ICCJ. Decizia nr. 1167/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1167/2004
Dosar nr. 1340/2003
Şedinţa publică din 24 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 septembrie 2001, reclamanta SC O.L. SA din Băile Olăneşti a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti, pentru a fi obligată să-i plătească despăgubiri, în sumă de 492.488.350 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului încercat de societatea reclamantă prin restituirea în natură a unui număr de zece imobile către foştii proprietari, în baza unor hotărâri judecătoreşti, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că o parte din imobilele pe care SC O.L. SA le-a avut în proprietate au fost retrocedate foştilor proprietari în natură, în baza unor hotărâri definitive şi irevocabile, având valorile contabile enumerate în cerere şi totalizând suma de 492.488.350 lei.
Întrucât prin dispoziţiile art. 324 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice s-a prevăzut ca instituţiile publice să asigure repararea prejudiciului cauzat societăţilor comerciale privatizate, reclamanta a solicitat obligarea A.P.A.P.S. la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bănesc al celor 10 vile retrocedate foştilor proprietari.
În cursul soluţionării litigiului s-a efectuat o expertiză tehnică şi una contabilă pentru a se stabili valoarea de circulaţie a celor 10 vile retrocedate şi prejudiciul datorat lipsei de folosinţă a celor 10 imobile restituite în natură foştilor proprietari.
Totodată, pârâta, A.P.A.P.S. Bucureşti, a depus întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de a soluţiona pricina şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţii care au fost respinse de instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 749/C din 24 mai 2002 Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta, SC O.L. SA, iar pârâta, A.P.A.P.S. Bucureşti, a fost obligată la plata sumei de 41.313.606.000 lei, reprezentând despăgubiri, (din care 36.078.886.000 lei reprezintă valoarea de circulaţie a celor 10 imobile, iar 5.234.720.000 lei valoarea prejudiciului determinat de lipsa de folosinţă a celor 10 vile restituite în natură proprietarilor), plus 464.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, A.P.A.P.S. Bucureşti, iar prin Decizia nr. 893/R-C din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, recursul, cu motivarea că repararea prejudiciului cauzat societăţii comerciale privatizate, prin restituirea unor bunuri imobile către foştii proprietari, nu este o operaţiune ce derivă din procesul de privatizare, aşa cum este definit în art. 1 din OUG nr. 88/1997, astfel că valorificarea acestor drepturi poate fi făcută în termenul general de prescripţie de 3 ani.
Instanţa de recurs a considerat că, pentru fiecare imobil în parte, a început să curgă un termen de prescripţie de la data când el a fost restituit efectiv fostului proprietar, iar în măsura în care aceasta s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999 (27 mai 1999), termenul curge de la data naşterii dreptului, respectiv de la intrarea în vigoare a actului normativ citat.
Cât priveşte întinderea prejudiciului, curtea de apel a reţinut că valoarea despăgubirilor este valoarea de circulaţie a imobilelor retrocedate, iar acoperirea întregului prejudiciu conduce la înlăturarea daunelor produse în patrimoniul fiecărui acţionar.
Împotriva celor două hotărâri judecătoreşti, procurorul general a declarat recurs în anulare, susţinând următoarele critici:
- în mod greşit instanţele au respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, deoarece, potrivit dispoziţiilor cuprinse în legea specială, termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se valorifică un drept conferit de OUG nr. 88/1997 este de 3 luni de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat, ori de la data naşterii dreptului;
- în speţă, acest termen s-a născut pentru fiecare imobil în parte la data rămânerii irevocabilă a hotărârii, iar în măsura în care retrocedarea a avut loc anterior, dreptul reclamantei s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, instanţa de apel a respins în mod nelegal excepţia invocată de pârâtă;
- instanţele au fost lipsite de rol activ, deoarece n-au fost preocupate să stabilească momentul când au rămas irevocabile hotărârile de retrocedare a celor 10 imobile pentru verificarea respectării termenului de prescripţie;
- în legătură cu întinderea despăgubirilor acordate, s-a arătat că antecesoarea pârâtei a înstrăinat acţiuni ce reprezintă 39,97% din capitalul social al SC O.L. SA, aşa încât nu putea fi obligată la plata integrală a despăgubirilor, ci proporţional cu cota pe care o deţine, iar pe de altă parte, nu datorează lipsa de folosinţă a imobilelor atâta timp cât acestea au fost în folosinţa reclamantei.
Recursul în anulare este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta, SC O.L. SA, a deţinut în proprietate mai multe imobile naţionalizate a căror valoare a fost inclusă în capitalul său social.
