Practica judiciara insolventa. Decizia 810/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 810/2009

Ședința publică din data de 3 martie 2009

Completul este constituit din:

PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu

JUDECĂTOR 3: Andrei Axente

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - GENERALE SA împotriva sentinței civile nr. 150/F din 08.04.2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații: MANAGEMENT LICHIDARE, FABRICA DE SRL, având ca obiect procedura insolvenței- revizuirea hotărârii de deschidere a procedurii.

La apelul nominal se prezintă avocat pentru intimata de SRL și avocat pentru recurentă.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că instanța a fost investită cu soluționarea prezentei cauze, urmare a strămutării dosarului dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 2931/16.10.2008, potrivit căreia dosarul - al Curții de Apel Iașia fost strămutat de la această instanță la Curtea de Apel Cluj.

Se constată că a fost trimis dosarul nr- al Tribunalului Vaslui.

La data de 27 februarie 2009 s-a înregistrat la dosar, transmise prin fax, un set de înscrisuri, din partea intimatei de pâine SRL, depuse la filele 20-24. De asemenea la data de 2 martie 2009, s-a înregistrat la dosar un set de înscrisuri din partea aceleiași intimate SC de SRL, la filele 25-50.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților asupra recursului.

Reprezentantul recurentei arată că a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 150/F/2008, iar în motivele de recurs a invocat mai multe excepții, solicitând în principal, admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției tardivității cererii de revizuire formulată și respingerii cererii ca tardiv introdusă, iar în cazul în care se va trece peste prima excepție, admiterea excepției inadmisibilității cererii de revizuire formulată și respingerea cererii ca fiind inadmisibilă. În cazul în care instanța va trece peste cele două excepții invocate, solicită admiterea excepției nulității cererii de revizuire. În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii cererii de revizuire ca nefondată, pentru motivele invocate în scris și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului asupra fondului cauzei. Solicită a se avea în vedere faptul că între părți au existat mai multe litigii comerciale, intimata SC de SRL a intrat în incapacitate de plată, judecătorul sindic a reținut o problemă esențială și anume că această societate este insolventă, neavând lichidități pentru a-și achita datoriile. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei SC de SRL solicită respingerea excepțiilor invocate de recurentă precum și a recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele invocate în scris în întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Iași și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei. Cu privire la excepția nulității arată că este nefondată, deoarece depunerea cererii de revizuire direct judecătorului sindic în ședința de judecată, nu este un motiv de nulitate, cererea fiind ulterior înregistrată separat. Excepția tardivității apreciază că nu poate fi primită, întrucât în dosarul Inaltei Curți de Casație și Justiție, nu există vreo cerere de eliberare a copiei deciziei pentru a se putea stabili cu exactitate data la care debitoarea a luat cunoștință, singura fiind aceea din 3.09.2007, față de care cererea de revizuire este în termen. Cu privire la a treia excepție invocată, aceea a inadmisibilității, arată că este nefondată, fiind general admis că o hotărâre judecătorească trebuie să fie considerată un act nou in sensul celor la care se referă 322 pct. 5 din cod procedură civilă, în caz contrar încălcându-se drepturile legitime ale persoanelor.

Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat, a se ține seama de faptul că starea de insolvență a debitoarei se datorează însăși creditoarei așa cum este dovedit cu autoritate de lucru judecat în cauză și echivalează cu ipoteza prevăzută de art. 33 al. 5 din legea insolvenței, în care judecătorul sindic, stabilind că debitorul nu este în stare de insolvență, respinge cererea creditorului, cerere care va fi lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 150/F/8 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vasluis -au respins excepțiile privind nulitatea, tardivitatea și inadmisibilitatea cererii de revizuire invocate de creditoarea BRD--SUCURSALA

S-a admis în parte cererea de revizuire formulată de debitoarea SC SRL Muntenii de și s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 78//23 noiembrie 1998 Tribunalului Vaslui în sensul că s-a admis contestația debitoarei și s-a respins cererea creditoarei de declanșare a procedurii de reorganizare judiciară și faliment față de debitoare.

