuse de prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 pentru a fi admisă motivat de următoarele:
Astfel, potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului,sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență,judecătorul-sindic,la cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică,ajuns în stare de insolvență,să fie suportată de membrii organelor de conducere sau supraveghere din cadrul societății iar potrivit alin. 3 al acestui articol,comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat pentru introducerea acțiunii în răspunderea personală a organelor de conducere ale debitorului numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar omit să indice în raportul lor asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de aceasta sau omit să formuleze o astfel de acțiune iar răspunderea persoanelor culpabile este pe cale să se prescrie.
În primul rând,prevederile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nu conferă fiecărui creditor drept individual de a promova acțiunea în răspundere ci acordă acest drept administratorului judiciar/lichidatorului judiciar și,doar în subsidiar și cu îndeplinirea anumitor condiții,comitetului creditorilor iar pe de altă parte,nici nu se poate vorbi în cauză de o omisiune în sensul prevederilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 care să îndreptățească o eventuală autorizare pentru promovarea unei acțiuni în răspundere,lichidatorul judiciar precizând expres în rapoartele sale că nu a identificat persoane responsabile de insolvența societății.
Lichidatorul judiciar nu are obligația de a solicita atragerea răspunderii personale a administratorilor debitorului,ci doar posibilitatea,în măsura în care apreciază că printr-o anumită activitate,de natura celor enumerate de art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, s-a cauzat starea de insolvență a societății
În rapoartele pe care le întocmește în cursul procedurii, lichidatorul poate face mențiuni în sensul prevederilor art. 20 alin. 1 lit. b doar prin raportare la dispozițiile art. 138 din aceeași lege,fără a putea inventa fapte și responsabilități a căror săvârșire nu a putut constata și respectiv autori pe care nu i-a putut identifica după cum creditorul pretinde.
În condițiile în care,după cum s-a constatat,debitorul nu are în patrimoniu bunuri ori disponibilități care să justifice continuarea procedurii în chip util,în vederea plății creanțelor reclamate,urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului și evidențele fiscale,în conformitate cu art. 131 din Legea nr. 85/2006,cu descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.
Prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, condiționează închiderea procedurii doar de inexistența bunurilor sau a altor elemente de activ în patrimoniul debitorului așa încât,independent de orice alte împrejurări și indiferent de stadiul în care s-ar afla procedura insolvenței,aceasta poate fi închisă atunci când,lipsind obiectului lichidării, scopul declarat al acestei nu poate fi realizat.
Prin urmare, a fost respinsă cererea de autorizare formulată de creditorului Administrația Finanțelor Publice a Mun. I și a fost aprobat raportul cuprinzând propunerea de închidere a procedurii prezentat de lichidatorul judiciar, continuarea procedurii în lipsa bunurilor în patrimoniul debitorului fiind fără obiect și în același timp costisitoare întrucât ar genera cheltuieli administrative inutile.
Referitor la cererea lichidatorului judiciar de a i se încuviința devizul de cheltuieli în sumă de 2235,33 lei (suma de 1235,33 lei cheltuieli de procedură și suma de 1000 lei onorariu) acesta a fost admis în parte respectiv pentru suma de 1605,43 lei din care suma de 605,43 lei cheltuieli de procedură conform art. 73 alin. 4 și 5 din Statutul UNPIR și suma de 1000 lei onorariu,plata urmând să se facă din fondul de lichidare,lipsind disponibilitățile în contul debitorului.
Împotriva sentinței nr. 378/S/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător sindic a declarat recurs a mun. I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, judecătorul sindic apreciind greșit că nu ar fi întrunite dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Instanța de fond nu a interpretat corect documentele depuse la dosarul cauzei de către creditorul bugetar în susținerea cererii de autorizare, motivând soluția de respingere exclusiv pe raportul lichidatorului desemnat.
Deși, după studierea raportului prev. de art. 20 din Legea nr. 85/2006, creditorul bugetar a sesizat, cu adresa nr. 32083/06.03.2009 lichidatorul judiciar despre actele/faptele/aspectele care,se încadrau în prevederile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, acesta nu a răspuns solicitării.
Întrucât lichidatorul judiciar nu a înțeles să reprezinte interesele creditorilor prin promovarea acțiunii specifice, creditorul bugetar a sesizat și solicitat instanței, autorizarea să promoveze acțiunea în răspundere contra persoanelor vinovate de intrarea în incapacitate de plată a societății"CONSTANT " I și care au creat un prejudiciu considerabil bugetului de stat.
Netemeinicia hotărârii rezultă și din faptul că, una dintre condițiile prevăzute pentru autorizare o constituie și omisiunea practicianului în insolvență, de a indica persoanele responsabile de ajungerea societății în insolvență și, deși, existau premisele angajării răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, instanța nu a apreciat corect asupra lor.
Deși s-a formulat cerere de autorizare, în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 3, întrucât recurenta - unic creditor - deținea elemente probatorii pentru analizarea sancțiunii prev. de Legea nr. 85/2006, iar lichidatorul judiciar a întocmit raportul asupra cauzelor doar din studierea unor indicatori prezentați pe site MEF, astfel încât nici nu avea posibilitatea probării unei eventuale cereri de antrenare a răspunderii materiale a organelor de conducere, instanța o respinge, considerând cererea ca fiind neîntemeiată.
Mai mult decât atât, raportul asupra cauzelor nici măcar nu indică aceste cauze (reale) care au condus debitoarea în stare de insolvență, ci reprezintă o simplă formalitate, un raport în care sunt cuprinse simple afirmații bazate doar pe niște indicatori preluați din site MEF.
