Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată . Decizia 828/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 828/2009
Ședința publică din 3 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Axente Irinel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 3/C din 5 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații - SRL și H & având ca obiect procedura insolvenței angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul pârâtului domnul av. - în substituirea doamnei avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul nu este legal timbrat cu taxa judiciară în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul recurentului depune la dosar chitanța seria - nr. - din 16 februarie 2009 prin care face dovada achitării timbrului judiciar în valoare de 1 leu și chitanța seria - nr. - din aceiași dată prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, Curtea constatând că recursul este legal timbrat.
Reprezentantul recurentului arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Instanța, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței comerciale atacate ca fiind nelegală și nefondată și pe cale de consecință respingerea cererii de angajare a răspunderii personale a pârâtului - în calitate de administrator al - SRL ca fiind nefondată, pentru motivele invocate în scris și susținute oral cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei. Solicită instanței a constata faptul că nu sunt întrunite în persoana pârâtului, condițiile angajării răspunderii personale cu privire la debitele înregistrate la - SRL. In realitate acesta nu a realizat acte de administrare a societății, nu a semnat niciodată un document și nu a avut sarcina întocmirii evidenței contabile a societății debitoare, aceste atribuții revenindu-i administratorului de fapt și de drept al societății numitul. In cauză nu s-au individualizat care sunt faptele imputabile recurentului și care ar fi putut avea ca și consecință intrarea în incapacitate de plată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea personală a acestuia. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 3/C/2009 din data de 5 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Clujs -a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar C-N, desemnat în procedura privind-o pe debitoarea C-N și a fost obligat pe pârâtul, la plata pasivului debitoarei în cuantum de 78.115 lei.
Analizând cererea formulată de către lichidatorul judiciar, judecătorul sindic a apreciat-o ca fiind fondată pentru următoare considerente:
Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a- Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.
Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.
Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni. Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.
Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâtului de a nu preda lichidatorului activele pe care societatea trebuia să le aibă, poate fi încadrată în prevederile art. 137, lit. a din Legea nr. 85/2006, respectiv că aceasta a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu.
Lipsa documentelor contabile și nepredarea tuturor acestora lichidatorului poate fi încadrată la lit. daa rt. 138, angajarea răspunderii făcând-se în condițiile în care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice altă persoană au contribuit la starea de insolvență a debitoarei. sugerează existența raportului de cauzalitate între faptele personale și prejudiciul suferit de averea debitoarei și implicit de către creditori, textul găsindu-și aplicabilitatea și în situația în care fapta a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile și neținerea contabilității în conformitate cu dispozițiile legale atestă încălcarea dispozițiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care corecta ținere a registrelor contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de Legea nr. 31/1990, care în art. 71 stabilește că administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului. Neținerea contabilității în mod corect nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. În condițiile neținerii contabilității în conformitate cu legea se prezumă existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu se prezumă atâta timp cât există încetarea de plăți și una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumția având un caracter juris de jure nefiind posibil a fi răsturnată prin proba contrarie.
Față de considerentele mai sus reținute, judecătorul sindic a apreciat că cererea formulată de către lichidatorul judiciar se impune a fi admisă ca fiind fondată și pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat să suporte pasivul debitoarei în conformitate cu dispozițiile art. 138, lit. a și d din Legea nr. 85/2006.
În susținerea acestei poziții procesuale, judecătorul sindic a considerat că după cum statuează și dispozițiile art. 138 din actul normativ menționat, poate fi antrenată răspunderea pentru pasivului debitoarei rămas neacoperit, iar acest pasiv al debitoarei este cel care rezultă din tabelul definitiv consolidat al creditorilor.