S-a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 108/F/3 aprilie 2001 Tribunalului Vaslui în sensul că s-a infirmat planul de lichidare a unor active propus de debitoare.

S-a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 107/21 mai 2005 Tribunalului Vaslui.

Creditoarea a fost obligată să achite debitoarei revizuiente 110 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, excepția nulității invocată în cauză este nefondată.

Soluționarea oricărei cereri vizând hotărâri ale judecătorului sindic, în mod evident sunt strict în competența judecătorului sindic.

Faptul că aceasta a fost depusă în ședință direct în cadrul judecății procedurii și nu la registratura tribunalului nu poate atrage sancțiunea nulității cererii e temeiurile invocate întrucât așa cum reiese chiar din textele corect expuse de creditoare această condiție nu poate avea drept consecință constatarea nulității cererii decât în măsura în are prin aceasta s-ar cauza o vătămare de neînlăturat decât prin această sancțiune viitoare care în mod vădit nu s-a creat, ba dimpotrivă creditoarea a putut lua cunoștință în mod nemijlocit de această cerere, și în consecință să-și facă apărări.

Această procedură a fost respectată, cererea fiind înregistrată și separat, urmând procedura corespunzătoare.

De asemenea, nici excepția tardivității nu a putut fi primită.

Ambele părți au invocat o dată inițial de la care se putea calcula termenul legal de depunere a cererii.

Fără a răspunde la punctul de vedere al debitoarei cu privire la acest aspect tribunalul a constatat că în dosarul ÎCCJ nu există nici o cerere care să ateste eliberarea la cererea debitoarei, a copiei hotărârii, datată, pentru a se putea stabili cine, când a cerut, și când a ajuns în posesia debitoarei hotărârea, singura cerere pe care instanța o poate avea în vedere, fiind cea datată și înregistrată la instanță la data de 3 septembrie 2007, prin care debitoarea a solicitat eliberarea titlului executor din dosar, inclusiv eliberarea de copii după cele trei hotărâri pronunțate în cauza comercială.

Față de această dată, în raport cu cea a depunerii cererii, chiar în fața instanței la termenul din data de 4 septembrie 2007, revizuirea este în termen, susținerea debitoarei că a știut de această decizie nu a putut fi avută în vedere, întrucât nici aceasta nu este precisă.

Creditoarea trebuie să admită că revizuirea ca și cale extraordinară de atac vizează hotărârile definitive, care au ca și cale de atac și apelul și recursul, în condițiile art. 377 Cod procedură civilă, inclusiv cele date de judecătorul sindic și care fac obiectul prezentei revizuiri.

Tribunalul a constatat și a amintit părților că procedura reorganizării și falimentului în reglementarea Legii nr. 64/1995 și cea a insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 este o procedură specială diferită de cea a judecății în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, acesta din urmă doar venind în completarea legilor speciale.

Prin sentința civilă nr. 78 din 23 noiembrie 1998 Tribunalul Vaslui, numai în ceea ce privește revizuienta, s-a respins contestația acesteia în calitate de debitoare în contradictoriu cu creditoarea din cauză, dispunându-se trimiterea dosarului la judecătorul sindic pentru continuarea procedurii, hotărârea fiind definitivă.

Hotărârea nu cuprinde o motivare, fiind pronunțată în conformitate cu vechea reglementare din Legea nr. 64/1995, de președintele instanței.

Prin sentința civilă nr. 108 din 3 aprilie 2001 s-a dispus confirmarea planului de lichidare a unor active propus de debitoare pe o durată de 1 an, constatându-se că aceasta a avut avizul creditorilor, sentința fiind rămasă de asemenea definitivă.

