Practica judiciara insolventa. Decizia 814/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 814/COM
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta debitoare - - SRL -prin, cu sediul în T,-, județul T, împotrivaSentinței civile nr.484 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI T, cu sediul în T,-, intimata debitoare - - SRL prin lichidator, cu sediul în T,-, județ T, și intimat lichidator - Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C,-,.7,.31, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele din pr. civ.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință arată că recursul formulat de debitoare este timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 40 lei conform chitanței -.04.2009 și timbru judiciar în cuantum de 0,50 lei.
La data de 22.06.209, intimatul lichidator Cabinet individual de insolvență a depus la dosar note scrise, la data de 23.06.2009, prin fax recurenta prin administrator a depus concluzii scrise prin care răspunde la excepția invocată de instanță.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității de reprezentant al lui pentru - SRL, în promovarea recursului.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 6 februarie 2009 și înregistrata sub nr-, iar la judecătorul sindic sub nr.30/2009, debitoarea - SRL prin lichidator, desemnat prin Încheierea nr.161 din 22.01.2007 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a formulat cerere de declanșare a procedurii falimentului în procedura simplificată și numirea în calitate de lichidator judiciar a Cabinet Individual de Insolvență.
În motivarea cererii, s-a arătat că, în calitate de lichidator, a notificat fostul administrator al societății, dar aceasta nu s-a prezentat pentru a depune actele constitutive ale societății și documentele financiar-contabile și nici nu a luat legătura cu lichidatorul și nu a depus nici un document din cele solicitate, iar la sediul social declarat nu mai există nici o societate.
Astfel, lichidatorul a fost în imposibilitatea de a verifica documentele financiar-contabile pentru a putea determina cu exactitate situația activului și pasivului debitoarei.
Urmare notificărilor trimise, DGFP Tac omunicat că debitul societății debitoare față de bugetul de stat consolidat are o valoare totală de 1.082 lei.
A mai precizat lichidatorul judiciar că societatea nu mai desfășoară activitate comercială de câțiva ani și că a fost constatată dizolvarea de drept, potrivit prevederilor art. 237 din Legea nr.31/1990.
Astfel, solicită să se dispună deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată privind pe debitoare, potrivit art.1 alin.2 lit.c Legea 85/2006, motivat de faptul că actele constitutive nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, iar sediul societății nu mai corespunde.
Prin Sentința civilă nr.484 din 20 martie 2009, Tribunalul Tulcea - judecător sindic, a dmis cererea formulată de lichidator.
În temeiul art.3 pct.25 din Lg.85/2006, rap.la art.1 alin.2 lit. pct. 2,3,4 din același act normativ, a dispus deschiderea procedurii de insolvență în forma simplificată cu privire la debitoarea SRL T, cu consecința intrării societății debitoare în procedura falimentului, desemnând în calitate de lichidator pe Cabinet Individual de Insolvență, care va exercita atribuțiile prev.de art.24 și 25 din Lg.85/2006 și pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, precum și orice alte atribuții care îi revin.
În temeiul art.47 alin.4 din Lg.85/2006, a constatat încetat de drept, dreptul administrare al debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că din relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Tulceaa rezultat că societatea în discuție a fost dizolvată prin Sentința civilă nr. 1317 din 18 mai 2006 Tribunalului Tulcea, iar conform dispozițiilor art.2701din Legea nr.31/1990, republicată, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, condiții în care se va aplica în cauză procedura insolvenței în forma simplificată, conform art.1 alin.2 lit.c din Legea nr.85/2006, procedură prin care debitoarea intră direct în procedura falimentului.
Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 definește insolvența ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Cum din înscrisurile aflate la dispoziția lichidatorului a rezultat că societatea nu dispune de fonduri bănești pentru achitarea creanțelor, conform declarației de creanță depusă până la sesizarea instanței de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T conform dispozițiilor legale arătate, aceasta se află în stare de insolvență, instanța a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii de insolvență în forma simplificată cu privire la debitoarea - SRL.