Considerentele de mai sus au demonstrat că cererea lichidatorului judiciar împotriva pârâtului este întemeiată și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 138 lit. a și d din Legea nr. 85/2006 ea a fost admisă astfel cum a fost formulată, pârâtul fiind obligat să suporte întregul pasiv al debitoarei în sumă de 78.115 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, modificarea în întregime a sentintei recurate ca nelegală și nefondată în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii sale personale, în calitate de administrator al SRL ca fiind nefondată.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâtul a arătat că sentinta recurată a fost pronuntată cu gresita aplicare a legii, fiind expresia unei gresite interpretări a normelor legale, în cauză nefiind ntrunite în persoana sa condițiile angajării răspunderii personale statuate de Legea nr. 64/1995, cu rivire p. la debitele înregistrate de către
Referitor la faptele imputabile în sarcina sa, în calitate de administrator, pârâtul a precizat faptul că nu i se poate fi reprosa în mod distinct săvârsirea nici uneia dintre faptele prev. de lit. a-g ale alin. 1 din art. 138, întrucât aportul defunctului său frate, administratorul de drept si de fapt al societății debitoare, a fost cel care a provocat starea de insolvență a societății, acesta neconducând contabilitatea acestei persoane juridice conform reglementărilor în vigoare.
Astfel, susține pârâtul că a avut calitatea de administrator doar formal, nu a realizat nicicând acte reale de administrare a societății, nu a semnat niciodată vreun document si nu a avut sarcina întocmirii si tinerii evidentei contabile a debitoarei, această din urmă atribuție revenind exclusiv administratorului de fapt si de drept al societății, respectiv numitul.
În acest context, a învederat faptul că, pentru a putea fi admisă o cerere de angajare a răspunderii personale a administratorului statutar al unei societăți comerciale, se impune ca fiecare faptă imputabilă administratorului să fie individualizată, prin aplicarea textului legal la cauza dedusă judecății. De asemenea, fiecare faptă invocată în cuprinsul cererii trebuie să fie probată, în sensul precizării și dovedirii prin înscrisuri, a faptelor săvârșite în concret de administrator, fapte care trebuie încadrate într-unul din texte de lege statuate în art. 38.
Față de aceste considerente și raportat la prevederile legale incidente, pârâtul apreciază că reclamanta-intimată nu a individualizat faptele imputabile în sarcina sa care ar fi putut avea ca și consecință intrarea în stare de vădită incapacitate de plată, motiv pentru care nu poate fi angajată răspunderea sa personală. De asemenea, nici instanta de fond investita cu solutionarea cererii nu a procedat la identificarea n concreto si în mod determinat a faptelor ce îi sunt imputabile, rezumându-se la a mentiona conditiile generale si speciale de antrenare a răspunderii personale, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție de angajare a răspunderii personale, respectiv prejudiciul cauzat societății-debitoare prin faptele sale ilicite, pârâtul apreciază că nici această condiție nu este pe deplin îndeplinită.
Astfel, pasivul societății-debitoare nu poate îmbrăca forma unui prejudiciu cauzat de pârât, preponderent, patrimonial, cert, existența sa fiind neîndoielnică, în condițiile în care insolvența societății reprezintă un fapt necontestat.
În cauza dedusă judecăți, prejudiciul cauzat prin faptele care-i sunt imputabile nu au o natură certă, neexistând probe suficiente pentru cuantificarea sa, tocmai în vederea reparării acestuia în totalitate, deoarece nu îi poate fi imputabilă o neexecutare lato sensu a obligațiilor asumate de natură a impune repararea prejudiciului cauzat și care ar putea îmbracă forma prejudiciului material, constând atât în prejudiciul efectiv suferit de societate cât și în câștigul nerealizat, precum și forma prejudiciului moral, atingerea adusă imaginii societății, care se vede antrenată într-o procedură de insolvență.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre presupusele faptele care-i sunt imputabile și prejudiciul suferit de debitoare - incapacitatea de plăți - pârâtul precizează faptul că nici această condiție nu este pe deplin îndeplinită, starea de insolvabilitate a societății-debitoare nefiind consecința directă a faptelor presupus prejudiciabile săvârșite de el.
Cu privire la condiția specială de angajare a răspunderii și anume acea ca faptele săvârșite să contribuie efectiv la ajungerea societății în încetare de plăți, pârâtul arată că această condiție nu este îndeplinită, întrucât nu a contribuit în sensul dispozițiilor legale la ajungerea C RL în stare de insolvență, aceasta rezultând si din cuprinsul actelor interne de organizare si functionare a societății (hotărâri, contracte, dispozitii, etc.), astfel încât sentinta recurată apare ca fiind nelegală si nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 85/2006, respectiv prev. art. 304 pct. 7 și pct. 9. pr. civ. art. 312. pr. civ. art. 274. pr. civ. art. 492 și urm. civ.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma dispozitiilor art. 3041. instanta de recurs retine următoarele aspecte relevante în solutionarea demersului dedus judecății.