Prin sentința civilă nr. 107 din 21 mai 2002 aceluiași tribunal, s-a respins cererea creditoarei de începere a procedurii falimentului și admisă prelungirea perioadei de reorganizare a debitorului, sentință care, prin decizia civilă nr. 15 din 13 ianuarie 2003 Curții de apel Iașia fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceluiași tribunal.

În timpul procedurii, debitorul a promovat însă o acțiune pe calea dreptului comun în anul 2002, în cauză fiind pronunțată sentința civilă nr. 1081 din 22 decembrie 2004 Tribunalului Vaslui prin care a fost admisă acțiunea reclamantei SC SRL în contradictoriu cu pârâta BRD- SUCURSALA V, aceasta din urmă fiind obligată la plata sumei de 1.500.000 lei daune contractuale, soluție care a fost menținută și de cele două instanțe de control judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea BRD- GENERALE SA solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepțiilor tardivității cererii de revizuire, a excepției inadmisibilității precum și a excepției nulității acestei cereri iar în subsidiar pe fondul cauzei în situația în care se va trece peste excepțiile invocate a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 150 din 8 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în sensul respingerii cererii de revizuire ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea recurentă arată că cererile de revizuire sunt inadmisibile întrucât nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin (1) teza I din Codul d e procedură civilă, deoarece sentințele a căror revizuire se cere nu sunt hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și nici hotărâri pronunțate de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

Totodată cererile de revizuire sunt inadmisibile întrucât înscrisul invocat este ulterior sentințelor a căror revizuire se cere astfel încât nu este îndeplinită condiția noutății actului invocat.

Pe de altă parte, cererile de revizuire sunt tardiv formulate respectiv cu depășirea termenului de 1 lună de zile de la data în care s-au descoperit înscrisurile invocate, ultima zi fiind conform celor afirmate de însăși petenta data de 3 septembrie 2007.

Nu în ultimul rând cererile de revizuire sunt nule deoarece nu au fost înregistrate conform legii și regulamentului de ordine interioară a instanțelor, la registratura Tribunalului, ci au fost depuse direct în ședință publică, la dosarul privind procedura insolvenței în ceea ce o privește pe SC SRL - art. 105 alin (2) Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 323 alin (1) Cod procedură civilă și cu ale art. 93 din hotărârea CSM nr. 387/22 septembrie 2005 privind aprobarea regulamentului de ordine interioară a instanțelor, cu modificările ulterioare.

Cât privește fondul cauzei, recurenta arată că cererile de revizuire sunt nefondate întrucât nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct 5 teza a II-a deoarece hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în dosarul de fond nr. 2855/2002 al Tribunalului Vaslui nu au stat la baza pronunțării hotărârilor a căror revizuire se solicită.

În concluzie, în speță sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Intimata SC SRL DE, prin întâmpinare (38-40) a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, în susținerea poziției procesuale au fost invocate aceleași considerente prezentate cu ocazia soluționării în fond a cererii de revizuire.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Circumstanțele de fapt ale cauzei:

Ca urmare a încheierii mai multor contracte de credit bancar modificate printr-o serie de acte adiționale, SC SRL DE a devenit debitoarea BĂNCII ROMÂNE DE DEZVOLTARE așa încât față de aceasta s-a declanșat procedura reorganizării judiciare și a falimentului potrivit Legii nr. 64/1995 în forma în vigoare în aul 1998 ca urmare a cererii formulate de BRD-SUCURSALA

Prin sentința civilă nr. 108 din 3 aprilie 2001 Tribunalului Vasluia fost confirmat planul de reorganizare propus de SC SRL pe durata unui an de zile iar după expirarea acestui termen BRD-SUCURSALA Vaf ormulat cerere de declararea falimentului, cerere care a fost respinsă de către Tribunalul Vaslui prin sentința civilă nr. 86/26 iunie 2003. Totodată, prin aceeași hotărâre a fost admisă cererea debitoarei și a fost prelungită cu un an perioada de îndeplinire a planului de reorganizare.