Având în vedere ofertele depuse la dosar, precum și faptul că, în speță, lichidatorul judiciar prin cererea formulată a solicitat numirea în calitate de lichidator judiciar a Cabinetului Individual de Insolvență, motivat de faptul că au o bună colaborare și că dispune de resursele umane necesare pentru a putea desfășura activitatea de lichidare la societatea respectivă având și o bogată experiență necesară pentru preluarea dosarului și lichidarea societății în condiții optime, instanța a numit în calitate de lichidator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvență care va exercita atribuțiile prev.de art.24 si 25 din Legea nr.85/2006 și pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, precum și orice alte atribuții care îi revin.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs debitoarea - Soft SRL T, reprezentată de, criticând soluția primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenta debitoare a susținut următoarele motive de recurs:
- până la notificarea realizată de către lichidatorul desemnat conform sentinței recurate, debitoarea nu a avut la cunoștință despre vreo obligație legală, în calitate de reprezentantă a societății care s-a dizolvat, pe care să fi trebuit să o ducă la îndeplinire;
- s-a aflat cu întârziere despre o sumă de plată pe care societatea o avea la bugetul de stat;
- achitând toate datoriile pe care societatea le avea la singurul creditor - bugetul central - nu se mai impune lichidarea societății în baza prevederilor Legii nr.85/2006, ci în baza celor ale Legii nr.31/1990.
În ședința publică din 27.05.2009, instanța a invocat din oficiu lipsa calității de reprezentant al lui pentru - SRL în promovarea recursului.
Intimatul lichidator Cabinet Individual de Insolvență a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de fostul administrator al EC Soft SRL - - ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă. La data formulării prezentului recurs, d-na nu avea calitatea de reprezentant al - SRL această calitate aparținând lichidatorului desemnat de, dl..
Recurenta - SRL prin a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant ca nefondată. A solicitat ca instanța să dispună numirea unui curator special, care să reprezinte interesele societății, având în vedere conflictul de interese dintre debitoare și lichidatorul judiciar și dispozițiile Deciziei nr.XXXVII/2007 a ÎCCJ.
Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod pr. civilă, excepția invocată din oficiu, Curtea constată că aceasta este fondată, și o va admite, pentru următoarele considerente:
Prin Încheierea nr.16/22.01.2007 judecătorul delegat ORC, în temeiul art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, a numit în calitate de lichidator al - SRL pe.
În conformitate cu dispozițiile art.255 alin.1 lit.a din Legea nr.31/1990 lichidatorul stă în judecată în numele societății, acesta având obligația să ceară deschiderea procedurii insolvenței n cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, potrivit art. 270^1 din lege.
De asemenea, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.44 alin.1 pr.civ. referitoare la numirea curatorului special întrucât, pe de o parte nu există conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat, în ceea ce privește cererea de deschidere a procedurii, dimpotrivă, așa cum am arătat, lichidatorul este obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței, iar pe de altă parte,persoana juridică chemată să stea în judecată are reprezentant legal, în persoana lichidatorului.
Față de cele arătate, rezultă că reprezentarea legală a debitoarei în lichidare este asigurată de lichidator, fostului administrator statutar încetându-i mandatul.
Conform art.161 pr.civ. când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, instanța va anula cererea. Având în vedere că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile și cererii de recurs, potrivit art.298 pr.civ. și art.316 pr.civ. și că reprezentantul debitoarei nu a făcut dovada calității sale, Curtea va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția invocată.
Anulează recursul comercial d clarat de recurenta debitoare - - SRL -prin, cu sediul în T,-, județul T, împotrivaSentinței civile nr.484 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul - Oficiul Registrului Comerțului T, intimata debitoare - - SRL prin lichidator, cu sediul în T,-, județ T, și intimatul lichidator - Cabinet Individual de Insolvență, cu sediul în C,-,.7,.31, județ C,pentru lipsa calității de reprezentant a numitei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 Iunie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Jud.fond
tehnoredactat dec.jud.- -/2 ex.
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Nastasia Cuculis, Mihaela
← Practica judiciara insolventa. Decizia 713/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 817/2009. Curtea de Apel... → |
---|