În urma acţiunilor în revendicare formulate de foştii proprietari, un număr de 10 vile au fost retrocedate acestora, situaţie în care societatea reclamantă a solicitat obligarea A.P.A.P.S. la repararea prejudiciului încercat prin retrocedarea în natură a celor zece imobile.
Prima critică formulată de procurorul general este legată de modul în care a fost soluţionată excepţia de prescripţie invocată de pârâtă, susţinând că termenul de prescripţie pentru cererile prin care se valorifică drepturile conferite de OUG nr. 88/1997 este de 3 luni de la data naşterii dreptului, termen care – în speţă – a fost depăşit.
Astfel, procurorul general a susţinut că, în conformitate cu prevederile art. 324 alin. (1) din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, societăţile privatizate sau în curs de privatizare, care au suferit o pagubă prin restituirea imobilelor foştilor proprietari, primesc o despăgubire ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat.
De asemenea, au fost invocate dispoziţiile art. 3228 din acelaşi act normativ, care prevăd că termenul de prescripţie, pentru introducerea unei cereri prin care se valorifică un drept conferit de acel act normativ, este de 3 luni de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, termen care, în speţă, a fost depăşit.
În realitate, instanţele au reţinut în mod corect împrejurarea că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile actelor normative invocate de pârâtă şi reluate în argumentarea procurorului general, deoarece acestea au stabilit cadrul juridic pentru accelerarea şi finalizarea procesului de privatizare, iar în speţă se valorifică dreptul reclamantei la repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naţionalizate ulterior procesului de privatizare al societăţii comerciale.
Sub acest aspect, Curtea de Apel Piteşti a reţinut în mod corect împrejurarea că textele invocate de pârâtă aveau în vedere actele, operaţiunile şi valorificarea unor drepturi anterioare privatizării societăţii comerciale, ceea ce nu era cazul în speţă.
Cu acelaşi raţionament, instanţele au reţinut, în mod corect, şi faptul că acţiunii de faţă nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 3228 din Legea nr. 99/1999, ce stabileşte termenul de 3 luni pentru litigiile date în competenţa de primă instanţă a curţilor de apel, respectiv, acelora care privesc atacarea actelor anterioare privatizării şi ajungând la concluzia că acţiunea reclamantei este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Într-adevăr, nefiind un litigiu de genul celor avute în vedere de legea specială, termenul de prescripţie, pentru acţiunile vizând recuperarea prejudiciului suferit de reclamantă, curge din momentul naşterii sale care – în speţă – a fost data la care hotărârile judecătoreşti de retrocedare a celor 10 imobile au rămas irevocabile potrivit actelor de la dosar.
Pe de altă parte, în măsura în care această restituire a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, care stabileşte dreptul reclamantei de a primi despăgubiri, termenul nu poate curge decât de la intrarea în vigoare a acestei legi – 26 august 1999 – şi în raport de această dată, acţiunea înregistrată la 14 august 2001 este formulată în termen, iar primul motiv al recursului în anulare va fi respins.
Cea de a doua critică formulată de procurorul general vizează lipsa de rol activ a instanţelor, care n-au analizat, pentru fiecare imobil retrocedat, respectarea termenului în care trebuia introdusă acţiunea, dar, pentru argumentele arătate, atunci când a fost examinat primul motiv, o asemenea analiză este lipsită de interes în ipoteza în care dreptul reclamantei pentru toate imobilele restituite anterior s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, respectiv, 26 august 1999.
Cât priveşte întinderea despăgubirilor, procurorul general a susţinut că antecesoarea pârâtei a înstrăinat 39,97% din capitalul social al SC O.L. SA, astfel încât nu trebuia obligată la plata integrală a despăgubirilor.
Nici această critică nu poate fi primită, deoarece angajarea răspunderii A.P.A.P.S. s-a făcut în temeiul calităţii sale de administrator al participaţiilor statului şi – oricum – înstrăinarea unei părţi din acţiuni a avut loc la 29 noiembrie 2000, deci, anterior sesizării instanţei de fond (septembrie 2001) căreia pârâta nu i-a învederat această împrejurare şi nu a formulat nici o apărare sub acest aspect.
În fine, prin ultimul motiv de recurs, procurorul general a susţinut că în mod greşit a fost obligată A.P.A.P.S. la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru cele 10 imobile, deoarece, în realitate, cea care le-a folosit a fost reclamanta, SC O.L. SA.
Nici acest motiv nu poate fi primit, întrucât beneficiul nerealizat a fost calculat şi pretins pentru perioada ulterioară restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari, adică pentru perioada în care societatea reclamantă nu mai avea folosinţa celor 10 vile.
Pentru toate aceste considerente, recursul în anulare declarat de procurorul general va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 893 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti şi a sentinţei civile nr. 749 din 24 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1256/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Comercial → |
|---|