Împotriva acestei hotărâri atât creditorul cât și debitorul au formulat recurs, cauza fiind suspendată potrivit prevederilor art. 244 Cod procedură civilă,prin încheiere pronunțată de Curtea de Apel Iași la data de 20 octombrie 2003, până la soluționarea dosarului nr. 2855/2002 al Tribunalului Vaslui. Cu toate acestea, la data de 5 iunie 2006, Curtea de Apel Iași repune cauza pe rol, deci la acel moment dosarul nr. 2855/2002 al Tribunalului Vaslui nu fusese încă soluționat irevocabil (aceasta s-a întâmplat la data de 30 mai 2007) și respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 108 din 3 aprilie 2001 Tribunalului Vaslui, prin decizia civilă nr. 209/2006.

În paralel cu derularea acestui dosar, debitoarea SC SRL a formulat o cerere în pretenții împotriva BRD-SUCURSALA V în care a solicitat daune interese reprezentând prejudiciul adus prin neacordarea integrală și la termenele dorite a unor credite de dezvoltare. Cât privește această acțiune, instanțele judecătorești s-au pronunțat în mod irevocabil cu privire la temeinicia unei astfel de pretenții așa încât prin sentința civilă nr. 1681/22 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosar nr. 2855/2002 al acestei instanțe, acțiunea debitoarei a fost admisă, apelul fiind respins prin decizia civilă nr. 59/23 mai 2006 de către Curtea de Apel Iași iar hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către ÎCCJ în dosar nr- unde s-a pronunțat decizia nr. 2094/31 mai 2007. Toate aceste hotărâri judecătorești reprezintă de fapt temeiul cererii de revizuire.

La data de 25 august 2004 BRD-SUCURSALA Vaf ormulat cerere de declararea falimentului SC SRL, motivat de faptul că perioada de 1 an (atât cât a fost prelungită perioada de îndeplinire a planului prin sentința civilă nr. 86/26 iunie 2003) a expirat, fără să fie îndeplinite obligațiile asumate prin planul aprobat.

Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 310/F/19 octombrie 2004 dispus intrarea în faliment a SC SRL, hotărârea fiind modificată în totalitate prin admiterea de Curtea de Apel Iași (decizia civilă nr. 120/15 martie 2005) a recursului declarat de SC SRL și respingerea cererii de faliment. Recursul a fost admis întrucât, anterior, la 20 octombrie 2003 Curtea de Apel Iași, prin încheierea pronunțată suspendase judecarea unei cereri similare de declararea falimentului, fiind astfel apreciată ca inadmisibilă o nouă cerere.

Dosarul nr. 2855/2002 al Tribunalului Vasluia fost soluționat definitiv și irevocabil în sensul respingerii recursului promovat de către BRD-SUCURSALA V.

Prin încheierea din 4 octombrie 2006 Tribunalul Vaslui, față de soluțiile pronunțate de către Curtea de Apel Iași, dispune scoaterea de pe rol a cauzei.

Ulterior, la data de 4 septembrie 2007 se repune cauza pe rol ca urmare a unei noi cereri formulate de BRD-SUCURSALA V de intrare în faliment a debitoarei.

La acel termen de judecată debitoarea prin administrator statutar depune "cererile de revizuire" prin care solicită modificarea în tot a hotărârilor de deschidere a procedurii, de admitere și de confirmare a planului de reorganizare sub forma lichidării parțiale sub conducerea administratorului social precum și a tuturor celorlalte hotărâri pronunțate în cauză.

Motivul invocat este acela că, ÎCCJ s-a pronunțat asupra acțiunii în pretenții atunci când a obligat BRD la plata unor daune interese și în aceste condiții s-a apreciat că ne aflăm în ipoteza existenței unor înscrisuri noi, respectiv hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. 2855/2002 al Tribunalului Vaslui, în special decizia ÎCCJ pronunțată la data de 31 mai 2007.