Conform înscrisului depus în probatiune la dosarul judecătorului sindic, pârâtul recurent a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei supusă procedurii falimentului începând cu data de9.06.2000( 8 din dosarul judecătorului sindic). In consecință, acceptând calitatea de administrator statutar al debitoarei, recurentul a acceptat implicit si obligatiile legale, clar determinate, specifice acestei calități.
Nu pot fi retinute argumentele conform cărora recurentul nu a avut sarcina întocmirii si tinerii evidentei contabile a societății-debitoare, deoarece această obligatie revine recurentului în baza normelor legale incidente: art. 10 din Legea nr. 82/1991 (, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective,) si art. 73 din Legea 31/1990 (, Administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru: c) existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere,).
Mai mult, nu există nici o dovadă pertinentă a faptului că cel de al doilea administrator statutar al debitoarei, în prezent decedat, si-a asumat doar el obligatia de îndeplinire a obligatiilor de natură contabilă, iar recurentul nu a avut în cadrul societății comerciale astfel de competente.
Prin sentinta recurată, judecătorul sindic individualizează într-o manieră lipsită de echivoc faptele reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 retinute în sarcina pârâtului-recurent. Astfel, s-a retinut în sarcina pârâtului-recurent savărsirea faptei reglementate de dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006, deoarece conform ultimului bilant contabil înregistrat si publicat pe site-ul Ministerului Finantelor, aferent perioadei iunie - septembrie 2001, în evidentele contabile ale debitoarei erau înregistrate active circulante în valoare de 1.222.703 mii rol, respectiv stocuri - 600.256 mii rol, clienti 508.688 mii rol, alte creante 112.116 mii rol. Trebuie enuntat în acest context faptul că pârâtul-recurent are calitatea de administrator statutar al debitoarei începând cu anul 2000, asa cum am arătat anterior, deci ultimele acte contabile au fost întocmite ulterior acestei date, asa cum ulterior acestei date au fost abandonate demersurile legale de efectuare a actelor contabile.
In consecință, bunurile evidentiate în contabilitate, de natura stocurilor în suma de 600.256 Ron, trebuiau predate administratorului judiciar ulterior deschiderii procedurii de insolvență si ridicării dreptului de administrare al pârâtului-recurent, pentru a fi valorificate în vederea îndestulării creantelor înscrise în tabelul definitiv. Aceste bunuri nu au fost predate, pârâtul-recurent nu a făcut proba destinatiei concrete pe care au urmat-o aceste bunuri, probă care putea fi realizată prin acte contabile specifice.
In aceasta situatie, în mod întemeiat judecătorul sindic a apreciat prin aplicarea unei prezumtii că pârâtul-recurent a folosit aceste bunuri în interes personal, în conditiile în care nu există nici o dovadă privind vreo altă destinatie a bunurilor.
De asemenea, în conditiile în care pârâtul-recurent nu a predat decât o parte din actele contabile, rezultă că nu a fost tinută contabilitatea în conformitate cu legea, fapta sanctionată prin dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Ambele fapte sunt în legătura directă de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei. Astfel, fapta de a folosi bunurile sau creditele debitoarei n folosul propriu sau al unei alte persoane, sanctionată prin textul enuntat si retinută în sarcina pârâtului-recurent este de natură a genera starea de insolvență, deoarece valoarea acestor bunuri înscrisă în actele contabile era suficientă pentru acoperirea integrală a creantelor.
La rândul ei, fapta omisivă de netinere a contabilității în conformitate cu legea, nu face posibilă observarea dificultăților cu care se confruntă societatea comercială si face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlaturate în conditiile unei contabilități corect tinute care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare preîntâmpinării unor astfel de situatii. In conditiile netinerii contabilității în conformitate cu legea, se prezumă existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciul produs care constă în pasivul înregistrat în tabelul creditorilor.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin, 1. recursul va fi respins ca neîntemeiat si sentinta recurată va fi mentinută ca fiind pe deplin legală si temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței comerciale nr. 3 din 5 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./2 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Axente Irinel
| ← Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... | Procedura insolvenței societăți cu răspundere limitată .... → |
|---|
