ICCJ. Decizia nr. 1140/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1140/2004
Dosar nr. 1073/2002
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 33 din 5 februarie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a fost admis apelul formulat de reclamanta SC G.C. SA şi a fost schimbată în parte sentinţa nr. 333 din 19 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în sensul obligării pârâtei şi la plata sumelor, reprezentând utilităţi şi penalităţi de întârziere în plată.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta SC G.M. SRL Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 185.672.340 lei daune şi penalităţi pe motivul că nu au fost respectate prevederile art. 3 şi 6 din contractul nr. 777/2000, prin care s-a stabilit obligaţia de plată a chiriei pentru spaţiul deţinut conform contractului.
Întrucât în apel a fost criticată soluţia de respingere a pretenţiilor reclamantei pentru plata utilităţilor şi penalităţilor de întârziere, au fost completate probele cu înscrisuri şi interogatoriu, din coroborarea cărora s-a ajuns la concluzia că este datorată doar suma de 863.989 lei utilităţi şi 155.518 lei penalităţi de întârziere.
În ce priveşte criticile aduse soluţiei de către pârâtă, instanţa de apel a reţinut că penalităţile au fost corect calculate, că spaţiul a fost primit fără obiecţiuni în folosinţă şi că, independent de vreo tulburare din partea vreunui terţ, suma solicitată cu titlu de chirie de către reclamantă este datorată aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs pârâta, SC G.M. SRL Bucureşti, prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea căruia recurenta a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu s-a stăruit în prezentarea adresei nr. 24 din 24 februarie 2000, care ar fi dus la respingerea acţiunii.
A mai susţinut că instanţa de apel a reţinut greşit faptul că chiria este datorată pentru simplul motiv că procesul-verbal de primire a spaţiului a fost semnat fără obiecţiuni din partea terţului.
În fine, au fost ignorate de instanţe prevederile art. 1420 alin. (3) C. civ., art. 1427 şi 1428 C. civ., conform cărora locatorul răspunde de pierderea sau reducerea folosinţei, chiar dacă dreptul invocat de terţul evingător nu este confirmat de justiţie, singura condiţie de înştiinţare în timp util a predării folosinţei fiind îndeplinită.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. – în dezvoltarea căruia s-a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe cum ar fi corespondenţa purtată de reclamantă cu F.I., că nu s-a avut în vedere recunoaşterea primirii adreselor de către aceasta în legătură cu tulburarea locaţiunii cât şi faptul că între reclamantă şi terţ exista un litigiu în legătură cu întinderea suprafeţei de la parter.
În fine, că SC G.C. SA nu s-a prevalat de art. 2 din contract şi a acceptat rezilierea imediată a contractului.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat, în fond, respingerea acţiunii.
Intimata, prin întâmpinare, a considerat că soluţiile pronunţate în cauză sunt legale, întrucât au reţinut corect situaţia de fapt conform probelor aflate la dosar.
În ce priveşte tulburarea posesiei, intimata a susţinut că recurenta avea la îndemână acţiunile posesorii care pot fi promovate şi de către detentorul precar.
Singura înştiinţare în legătură cu tulburarea posesiei, a mai susţinut intimata, a fost primită la data de 6 martie 2000.
Curtea, înainte de a examina criticile aduse hotărârilor pronunţate în cauză, a constatat, potrivit înscrisului aflat la dosarul de recurs, că părţile au convenit asupra modului de executare a sumelor cuprinse în titlurile executorii fără să solicite să se ia act de această „tranzacţie".
Dimpotrivă, recurenta a pus concluzii în susţinerea recursului, aşa cum a fost formulat, iar intimata a pus concluzii de respingere conform susţinerilor din întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Obligaţia de a prezenta dovezile prin care intimata a fost înştiinţată de tulburarea locaţiunii îi revenea recurentei, întrucât o astfel de adresă trebuia iniţiată şi trimisă de aceasta.
2. Primirea adreselor privind înştiinţarea tulburării posesiei a fost contestată de intimată, singura adresă recunoscută fiind cea din 6 martie 2000, aşa încât instanţa de apel a avut în vedere şi aceste susţineri.
3. Existenţa litigiului dintre reclamantă şi F.I., în legătură cu spaţiul de la parter, nu era de natură să înlăture obligaţia de plată a chiriei, care îi revenea recurentei, câtă vreme aceasta nu a denunţat contractul şi nici nu a iniţiat acţiunile posesorii la care era îndreptăţită, conform art. 1426 C. civ.
4. Recurenta a susţinut că locatorul răspunde de pierderea sau reducerea folosinţei, chiar dacă dreptul invocat nu este confirmat în justiţie, numai că, în cauză, a fost invocată fapta terţului, nu şi faptul exercitării de către terţ a unui drept asupra spaţiului, chiar neconfirmat în justiţie. În acest caz însă, locatarul, în speţă, recurenta, era în drept să ceară rezilierea contractului precum şi daune-interes.
5. Trimiterile la procesul dintre locator şi terţ, în legătură cu spaţiul de la parter şi nu cu spaţiul în litigiu, nu demonstrează că evicţiunea a fost consumată şi nici faptul că locatorul nu şi-a respectat obligaţia de a nu face asumată prin contract.
6. Convenţional părţile nu au prevăzut clauze în legătură cu modul de funcţionare a obligaţiei de garanţie contra evicţiunii din partea unui terţ, aşa încât, mergând la regulile instituite de Codul civil în materia locaţiunii, corect s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 1426 C. civ.
În consecinţă, întrucât nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate dintre cele invocate de recurentă, care să ducă la modificarea deciziei pronunţată în apel, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta, SC G.M. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 33 A din 5 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1145/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1139/2004. Comercial → |
|---|