S-a precizat cu acea ocazie că revizuienta-debitoarea SC SRL a luat la cunoștință de decizia ÎCCJ la 31 iulie 2007 când a obținut și copia conformă cu originalul de pe acea decizie și care a fost depusă la data de 16 august 2007 la Tribunalul Vaslui în dosarul de fond.

Cererea de revizuire a fost înregistrată direct în dosarul judecătorului sindic, la termenul din 4 septembrie 2007.

La data de 8 aprilie 2008, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 150/F prin care a respins excepțiile privind nulitatea, tardivitatea și inadmisibilitatea cererii de revizuire precum și netemeinicia acesteia, admițându-se în parte cererea de revizuire, prin schimbarea în parte a sentinței civile nr. 78//23 noiembrie 1998 Tribunalului Vaslui, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 108/F/3 aprilie 2001 Tribunalului Vaslui și respingerea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 107/21 mai 2005 Tribunalului Vaslui.

Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic în cererile de revizuire a fost dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin (1) teza I din Codul d e procedură civilă "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere" în cazurile expres și limitativ prevăzute de textul legal citat.

În speță, toate sentințele a căror revizuire este cerută au fost pronunțate de către instanța de fond investită cu soluționarea litigiului având ca obiect procedura falimentului ceea ce înseamnă că nici una dintre acestea nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea extraordinară de atac a revizuirii, deoarece niciuna dintre hotărârile atacate nu a rămas definitivă în instanța de apel sau prin neapelare (întrucât în această materie hotărârile sunt susceptibile numai de calea de atac a recursului) și nici una dintre acestea nu a fost pronunțată de către o instanță de recurs, astfel încât calea de atac utilizată de revizuientă apare ca inadmisibilă.

Debitoarea nu a înțeles să uzeze de calea de atac a recursului împotriva hotărârilor a căror revizuire o cerere ci a formulat direct o cerere de revizuire care așa cum s-a arătat mai este inadmisibilă.

Drept urmare, în cauză nu este îndeplinită nici una dintre ipotezele prevăzute de art. 322 alin (1) teza I din Codul d e procedură civilă așa încât susținerea primei instanțe în sensul că o hotărâre fără cale de atac în apel nu poate fi asimilată cazului neapelării apare ca nefondată.

Cererile de revizuire sunt inadmisibile și din perspectiva faptului că înscrisul invocat este ulterior sentințelor a căror revizuire se cere, așa încât nu este îndeplinită condiția noutății actului invocat.

Temeiul juridic al cererilor de revizuire l-a constituit dispoziția art. 322 pct 5 Cod procedură civilă.

În sensul dispozițiilor legale amintite poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Procedând la analizarea hotărârilor a căror revizuire se cere, rezultă că toate acestea sunt anterioare hotărârii invocate ca înscris nou respectiv decizia ÎCCJ pronunțată la 31 mai 2007.

În ceea ce privește excepția tardivității Curtea reține că și această excepție este întemeiată deoarece cererile de revizuire au fost formulate cu depășirea termenului de o lună de la data la care s-au descoperit înscrisurile.

Astfel, potrivit art. 324 alin (1) pct 4 Cod procedură civilă termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct 5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cum toate cererile de revizuire sunt întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct 5 teza a II Cod procedură civilă trebuie analizat momentul de la care începe să curgă termenul de o lună.

Potrivit textului legal acest termen curge din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată iar din dosarul nr- al ÎCCJ unde a fost pronunțată decizia nr. 2094/31 mai 2007 rezultă că SC SRL a luat la cunoștință efectiv de această hotărâre la data de 31 iulie 2007 când a primit un exemplar din această decizie conform mențiunii aflate atât în cererea de revizuire cât și pe ultima filă a deciziei menționate.

Drept urmare, termenul de o lună calculat conform art. 101 Cod procedură civilă s-a împlinit la data de 3 septembrie 2007 în timp ce cererea de revizuire a fost depusă la data de 4 septembrie 2007 cu depășirea termenului legal de decădere.