Prin urmare, este nelegală și netemeinică soluția instanței de a respinge solicitarea organului fiscal de a fi autorizat să introducă acțiunea în temeiul dispozițiilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 86/2006, în condițiile în care acesta deținea elementele necesare probării acțiunii. în urma analizei datelor din bilanțurile contabile depuse de către societate, prin reprezentanți legali, s-a constatat că la semestrul Iaa nului 2000, societatea deține echipamente tehnologice în valoare de 31012 mii lei vechi,alte mijloace fixe în valoare de 35586 mii lei vechi, clienți de încasat în sumă de 15349 lei vechi, mijloace bănești în sumă de 11479 lei vechi, valori pe care administratorii le puteau valorifica și ulterior să achite obligațiile către buget. Având în vedere împrejurarea că la data acumulării obligațiilor, societatea deținea fonduri pentru achitarea impozitelor și taxelor, aspect care nu s-a întâmplat, conduce la concluzia că administratorii societății au prejudiciat societatea și creditorii acesteia, iar veniturile realizate au fost folosite în interesul propriu.
Prin urmare incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a,c,d, rezultau din aspectele anterior menționate.
Față de cele expuse a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței nr. 378/S/11.06.2009 și admiterea cererii vizând autorizarea a mun. I în a formula acțiune pe baza art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
În recurs nu au fost administrate alte probe și nici nu s-a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține:
Potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prev. la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prev. la alin. (1)".
Considerând că în lipsa constituirii comitetului creditorilor din motive obiective [pentru că nu era îndeplinită condiția impusă de art. 16 alin. (1) sau alin. (4) din Legea nr. 85/2006], legitimarea formulării cererii de autorizare a formulării cererii întemeiate pe art. 138 alin. (1) aparține și creditorilor în mod individual, trebuie complementar, analizate alte două condiții ale autorizării: 1. dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență; 2. dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1).
Or, niciuna dintre aceste două condiții nu este îndeplinită în cauză.
Prin raportul nr. 680/30.12.2008 asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat apariția stării de insolvență (filele 86 și următoarele dosar fond), întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei "CONSTANT " în respectarea exigențelor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, s-a argumentat că ultimul bilanț a fost depus la organele financiare pentru anul 2004 iar din indicatorii financiari ai acestuia reiese că la acea dată societatea avea pierderi începând din 1999, obiectul de activitate al societății fiind "cafenele și baruri".
Începând din anul 2005 nu au mai fost depuse raportările contabile legale asupra activităților economice ale debitoarei, la organele fiscale, fără însă a se putea pune o relație directă între această inacțiune și provocarea stării de insolvență a debitoarei. Mai mult, societatea debitoare a fost dizolvată de drept potrivit Legii nr. 359/2004 astfel că nu există un raport de cauzalitate între această faptă și starea actuală de insolvență a debitoarei.
În cuprinsul raportului nr. 680/30.12.2008 se evidențiază că nu au fost identificate persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, motiv pentru care s-a apreciat că nu se justifică promovarea acțiunii prevăzute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În măsura în care în raportul de activitate anterior au fost examinate împrejurările care pledează pentru nepromovarea unei acțiuni întemeiată pe art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu se poate susține lipsa factuală a acestor analize.
În aceste condiții, împrejurarea că lichidatorul nu a putut, în mod obiectiv, să determine circumstanțele instalării insolvenței ca imputabile unei anumite persoane implicate în conducerea sau organizarea activității debitorului, în lipsa materialului documentar, nu poate fi considerată o omisiune din partea acestuia, iar în acest context, a analiza de ce lichidatorul nu a acționat cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, devine un aspect redundant.
Omisiunea, presupune lipsa oricărei referiri la situația cauzală, atunci când premisele cunoașterii sale sunt asigurate, putând caracteriza atitudinea lichidatorului ca făcând domeniul pasivității culpabile.
Omisiunea lichidatorului de a arăta, în raportările sale, cauzele care au generat insolvența sau de a arăta persoanele vinovate de intrarea societății comerciale în procedură trebuie să fie de natură a crea o situație inechitabilă pentru creditori, în sensul în care prin inacțiunile lichidatorului, aceștia nu-și pot exercita dreptul la informare reală și dreptul de a acționa.
Or, în măsura în care premisele informării nu sunt asigurate, întrucât lipsa documentelor lipsește de obiect cercetările lichidatorului, sau, dacă lichidatorul a analizat diligent documentația pusă la dispoziția sa fără a putea formula concluzii pertinente asupra autoratului unor fapte ilicite sau vinovăției anumitor persoane, nu se poate considera că ceilalți participanți la procedură sunt vătămați în drepturile lor și astfel, finalitatea procedurii nu mai poate fi atinsă.
În cauza dedusă judecății, nu doar că lichidatorul a prezentat observațiile și concluziile sale asupra circumstanțelor care au permis instalarea insolvenței, dar recurenta, a avut posibilitatea informării asupra acestor constatări și chiar a contestării lor, rămânând în pasivitate, deci acceptând concluziile acestuia.
Succesiunea măsurilor luate de către instanța de fond apare astfel, logică și justificată în raport cu situația factuală considerată, de aceea, Curtea a considerat că aspectele criticate în recurs, referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii de către prima instanță sunt lipsite de fundament.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă a respins recursul formulat de creditoarea, împotriva sentinței comerciale nr. 378/S/11.06.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a municipiului I împotriva sentinței comerciale nr. 378/S din 11 iunie 2009 Tribunalului Iași - judecător sindic, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- --- - - -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași - judecător sindic:
29.12.2009
2 ex.
Președinte:Claudia Antoanela SusanuJudecători:Claudia Antoanela Susanu, Anca Ghideanu, Liliana
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1316/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1342/2009. Curtea de... → |
|---|
