ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1159/2004

Dosar nr. 2485/2004

Şedinţa publică din 23 martie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC P.E. SA Bucureşti, în contradictoriu cu A.V.A.B. Bucureşti şi SC M.C. SRL a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional să constate nulitatea titlului executoriu invocat de creditoarea A.V.A.B. şi, pe cale de consecinţă, nulitatea tuturor actelor de executare.

Tribunalul arbitral, prin sentinţa nr. 229 din 17 noiembrie 2003, după ce a luat în examinare excepţia de necompetenţă a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României de a soluţiona contestaţia la executare, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.

Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat conflict negativ de competenţă, dosarul fiind trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul arbitral a reţinut că cererea de arbitrare, intitulată contestaţie la executare, întruneşte cerinţele art. 399 alin. (1) C. proc. civ., întrucât priveşte executarea silită şi actele de executare. Calea contestaţiei la executare a fost bine aleasă, a mai reţinut tribunalul arbitral, şi, în raport cu prevederile alin. (3) al art. 399 C. proc. civ., mai sus menţionat, care stabileşte că se pot invoca, pe calea contestaţiei la executare, apărări de fond împotriva unui titlul executoriu care nu a fost emis de o instanţă judecătorească.

Deşi calea contestaţiei la executare a fost bine aleasă, tribunalul a stabilit că cererea nu a fost introdusă la instanţa competentă, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 83 alin. (1) din OUG nr. 51/1998.

În conformitate cu aceste dispoziţii, care stabilesc că debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de A.V.A.B., s-a apreciat că instanţa competentă este Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, chiar şi în ipoteza în care între părţile în litigiu ar exista convenţie arbitrală, deoarece normele care reglementează competenţa materială de soluţionare a contestaţiei la executare sunt de ordine publică, iar părţile nu ar putea să deroge de la aceste dispoziţii.

În temeiul art. 400 alin. (2) teza întâi C. proc. civ., curtea de arbitraj a mai reţinut că ar fi competentă să soluţioneze contestaţia la executare numai sub forma contestaţiei la titlu, care ar viza lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării propriei hotărâri, problemă care nu a fost pusă în acest dosar.

În fine, tribunalul arbitral a constatat că, în cauză, s-a ivit un conflict negativ de competenţă în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., deoarece prin hotărârea 100 din 16 septembrie 2003, rămasă irevocabilă prin nerecurare, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca greşit îndreptată contestaţia la executare, înţelegând prin această soluţie că, potrivit considerentelor prin care s-a invocat art. 3434 pct. 3 C. proc. civ., secţia comercială a curţii de apel s-a declarat necompetentă.

Rezultă din expunerea de mai sus că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, cu alte cuvinte, s-a cerut ca prin regulatorul de competenţă pe care îl va pronunţa să stabilească, potrivit legii, care instanţă urmează să soluţioneze contestaţia la executare, tribunalul arbitral sau Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.

Pentru a rezolva această problemă de drept, trebuie mai întâi să se observe că debitoarea SC P.E. SA a sesizat cu contestaţie la executare Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, în dosarul nr. 1693/2003 şi separat, cu aceeaşi cerere, tribunalul arbitral.

De asemenea, trebuie observat că, în dosarul curţii de apel, s-a respins acţiunea ca greşit îndreptată şi că această hotărâre a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti nu a pronunţat o hotărâre de declinare a competenţei în favoarea tribunalului arbitral, ci hotărârea sa a fost prezentată ca apărare, în scopul de a se obţine în faţa acestui tribunal respingerea excepţiei de necompetenţă.

Conform art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţională se consideră, deopotrivă, necompetente să soluţioneze o pricină, în speţă, contestaţia la executare, declinându-şi reciproc competenţa.

În speţă această condiţie a declinării reciproce a fost creată prin hotărârea arbitrală doar ca o construcţie juridică bazată pe considerentele unei sentinţe care s-a pronunţat într-un dosar al curţii de apel.

Pe de altă parte, tribunalul arbitral nu a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenţei, pentru ca, la rândul său, să-şi decline competenţa în favoarea curţii de apel şi astfel să fie necesar regulatorul de competenţă pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă.

Prin hotărârea pronunţată, în realitate, tribunalul arbitral şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, căreia urma să i se trimită dosarul pentru soluţionarea contestaţiei la executare, problema de drept a competenţei materiale, pusă în faţa acestuia, fiind rezolvată prin examinarea actelor normative incidente în cauză în raport cu obiectul cererii.

Dacă s-ar trece peste aspectele arătate, privind existenţa conflictului negativ de competenţă şi s-ar considera că prin sentinţa de respingere a contestaţiei ca greşit îndreptată, în realitate, curtea de apel s-a declarat necompetentă, Înalta Curte stabileşte că, în adevăr, competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti, întrucât reglementarea specială, OUG nr. 51/1998 în art. 83 alin. (1), dă dreptul debitorilor să conteste în justiţie măsurile dispuse de A.V.A.B.

Cum justiţia se înfăptuieşte de instanţele judecătoreşti prevăzute de art. 125 alin. (1) din Constituţie, competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, aşa cum s-a argumentat judicios prin hotărârea tribunalului arbitral.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 23 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Comercial