ICCJ. Decizia nr. 1145/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1145/2004
Dosar nr. 2156/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta, SC A.S.T. SRL, a solicitat obligarea pârâtei SC A.S.P.C. SA la plata sumei de 47.813,93 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data executării, cu titlu de daune pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de prestări servicii portuare nr. 2620 din 6 iulie 2000.
După declinarea competenţei de către Tribunalul Constanţa, cauza a fost soluţionată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură, care, prin hotărârea nr. 12 din 10 iulie 2002, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată.
Tribunalul arbitral a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să obţină suma solicitată prin acţiune, care reprezintă echivalentul mărfii lipsă la destinaţie, întrucât aceasta nu a fost încărcată pe navă.
Împotriva sentinţei arbitrale, SC A.S.P.C. SA a formulat acţiune în anulare, care, iniţial, a fost anulată ca netimbrată, iar după casarea deciziei nr. 50/2002, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, de către Curtea Supremă de Justiţie, în rejudecare, a fost pronunţată Decizia nr. 43 din 11 septembrie 2003.
Prin aceeaşi decizie a fost respinsă acţiunea în anulare, cu motivarea că, deşi cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. f) şi i) C. proc. civ., în realitate, criticile care au fost aduse vizează netemeinicia hotărârii arbitrale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, SC A.S.P.C. SA Constanţa pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive, recurenta a susţinut că şi-a întemeiat acţiunea în anulare pe cerinţele art. 364 lit. i) C. proc. civ., respectiv, pe încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi ale art. 364 lit. f) C. proc. civ., pentru că tribunalul nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.
În concret, recurenta a considerat că tribunalul arbitral nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neexecutare a contractului invocată de către SC A.S.P.C. SA şi că s-au încălcat dispoziţiile art. 969 C. proc. civ., prin faptul că nu s-au analizat clauzele contractului inserate în articolele 5, 7, 14 şi 24. Din examinarea prevederilor contractului şi a actelor dosarului, care atestau cantitatea de marfă eliberată din siloz şi încărcată pe navă, a motivat recurenta, s-ar fi constatat că lipsa nu este reală. De asemenea, nu s-a observat că certificatul de inspecţie pescaj nu a fost semnat de către prestatorul de servicii şi că bonurile de încărcare atestă aceeaşi cantitate încărcată ca şi în conosament.
Întrucât nu a fost anunţat încărcătorul despre eventualele diferenţe de cantitate constatate la terminarea încărcării, recurenta s-a considerat îndreptăţită să invoce în faţa tribunalului arbitral excepţia neexecutării contractului. Dacă această excepţie s-ar fi analizat în conformitate cu art. 14, a mai susţinut recurenta, s-ar fi constatat că este absolvită de orice responsabilitate, cu atât mai mult, cu cât prejudiciul nu a fost dovedit.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai pentru unul din motivele prevăzute de literele a) - i).
În speţă, recurenta a invocat, prin acţiunea în anulare, dispoziţiile art. 364 lit. f) – i) C. proc. civ., potrivit cărora:
„tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
„hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".
Deşi au fost invocate aceste dispoziţii, din conţinutul motivelor de recurs şi argumentele invocate în susţinerea acestora nu rezultă care este „lucrul cerut" şi asupra căruia nu s-a pronunţat tribunalul arbitral şi nici ce s-a dat mai mult decât s-a cerut, motive care să fi fost deduse instanţei care a soluţionat acţiunea în anulare.
În realitate, recurenta a invocat, în această cale de atac, motive de netemeinicie a soluţiei arbitrale, care nu pot fi examinate dacă nu sunt îndeplinite cerinţele de desfiinţare ale hotărârii arbitrale.
Trimiterea la art. 5, 11 şi 14 din contract constituie o dovadă că recurenta invocă netemeinicia soluţiei pe fond, fără ca mai înainte să demonstreze care sunt dispoziţiile imperative ale legii ce au fost încălcate sau, aşa cum s-a mai arătat, care este lucrul cerut asupra căruia tribunalul arbitral nu s-a pronunţat.
După cum se poate observa din întregul context al motivelor ce au fost formulate în recurs, criticile vizează hotărârea arbitrală şi nu soluţia pronunţată în acţiunea în anulare, or, recurenta nu se află într-o cale de atac devolutivă prin care să solicite reconsiderarea probelor şi aspectelor analizate în primă instanţă.
Cu alte cuvinte, recurenta nu se află în situaţia de a cere o rejudecare a fondului mai înainte de a dovedi că motivele de desfiinţare sunt întemeiate.
Această concluzie se desprinde nu numai din prevederile art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ., în care se prevăd limitativ motivele de desfiinţare, ci şi din dispoziţiile art. 366 din acelaşi cod, din care rezultă că pronunţarea pe fond nu este posibilă decât dacă se anulează hotărârea arbitrală.
În fine, prin conţinutul lor, toate criticile aduse hotărârilor pronunţate în cauză vizează chestiuni de fond, de interpretare a înscrisurilor aflate la dosar asupra cărora, aşa cum s-a reţinut în Decizia recurată, tribunalul arbitral s-a pronunţat, excepţia de neexecutare fiind analizată în contextul examinării temeiniciei cererii ce a fost dedusă judecăţii.
În consecinţă, nu sunt motive de netemeinicie şi nelegalitate care să ducă la casarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 15.000.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, SC A.S.P.C. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 43/COM din 11 septembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 15.000.000 lei, către intimata-pârâtă SC A.S.T. SRL Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1140/2004. Comercial → |
|---|