Nu poate fi luată în considerare susținerea revizuientei conform căreia aceasta nu a luat efectiv cunoștință de conținutul deciziei deoarece persoana care a ridicat copia deciziei a acționat în calitate de reprezentant convențional de vreme ce nu s-a făcut dovada că acesta nu avea calitatea de reprezentant al societății întrucât eliberarea copiilor hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești se face numai după prezentarea unui mandat în acest sens.

a contrario prezentarea mandatului la ridicarea copiei deciziei dovedește calitatea de reprezentant convențional al avocatului SC SRL iar data eliberării acesteia constituie data de la care începe să curgă termenul pentru declararea unei căi extraordinare de atac.

Potrivit art. 324 alin (1) pct 4 Cod procedură civilă termenul de revizuire de o lună se va socoti în cazurile prevăzute la art. 322 pct 5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărui revizuire se cere.

Drept urmare, la data de 31 iulie 2007 revizuienta SC SRL a luat cunoștință efectivă de înscrisul invocat și anume: decizia civilă nr. 2094 din 31 mai 2007 motiv pentru care cererea de revizuire putea fi formulată până cel târziu la data de 3 septembrie 2007. Deoarece aceasta a înregistrat cererea de revizuire la data de 4 septembrie 2007, excepția tardivității formulării cererii apare ca întemeiată în raport de cele mai arătate.

Cât privește excepția nulității cererilor de revizuire datorată înregistrării direct în fața judecătorului sindic a acestor cereri și nu prin registratura instanței Curtea constată că în fapt aceasta nu este o veritabilă excepție deoarece nu produce vreo vătămare și nici nu există vreo dispoziție imperativă cuprinsă în lege care să impună înregistrarea unei cereri doar prin registratura instanței.

Chiar dacă această cerere viza o cale extraordinară de atac prin înregistrarea acesteia direct în fața instanței nu s-a produs părții adverse nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin constatarea nulității actului. Cu alte cuvinte, în speță nu ne aflăm în prezența unei excepții absolute iar în ceea ce privește vătămarea aceasta nu s-a produs așa încât excepția nulității cererii pentru considerentele invocate de intimata recurentă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Totodată, Curtea relevă că în speță cererile de revizuire sunt și nefondate întrucât nu sunt întrunite condițiile cerute de lege prin prevederile art. 322 pct 5 teza a II-

În concret, hotărârile ce fac obiectul revizuirii (hotărârea de deschidere a procedurii, respectiv de încuviințare a planului de reorganizare prin lichidare parțială a debitoarei) sunt anterioare hotărârilor invocate drept temei al cererilor de revizuire deoarece datează din 1998 și respectiv din 2001 iar prima hotărâre invocată ca act nou a fost pronunțată în dosarul nr. 2855/2002 al Tribunalului Vaslui la data de 22 decembrie 2004.

În aceste condiții nu se poate susține că hotărârile a căror revizuire se solicită s-ar fi bazat pe hotărâri inexistente la acel moment iar pe de altă parte nu este îndeplinită în speță nici cea de-a doua condiție impusă de legiuitor respectiv aceea ca hotărârea care a stat la bază să fi fost desființată sau modificată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct 9 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat de intimata BRD-SUCURSALA V este întemeiat, hotărârea judecătorului sindic fiind dată cu aplicarea greșită a legii ceea ce impune admiterea acestuia ca întemeiat cu consecința modificării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererilor de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct 5 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE- GENERALE.SA împotriva sentinței civile nr. 150/F din 08.04.2008 pronunțată în dosarul nr.- al Tribunalului Vaslui pe care o modifică în sensul că respinge cererea de revizuire.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red./

3 ex./26.03.2009

Jud.fond-

Președinte:Claudia Idriceanu
Judecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Andrei Axente

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 810/2009. Curtea de Apel Cluj